ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6276/2012

Deliberând asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 16 februarie 2010, reclamantul D.M. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea reală a imobilului expropriat, cât și prejudiciul cauzat prin exproprierea imobilului (teren) în suprafață de 5000 mp, situat în municipiul Constanța, parcela XXX, cu număr cadastral YYY și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii - întemeiate în drept pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal nr. 12 din 04 mal 2009 și hotărârea emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 325.000 euro, echivalentul a 1.357.200 RON, care însă nu reflectă și valoarea construcțiilor existente pe terenul mai sus individualizat, ci numai valoarea terenului. Suma sus-menționată a fost achitată reclamantului, cu titlu de despăgubire, prin transfer bancar, în august 2009. Prin H.G. nr. 213/2009 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Constanța", precum și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, aflate pe amplasamentul acestei lucrări, astfel că terenul menționat a făcut parte din coridorul de expropriere necesar pentru edificarea acestui drum de interes național.

Arată reclamantul, că la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere exclusiv valoarea terenului ce a format obiectul imobilului expropriat, iar nu și valoarea lucrărilor existente pe acesta, lucrări edificate pe cheltuială proprie, de la data dobândirii proprietății și până la data exproprierii. Astfel, reclamantul a susținut că nu au fost evaluate și avute în vedere lucrările și culturile aflate pe acest teren (plantație de aprox. 600 butuci de viță de vie și o livadă de aprox. 120 pomi fructiferi). Prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert G.M. s-a stabilit valoarea totală a construcțiilor edificate pe acest teren în cuantum de 56.911 euro, valoarea plantației de viță de vie de 1954 euro și valoarea plantației de pomi fructiferi, în cuantum de 673 euro.

Prin Sentința nr. 2048 din 5 aprilie 2011 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului. A dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să plătească reclamantului D.M. o despăgubire, în cuantum de 223.398 RON reprezentând contravaloarea construcțiilor situate pe terenul în suprafață de 5.000 mp situat în Constanța, parcela XXX cu număr cadastral YYY, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că pe terenul expropriat, în suprafață totală de 5.000 mp, există mai multe construcții, evaluate de experți la 233.398 RON și, întrucât la momentul stabilirii despăgubirii prin Hotărârea nr. 12 din 19 mai 2009, această valoare nu a fost avută în vedere, se impune obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor în completare, pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a exproprierii, fiind aplicate dispozițiile art. 25 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 33/1994. Ca atare, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, comisia de expertizare fiind alcătuită din expert B.D., din partea pârâtei, expert G.M., din partea reclamantului și expert B.D.X.

din partea instanței, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se ca obiective: cuantificarea prejudiciului cauzat reclamantului, constatarea împrejurării dacă există construcții sau lucrări pe ternul expropriat și stabilirea valorii acestora. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 cu modificările ulterioare, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și au stabilit cuantumul acesteia, conform art. 27 din lege, raportându-se la valoarea de circulație determinată pe bază de cerere și ofertă și ținând seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele similare, la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Împotriva Sentinței civile nr. 2048 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Constanța au declarat apel reclamantul D.M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, prin mandatar SC C. SA. Reclamantul D.M. a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul respingerii pretențiilor sale, ce vizau acordarea contravalorii plantațiilor de pomi fructiferi și de viță de vie existente pe terenul expropriat. A susținut astfel, în dezvoltarea motivelor de apel că, potrivit expertizei întocmite de ing.

G.M., valoarea acestor plantații era de 2.527 Euro, echivalentul a 10.700 RON, iar în condițiile în care aceste culturi se aflau în proprietatea reclamantului, pe terenul expropriat, în mod nelegal s-a respins cererea acestuia, de obligare a pârâtului la repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a exproprierii terenului de 5.000 mp situat în Municipiul Constanța, parcela XXX. Prin motivele sale de apel, pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, prin mandatar SC C. SA a criticat sentința tribunalului, arătând că soluția instanței este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008, acte în vigoare la momentul efectuării procedurii exproprierii.

Apelantul-pârât a susținut că, în temeiul art. 9 din actul normativ sus-menționat, numai expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii, consemnată în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) din lege, se poate adresa instanței competente în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii. Or, în cauza dedusă judecății, suma reprezentând cuantumul despăgubirilor nu a fost consemnată, ci a fost plătită direct, întrucât expropriatul D.M. a acceptat direct și expres sumele stabilite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și nu a contestat hotărârea Comisiei de expropriere.

