ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 460/2013

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2702/2/2011 pe rolul C.A.B. - S.C.A.F., reclamanții judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești, prevăzuți în tabelul anexă în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești, au solicitat obligarea pârâtelor la: - recalcularea indemnizației cuvenită raportat la indemnizația de încadrare la nivelul lunii iunie 2010. - restabilirea situației anterioare emiterii acestuia și - restituirea sumelor bănești reținute în mod nejustificat.

În motivarea acțiunii reclamanții au menționat faptul că potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010, începând cu luna iulie 2010 cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, s-au diminuat cu 25%.

Au susținut reclamanții, că reducerea salariului reclamanților cu 25% pe o perioada de 6 luni dar și perpetuarea acesteia și după data de 01 ianuarie 2011, când situația economică nu o mai impunea, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. 1. Totodată, reclamanții au susținut că prin Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut la art. 1 că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Ori, au precizat reclamanții, la nivelul lunii octombrie 2010, indemnizațiile erau deja afectate de reducerea prevăzută de Legea nr. 118/2010, ceea ce înseamnă că privarea de drepturile salariale se perpetuează și ulterior termenului stabilit prin decizia 874/2010 a Curții Constituționale. Ca atare au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 și art. 1 din Legea nr. 285/2010, în măsura în care acestea perpetuează reducerea ce le-a afectat indemnizația și ulterior termenului impus de Curtea Constituțională prin deciziile sus amintite, încălcând dreptul de proprietate astfel cum este garantat de art. 44 din Constituția României dar și art. 41 din constituție care ocrotește munca și protecția socială a ei, fiind de natură a afecta statutul acestei profesii astfel cum este reglementat în art. 124, și art. 125 din Constituție.

Pârâtul Ministerul Justiției în temeiul art. 115 și următoarele C. proc. civ. a formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, în principal și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 6126 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată. A respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Curtea a apreciat că est neîntemeiată, având în vedere că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanții au înțeles să formuleze contestația prevăzută de dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 285/2010.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut, în esență, că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

Totodată, Curtea a observat că prin Opinia din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneția, dată la cererea președintelui Curții Constituționale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția din 17 - 18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că, "în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești". În continuare, în opinia invocată se arată că o asemenea situație excepțională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 și 21 ale opiniei citate).

Cu alte cuvinte, o situație de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. Cu privire la cererea formulată în subsidiar de către reclamanți, asupra modului în care au fost aplicate efectiv aceste dispoziții legale în privința acestora, Curtea reține că nu sunt întemeiate având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G.

nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%, iar în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, considerente care coroborate conduc la respingerea prezentei acțiuni ca neîntemeiate. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs A.I.F., G.M.I., N.E., T.I.C., L.T., P.G., L.I., D.G., G.C., G.E., M.C.M., S.V., P.C., F.P., E.D., D.R., T.E., C.L., M.E., S.M., Ș.C., P.A., U.A., M.I., P.V.A., D.D., G.V., P.M., D.F., S.E., B.P.C., B.A.C., D.V., S.I., S.A.F., T.A.R., S.I., N.T.

și R.A.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 1. Un prim motiv de recurs vizează admisibilitatea recursului declarat, legat de împrejurarea că Sentința nr. 6126/2011, atacată în prezenta cauză, a fost dată de Curtea de Apel București cu mențiunea irevocabilă. 2. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că prima instanță nu a pus în discuție excepția privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 și art. 1 din Legea nr. 285/2010 și nu s-a pronunțat asupra admisibilității acestei excepții, ignorându-se astfel prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992. 3. Un alt motiv de recurs vizează faptul că judecătorul fondului a aplicat în mod greșit legea și nici nu a analizat susținerile privind aplicabilitatea art. 41, art. 44, art. 124 și art. 125 din Constituție și art. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O.

Astfel reducerea salariului cu 25/% pe o perioadă de 6 luni (iulie – decembrie 2010) dar și perpetuarea acestuia și după data de 01 ianuarie 2011, când situația economică nu o mai impunea reprezintă o ingerință care a avut ca efect privarea de un bun, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. 4. În fine recurenții reclamanți, prin ultimul motiv de recurs au susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii subsidiare prin care au solicitat a se observa că prin Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut la art. 1 că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.Ori, au susținut recurenții indemnizația de încadrare la nivelul lunii octombrie 2010, echivalentul salariului tarifar de pe statul de plată aferent acestei luni întocmit la nivelul Curții de Apel Ploiești a păstrat cuantumul aferent lunilor ianuarie – iunie 2010, fără a fi afectat de reducerea aplicată prin Legea nr. 118/2010, care s-a aplicat sub forma unei diminuări de 25%calculată la indemnizația brută totală.

În aceste condiții, adaosul de 15% prevăzut de Legea nr. 285/2010, trebuia aplicat exclusiv indemnizației de încadrare brută lunară din această lună și nicidecum indemnizației de încadrare redusă printr-un artificiu din afara legii cu 25%. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările formulate în raport cu dispozițiile legale aplicabile și criticile formulate constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Relativ la admisibilitatea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 6126 din 24 octombrie 2011, Înalta Curte constată că în speță sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 285/2010, care nu precizează faptul că hotărârea dată de instanțele judecătorești în soluționarea contestației formulate împotriva modului de stabilire al salariului, este irevocabilă.

Astfel fiind, recursul este admisibil. 2. În ceea ce privește motivul de recurs care se referă la omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocată de reclamante, Înalta Curte constată că este nefondat, din cuprinsul Sentinței civile nr. 233 din 16 ianuarie 2012 rezultând că prima instanță, Curtea de Apel București s-a pronunțat asupra excepției și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 din Legea nr. 118/2010 și art. 1 din Legea nr. 285/2010. De altfel, prin Decizia nr. 769 din 25 septembrie 2012, Curtea Constituțională s-a și pronunțat asupra excepției, respingând-o ca neîntemeiată.

3. Referitor la reducerea salariului cu 25% se reține că m ăsura contestată de recurentă, cea privind reducerea salariului cu 25%, este luată în baza și în aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care a fost supusă controlului de constituționalitate. În acest sens, prin Deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate, stabilind ca fiind constituționale dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

În considerentele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională se reține faptul că „diminuarea cu 25% a cuantumului salariului /indemnizației /soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața satului – precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea gravitatea fenomenului”.

S-a concluzionat de Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție. În consecință Curtea apreciază că soluția de respingere a acțiunii este legală în raport de legislația națională. Fără îndoială recurenții reclamanți pot invoca atingerea adusă dreptului lor de proprietate prin Legea nr. 118/2010, în condițiile în care prin reducerile salariale reglementate de respectivul act normativ le-au fost afectate în mod direct dreptul la încasarea integrală a salariului, care, reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Însă este de necontestat că măsura legislativă adoptată prin Legea nr. 118/2010 nu poate fi privită ca o privare de bunuri, care presupunând o preluare completă și definitivă a unor bunuri ar deschide calea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului, prin plata unor despăgubiri, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu dispozițiile art. 1 parag.

2 din Protocolul nr. 1. Dincolo de existența unei ingerințe din partea autorităților statului în exercitarea unui drept fundamental al recurentei-reclamante, este de necontestat că măsura temporară de reducere a cuantumului salariului acesteia nu contravine C.E.D.O., în condițiile în care măsura nu a afectat substanța dreptului de proprietate, a fost luată prin lege in vederea realizării unui interes general, respectiv restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat, și s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Sub acest aspect, mai trebuie precizat că în jurisprudența Curții, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară.

În materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului. Trebuie subliniat și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări.

În acest context se apreciază că măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurenților reclamanți, în condițiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați vizați. Cauza M. contra României nu reprezintă un precedent pentru speța de față, dat fiind cadrul juridic diferit (în această cauză, reclamantul obținuse o hotărâre judecătoreasca prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit salariu).

In acest caz "bun" în sensul convenției era creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătoreasca executorie. Deci, situația privea ipoteza neexecutării unei hotărâri judecătorești, iar nu diminuarea prin lege a cuantumului salariului. Pe de alta parte,C.E.D.O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată. Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, iar o creanța poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai dacă are o baza suficientă în dreptul intern, ceea ce nu este valabil în cazul de fata, în care prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.

Prin urmare, în cazuri asemănătoare, C.E.D.O.a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului . 2. Ultima critică vizează împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la modul de aplicare a majorării cu 15% a salariului de bază, prevăzută de Legea nr. 285/2010. Înalta Curte constată că și aceste critici sunt nefondate, prima instanță analizând și acest capăt de cerere, considerentele respingerii acestuia regăsindu-se la fila 22 a Sentinței civile nr. 6126 din 24 octombrie 2011. Totodată Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a respins și cererea subsidiară, având în vedere faptul că potrivit disp.

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%, iar în temeiul disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010 începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de AI.F., G.M.I., N.E., T.I.C., L.T., P.G., L. ., D.G., G.C., G.E., M.C.M., S.V., P.C., F.P., E.D., D.R., T.E., C.L., M.E., S.M., Ș.C., P.A., U.A., M.I., P.V.A., D.D., G.V., P.M., D.F., S.E., B.P.C., B.A.C., D.V., S.I., S.A.F., T.A.R., S.I., N.T. și R.A.M. împotriva sentinței nr. 6126 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013