ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6276/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6276/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța la data de 16 februarie 2010, reclamantul D.M. a solicitat instanței

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea

reală a imobilului expropriat, cât și prejudiciul cauzat prin exproprierea

imobilului (teren) în suprafață de 5000 mp, situat în municipiul Constanța,

parcela XXX, cu număr cadastral YYY și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii

- întemeiate în drept pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal nr. 12

din 04 mal 2009 și hotărârea emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 325.000 euro, echivalentul a

1.357.200 RON, care însă nu reflectă și valoarea construcțiilor existente pe

terenul mai sus individualizat, ci numai valoarea terenului.

Suma sus-menționată a

fost achitată reclamantului, cu titlu de despăgubire, prin transfer bancar, în

august 2009.

Prin H.G. nr.

213/2009 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta

de ocolire a municipiului Constanța", precum și declanșarea procedurilor

de expropriere a imobilelor proprietate privată, aflate pe amplasamentul

acestei lucrări, astfel că terenul menționat a făcut parte din coridorul de

expropriere necesar pentru edificarea acestui drum de interes național.

Arată reclamantul, că

la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere exclusiv valoarea terenului ce

a format obiectul imobilului expropriat, iar nu și valoarea lucrărilor

existente pe acesta, lucrări edificate pe cheltuială proprie, de la data

dobândirii proprietății și până la data exproprierii.

Astfel, reclamantul a

susținut că nu au fost evaluate și avute în vedere lucrările și culturile

aflate pe acest teren (plantație de aprox. 600 butuci de viță de vie și o

livadă de aprox. 120 pomi fructiferi).

Prin raportul de expertiză

tehnică extrajudiciară întocmit de expert G.M. s-a stabilit valoarea totală a

construcțiilor edificate pe acest teren în cuantum de 56.911 euro, valoarea

plantației de viță de vie de 1954 euro și valoarea plantației de pomi

fructiferi, în cuantum de 673 euro.

Prin Sentința nr.

2048 din 5 aprilie 2011 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte

acțiunea reclamantului.

A dispus obligarea

pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să plătească

reclamantului D.M. o despăgubire, în cuantum de 223.398 RON reprezentând

contravaloarea construcțiilor situate pe terenul în suprafață de 5.000 mp

situat în Constanța, parcela XXX cu număr cadastral YYY, în termen de 30 de

zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut în esență, că pe terenul expropriat, în

suprafață totală de 5.000 mp, există mai multe construcții, evaluate de experți

la 233.398 RON și, întrucât la momentul stabilirii despăgubirii prin Hotărârea

nr. 12 din 19 mai 2009, această valoare nu a fost avută în vedere, se impune

obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor în completare, pentru

prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a exproprierii, fiind aplicate

dispozițiile art. 25 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Ca atare, instanța de

fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, comisia de

expertizare fiind alcătuită din expert B.D., din partea pârâtei, expert G.M.,

din partea reclamantului și expert B.D.X. din partea instanței, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se ca

obiective: cuantificarea prejudiciului cauzat reclamantului, constatarea

împrejurării dacă există construcții sau lucrări pe ternul expropriat și

stabilirea valorii acestora.

Tribunalul a reținut

că, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 cu modificările

ulterioare, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și au

stabilit cuantumul acesteia, conform art. 27 din lege, raportându-se la

valoarea de circulație determinată pe bază de cerere și ofertă și ținând seama

de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele similare, la momentul

întocmirii raportului de expertiză.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2048 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Constanța au declarat apel

reclamantul D.M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale SA, prin mandatar SC C. SA.

Reclamantul D.M. a

criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul respingerii

pretențiilor sale, ce vizau acordarea contravalorii plantațiilor de pomi

fructiferi și de viță de vie existente pe terenul expropriat.

A susținut astfel, în

dezvoltarea motivelor de apel că, potrivit expertizei întocmite de ing. G.M.,

valoarea acestor plantații era de 2.527 Euro, echivalentul a 10.700 RON, iar în

condițiile în care aceste culturi se aflau în proprietatea reclamantului, pe

terenul expropriat, în mod nelegal s-a respins cererea acestuia, de obligare a

pârâtului la repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare

a exproprierii terenului de 5.000 mp situat în Municipiul Constanța, parcela

XXX.

Prin motivele sale de

apel, pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, prin

mandatar SC C. SA a criticat sentința tribunalului, arătând că soluția

instanței este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 9 din Legea

nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008, acte în vigoare la momentul

efectuării procedurii exproprierii.

Apelantul-pârât a

susținut că, în temeiul art. 9 din actul normativ sus-menționat, numai

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, consemnată în condițiile

art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) din lege, se poate adresa instanței

competente în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Or, în cauza dedusă

judecății, suma reprezentând cuantumul despăgubirilor nu a fost consemnată, ci

a fost plătită direct, întrucât expropriatul D.M. a acceptat direct și expres

sumele stabilite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România și nu a contestat hotărârea Comisiei de expropriere.

Pe fondul cauzei,

apelantul-pârât a susținut faptul că valoarea reținută prin raportul de

expertiză efectuată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România este corectă, fiind stabilită în deplină concordanță cu valorile de

piață ale terenurilor tranzacționate în mod liber, situație în care pretențiile

suplimentare ale reclamantului sunt nefondate.

Apelantul-pârât a

solicitat admiterea apelului, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Prin Decizia nr.

436/C din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

respins apelul declarat de reclamant.

A admis apelul

formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România împotriva Sentinței civile nr. 2048 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului

Constanța.

A schimbat în parte

sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a

pârâtului la plata contravalorii construcțiilor situate pe terenul expropriat.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței tribunalului.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut că reclamantul D.M. s-a

legitimat ca proprietar al terenului în suprafață de 5.000 mp situat în

Municipiul Constanța, parcela XXX având număr cadastral YYY, teren ce a fost

expropriat pentru utilitate publică, respectiv pentru amplasamentul lucrării

"Varianta de ocolire a municipiului Constanța" aprobată prin H.G. nr.

213/2009.

Prin procesul-verbal

nr. 12 din 04 mai 2009 Comisia de analiză a cererilor depuse de titularii

drepturilor reale asupra imobilelor expropriate situate pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului

Constanța", luând act de acordul titularului dreptului privind cuantumul

despăgubirilor propuse expropriatului reclamant D.M. a dispus emiterea

hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile legale,

procesul-verbal fiind semnat de D.M., fără obiecțiuni.

În temeiul acestui

proces-verbal, la data de 19 mai 2009 a fost emisă Hotărârea nr. 12 de

stabilire a despăgubirilor, cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului

D.M., fiind de 1.357.200 RON.

Hotărârea a fost

comunicată expropriatului D.M. la data de 15 iulie 2009, iar în luna august

2009 reclamantul D.M. a intrat în posesia despăgubirii, recunoscând primirea

acestei sume, chiar prin cererea de chemare în judecată.

Art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2009, în vigoare la emiterea

hotărârii de despăgubiri prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6

alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de

zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului".

În speță, după

încheierea procesului-verbal nr. 12 din 4 mai 2009, în care s-a consemnat

cuantumul despăgubirilor propuse expropriatului D.M. și, după încasarea

despăgubirii, prin transfer bancar, în august 2009, acesta a adresat

expropriatorului o cerere prin care solicită acordarea unor despăgubiri și pentru

prejudiciul suferit prin expropriere, respectiv contravaloarea lucrărilor -

construcții și plantații - existente pe teren, cerere ce nu a fost valorificată

însă de expropriator.

Prin Hotărârea nr. 12

din 19 mai 2009, comunicată expropriatului D.M. la data de 15 iulie 2009, s-a

stabilit în beneficiul reclamantului o despăgubire de 1.357.200 RON, sumă ce a

fost încasată de D.M.

Contestația persoanei

expropriate împotriva Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009 a fost formulată la data

de 16 februarie 2010, cu mult după împlinirea termenului legal de 30 de zile,

care curge de la data comunicării hotărârii, 15 iulie 2009, în speță fiind

incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 modificată prin

Legea nr. 184/2008, care sancționează nerespectarea termenului legal de

contestare, cu decăderea din drept.

S-a mai reținut de

instanța de apel, că instituirea unui termen legal de decădere, nu este de

natură să împiedice liberul acces la justiție.

Prin Decizia nr.

1/1994 Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune

accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește liberul acces la

justiție.

S-a considerat că

legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a

procesului în fața instanțelor judecătorești, împrejurare ce rezultă din

dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituția României (revizuită), potrivit

cărora "competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

În considerentele

aceleiași decizii s-a menționat că pentru situații deosebite, legiuitorul poate

stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a

drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie

afectat.

Exercitarea unui

drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru,

reglementat de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și

stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului

drept nu mai este posibilă.

Cum în speță, prin

întâmpinarea depusă la instanța de fond și ulterior, în apel, apelantul-pârât a

invocat decăderea reclamantului din dreptul de a mai contesta cuantumul

despăgubirilor propuse reclamantului D.M. prin Hotărârea nr. 12 din 19 mai

2009, curtea de apel a constatat că sentința Tribunalului Constanța a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004

modificată, criticile apelantului-pârât, sub acest aspect, fiind întemeiate.

Împotriva Deciziei

nr. 436/C din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a

declarat recurs reclamantul D.M. criticând-o ca nelegală, pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în

dezvoltarea criticilor sale de nelegalitate, recurentul-reclamant a susținut că

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., deși

aceasta era îndrituită la a soluționa calea de atac, numai în limitele

criticilor formulate de apelant, nu și cu privire la alte aspecte, ce exced

raportului juridic dedus judecății.

Se arată că acțiunea

formulată de reclamant viza nemulțumirea expropriatului cu privire la cuantumul

despăgubirilor acordate (doar pentru teren, nu și pentru construcții,

plantații), și nu chestiunile referitoare la termenul prevăzut de art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004.

S-a afirmat de către

recurentul-reclamant că, în cuprinsul motivelor sale de apel, pârâtul nu a

înțeles să critice sentința pronunțată de instanța de fond, cu privire la

interpretarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, ci exclusiv prin prisma

faptului că - în opinia pârâtului - expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii s-ar putea adresa instanței judecătorești competente, numai în

situația refuzului său de a accepta sumele stabilite de expropriator.

Ca atare, susține

reclamantul, întrucât nu a refuzat, ci, dimpotrivă, a încasat cuantumul

despăgubirilor, acesta este îndreptățit a contesta cuantumul despăgubirilor,

prin procedura reglementată de lege.

Astfel, nelegalitatea

deciziei pronunțată de instanța de apel, constă - în opinia reclamantului - în

reanalizarea de către instanța de control judiciar ordinar, a tuturor

chestiunilor de fapt și de drept care s-au ridicat în fața primei instanțe,

deși, în mod corect, instanța de apel trebuia să examineze numai chestiunile

invocate de către apelanți.

Deși recurentul-reclamant

recunoaște caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, acesta susține că

au fost depășite limitele învestirii sub aspectul analizării de către instanța

de apel a termenului de 30 de zile pentru introducerea contestației.

Se mai arată de către

recurent că, nefiind un motiv de ordine publică, instanța de apel nu trebuia să

analizeze raportul juridic dedus judecății, prin prisma interpretării

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Recurentul-reclamant

D.M. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei pronunțată

de instanța de apel, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin mandatar SC C. SA.

Examinând criticile

invocate de recurentul-reclamant, raportat de motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că

recursul declarat de reclamant este nefondat și urmează a fi respins pentru

considerentele ce succed:

Terenul în litigiu,

în suprafață de 5000 mp a făcut obiectul exproprierii prin Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și

drumuri naționale, conform Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009 de stabilire a

despăgubirilor emisă de Comisia de aplicare a acestei legi din cadrul

Consiliului Local Constanța, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor, în temeiul

art. 2, la suma de 1.357.200 RON.

Norma de drept ce

reglementează modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului face

trimitere la norma de drept comun în materia procedurii de expropriere,

respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

În raport de

criticile formulate, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o interpretare

și aplicare corectă a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004,

modificată prin Legea nr. 184/2008, reținând depășirea termenului legal de 30

de zile, prevăzut de lege pentru depunerea contestației persoanei expropriate

împotriva Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009, deoarece aceasta a fost formulată

la data de 16 februarie 2010.

Potrivit art. 295

alin. (1) C. proc. civ., "instanța de apel va verifica, în limitele

cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu".

Cât privește

caracterul devolutiv al apelului, acesta este configurat în dreptul procesual

prin două reguli fundamentale: prima "tantum devolutum quantum

apellatum", care semnifică faptul că, expresie a principiului

disponibilității, instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra

fondului numai în limitele criticilor formulate de apelant, deci este

îndrituită a judeca doar asupra a ceea ce i s-a cerut și, cea de-a doua

"tantum devolutum quantum judicatum" care delimitează cadrul

procesual stabilit de prima instanță și, care nu poate fi extins, lărgit în

apel, neputând fi formulate cereri noi, ori modificate elementele pe care prima

instanță le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.

Este de observat că,

în; limitele criticilor din apelul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri au fost invocate aspecte legate de nerespectarea

prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, completată prin Legea nr.

184/2008, astfel că nu se poate susține, cu temei, că instanța de control

judiciar și-a extins nelegal considerentele deciziei pronunțate, răspunzând

unor chestiuni ce exced obiectului învestirii sale.

De altfel, aceste

criticii formulate în apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului

au fost invocate, fiind reiterate practic, apărările formulate anterior de

aceeași parte, prin întâmpinarea depusă pe rolul Tribunalului Constanța, secția

civilă, astfel că instanța de apel era obligată să le examineze.

Nu pot fi primite ca

fondate nici criticile, potrivit cărora, problema decăderii reclamantului din

dreptul de a sesiza instanța de judecată cu contestație și interpretarea

eronată a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, constituie un

motiv de ordine publică.

În aprecierea

limitelor devoluțiunii, respingând criticile expuse de recurentul-reclamant

este de observat că, acesta și-a întemeiat în drept, cererea de chemare în judecată

pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994, astfel că, instanța de apel a verificat legalitatea sentinței atacate

și a analizat toate criticile din apel, în calea sa de atac, pârâtul invocând

nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor sus-menționate.

Soluția instanței de

apel este în acord cu legea, întrucât, în momentul învestirii instanței de

judecată cu o acțiune, aceasta are, în prealabil, obligația de a verifica

depunerea în termenul legal a cererii de chemare în judecată, neputând păși la

soluționarea pricinii pe fond.

Prin prisma acelorași

considerente, nu se poate reține nici că a fost lărgit sau extins, în mod

nelegal cadrul procesual și, încălcat astfel, principiul "tantum devolutum

quantum judicatum", întrucât instanța de apel a examinat numai ceea ce s-a

judecat în primă instanță.

Totodată se reține de

Înalta Curte că, în mod nejustificat, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea

generată de modul de calcul al despăgubirilor pe care expropriatorul le-a

stabilit, deși acestea au fost încasate de către expropriat, care și-a dat

acordul cu privire la cuantumul acestora, semnând procesul-verbal nr. 12 din 04

mai 2009.

Or, rolul instanței

de judecată, în această procedură este acela de a cenzura modul de calcul al

despăgubirilor, însă cu respectarea unor criterii și a unei proceduri stabilite

de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

În consecință, Înalta

Curte constată că recursul declarat de reclamant nu este fondat și va fi

respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva Deciziei nr. 436/C din 18

noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - GV