Pe fondul cauzei, apelantul-pârât a susținut faptul că valoarea reținută prin raportul de expertiză efectuată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România este corectă, fiind stabilită în deplină concordanță cu valorile de piață ale terenurilor tranzacționate în mod liber, situație în care pretențiile suplimentare ale reclamantului sunt nefondate. Apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Prin Decizia nr. 436/C din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamant. A admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Sentinței civile nr. 2048 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Constanța.

A schimbat în parte sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata contravalorii construcțiilor situate pe terenul expropriat. A menținut restul dispozițiilor sentinței tribunalului. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că reclamantul D.M. s-a legitimat ca proprietar al terenului în suprafață de 5.000 mp situat în Municipiul Constanța, parcela XXX având număr cadastral YYY, teren ce a fost expropriat pentru utilitate publică, respectiv pentru amplasamentul lucrării "Varianta de ocolire a municipiului Constanța" aprobată prin H.G. nr. 213/2009.

Prin procesul-verbal nr. 12 din 04 mai 2009 Comisia de analiză a cererilor depuse de titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Constanța", luând act de acordul titularului dreptului privind cuantumul despăgubirilor propuse expropriatului reclamant D.M. a dispus emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile legale, procesul-verbal fiind semnat de D.M., fără obiecțiuni. În temeiul acestui proces-verbal, la data de 19 mai 2009 a fost emisă Hotărârea nr. 12 de stabilire a despăgubirilor, cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului D.M., fiind de 1.357.200 RON.

Hotărârea a fost comunicată expropriatului D.M. la data de 15 iulie 2009, iar în luna august 2009 reclamantul D.M. a intrat în posesia despăgubirii, recunoscând primirea acestei sume, chiar prin cererea de chemare în judecată.

Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2009, în vigoare la emiterea hotărârii de despăgubiri prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului". În speță, după încheierea procesului-verbal nr. 12 din 4 mai 2009, în care s-a consemnat cuantumul despăgubirilor propuse expropriatului D.M.

și, după încasarea despăgubirii, prin transfer bancar, în august 2009, acesta a adresat expropriatorului o cerere prin care solicită acordarea unor despăgubiri și pentru prejudiciul suferit prin expropriere, respectiv contravaloarea lucrărilor - construcții și plantații - existente pe teren, cerere ce nu a fost valorificată însă de expropriator. Prin Hotărârea nr. 12 din 19 mai 2009, comunicată expropriatului D.M. la data de 15 iulie 2009, s-a stabilit în beneficiul reclamantului o despăgubire de 1.357.200 RON, sumă ce a fost încasată de D.M.

Contestația persoanei expropriate împotriva Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009 a fost formulată la data de 16 februarie 2010, cu mult după împlinirea termenului legal de 30 de zile, care curge de la data comunicării hotărârii, 15 iulie 2009, în speță fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008, care sancționează nerespectarea termenului legal de contestare, cu decăderea din drept. S-a mai reținut de instanța de apel, că instituirea unui termen legal de decădere, nu este de natură să împiedice liberul acces la justiție. Prin Decizia nr. 1/1994 Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește liberul acces la justiție.

S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, împrejurare ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituția României (revizuită), potrivit cărora "competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". În considerentele aceleiași decizii s-a menționat că pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, reglementat de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Cum în speță, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond și ulterior, în apel, apelantul-pârât a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a mai contesta cuantumul despăgubirilor propuse reclamantului D.M. prin Hotărârea nr. 12 din 19 mai 2009, curtea de apel a constatat că sentința Tribunalului Constanța a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 modificată, criticile apelantului-pârât, sub acest aspect, fiind întemeiate. Împotriva Deciziei nr. 436/C din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul D.M. criticând-o ca nelegală, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în dezvoltarea criticilor sale de nelegalitate, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., deși aceasta era îndrituită la a soluționa calea de atac, numai în limitele criticilor formulate de apelant, nu și cu privire la alte aspecte, ce exced raportului juridic dedus judecății. Se arată că acțiunea formulată de reclamant viza nemulțumirea expropriatului cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate (doar pentru teren, nu și pentru construcții, plantații), și nu chestiunile referitoare la termenul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004. S-a afirmat de către recurentul-reclamant că, în cuprinsul motivelor sale de apel, pârâtul nu a înțeles să critice sentința pronunțată de instanța de fond, cu privire la interpretarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, ci exclusiv prin prisma faptului că - în opinia pârâtului - expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii s-ar putea adresa instanței judecătorești competente, numai în situația refuzului său de a accepta sumele stabilite de expropriator.

Ca atare, susține reclamantul, întrucât nu a refuzat, ci, dimpotrivă, a încasat cuantumul despăgubirilor, acesta este îndreptățit a contesta cuantumul despăgubirilor, prin procedura reglementată de lege. Astfel, nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel, constă - în opinia reclamantului - în reanalizarea de către instanța de control judiciar ordinar, a tuturor chestiunilor de fapt și de drept care s-au ridicat în fața primei instanțe, deși, în mod corect, instanța de apel trebuia să examineze numai chestiunile invocate de către apelanți. Deși recurentul-reclamant recunoaște caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, acesta susține că au fost depășite limitele învestirii sub aspectul analizării de către instanța de apel a termenului de 30 de zile pentru introducerea contestației.

Se mai arată de către recurent că, nefiind un motiv de ordine publică, instanța de apel nu trebuia să analizeze raportul juridic dedus judecății, prin prisma interpretării dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004. Recurentul-reclamant D.M. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei pronunțată de instanța de apel, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin mandatar SC C. SA. Examinând criticile invocate de recurentul-reclamant, raportat de motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata că recursul declarat de reclamant este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Terenul în litigiu, în suprafață de 5000 mp a făcut obiectul exproprierii prin Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, conform Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009 de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia de aplicare a acestei legi din cadrul Consiliului Local Constanța, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor, în temeiul art. 2, la suma de 1.357.200 RON. Norma de drept ce reglementează modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului face trimitere la norma de drept comun în materia procedurii de expropriere, respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

În raport de criticile formulate, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, reținând depășirea termenului legal de 30 de zile, prevăzut de lege pentru depunerea contestației persoanei expropriate împotriva Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009, deoarece aceasta a fost formulată la data de 16 februarie 2010. Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu". Cât privește caracterul devolutiv al apelului, acesta este configurat în dreptul procesual prin două reguli fundamentale: prima "tantum devolutum quantum apellatum", care semnifică faptul că, expresie a principiului disponibilității, instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate de apelant, deci este îndrituită a judeca doar asupra a ceea ce i s-a cerut și, cea de-a doua "tantum devolutum quantum judicatum" care delimitează cadrul procesual stabilit de prima instanță și, care nu poate fi extins, lărgit în apel, neputând fi formulate cereri noi, ori modificate elementele pe care prima instanță le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.

Este de observat că, în; limitele criticilor din apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri au fost invocate aspecte legate de nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, completată prin Legea nr. 184/2008, astfel că nu se poate susține, cu temei, că instanța de control judiciar și-a extins nelegal considerentele deciziei pronunțate, răspunzând unor chestiuni ce exced obiectului învestirii sale. De altfel, aceste criticii formulate în apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului au fost invocate, fiind reiterate practic, apărările formulate anterior de aceeași parte, prin întâmpinarea depusă pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, astfel că instanța de apel era obligată să le examineze.

Nu pot fi primite ca fondate nici criticile, potrivit cărora, problema decăderii reclamantului din dreptul de a sesiza instanța de judecată cu contestație și interpretarea eronată a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, constituie un motiv de ordine publică. În aprecierea limitelor devoluțiunii, respingând criticile expuse de recurentul-reclamant este de observat că, acesta și-a întemeiat în drept, cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, astfel că, instanța de apel a verificat legalitatea sentinței atacate și a analizat toate criticile din apel, în calea sa de atac, pârâtul invocând nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor sus-menționate.

Soluția instanței de apel este în acord cu legea, întrucât, în momentul învestirii instanței de judecată cu o acțiune, aceasta are, în prealabil, obligația de a verifica depunerea în termenul legal a cererii de chemare în judecată, neputând păși la soluționarea pricinii pe fond. Prin prisma acelorași considerente, nu se poate reține nici că a fost lărgit sau extins, în mod nelegal cadrul procesual și, încălcat astfel, principiul "tantum devolutum quantum judicatum", întrucât instanța de apel a examinat numai ceea ce s-a judecat în primă instanță.

Totodată se reține de Înalta Curte că, în mod nejustificat, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea generată de modul de calcul al despăgubirilor pe care expropriatorul le-a stabilit, deși acestea au fost încasate de către expropriat, care și-a dat acordul cu privire la cuantumul acestora, semnând procesul-verbal nr. 12 din 04 mai 2009. Or, rolul instanței de judecată, în această procedură este acela de a cenzura modul de calcul al despăgubirilor, însă cu respectarea unor criterii și a unei proceduri stabilite de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant nu este fondat și va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva Deciziei nr. 436/C din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV