ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Constanța sub nr. 28785/212/2011, la data de 03 noiembrie 2011,
reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru
și Publicitate Imobiliară Constanța, Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:
- desființarea
Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanța;
- desființarea
Actului administrativ nr. 604 din 19 mai 2011 emis de către C.N.A.D.R. S.A.;
- desființarea
Hotărârii de Guvern nr. 415/ 28 aprilie 2010 și 200/2011;
- obligarea
pârâților, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 lei;
- obligarea
pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că prin Încheierea nr. 71195 din 23 septembrie
2011, emisă de O.C.P.I. Constanța, s-a dispus radierea-desființarea proprietății
sale din registrele acestei instituții, proprietate pe care o deținea în baza
Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1097 din 19 august 2005, fiind
înregistrat Actul administrativ nr. 604 din 19 mai 2011, emis de către
C.N.A.D.R., act ce nu i-a fost comunicat reclamantului și de care a luat la
cunoștință din cuprinsul Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011.
A arătat reclamantul
că desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I.
Constanța este consecința directă a desființării Hotărârii de Guvern nr. 415
din 28 aprilie 2010 și a Actului administrativ nr. 604 din 19 mai 2011.
În drept, a invocat
dispozițiile art. 50 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 7/1996.
Prin Sentința civilă
nr. 5783 din 03 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Constanța s-a admis
excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și s-a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția
a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată
la Curtea de Apel Constanța sub nr. 660/36/2012.
În cauză a fost citat
Guvernul României, emitentul actului H.G. nr. 415/2010 a cărui anulare se
solicită, care a depus la dosar întâmpinare.
Pe cale de excepție a
fost invocată inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii
administrative prealabile față de Guvernul României, excepția tardivității
formulării acțiunii în ceea ce privește H.G. nr. 415/2010, în raport de data
publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamant - 3 mai
2010 (M.Of.nr. 265) și data sesizării instanței de contencios administrativ -
03 noiembrie 2011.
În fața Judecătoriei
Constanța pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța a
formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale
pasive, motivat de faptul că nu este parte în acțiunile de carte funciară. Nici
în ce privește celelalte capete de cerere, respectiv desființarea actului
administrativ din 19 mai 2011 emis de MTI, H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010, nu
are calitate procesuală pasivă întrucât nu emană de la O.C.P.I.
Pârâta Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat, de
asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în
judecată ca inadmisibilă (capătul 2 de cerere), formulată împotriva unei
persoane fără calitate procesual pasivă (capătul 1 de cerere).
Pe fondul cauzei,
pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La data de 12
septembrie 2012, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat
respingerea excepțiilor invocate.
În ședința publică
din 12 septembrie 2012, Curtea de apel a invocat din oficiu excepția
necompetenței materiale a instanței în soluționarea capătului de cerere privind
desființarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I.
Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința
Sentinței nr. 487/CA din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a disjuns capătul I din
cerere privind desființarea încheierii din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I.
Constanța și s-a declinat cauza la Judecătoria Constanța.
S-a constatat ivit
conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru soluționare.
A fost respins
capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în
contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția
inadmisibilității și s-a respins capătul 2 - anularea Deciziei nr. 604 din 19
mai 2011 în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. și capătul 3 - anularea H.G.
nr. 415/2010 și H.G. nr. 200/2011 în contradictoriu cu Guvernul României pentru
lipsă procedură prealabilă.
S-a respins ca
nefondat capătul de cerere pentru plata daunelor morale și s-a dispus obligarea
reclamantului la plata sumei de 124,95 lei cheltuieli de judecată către pârâta
C.N.A.D.N.R. SA.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de apel a reținut că primul capăt din acțiunea
formulată de reclamant și declinată la instanța de contencios administrativ
vizează desființarea încheierii din 23 septembrie 2011 a Oficiului de Cadastru
și Publicitate Imobiliară Constanța prin care s-a dispus radierea dreptului său
de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x1 cod 1, de pe raza unității
administrativ teritoriale Murfatlar, înscris în CF x2 și intabularea dreptului
de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului Român.
A apreciat
judecătorul fondului că radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate
asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ
și întabulare a dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi
soluționată de instanța de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din
Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competență
materială absolută.
Instanța de
contencios administrativ, admițând acțiunea în anularea unui act administrativ
nu se poate pronunța și asupra unor aspecte accesorii cererii principale, ce nu
cad în competența sa strictă de soluționare, prorogarea legală de competență
prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocată de instanța de fond, neputând
opera împotriva regulilor imperative de competență.
Prin încheierea de
ședință din 12 septembrie 2012, Curtea a admis excepția lipsei calității
procesual pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,
având în vedere că actul a cărui anulare se solicită - Decizia nr. 604 din 19
mai 2011 a fost emisă de C.N.A.D.N.R.
