ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 28785/212/2011, la data de 03 noiembrie 2011, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele: - desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanța; - desființarea Actului administrativ nr. 604 din 19 mai 2011 emis de către C.N.A.D.R. S.A.; - desființarea Hotărârii de Guvern nr. 415/ 28 aprilie 2010 și 200/2011; - obligarea pârâților, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 lei; - obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. 71195 din 23 septembrie 2011, emisă de O.C.P.I. Constanța, s-a dispus radierea-desființarea proprietății sale din registrele acestei instituții, proprietate pe care o deținea în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1097 din 19 august 2005, fiind înregistrat Actul administrativ nr. 604 din 19 mai 2011, emis de către C.N.A.D.R., act ce nu i-a fost comunicat reclamantului și de care a luat la cunoștință din cuprinsul Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011. A arătat reclamantul că desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanța este consecința directă a desființării Hotărârii de Guvern nr. 415 din 28 aprilie 2010 și a Actului administrativ nr. 604 din 19 mai 2011. În drept, a invocat dispozițiile art. 50 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 7/1996.

Prin Sentința civilă nr. 5783 din 03 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 660/36/2012. În cauză a fost citat Guvernul României, emitentul actului H.G. nr. 415/2010 a cărui anulare se solicită, care a depus la dosar întâmpinare. Pe cale de excepție a fost invocată inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile față de Guvernul României, excepția tardivității formulării acțiunii în ceea ce privește H.G.

nr. 415/2010, în raport de data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamant - 3 mai 2010 (M.Of.nr. 265) și data sesizării instanței de contencios administrativ - 03 noiembrie 2011. În fața Judecătoriei Constanța pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu este parte în acțiunile de carte funciară. Nici în ce privește celelalte capete de cerere, respectiv desființarea actului administrativ din 19 mai 2011 emis de MTI, H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010, nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu emană de la O.C.P.I.

Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă (capătul 2 de cerere), formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă (capătul 1 de cerere). Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La data de 12 septembrie 2012, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate. În ședința publică din 12 septembrie 2012, Curtea de apel a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea capătului de cerere privind desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința Sentinței nr. 487/CA din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a disjuns capătul I din cerere privind desființarea încheierii din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanța și s-a declinat cauza la Judecătoria Constanța. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare. A fost respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins capătul 2 - anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. și capătul 3 - anularea H.G. nr. 415/2010 și H.G. nr. 200/2011 în contradictoriu cu Guvernul României pentru lipsă procedură prealabilă. S-a respins ca nefondat capătul de cerere pentru plata daunelor morale și s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 124,95 lei cheltuieli de judecată către pârâta C.N.A.D.N.R. SA.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că primul capăt din acțiunea formulată de reclamant și declinată la instanța de contencios administrativ vizează desființarea încheierii din 23 septembrie 2011 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța prin care s-a dispus radierea dreptului său de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x1 cod 1, de pe raza unității administrativ teritoriale Murfatlar, înscris în CF x2 și intabularea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului Român. A apreciat judecătorul fondului că radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ și întabulare a dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competență materială absolută.

Instanța de contencios administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ nu se poate pronunța și asupra unor aspecte accesorii cererii principale, ce nu cad în competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocată de instanța de fond, neputând opera împotriva regulilor imperative de competență. Prin încheierea de ședință din 12 septembrie 2012, Curtea a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, având în vedere că actul a cărui anulare se solicită - Decizia nr. 604 din 19 mai 2011 a fost emisă de C.N.A.D.N.R. În referire la celelalte capete de cerere Curtea a reținut raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. că procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă. Fiind vorba de o dispoziție imperativă, de ordine publică, nesocotirea ei nu poate fi acoperită ulterior. Analizând actele și lucrările dosarului, s-a constatat că reclamantul, anterior adresării instanței de contencios administrative, nu a urmat procedura prevăzută de legiuitor motiv pentru care excepțiile invocate de pârâte sunt întemeiate. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat, invocându-se dispozițiile art. 21 și 44 din Constituția României, a art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța fiind obligată să soluționeze cererea așa cum a fost ea formulată. Totodată, s-a criticat soluția adoptată în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Transporturilor, apreciind că acesta este reprezentant al statului în procedura exproprierii. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Instanța de contencios administrativ, prin declinare de competență, a fost învestită cu cererea reclamantului prin care s-a solicitat desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanța; desființarea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 emis de C.N.A.D.R. S.A.; desființarea H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010 și 200/2011; obligarea pârâților, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 lei și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv desființarea încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I.

Constanta, instanța de control judiciar constată că aceasta se atacă potrivit dispozițiilor art. 50, alin. (2) și următoarele din Legea nr. 7/1996, la instanța de drept comun. Instanța de control judiciar ia act că prin Decizia nr. 5530 din data de 31 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea conflictului negativ de competență ivit în prezenta cauză, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Guvernul României în favoarea Judecătoriei Constanța.

Sub aspectul calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transportului, Înalta Curte reține că existența acestei calități presupune identitate între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Or, în speță, între recurentul-reclamant, pe de o parte și pârât nu există niciun raport juridic, în condițiile în care acesta nu este emitentul Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 emisă de către C.N.A.D.R. SA și nici a H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010 și 200/2011. Cu privire la cererea de anulare a acestor acte administrative, se constată că soluția primei instanțe prin care s-a constatat inadmisibilitatea acțiunii față de neîndeplinirea procedurii prealabilă, este legală și temeinică.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există. Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acțiunea în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamația).

Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile. Cu alte cuvinte, potrivit aceluiași act normativ, procedura prealabilă condiționează acțiunea în contencios administrativ. Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamantul trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare) și a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se poate adresa instanței de judecată. În acest sens sunt și prevederile conținute de art. 109 alin. (2) Teza I din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă așa cum dispozițiile legale amintite o prevăd, întrucât aceasta nu a depus vreo plângere în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, de la data comunicării actului, ci s-a adresat direct instanței.

Instanța urmează a înlătura critica recurentului-reclamant cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiție potrivit dispozițiilor art. 21 și 44 din Constituția României, a art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care prin Decizia nr. 184 din 6 martie 2007, Curtea Constituțională a statuat că procedura administrativă prealabilă nu restrânge și nu împiedică accesul la justiție, ci dimpotrivă, instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat prin reexaminarea de către organul emitent sau de către organul superior. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.I. împotriva Sentinței nr. 487/CA din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2014. Procesat de GGC - NN