ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC T.I. SRL Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, anularea Deciziei nr. 8205 din 2 mai 2011, prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de control financiar nr. AIF/6066 din 29 martie 2011 și a dispoziției obligatorii nr. AIF/6067 din 29 martie 2011, precum și suspendarea executării acestor acte administrative, invocându-se, în principal, faptul că eroarea imputabilă organului de control nu poate fi opusă agentului economic și că s-a dat o interpretare greșită consecințelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia controlului ulterior.

Prin Sentința civilă nr. 247 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea reclamantei SC „T.I.” SRL, a anulat Procesul-verbal de control financiar nr. AIF/6066 din 29 martie 2011, Dispoziția obligatorie nr. AIF/6067 din 29 martie 2011 și Decizia nr. 8205 din 2 mai 2011, acte administrative emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, în ceea ce privește măsura de a se restitui la bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii suma de 952.023,5 RON, reprezentând cheltuielile aferente transportului veteranilor de război, efectuate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 august 2010; a menținut actele administrative contestate în ceea ce privește măsura de a se restitui la bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii suma de 19.958 RON, reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat veteranii de război, aferentă lunii august 2008, sumă încasată în baza documentului nr. 7753 din 15 octombrie 2008, pentru care nu s-a pus la dispoziția organului de control borderoul întocmit; a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 8205 din 2 mai 2011, a Procesului-verbal de control nr. 6066 din 29 martie 2011, și a Dispoziției obligatorii nr. 6067 din 29 martie 2011,

în partea în care cererea de anulare a fost admisă până la data la care prezenta hotărâre va rămâne irevocabilă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxelor timbru.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în cercetarea legalității actelor administrativ-fiscale contestate trebuie să se plece, în primul rând, de la statutul juridic al reclamantei și de la poziția pe care aceasta o ocupă în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994, apoi de la împrejurarea, necontestată, că documentele întocmite de aceasta, în condițiile prevăzute de Ordinul nr. 266/2005 al Ministerului Finanțelor Publice, au fost confirmate, inclusiv în partea referitoare la „numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor și valoarea totală a cupoanelor”, de către instituțiile publice și persoanele menționate în cuprinsul actului de reglementare menționat expres în final, în baza acestora, să se stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia controlului efectuat de pârâtă în cursul anului 2011, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit „realitatea și legalitatea prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război”, precum și măsura de a se restitui la buget suma de 971.981,5 RON, de către cărăuș.

Curtea de Apel a reținut că, prin Legea nr. 44/1994, au fost reglementate drepturile veteranilor de război, că raporturile născute din aplicarea ei privesc, în principal, pe beneficiarii acestei legi și instituțiile și autoritățile publice cu atribuțiuni în domeniu, și că singurele atribuțiuni ce revin agenților economici din domeniile de activitate vizate sunt cele de a lua fiecare măsurile necesare pentru aplicarea menționatei legi. În raport de acest cadru normativ, Curtea de Apel a constatat că singura obligație ce s-ar putea reține în sarcina unui operator privat de transport public de persoane este aceea de a asigura transportul veteranilor de război, conform solicitării acestora, de a accepta, în schimbul prestației efectuate, biletele de călătorie gratuită emise de Ministerul Transporturilor, și de a recupera prețul prestației în procedura prevăzută de Ordinul nr. 266/2005, emis de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin efectuarea prestației de transport, cărăușul nu devine parte a raportului juridic născut între beneficiarii Legii nr. 44/1994 și instituțiile publice și autoritățile implicate în aplicarea acesteia. Nefiind agent sau mandatar al statului, cărăușul nu are, în principiu, a răspunde de modul în care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înțeleg să își valorifice drepturile recunoscute, și cu atât mai puțin de modul în care instituțiile publice cu atribuțiuni de control și avizare în acest domeniu și-au organizat și desfășurat activitatea referitoare la acoperirea cheltuielilor determinate de aplicarea menționatei legi.

