ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC T.I.

SRL Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Iași, anularea Deciziei nr. 8205 din 2 mai 2011,

prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de

control financiar nr. AIF/6066 din 29 martie 2011 și a dispoziției obligatorii

nr. AIF/6067 din 29 martie 2011, precum și suspendarea executării acestor acte

administrative, invocându-se, în principal, faptul că eroarea imputabilă

organului de control nu poate fi opusă agentului economic și că s-a dat o

interpretare greșită consecințelor juridice ale neprezentării cupoanelor

statistice cu ocazia controlului ulterior.

Prin Sentința civilă

nr. 247 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea reclamantei SC „T.I.” SRL,

a anulat Procesul-verbal de control financiar nr. AIF/6066 din 29 martie 2011,

Dispoziția obligatorie nr. AIF/6067 din 29 martie 2011 și Decizia nr. 8205 din

2 mai 2011, acte administrative emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Județului Iași, în ceea ce privește măsura de a se restitui la bugetul

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii suma de 952.023,5 RON,

reprezentând cheltuielile aferente transportului veteranilor de război,

efectuate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 august 2010; a menținut actele

administrative contestate în ceea ce privește măsura de a se restitui la

bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii suma de 19.958 RON,

reprezentând contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au

beneficiat veteranii de război, aferentă lunii august 2008, sumă încasată în

baza documentului nr. 7753 din 15 octombrie 2008, pentru care nu s-a pus la dispoziția

organului de control borderoul întocmit; a dispus suspendarea executării

Deciziei nr. 8205 din 2 mai 2011, a Procesului-verbal de control nr. 6066 din

29 martie 2011, și a Dispoziției obligatorii nr. 6067 din 29 martie 2011, în

partea în care cererea de anulare a fost admisă până la data la care prezenta

hotărâre va rămâne irevocabilă și a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma de 45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea

taxelor timbru.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că, în cercetarea legalității

actelor administrativ-fiscale contestate trebuie să se plece, în primul rând,

de la statutul juridic al reclamantei și de la poziția pe care aceasta o ocupă

în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994, apoi de la

împrejurarea, necontestată, că documentele întocmite de aceasta, în condițiile

prevăzute de Ordinul nr. 266/2005 al Ministerului Finanțelor Publice, au fost

confirmate, inclusiv în partea referitoare la „numărul persoanelor

transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor și valoarea totală a

cupoanelor”, de către instituțiile publice și persoanele menționate în

cuprinsul actului de reglementare menționat expres în final, în baza acestora,

să se stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu

ocazia controlului efectuat de pârâtă în cursul anului 2011, justifică

concluzia că transportatorul nu a dovedit „realitatea și legalitatea

prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente transportului

veteranilor de război”, precum și măsura de a se restitui la buget suma de

971.981,5 RON, de către cărăuș.

Curtea de Apel a

reținut că, prin Legea nr. 44/1994, au fost reglementate drepturile veteranilor

de război, că raporturile născute din aplicarea ei privesc, în principal, pe

beneficiarii acestei legi și instituțiile și autoritățile publice cu

atribuțiuni în domeniu, și că singurele atribuțiuni ce revin agenților

economici din domeniile de activitate vizate sunt cele de a lua fiecare măsurile

necesare pentru aplicarea menționatei legi.

În raport de acest

cadru normativ, Curtea de Apel a constatat că singura obligație ce s-ar putea

reține în sarcina unui operator privat de transport public de persoane este

aceea de a asigura transportul veteranilor de război, conform solicitării

acestora, de a accepta, în schimbul prestației efectuate, biletele de călătorie

gratuită emise de Ministerul Transporturilor, și de a recupera prețul

prestației în procedura prevăzută de Ordinul nr. 266/2005, emis de Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin efectuarea

prestației de transport, cărăușul nu devine parte a raportului juridic născut

între beneficiarii Legii nr. 44/1994 și instituțiile publice și autoritățile

implicate în aplicarea acesteia.

Nefiind agent sau

mandatar al statului, cărăușul nu are, în principiu, a răspunde de modul în

care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înțeleg să își valorifice drepturile

recunoscute, și cu atât mai puțin de modul în care instituțiile publice cu

atribuțiuni de control și avizare în acest domeniu și-au organizat și

desfășurat activitatea referitoare la acoperirea cheltuielilor determinate de

aplicarea menționatei legi.

Ca terț, în raportul

administrativ născut din aplicarea Legii nr. 44/1994, cărăușul-prestator al

serviciului public de transport cu mijloace auto - nu are instituită, prin

lege, obligația de a impune beneficiarilor Legii nr. 44/1994 să efectueze

călătorii doar în limita județului de domiciliu, sau să refuze a-i îmbarca,

doar pentru că aceștia ar fi avut posibilitatea să utilizeze alte mijloace de

transport, folosind în acest sens serviciile transportatorilor feroviari,

considerate mai convenabile, și cu atât mai puțin să se implice în

îmbunătățirea procedurile operaționale de control.

Exercitarea

corespunzătoare a drepturilor, de către veteranii de război, sau insuficiența

reglementărilor nu pot constitui temeiuri valabile pentru angajarea răspunderii

patrimoniale a cărăușului, a cărui singură obligație a fost și rămâne aceea de

a asigura, la cerere, transportul veteranilor de război, pe baza biletelor de

călătorie gratuită emise de Ministerul Transportului; orice implicare a

agenților economici licențiați, în activități de control a exercițiului

dreptului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 44/1994, trebuind să fie tratat ca

lipsit de o bază legală și un exces din partea instituțiilor publice implicate.

Faptul că

transportatorul recuperează contravaloarea prestației efectuate în beneficiul

veteranilor de război de la Ministerul Transporturilor nu-l transformă pe

acesta într-un beneficiar al vreunei scheme de sprijin, reglementate prin Legea

nr. 44/1994, și cu atât mai puțin în parte a raporturilor juridice născute din

aplicarea acestei legi, singura sa menire fiind aceea de a efectua transporturi

publice de persoane cu mijloace de transport auto, independent de modul în care

i se asigură plata contravalorii prestației sau de persoana titularului

obligației de plată.

Reținând că atâta

timp cât notele de constatare lunare, întocmite de persoana anume desemnată,

din cadrul compartimentului Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică,

confirmă, sub semnătură și aplicare de sigiliu, că, în urma verificării

efectuate, s-a constatat că „toate cupoanele corespund ca serie, km și valoare

și că totalul borderourilor statistice corespunde cu situația centralizatoare a

borderourilor rezultate”, că „numărul persoanelor transportate, parcursul

realizat, numărul cupoanelor și valoarea totală a cupoanelor corespunde cu

situația centralizatoare a borderourilor și au fost completate cu toate datele

cerute de formular”, nefiind constatate „erori în adunarea borderourilor”,

Instanța de fond a apreciat că mențiunea înserată în cuprinsul

procesului-verbal de control financiar încheiat la data de 28 martie 2011,

potrivit căruia SC T.I. SRL nu justifică „realitatea și legalitatea

prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente transportului

veteranilor de război”, este lipsită de orice bază faptică și ține de domeniul

absurdului birocratic,

Cum singura sancțiune

instituită pentru cazul nerespectării reglementărilor emise de Ministerul

Finanțelor Publice cu privire la utilizarea documentelor justificative,

păstrarea și arhivarea acestora este cea prevăzută de art. 41 și 42 din Legea

nr. 82/1991, Curtea de Apel a considerat că pârâta era în drept doar să

sancționeze contravențional pe agentul economic controlat, dar nu și să-l

decadă din dreptul de a încasa contravaloarea prestațiilor de transport

efectuate, a căror realitate și întindere a fost confirmată, în timp, de chiar

prepușii săi, în condițiile de reglementare stabilite prin Ordinul nr.

266/2005.

Instanța de fond a

mai apreciat că modul în care a fost angajată răspunderea patrimonială a

reclamantei reprezintă altceva decât un transfer nepermis de responsabilitate,

de la cei implicați în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 44/1994 la cel care nu

este decât un simplu prestator de servicii de transport cu mijloace auto,

căruia nu-i poate fi imputat nici abuzul de drept al celor care s-au folosit de

biletele de călătorie gratuită și cu atât mai puțin insuficiența procedurilor

operaționale de control; drept pentru care acțiunea reclamantei a fost admisă.

Având însă în vedere

că reclamanta nu a probat că a pus la dispoziția organelor de control borderoul

întocmit pentru luna august 2008, deși, astfel cum rezultă din Procesul-verbal

de control financiar încheiat la data de 28 martie 2011, a încasat, cu

Documentul nr. 7753 din 15 octombrie 2008, suma de 19.958 RON, instanța de fond

a constatat că actele administrative contestate sunt legale în această parte,

drept pentru care le-a menținut, în limita sumei menționate, din același act

rezultând de asemenea că, pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 decembrie

2010, SC T.I. SRL nu a întocmit Borderourile cupoanelor statistice pentru călătoria

cu autobuze a veteranilor de război, în vederea decontării, și că, în mod

implicit, nu a beneficiat de plata vreunei sume, din bugetul din care se

asigură decontarea acestui gen de prestații.

Ca o consecință a

admiterii acțiunii principale, Curtea de Apel, în temeiul art. 15 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, a admis și cererea accesorie, dispunând suspendarea actelor

administrative atacate.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, atât reclamanta SC T.I. SRL cât și pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice a județului Iași - prin Administrația Finanțelor Publice a

Municipiului Iași, au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

I. Reclamanta SC T.I.

SRL susține că hotărârea primei instanțe este nelegală în privința dispoziției

de menținere parțială a actelor administrativ financiare contestate.

Recurenta consideră

că DGFP Iași nu avea competența de a controla legalitatea și regularitatea

decontării sumelor aferente prestațiilor de transport efectuate pentru

beneficiarii Legii nr. 44/1994 pe calea unui alt control decât cel prevăzut de

art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005.

Singura modalitate

legală de efectuare a unui control vizând prestațiile de transport efectuate în

favoarea persoanelor prevăzute de Legea nr. 44/1994, este cea prevăzută de art.

18 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005,

respectiv realizarea unei verificări a regularității și legalității

documentelor justificative prezentate de operatorii de transport rutier,

anterior momentului decontării sumelor de bani de la bugetul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii.

Efectuarea unui nou

control financiar (așa cum este cazul controlului finalizat prin actele

administrative contestate), diferit de controlul prevăzut de art. 18 din Ordinul

MTCT/MFP nr. 266/312/2005, în scopul verificării regularității și legalității

documentelor justificative aferente prestațiilor de transport efectuate de

operatorii rutieri în favoarea veteranilor de război, este nelegală, întrucât

nu există nicio dispoziție legală care să confere organelor de control

financiar ale DGFP Iași o astfel de competență.

Utilizatori ai

fondurilor publice acordate în baza Legii nr. 44/1994 sunt persoanele fizice

beneficiare ale facilităților de transport gratuit, respectiv veteranii și

văduvele de război, aceștia purtând răspunderea pentru modul în care sunt

utilizate biletele speciale de călătorie în care este încorporată

contravaloarea facilității acordate de stat.

Dacă, prin absurd, am

accepta că, urmare a încasării unor plăți pentru prestațiile de transport

efectuate, reclamanta a devenit un utilizator de fonduri publice, ar trebui să

acceptăm și teza conform căreia, orice persoană fizică care este plătită pentru

munca prestată de la bugetul de stat, devine la rândul său un utilizator de

fonduri publice și prin urmare poate fi subiectul unei acțiuni de control din

partea organelor de control financiar ale statului. Din moment ce o astfel de

ipoteză nu poate fi admisă, pentru identitate de rațiune trebuie acceptat și

faptul că nici persoanele juridice care încasează plăți din fonduri publice

pentru prestațiile efectuate nu sunt utilizatori de fonduri publice și prin

urmare nu pot fi supuse unui control din partea organelor de control financiar.

Este adevărat că

borderoul cupoanelor statistice întocmit pentru cupoanele speciale de călătorie

colectate în luna august 2008 și supus verificării DGFP Iași în luna septembrie

2008 a fost pierdut, astfel că acest document nu a putut fi prezentat nici

reprezentanților DGFP Iași cu ocazia controlului finalizat prin actele

administrative contestate și nici nu a fost depus la dosarul cauzei în fața

primei instanțe.

Cu toate acestea,

este indubitabil că acest borderou a existat și a fost controlat de DGFP Iași

în luna septembrie 2008 în cadrul procedurii vizând verificarea legalității și

regularității prestațiilor de transport efectuate în favoarea beneficiarilor

Legii nr. 44/1994 (conform art. 18 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005),

întrucât sumele aferente prestațiilor respective de transport au fost decontate

de la bugetul MT1 în baza Documentului de plată nr. 7753 din 15 octombrie 2008

prezentat organelor de control.

Dat fiind faptul că

plata prestațiilor de transport este făcută de Ministerul Transporturilor doar

pe baza borderourilor avizate favorabil de DGFP Iași (conform art. 19 din

Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005), este evident că plata din data de 15

octombrie 2008 nu putea fi făcută decât dacă acest borderou ar fi existat.

II. Direcția Generală

a Finanțelor Publice Iași, în motivarea căii de atac, a reluat pe larg

argumentele expuse în apărările formulate în fața primei instanțe, dezvoltând,

în esență, critici care pot fi structurate astfel:

Recurenta mai

consideră că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, în condițiile

în care Curtea de Apel Iași nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și

excepțiilor invocate de către reclamantă, respectiv încălcarea principiului

unicității controlului și a bunei administrări, interpretarea greșită de către

organele de control a consecințelor juridice ale neprezentării cupoanelor

statistice, interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 44/1994,

nelegalitatea stabilirii sumelor pe care reclamanta a fost obligată să le

restituie, aspecte asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe.