În referire la
celelalte capete de cerere Curtea a reținut raportat la dispozițiile art. 7
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. că
procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o
condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ,
iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă. Fiind vorba
de o dispoziție imperativă, de ordine publică, nesocotirea ei nu poate fi
acoperită ulterior.
Analizând actele și
lucrările dosarului, s-a constatat că reclamantul, anterior adresării instanței
de contencios administrative, nu a urmat procedura prevăzută de legiuitor motiv
pentru care excepțiile invocate de pârâte sunt întemeiate.
Recursul
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs reclamantul A.I., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivarea
recursului s-a arătat, invocându-se dispozițiile art. 21 și 44 din Constituția
României, a art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din
Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că i-a fost
încălcat dreptul la apărare, instanța fiind obligată să soluționeze cererea așa
cum a fost ea formulată.
Totodată, s-a
criticat soluția adoptată în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a
Ministerului Transporturilor, apreciind că acesta este reprezentant al statului
în procedura exproprierii.
În drept, cererea de
recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Analizând cererea de
recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în
conformitate cu prevederile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Instanța de
contencios administrativ, prin declinare de competență, a fost învestită cu
cererea reclamantului prin care s-a solicitat desființarea Încheierii nr. 71195
din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanța; desființarea Deciziei nr.
604 din 19 mai 2011 emis de C.N.A.D.R. S.A.; desființarea H.G. nr. 415 din 28
aprilie 2010 și 200/2011; obligarea pârâților, în solidar, la plata unor daune
morale, în cuantum de 20.000 lei și obligarea pârâților, în solidar, la plata
cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește
primul capăt de cerere, respectiv desființarea încheierii nr. 71195 din 23
septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanta, instanța de control judiciar constată că
aceasta se atacă potrivit dispozițiilor art. 50, alin. (2) și următoarele din
Legea nr. 7/1996, la instanța de drept comun.
Instanța de control
judiciar ia act că prin Decizia nr. 5530 din data de 31 mai 2013 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, în soluționarea conflictului negativ de competență ivit în prezenta
cauză, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul
A.I. în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Guvernul României în favoarea
Judecătoriei Constanța.
Sub aspectul
calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transportului, Înalta Curte
reține că existența acestei calități presupune identitate între persoana celui
chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Or, în speță, între
recurentul-reclamant, pe de o parte și pârât nu există niciun raport juridic,
în condițiile în care acesta nu este emitentul Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011
emisă de către C.N.A.D.R. SA și nici a H.G. nr. 415 din 28 aprilie 2010 și
200/2011.
Cu privire la cererea
de anulare a acestor acte administrative, se constată că soluția primei
instanțe prin care s-a constatat inadmisibilitatea acțiunii față de
neîndeplinirea procedurii prealabilă, este legală și temeinică.
Potrivit art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ
competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau
într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să
solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se
poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.
Astfel, potrivit
Legii nr. 554/2004, dreptul la acțiunea în contencios administrativ se naște
după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul
grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia
asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care
aceasta era obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în
termen de 30 de zile.
Cu alte cuvinte,
potrivit aceluiași act normativ, procedura prealabilă condiționează acțiunea în
contencios administrativ.
Pe cale de
consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamantul trebuie
să facă dovada că a îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 din
Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare) și a respectat
procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente și abia
după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se poate adresa instanței
de judecată.
În acest sens sunt și
prevederile conținute de art. 109 alin. (2) Teza I din Codul de procedură
civilă, potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea
instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii
prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.
Din înscrisurile
existente la dosarul cauzei reiese că reclamantul nu a urmat procedura
prealabilă așa cum dispozițiile legale amintite o prevăd, întrucât aceasta nu a
depus vreo plângere în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, de la data
comunicării actului, ci s-a adresat direct instanței.
Instanța urmează a
înlătura critica recurentului-reclamant cu privire la încălcarea dreptului de
acces la justiție potrivit dispozițiilor art. 21 și 44 din Constituția
României, a art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a art. 1
din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în
condițiile în care prin Decizia nr. 184 din 6 martie 2007, Curtea
Constituțională a statuat că procedura administrativă prealabilă nu restrânge
și nu împiedică accesul la justiție, ci dimpotrivă, instituie un mijloc de remediere
a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat prin reexaminarea de
către organul emitent sau de către organul superior.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Constatând că
sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să
atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.
312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de A.I. împotriva Sentinței nr. 487/CA din 31 octombrie 2012 a Curții
de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 iunie 2014.
Procesat
de GGC - NN