Ca terț, în raportul administrativ născut din aplicarea Legii nr. 44/1994, cărăușul-prestator al serviciului public de transport cu mijloace auto - nu are instituită, prin lege, obligația de a impune beneficiarilor Legii nr. 44/1994 să efectueze călătorii doar în limita județului de domiciliu, sau să refuze a-i îmbarca, doar pentru că aceștia ar fi avut posibilitatea să utilizeze alte mijloace de transport, folosind în acest sens serviciile transportatorilor feroviari, considerate mai convenabile, și cu atât mai puțin să se implice în îmbunătățirea procedurile operaționale de control.

Exercitarea corespunzătoare a drepturilor, de către veteranii de război, sau insuficiența reglementărilor nu pot constitui temeiuri valabile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a cărăușului, a cărui singură obligație a fost și rămâne aceea de a asigura, la cerere, transportul veteranilor de război, pe baza biletelor de călătorie gratuită emise de Ministerul Transportului; orice implicare a agenților economici licențiați, în activități de control a exercițiului dreptului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 44/1994, trebuind să fie tratat ca lipsit de o bază legală și un exces din partea instituțiilor publice implicate.

Faptul că transportatorul recuperează contravaloarea prestației efectuate în beneficiul veteranilor de război de la Ministerul Transporturilor nu-l transformă pe acesta într-un beneficiar al vreunei scheme de sprijin, reglementate prin Legea nr. 44/1994, și cu atât mai puțin în parte a raporturilor juridice născute din aplicarea acestei legi, singura sa menire fiind aceea de a efectua transporturi publice de persoane cu mijloace de transport auto, independent de modul în care i se asigură plata contravalorii prestației sau de persoana titularului obligației de plată.

Reținând că atâta timp cât notele de constatare lunare, întocmite de persoana anume desemnată, din cadrul compartimentului Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, confirmă, sub semnătură și aplicare de sigiliu, că, în urma verificării efectuate, s-a constatat că „toate cupoanele corespund ca serie, km și valoare și că totalul borderourilor statistice corespunde cu situația centralizatoare a borderourilor rezultate”, că „numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor și valoarea totală a cupoanelor corespunde cu situația centralizatoare a borderourilor și au fost completate cu toate datele cerute de formular”, nefiind constatate „erori în adunarea borderourilor”, Instanța de fond a apreciat că mențiunea înserată în cuprinsul procesului-verbal de control financiar încheiat la data de 28 martie 2011, potrivit căruia SC T.I.

SRL nu justifică „realitatea și legalitatea prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război”, este lipsită de orice bază faptică și ține de domeniul absurdului birocratic, Cum singura sancțiune instituită pentru cazul nerespectării reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la utilizarea documentelor justificative, păstrarea și arhivarea acestora este cea prevăzută de art. 41 și 42 din Legea nr. 82/1991, Curtea de Apel a considerat că pârâta era în drept doar să sancționeze contravențional pe agentul economic controlat, dar nu și să-l decadă din dreptul de a încasa contravaloarea prestațiilor de transport efectuate, a căror realitate și întindere a fost confirmată, în timp, de chiar prepușii săi, în condițiile de reglementare stabilite prin Ordinul nr. 266/2005.

Instanța de fond a mai apreciat că modul în care a fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantei reprezintă altceva decât un transfer nepermis de responsabilitate, de la cei implicați în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 44/1994 la cel care nu este decât un simplu prestator de servicii de transport cu mijloace auto, căruia nu-i poate fi imputat nici abuzul de drept al celor care s-au folosit de biletele de călătorie gratuită și cu atât mai puțin insuficiența procedurilor operaționale de control; drept pentru care acțiunea reclamantei a fost admisă.

Având însă în vedere că reclamanta nu a probat că a pus la dispoziția organelor de control borderoul întocmit pentru luna august 2008, deși, astfel cum rezultă din Procesul-verbal de control financiar încheiat la data de 28 martie 2011, a încasat, cu Documentul nr. 7753 din 15 octombrie 2008, suma de 19.958 RON, instanța de fond a constatat că actele administrative contestate sunt legale în această parte, drept pentru care le-a menținut, în limita sumei menționate, din același act rezultând de asemenea că, pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, SC T.I. SRL nu a întocmit Borderourile cupoanelor statistice pentru călătoria cu autobuze a veteranilor de război, în vederea decontării, și că, în mod implicit, nu a beneficiat de plata vreunei sume, din bugetul din care se asigură decontarea acestui gen de prestații.

Ca o consecință a admiterii acțiunii principale, Curtea de Apel, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis și cererea accesorie, dispunând suspendarea actelor administrative atacate. Împotriva hotărârii instanței de fond, atât reclamanta SC T.I. SRL cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași - prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. Reclamanta SC T.I. SRL susține că hotărârea primei instanțe este nelegală în privința dispoziției de menținere parțială a actelor administrativ financiare contestate. Recurenta consideră că DGFP Iași nu avea competența de a controla legalitatea și regularitatea decontării sumelor aferente prestațiilor de transport efectuate pentru beneficiarii Legii nr. 44/1994 pe calea unui alt control decât cel prevăzut de art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005.

Singura modalitate legală de efectuare a unui control vizând prestațiile de transport efectuate în favoarea persoanelor prevăzute de Legea nr. 44/1994, este cea prevăzută de art. 18 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005, respectiv realizarea unei verificări a regularității și legalității documentelor justificative prezentate de operatorii de transport rutier, anterior momentului decontării sumelor de bani de la bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Efectuarea unui nou control financiar (așa cum este cazul controlului finalizat prin actele administrative contestate), diferit de controlul prevăzut de art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005, în scopul verificării regularității și legalității documentelor justificative aferente prestațiilor de transport efectuate de operatorii rutieri în favoarea veteranilor de război, este nelegală, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să confere organelor de control financiar ale DGFP Iași o astfel de competență. Utilizatori ai fondurilor publice acordate în baza Legii nr. 44/1994 sunt persoanele fizice beneficiare ale facilităților de transport gratuit, respectiv veteranii și văduvele de război, aceștia purtând răspunderea pentru modul în care sunt utilizate biletele speciale de călătorie în care este încorporată contravaloarea facilității acordate de stat.

Dacă, prin absurd, am accepta că, urmare a încasării unor plăți pentru prestațiile de transport efectuate, reclamanta a devenit un utilizator de fonduri publice, ar trebui să acceptăm și teza conform căreia, orice persoană fizică care este plătită pentru munca prestată de la bugetul de stat, devine la rândul său un utilizator de fonduri publice și prin urmare poate fi subiectul unei acțiuni de control din partea organelor de control financiar ale statului. Din moment ce o astfel de ipoteză nu poate fi admisă, pentru identitate de rațiune trebuie acceptat și faptul că nici persoanele juridice care încasează plăți din fonduri publice pentru prestațiile efectuate nu sunt utilizatori de fonduri publice și prin urmare nu pot fi supuse unui control din partea organelor de control financiar.

Este adevărat că borderoul cupoanelor statistice întocmit pentru cupoanele speciale de călătorie colectate în luna august 2008 și supus verificării DGFP Iași în luna septembrie 2008 a fost pierdut, astfel că acest document nu a putut fi prezentat nici reprezentanților DGFP Iași cu ocazia controlului finalizat prin actele administrative contestate și nici nu a fost depus la dosarul cauzei în fața primei instanțe. Cu toate acestea, este indubitabil că acest borderou a existat și a fost controlat de DGFP Iași în luna septembrie 2008 în cadrul procedurii vizând verificarea legalității și regularității prestațiilor de transport efectuate în favoarea beneficiarilor Legii nr. 44/1994 (conform art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005), întrucât sumele aferente prestațiilor respective de transport au fost decontate de la bugetul MT1 în baza Documentului de plată nr. 7753 din 15 octombrie 2008 prezentat organelor de control.

Dat fiind faptul că plata prestațiilor de transport este făcută de Ministerul Transporturilor doar pe baza borderourilor avizate favorabil de DGFP Iași (conform art. 19 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005), este evident că plata din data de 15 octombrie 2008 nu putea fi făcută decât dacă acest borderou ar fi existat. II.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, în motivarea căii de atac, a reluat pe larg argumentele expuse în apărările formulate în fața primei instanțe, dezvoltând, în esență, critici care pot fi structurate astfel: Recurenta mai consideră că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, în condițiile în care Curtea de Apel Iași nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor invocate de către reclamantă, respectiv încălcarea principiului unicității controlului și a bunei administrări, interpretarea greșită de către organele de control a consecințelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice, interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 44/1994, nelegalitatea stabilirii sumelor pe care reclamanta a fost obligată să le restituie, aspecte asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe.

În mod greșit prima instanță a apreciat că prestatorul serviciului de transport este exonerat de răspundere patrimonială, în condițiile în care solicitările de călătorie din partea veteranilor de război contraveneau prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 266/2005 și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2005, potrivit cărora decontarea costurilor se face pentru călătorii gratuite pe trasee interne, la cursele interurbane, pentru deplasarea între stațiile situate în două localități din cadrul aceluiași județ, dacă nu există posibilitatea de călătorie pe calea ferată.

Veteranilor de război din mediul rural li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport auto doar până la gara convenabilă din județul de domiciliu sau din județul limitrof, de unde se continuă călătoria gratuită cu trenul, însă reclamanta a decontat de la bugetul statului costuri și pentru călătorii efectuate pe trasee rutiere interjudețene, pe care exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată. Reclamanta nu a prezentat la controlul financiar efectuat cupoanele statistice de călătorie gratuită care, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 266/2005, rămân la dispoziția agentului economic transportator împreună cu exemplarul 3 al borderourilor și al situației centralizatoare, ca documente justificative privind efectuarea prestațiilor.

Referitor la notele de constatare lunare întocmite de personalul compartimentului Activitate de trezorerie și contabilitate publică, recurenta a susținut că acesta nu avea posibilitatea de a verifica situația reală, faptică, a procedurii de utilizare a cupoanelor statistice, ci doar de a controla concordanța datelor înscrise în borderouri cu cele din cupoane, privind numărul, seria, suma și totalul înscris în borderouri și situații centralizatoare. Soluției primei instanțe este netemeinică și nelegală în condițiile în care Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor invocate de către reclamantă. Recurenta a formulat critici și cu privire la soluția dată cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, prima instanță dispunând această măsură doar în privința Dispoziției obligatorie nr. AIF 6067 din 29 martie 2011, fără a motiva însă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

În susținerea recursului a fost invocată Sentința nr. 222 din 1 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași prin care o cerere de chemare în judecată identică a fost respinsă. Recurenta critică soluția instanței de fond și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce vizează atât anularea, cât și suspendarea executării Deciziei nr. 8205 din 02 mai 2011, a procesului-verbal de control financiar nr. AIF 6066 din 29 martie 2011 și a Dispoziției obligatorii nr. AIF 6067 din 29 martie 2011 emise de pârâtă.

Referitor la primul motiv de nelegalitate și netemeinicie invocat de recurenta-pârâtă, acela că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor invocate de către reclamantă, se constată că este nefondat. Deși nu a invocat expres dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., această critică nu poate fi circumscrisă decât acestui motiv de recurs. Recurenta-pârâtă nu a făcut dovada unei vătămări a drepturilor sale prin nepronunțarea instanței de fond asupra unor excepții și apărări invocate de către reclamantă, astfel că vor fi respinse aceste susțineri privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond pentru acest aspect.

În acord cu hotărârea primei instanțe, Înalta Curte reține că, urmare a deficiențelor constatate de Curtea de Conturi la Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, s-a efectuat un control de către reprezentanții pârâtei în cursul anului 2011, cu privire la verificarea și avizarea documentației referitoare la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, control efectuat și la alte autorități financiare județene printre care și pârâta.

Din actele depuse la dosar rezultă că în intervalul de timp verificat, respectiv anii 2008 - 2010, reclamanta a pus la dispoziția reprezentanților pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri și centralizatoarele borderourilor, mai puțin pentru luna august 2008. Aceste înscrisuri au fost verificate și avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existența vizei prealabile a asociației județene a veteranilor de război, cât și concordanța datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri și centralizatoare, conținând mențiunea că au fost completate toate datele cerute de formular, conform legii și nu s-au constatat erori.

Respectivele note de constatare au fost însoțite de acordarea vizei de control financiar și aprobarea decontării de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994 în perioada verificată. Prin aceste operațiuni de control și avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au confirmat practic realitatea și întinderea serviciilor prestate de recurenta-reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul și valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate și parcursul realizat. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că borderourile și situațiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora reclamanta a avut dreptul să recupereze contravaloarea prestațiilor efectuate.

Instanța de control judiciar nu poate primi argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural. În calitate de operator de transport, reclamantei îi revenea obligația de a asigura transportul gratuit conform solicitării, Legea nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor să-și limiteze călătoriile la județul de domiciliu. Actul normativ menționat nu face diferențieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de stații CFR și cele domiciliate în localități ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război și al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

Așa cum a reținut și instanța de fond, interpretarea acestui text de către organele fiscale, potrivit căreia se referă numai la transportul auto pe trasee județene, este contrară legii, pentru că nu face o asemenea precizare, iar o interpretare în sensul că textul art. 16 alin. (3) lit. a) se referă la călătorii interne, fără a face distincție între traseele județene și cele interjudețene a dat atât Autoritatea Rutieră Română (Adresa nr. 41236 din 12 octombrie 2005) cât și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (Adresa nr. 9311 din 10 martie 2011). Dacă organele fiscale ar fi apreciat că art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994 trebuie interpretat în sensul că acesta se referă numai la transport pe trasee județene, așa cum susțin în actele de control întocmite în anul 2011, atunci aveau posibilitatea, prin serviciile specializate, să refuze avizarea decontării sumelor ce nu se încadrau în textul de lege, dar acest lucru nu a fost făcut, iar interpretarea diferită au făcut-o numai după sesizarea Curții de Conturi.

Oricum, nu se poate reține că nu a fost făcută dovada realității transportului din moment ce borderourile și situațiile centralizatoare, însoțite de cupoanele statistice, au fost prezentate organelor din cadrul DGFP Iași care le-au avizat fără nicio obiecțiune, iar faptul că la data controlului financiar nu au mai fost prezentate cupoanele statistice nu duce la nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 266/312/2005, astfel cum a reținut corect și instanța de fond. Prin urmare, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute de instanța de fond, că recurenta-reclamantă, efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război și urmând procedura prevăzută pentru decontare de Ordinul nr. 266/2005, are dreptul de a recupera contravaloarea prestațiilor.

Referitor la invocarea Sentinței nr. 222/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, se constată că recurenta-reclamantă a depus la dosar o serie de alte sentințe ale Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal prin care au fost admise cereri cu conținut identic și care au fost admise. De altfel, chiar și anterior pronunțării acestei sentințe, instanța supremă a pronunțat soluții de menținere a sentințelor prin care au fost anulate actele întocmite de DGFP Iași în spețe similare. Față de această practică constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Așa fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Nici motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă privind greșita acordare a cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat și nu poate fi primit, având în vedere faptul că acțiunea recurentei-reclamante a fost admisă în parte. În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia borderoul aferent lunii august 2008 ar fi existat, iar instanța de fond în mod greșit a menținut actele administrative contestate pentru suma de 19.958 RON, Înalta Curte constată că și această critică este neîntemeiată și nu poate fi primită. Recurenta-reclamantă atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de recurs a avut posibilitatea de a obține acest document, pentru a fi depus la dosarul cauzei în sensul dovedirii celor susținute.

Însă, pe tot parcursul judecății, cu toate că instanța de recurs a încuviințat administrarea acestei probe, recurenta-reclamantă nu a depus acest înscris. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a reținut că recurenta-reclamantă trebuie să restituie la bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii suma de 19,958 RON reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat veteranii de război, sumă aferentă lunii august 2008. Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC T.I. SRL și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, împotriva Sentinței nr. 247 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM