ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 460/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 460/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2702/2/2011

pe rolul C.A.B. - S.C.A.F., reclamanții judecători din cadrul Curții de Apel

Ploiești, prevăzuți în tabelul anexă în contradictoriu cu Ministerul Justiției

și Curtea de Apel Ploiești, au solicitat obligarea pârâtelor la:

- recalcularea

indemnizației cuvenită raportat la indemnizația de încadrare la nivelul lunii

iunie 2010.

- restabilirea

situației anterioare emiterii acestuia și

- restituirea sumelor

bănești reținute în mod nejustificat.

În motivarea acțiunii

reclamanții au menționat faptul că potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010,

începând cu luna iulie 2010 cuantumul brut al

salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri,

indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în

valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G.

nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de

personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte

măsuri în domeniul bugetar, s-au diminuat cu 25%.

Au susținut

reclamanții, că reducerea salariului reclamanților cu 25% pe o perioada de 6

luni dar și perpetuarea acesteia și după data de 01 ianuarie 2011, când

situația economică nu o mai impunea, lipsirea de dreptul de a mai primi

vreodată sumele de bani aferente reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a

avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua

fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. 1.

Totodată, reclamanții

au susținut că prin Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în

anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut la art. 1 că

începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor

funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare,

astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna

octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Ori, au precizat reclamanții,

la nivelul lunii octombrie 2010, indemnizațiile erau deja afectate de reducerea

prevăzută de Legea nr. 118/2010, ceea ce înseamnă că privarea de drepturile

salariale se perpetuează și ulterior termenului stabilit prin decizia 874/2010

a Curții Constituționale.

Ca atare au invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010

și art. 1 din Legea nr. 285/2010, în măsura în care acestea perpetuează reducerea

ce le-a afectat indemnizația și ulterior termenului impus de Curtea

Constituțională prin deciziile sus amintite, încălcând dreptul de proprietate

astfel cum este garantat de art. 44 din Constituția României dar și art. 41 din

constituție care ocrotește munca și protecția socială a ei, fiind de natură a

afecta statutul acestei profesii astfel cum este reglementat în art. 124, și

art. 125 din Constituție.

Pârâtul

Ministerul Justiției în temeiul art. 115 și următoarele C. proc. civ. a

formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca

inadmisibilă, în principal și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr. 6126

din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.

A respins acțiunea reclamanților

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Curtea a

apreciat că est neîntemeiată, având în vedere că potrivit înscrisurilor depuse

la dosarul cauzei, reclamanții au înțeles să formuleze contestația prevăzută de

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 285/2010.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut, în esență,

că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce

condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt

respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar,

aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanța

dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea

exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține

amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

Totodată, Curtea a observat că prin Opinia din 20 decembrie

2010 a Comisiei de la Veneția, dată la cererea președintelui Curții

Constituționale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a

sesiune plenară a Comisiei de la Veneția din 17 - 18 decembrie 2010, s-a

arătat, în mod expres, că, "în lipsa unei interdicții constituționale

exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații

excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a

independenței autorității judecătorești". În continuare, în opinia

invocată se arată că o asemenea situație excepțională există atunci când statul

suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive

întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor

statului (a se vedea paragrafele 20 și 21 ale opiniei citate).

Cu alte cuvinte, o situație de criză economică este un

temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor

aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

Cu privire la cererea formulată în subsidiar de către

reclamanți, asupra modului în care au fost aplicate efectiv aceste dispoziții

legale în privința acestora, Curtea reține că nu sunt întemeiate având în vedere

faptul că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010

cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare,

inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte

drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile

Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în

funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea

salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează

cu 25%, iar în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 începând cu

1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de

bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au

fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie

2010, s-a majorat cu 15%, considerente care coroborate conduc la respingerea

prezentei acțiuni ca neîntemeiate.

Recursul declarat în

cauză.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs A.I.F., G.M.I., N.E., T.I.C., L.T., P.G., L.I., D.G.,

G.C., G.E., M.C.M., S.V., P.C., F.P., E.D., D.R., T.E., C.L., M.E., S.M., Ș.C.,

P.A., U.A., M.I., P.V.A., D.D., G.V., P.M., D.F., S.E., B.P.C., B.A.C., D.V., S.I.,

S.A.F., T.A.R., S.I., N.T. și R.A.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

recursului declarat, legat de împrejurarea că Sentința nr. 6126/2011, atacată

în prezenta cauză, a fost dată de Curtea de Apel București cu mențiunea

irevocabilă.

instanță nu a pus în discuție excepția privind neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 și art. 1 din Legea nr. 285/2010 și

nu s-a pronunțat asupra admisibilității acestei excepții, ignorându-se astfel

prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

fondului a aplicat în mod greșit legea și nici nu a analizat susținerile

privind aplicabilitatea art. 41, art. 44, art. 124 și art. 125 din Constituție

și art. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O.

Astfel reducerea salariului cu 25/% pe o perioadă de 6 luni

(iulie – decembrie 2010) dar și perpetuarea acestuia și după data de 01

ianuarie 2011, când situația economică nu o mai impunea reprezintă o ingerință

care a avut ca efect privarea de un bun, în sensul celei de a doua fraze a

primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.

recurs au susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii subsidiare

prin care au solicitat a se observa că prin Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut la

art. 1 că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de

bază/soldelor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost

acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se

majorează cu 15%.Ori, au susținut recurenții indemnizația de încadrare la

nivelul lunii octombrie 2010, echivalentul salariului tarifar de pe statul de

plată aferent acestei luni întocmit la nivelul Curții de Apel Ploiești a

păstrat cuantumul aferent lunilor ianuarie – iunie 2010, fără a fi afectat de

reducerea aplicată prin Legea nr. 118/2010, care s-a aplicat sub forma unei

diminuări de 25%calculată la indemnizația brută totală.

În aceste condiții, adaosul de 15% prevăzut de Legea nr. 285/2010,

trebuia aplicat exclusiv indemnizației de încadrare brută lunară din această

lună și nicidecum indemnizației de încadrare redusă printr-un artificiu din

afara legii cu 25%.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și

lucrările formulate în raport cu dispozițiile legale aplicabile și criticile

formulate constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

sentinței civile nr. 6126 din 24 octombrie 2011, Înalta Curte constată că în

speță sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 285/2010, care

nu precizează faptul că hotărârea dată de instanțele judecătorești în

soluționarea contestației formulate împotriva modului de stabilire al

salariului, este irevocabilă. Astfel fiind, recursul este admisibil.

omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate

invocată de reclamante, Înalta Curte constată că este nefondat, din cuprinsul Sentinței

civile nr. 233 din 16 ianuarie 2012 rezultând că prima instanță, Curtea de Apel

București s-a pronunțat asupra excepției și a sesizat Curtea Constituțională cu

excepția de neconstituționalitate a art. 1 din Legea nr. 118/2010 și art. 1 din

Legea nr. 285/2010.

De altfel, prin Decizia nr. 769 din 25 septembrie 2012, Curtea

Constituțională s-a și pronunțat asupra excepției, respingând-o ca

neîntemeiată.

salariului cu 25% se reține că m

ăsura contestată de recurentă, cea privind

reducerea salariului cu 25%, este luată în baza și în aplicarea Legii nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar,

care a fost supusă controlului de constituționalitate.

În

acest sens, prin Deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874 din 25 iunie 2010,

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de

neconstituționalitate, stabilind ca fiind constituționale dispozițiile Legii nr.

118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului

bugetar.

În

considerentele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională se reține faptul

că „diminuarea cu 25% a cuantumului salariului /indemnizației /soldei, ca un

corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune

pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost

determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea

națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială

și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage

aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte

aspecte din viața satului – precum cele economice, financiare, sociale, care ar

putea afecta însăși ființa statului prin amploarea gravitatea fenomenului”.

S-a

concluzionat de Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului

salarial cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului

constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a

prevederilor art. 53 din Constituție.

În

consecință Curtea apreciază că soluția de respingere a acțiunii este legală în

raport de legislația națională.

Fără

îndoială recurenții reclamanți pot invoca atingerea adusă dreptului lor de

proprietate prin Legea nr. 118/2010, în condițiile în care prin reducerile

salariale reglementate de respectivul act normativ le-au fost afectate în mod

direct dreptul la încasarea integrală a salariului, care, reprezintă un bun în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Însă este

de necontestat că măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 nu poate

fi privită ca o privare de bunuri, care presupunând o preluare completă și

definitivă a unor bunuri ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a

titularului dreptului, prin plata unor despăgubiri, ci ca o circumstanțiere a

modului de exercitare pe o perioadă limitată de timp a exercițiului

respectivului drept, în acord cu dispozițiile art. 1 parag. 2 din Protocolul nr.

1.

Dincolo

de existența unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea

unui drept fundamental al recurentei-reclamante, este de necontestat că măsura

temporară de reducere a cuantumului salariului acesteia nu contravine C.E.D.O.,

în condițiile în care măsura nu a afectat substanța dreptului de proprietate, a

fost luată prin lege in vederea realizării unui interes general, respectiv

restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat,

și s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării

acestui drept în conformitate cu interesul general.

Sub acest

aspect, mai trebuie precizat că în jurisprudența Curții, în situațiile ce

presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea

consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile

naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară.

În

materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de

indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului

din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar

avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului.

Trebuie

subliniat și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic

general legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța

atât cu privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o

asemenea reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de

aplicare a acestei reglementări.

În acest context

se apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc

atingere dreptului de proprietate al recurenților reclamanți, în condițiile în

care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a

statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv

între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și

imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați

vizați.

Cauza M. contra

României nu reprezintă un precedent pentru speța de față, dat fiind cadrul

juridic diferit (în această cauză, reclamantul obținuse o hotărâre

judecătoreasca prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit

salariu). In acest caz "bun" în sensul convenției era creanța de

natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătoreasca executorie. Deci,

situația privea ipoteza neexecutării unei hotărâri judecătorești, iar nu diminuarea

prin lege a cuantumului salariului.

Pe de alta

parte,C.E.D.O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să

primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi

efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.

Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume

cuantum, iar o creanța poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 numai dacă are o baza suficientă în dreptul intern, ceea

ce nu este valabil în cazul de fata, în care prin dreptul intern s-a dispus

diminuarea drepturilor salariale.

Prin urmare, în

cazuri asemănătoare, C.E.D.O.a urmărit să stabilească dacă dreptul la

respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează atingere adusă

însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului

proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între

interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor

fundamentale ale omului

.

2.

Ultima critică vizează împrejurarea că instanța de fond nu

s-a pronunțat cu privire la modul de aplicare a majorării cu 15% a salariului

de bază, prevăzută de Legea nr. 285/2010.

Înalta Curte constată că și aceste critici sunt nefondate,

prima instanță analizând și acest capăt de cerere, considerentele respingerii

acestuia regăsindu-se la fila 22 a Sentinței civile nr. 6126 din 24 octombrie 2011.

Totodată Înalta Curte apreciază că în mod corect prima

instanță a respins și cererea subsidiară, având în vedere faptul că potrivit

disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 cuantumul brut al

salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri,

indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în

valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de

reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și

stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se

diminuează cu 25%, iar în temeiul disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010 începând

cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de

bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au

fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie

2010, s-a majorat cu 15%.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,

recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de AI.F., G.M.I., N.E., T.I.C., L.T., P.G., L. ., D.G., G.C., G.E., M.C.M.,

S.V., P.C., F.P., E.D., D.R., T.E., C.L., M.E., S.M., Ș.C., P.A., U.A., M.I., P.V.A.,

D.D., G.V., P.M., D.F., S.E., B.P.C., B.A.C., D.V., S.I., S.A.F., T.A.R., S.I.,

N.T. și R.A.M. împotriva sentinței nr. 6126 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013