În mod greșit prima

instanță a apreciat că prestatorul serviciului de transport este exonerat de

răspundere patrimonială, în condițiile în care solicitările de călătorie din

partea veteranilor de război contraveneau prevederilor Ordinului Ministerului

Finanțelor Publice nr. 266/2005 și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.

109/2005, potrivit cărora decontarea costurilor se face pentru călătorii

gratuite pe trasee interne, la cursele interurbane, pentru deplasarea între

stațiile situate în două localități din cadrul aceluiași județ, dacă nu există

posibilitatea de călătorie pe calea ferată.

Veteranilor de război

din mediul rural li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport auto doar

până la gara convenabilă din județul de domiciliu sau din județul limitrof, de

unde se continuă călătoria gratuită cu trenul, însă reclamanta a decontat de la

bugetul statului costuri și pentru călătorii efectuate pe trasee rutiere

interjudețene, pe care exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.

Reclamanta nu a

prezentat la controlul financiar efectuat cupoanele statistice de călătorie

gratuită care, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 266/2005,

rămân la dispoziția agentului economic transportator împreună cu exemplarul 3

al borderourilor și al situației centralizatoare, ca documente justificative

privind efectuarea prestațiilor.

Referitor la notele

de constatare lunare întocmite de personalul compartimentului Activitate de

trezorerie și contabilitate publică, recurenta a susținut că acesta nu avea

posibilitatea de a verifica situația reală, faptică, a procedurii de utilizare

a cupoanelor statistice, ci doar de a controla concordanța datelor înscrise în

borderouri cu cele din cupoane, privind numărul, seria, suma și totalul înscris

în borderouri și situații centralizatoare.

Soluției primei

instanțe este netemeinică și nelegală în condițiile în care Curtea de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor invocate de către

reclamantă.

Recurenta a formulat

critici și cu privire la soluția dată cererii de suspendare a executării

actelor administrative contestate, prima instanță dispunând această măsură doar

în privința Dispoziției obligatorie nr. AIF 6067 din 29 martie 2011, fără a

motiva însă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

În susținerea

recursului a fost invocată Sentința nr. 222 din 1 iulie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Iași prin care o cerere de chemare în judecată identică a fost

respinsă.

Recurenta critică

soluția instanței de fond și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de

judecată.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Recurenta-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce vizează atât

anularea, cât și suspendarea executării Deciziei nr. 8205 din 02 mai 2011, a

procesului-verbal de control financiar nr. AIF 6066 din 29 martie 2011 și a

Dispoziției obligatorii nr. AIF 6067 din 29 martie 2011 emise de pârâtă.

Referitor la primul

motiv de nelegalitate și netemeinicie invocat de recurenta-pârâtă, acela că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor

invocate de către reclamantă, se constată că este nefondat.

Deși nu a invocat

expres dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., această critică nu poate fi

circumscrisă decât acestui motiv de recurs.

Recurenta-pârâtă nu a

făcut dovada unei vătămări a drepturilor sale prin nepronunțarea instanței de

fond asupra unor excepții și apărări invocate de către reclamantă, astfel că

vor fi respinse aceste susțineri privind nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii instanței de fond pentru acest aspect.

În acord cu hotărârea

primei instanțe, Înalta Curte reține că, urmare a deficiențelor constatate de

Curtea de Conturi la Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, s-a

efectuat un control de către reprezentanții pârâtei în cursul anului 2011, cu

privire la verificarea și avizarea documentației referitoare la decontarea

cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război,

control efectuat și la alte autorități financiare județene printre care și

pârâta.

Din actele depuse la

dosar rezultă că în intervalul de timp verificat, respectiv anii 2008 - 2010,

reclamanta a pus la dispoziția reprezentanților pârâtei toate documentele

justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea

persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice,

borderouri și centralizatoarele borderourilor, mai puțin pentru luna august

2008.

Aceste înscrisuri au

fost verificate și avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care

se atestă atât existența vizei prealabile a asociației județene a veteranilor

de război, cât și concordanța datelor cuprinse în cupoanele statistice

prezentate cu cele consemnate în borderouri și centralizatoare, conținând

mențiunea că au fost completate toate datele cerute de formular, conform legii

și nu s-au constatat erori.

Respectivele note de

constatare au fost însoțite de acordarea vizei de control financiar și aprobarea

decontării de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de

beneficiarii Legii nr. 44/1994 în perioada verificată.

Prin aceste

operațiuni de control și avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au

confirmat practic realitatea și întinderea serviciilor prestate de

recurenta-reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul și valoarea

totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate și parcursul

realizat.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că borderourile și

situațiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului nr.

266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora reclamanta a avut

dreptul să recupereze contravaloarea prestațiilor efectuate.

Instanța de control

judiciar nu poate primi argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de

către recurenta-reclamantă a dispozițiilor legale referitoare la gratuitatea

transportului pentru veteranii de război din mediul rural.

În calitate de

operator de transport, reclamantei îi revenea obligația de a asigura

transportul gratuit conform solicitării, Legea nr. 44/1994 neimpunând

beneficiarilor să-și limiteze călătoriile la județul de domiciliu.

Actul normativ

menționat nu face diferențieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite

de stații CFR și cele domiciliate în localități ce au legături la calea ferată,

în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război și

al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12

călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă

nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, interpretarea acestui text de către organele fiscale,

potrivit căreia se referă numai la transportul auto pe trasee județene, este

contrară legii, pentru că nu face o asemenea precizare, iar o interpretare în

sensul că textul art. 16 alin. (3) lit. a) se referă la călătorii interne, fără

a face distincție între traseele județene și cele interjudețene a dat atât

Autoritatea Rutieră Română (Adresa nr. 41236 din 12 octombrie 2005) cât și

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (Adresa nr. 9311 din 10 martie

2011).

Dacă organele fiscale

ar fi apreciat că art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994 trebuie

interpretat în sensul că acesta se referă numai la transport pe trasee

județene, așa cum susțin în actele de control întocmite în anul 2011, atunci

aveau posibilitatea, prin serviciile specializate, să refuze avizarea

decontării sumelor ce nu se încadrau în textul de lege, dar acest lucru nu a

fost făcut, iar interpretarea diferită au făcut-o numai după sesizarea Curții

de Conturi.

Oricum, nu se poate

reține că nu a fost făcută dovada realității transportului din moment ce

borderourile și situațiile centralizatoare, însoțite de cupoanele statistice,

au fost prezentate organelor din cadrul DGFP Iași care le-au avizat fără nicio

obiecțiune, iar faptul că la data controlului financiar nu au mai fost

prezentate cupoanele statistice nu duce la nerespectarea dispozițiilor

Ordinului nr. 266/312/2005, astfel cum a reținut corect și instanța de fond.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază, în acord cu cele reținute de instanța de fond, că

recurenta-reclamantă, efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război

și urmând procedura prevăzută pentru decontare de Ordinul nr. 266/2005, are

dreptul de a recupera contravaloarea prestațiilor.

Referitor la

invocarea Sentinței nr. 222/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, se constată

că recurenta-reclamantă a depus la dosar o serie de alte sentințe ale Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal prin care au fost admise

cereri cu conținut identic și care au fost admise.

De altfel, chiar și

anterior pronunțării acestei sentințe, instanța supremă a pronunțat soluții de

menținere a sentințelor prin care au fost anulate actele întocmite de DGFP Iași

în spețe similare.

Față de această

practică constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice

declanșarea procedurii de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la

soluții contrare care au ca efect încălcarea principiului securității

raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el

reglementat de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că susținerile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite.

Nici motivul de

recurs invocat de recurenta-pârâtă privind greșita acordare a cheltuielilor de

judecată, nu este întemeiat și nu poate fi primit, având în vedere faptul că

acțiunea recurentei-reclamante a fost admisă în parte.

În ceea ce privește

susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia borderoul aferent lunii august

2008 ar fi existat, iar instanța de fond în mod greșit a menținut actele

administrative contestate pentru suma de 19.958 RON, Înalta Curte constată că

și această critică este neîntemeiată și nu poate fi primită.

Recurenta-reclamantă

atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de recurs a avut

posibilitatea de a obține acest document, pentru a fi depus la dosarul cauzei

în sensul dovedirii celor susținute.

Însă, pe tot

parcursul judecății, cu toate că instanța de recurs a încuviințat administrarea

acestei probe, recurenta-reclamantă nu a depus acest înscris.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a reținut că

recurenta-reclamantă trebuie să restituie la bugetul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii suma de 19,958 RON reprezentând

contravaloarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat

veteranii de război, sumă aferentă lunii august 2008.

Astfel fiind,

instanța de control judiciar constată că instanța de judecată a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC T.I. SRL și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Iași prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași,

împotriva Sentinței nr. 247 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM