ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5132/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea formulată, reclamanta SC C.M. SRL Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Jude­țului Iași, anularea deciziei nr. 7973 din 28 aprilie 2011, prin care i s-a respins plângerea ce a formulat-o împotriva procesului-verbal de con­trol financiar nr. X1 din 25 martie 2011 și a dispoziției obligato­rii nr. X2 din 25 martie 2011, precum și suspendarea executării acestor acte administrative, invocându-se, în principal, faptul că eroarea imputabilă organului de control nu poate fi opusă agentului economic și că s-a dat o interpretare greșită consecințelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia controlului ulterior.

Cererea de suspendare a executării actelor contestate a fost respinsă prin încheierea din data de 30 iunie 2011. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, invocând faptul că sumele acordate de la bugetul de stat, utilizate nele­gal, dau naștere obligației de restituire. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 260/2011 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis, în parte, acțiunea introdusă de reclamanta SC C.M. SRL, - a anulat decizia nr. 7973 din 28 aprilie 2011, prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control financiar nr. X1 din 25 martie 2011 și a dispoziției obligatorii nr. X2 din 25 martie 2011, acte emise de D.G.F.P.

Iași, în partea referitoare la măsura de restituire a sumei totale de 1.028.102,94 RON, reprezentând valoarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de veteranii de război, în perioada anilor 2008–2010, pe traseele interjudețene cu posibilitatea de a călători pe calea ferată și pe traseele județene fără posibilitatea de a călători pe calea ferată, - a menținut actele administrative contestate în ceea ce privește măsura ca reclamanta să restituie suma de 101.119,50 RON, reprezentând contravaloarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de veteranii de război pe trasee neidentificate pentru că nu apar stații pe licențe, în cursul anilor 2008 și 2009, - a obligat pârâta D.G.F.P. Iași să plătească reclamantei suma de 40,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că în cercetarea legalității actelor administrative contestate trebuie să se plece, în primul rând, de la statutul juridic al reclamantei și de la poziția pe care aceasta o ocupă în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994, apoi de la împrejurarea, necontestată, că documentele întocmite de aceasta, în condițiile prevăzute de ordinul nr. 266/2005 al Ministerului Finanțelor Publice, au fost confirmate, inclusiv în partea referitoare la „numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor și valoarea totală a cupoanelor”, de către instituțiile publice și persoanele menționate în cuprinsul actului de reglementare menționat expres în final, în baza acestora, să se stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia controlului efectuat de pârâtă în cursul anului 2011, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit „realitatea și legalitatea prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război”, precum și măsura de a se restitui la buget suma de 1.129.222,44 RON, de către cărăuș.

În această ordine de idei, în ceea ce privește prima problemă evocată, instanța de fond a constatat că prin Legea nr. 44/1994 au fost reglementate drepturile veteranilor de război, că raporturile născute din aplicarea ei privesc, în principal, pe beneficiarii acestei legi și instituțiile și autoritățile publice cu atribuțiuni în domeniu, și că singurele atribuțiuni ce revin agenților economici din domeniile de activitate vizate sunt cele de a lua fiecare măsurile necesare pentru aplicarea menționatei legi.

În raport de acest cadru normativ, Curtea de apel a constatat că singura obligație ce s-ar putea reține în sarcina unui operator privat de transport public de persoane este aceea de a asigura transportul veteranilor de război, conform solicitării acestora, de a accepta, în schimbul pres­tației efectuate, biletele de călătorie gratuită emise de Ministerul Transporturilor și de a recupera prețul prestației în procedura prevăzută de ordinul nr. 266/2005, emis de Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de fond a reținut că, prin efectuarea prestației de transport, cărăușul nu devine parte a raportului juridic născut între beneficiarii Legii nr. 44/1994 și insti­tuțiile publice și autoritățile implicate în aplicarea acesteia, că nefiind agent sau mandatar al statului, cărăușul nu are, în prin­cipiu, a răspunde de modul în care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înțeleg să își valorifice drepturile recunoscute și cu atât mai puțin de modul în care instituțiile publice cu atribuțiuni de control și avizare în acest domeniu și-au organizat și desfășurat activitatea referitoare la acoperirea cheltuieli­lor determinate de aplicarea menționatei legi.

S-a mai reținut de către instanță că exercitarea necorespunzătoare a drepturilor de către veteranii de război, sau insuficiența reglementărilor, nu pot constitui temeiuri vala­bile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a cărăușului, a cărui singură obligație a fost și rămâne aceea de a asigura, la cerere, trans­portul veteranilor de război, pe baza biletelor de călătorie gratuită emise de Ministerul Transportului; orice implicare a agenților economici licențiați, în activități de control a exercițiului dreptului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 44/1994, trebuind să fie tratat ca lipsită de o bază legală și un exces din partea instituțiilor publice care ar urmări să obțină o conduită anume din partea transportatorilor.

Pe lângă faptul că nu are nici o atribuțiune în verificarea modului în care veteranii de război înțeleg să își exercite drepturile conferite prin Legea nr. 44/1994, Curtea de apel a apreciat că transportatorul este dezlegat de obligația de a mai dovedi realitatea și întinderea prestației din mo­mentul în care instituția publică cu atribuțiuni de control, în speță pârâta D.G.F.P. Iași, și-a exercitat drepturile și obligațiile stabilite prin ordinul nr. 266/2005. Curtea a mai apreciat că concluzia înserată în cuprinsul procesului verbal de control financiar încheiat la data de 25 martie 2011, potrivit căruia SC C.M.

SRL nu justifică „realitatea și legalitatea prestațiilor efectuate și a decontării cheltuieli­lor aferente transportului veteranilor de război”, este lipsită de orice bază faptică și ține de domeniul absurdului birocratic, în con­dițiile în care din constatările Curții de Conturi și ale celor care au întocmit raportul de prezentare, înregistrat din 7 ianuarie 2011, rezultă că deficiențele nu aparțin operatorilor de transport, ci veteranilor de război, care au călătorit pe distanțe de transport mai mari decât cele până la stația de cale ferată cea mai convenabilă sau în afara județului de domiciliu.

Curtea de apel a considerat că toate consecințele decurgând din insuficienta reglementare sau din deficiențele sesizate în exercitarea activității de control, precum și din folosirea abuzivă a dreptului, trebuie să rămână în sarcina celor care s-au folosit de biletele de călătorie gratuită în alte condiții decât cele stabilite și respectiv a organului cu atribuțiuni de control, ele neputând fi transferate asupra celui care nu a avut, nu are și nu va avea decât solul de cărăuș, agent economic, a cărui singură menire este aceea de a transporta persoanele ce apelează la serviciile sale, dintr-o localitate în alta.

În ceea ce privește ultimul aspect considerat relevant în cauza de față, Curtea de apel a constatat că, deși este în afara oricărei îndoieli faptul că, cu ocazia con­trolului ulterior, efectuat în luna martie 2011, reclamanta nu a pus la dispoziția organelor de control cupoanele statistice, care împreună cu borderourile și situațiile centralizatoare aveau calitatea de a justifica efectuarea prestațiilor către beneficiarii Legii nr. 44/1994, acest fapt, atât din perspectiva ordinului nr. 266/2005, cât și a Legii nr. 82/1991, nu poate justifica concluzia că nu s-a dovedit realitatea și legalitatea prestațiilor, atâta timp cât acestea au fost confirmate, urmându-se procedura legală evocată, de către pârâta D.G.F.P.

Iași, iar pe de altă parte pentru că organul de control nu poate aplica, pentru această faptă, alte sancțiuni decât cele prevăzute de legiuitor. Cum singura sancțiune instituită pentru cazul nerespectării reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la utili­zarea documentelor justificative, păstrarea și arhivarea acestora este cea prevăzută de art. 41 și 42 din Legea nr. 82/1991, Curtea de apel a considerat că pârâta era în drept doar să sancționeze contravențional pe agentul economic controlat, dar nu și să-l decadă din dreptul de a încasa contravaloarea prestațiilor de transport efectuate, a căror realitate și întindere a fost confirmată, în timp, de chiar prepușii săi, în condițiile de regle­mentare stabilite prin ordinul nr. 266/2005.

Instanța de fond a apreciat că modul în care a fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantei reprezintă altceva decât un transfer nepermis de responsabilitate, de la cei implicați în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 44/1994 la cel care nu este decât un simplu prestator de servicii de transport cu mijloace auto, căruia nu-i poate fi imputat nici abuzul de drept al celor care s-au folosit de bile­tele de călătorie gratuită acordate în baza legii și cu atât mai puțin insuficiența proceduri­lor operaționale de control; drept pentru care acțiunea reclamantei urmea­ză a fi admisă.

În acest sens, Curtea de apel, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a anulat actele administrative contestate, în ceea ce privește măsura de a se restitui la buget suma totală de 1.028.102,94 RON, reprezentând valoarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de către veteranii de război, în perioada 2008–2010, pe trasee interjudețene cu posibilitatea de a călători pe calea ferată, considerând că nu este responsabilitatea cărăușului de a verifica modul în care beneficiarii dreptului de călătorie gratuită își exercită dreptul.

În ceea ce privește decontarea biletelor de călătorie gratuită utilizate pe „trasee neidentificate pentru că nu apar stații pe licențe”, în cursul anului 2008 și 2009, reținută ca atare prin procesul verbal de control financiar încheiat la data de 25 martie 2011, Curtea de apel a apreciat că, atâta timp cât prestația nu s-a efectuat în limita și în condițiile stabilite prin licențele de transport și anexele la acestea, prestația respectivă trebuie considerată ca fiind efectuată în afara cadrului legal, fapt pentru care ea nu poate genera dreptul de a obține decontarea ei, considerente pentru care actele administrative contestate au fost menținute în limita sumei de 101.119,50 RON, respectiv a sumei de 76.165 RON, contestată pentru anul 2008, și a sumei de 24.954,50 RON, constatată pentru anul 2009. Ca parte căzută în pretenții, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., suma de 40,30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând taxe timbru. Recursul Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele SC C.M. SRL. și D.G.F.P. Iași prin Administrația Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii sale de recurs pârâta D.G.F.P. a arătat în esență următoarele: - Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor invocate de reclamantă. Se arată că reclamanta SC C.M. SRL a invocat încălcarea principiului unicității controlului și a bunei administrări, interpretarea greșită de către organele de control a consecințelor neprezentării cupoanelor statistice, conflictul dintre dreptul intern și legislația comunitară, interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 44/1994, nelegalitatea stabilirii sumelor pe care reclamanta trebuia să le restituie.

- În mod greșit a apreciat instanța de fond că prestatorul serviciului de transport este exonerat de orice răspundere, fiind considerat terț în raportul juridic născut între beneficiarii Legii nr. 44/1994 și instituțiile și autoritățile implicate. Consideră recurentul că din prevederile art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război coroborat cu art. 23 și cu art. 3 alin. (1) pct. 47 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, rezultă fără echivoc, că veteranilor de război din mediul rural, li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport cu auto, doar până la gara convenabilă din județul de domiciliu sau din județul limitrof, de unde are posibilitatea să călătorească gratuit cu trenul pe întreg cuprinsul țării, la fel ca și veteranii de război cu domiciliul în mediul urban, unde există de regulă, stație C.F.R.

- S-a mai arătat că reclamanta nu a făcut dovada nici în timpul controlului și nici până la finalizarea procesului verbal de control financiar, dovada realității transportului veteranilor de război, prin punerea la dispoziția organului de control a cupoanelor statistice, care rămân împreună cu exemplarul 3 al borderourilor și al situației centralizatoare, la dispoziția agentului economic transportator, ca documente justificative privind efectuarea operațiunilor. În acest sens, se arată că este greșită soluția instanței de fond în sensul că, reclamanta-cărăuș nu are răspundere patrimonială, în speță fiind vorba de răspunderea patrimonială a cărăușului doar în cazul neexecutării sau executării corespunzătoare a contractului de transport.

Se arată însă că societatea transportatoare nu a făcut dovada realității și legalitatea prestațiilor efectuate și a decontării acestora în conformitate cu prevederile legale specifice. - În mod netemeinic a considerat instanța de fond că transportatorul nu este obligat să dovedească realitatea și întinderea prestației, din momentul în care s-au întocmit note de constatare lunare de către serviciul de trezorerie și contabilitate, arătându-se că borderourile fără cupoane nu sunt suficiente. - De asemenea, se arată că neîndeplinirea obligațiilor legale privind păstrarea și arhivarea documentelor justificative ce au stat la baza înregistrării în contabilitate, poate atrage atât răspunderea fiscală, convențională sau penală, fără a se exclude una pe alta.

- Ministerul Administrației și Internelor a arătat recurenta că este netemeinică, obligarea acesteia la cheltuielile de judecată deoarece nu se poate reține reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor A.F.P.M. Iași. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8,9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta SC C.M. SRL a arătat în esență următoarele: - Consideră recurenta–reclamantă că pârâta D.G.F.P. Iași nu mai era competentă să controleze legalitatea și regularitatea decontării sumelor aferente prestațiilor de transport efectuate pentru beneficiarii Legii nr. 44/1994 pe calea unui alt control decât cel prevăzut de art. 18 din ordinul Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului/Ministrul Finanțelor Publice nr. 266/312/2005.

Arată recurenta-reclamantă că principiul unicității controlului deși a fost însușit de instanță pentru majoritatea constatărilor expuse de organele de control, totuși pentru o parte din prestațiile de transport decontate anterior, s-a considerat că nu au fost identificate traseele, întrucât numărul de kilometri menționat în borderourile prezentate de recurenta-reclamantă nu corespunde stațiilor prevăzute în licențele de traseu deținute de reclamantă. - Arată în acest sens recurenta că deține 2 licențe de transport, licența nr. Y1 aferentă traseului Iași-Botoșani și licența nr. Y2 aferentă traseului Hârlău-Focuri. Recurenta arată de asemenea că modul diferit de consemnare în licențe a distanțelor dintre stații a condus la crearea unei confuzii.

Astfel se arată că în licența interjudețeană Iaș–Botoșani este consemnată distanța de la Iași la stația intermediară Santa Mare (60 km) și distanța de la Satu-Mare la Botoșani (78 km) fără a fi consemnată lungimea totală a traseului de 138 Km, în timp ce în licența Hârlău–Focuri este consemnată lungimea totală a traseului (41 km) și distanțele din stația de plecare până la fiecare stație intermediară, fără a mai fi consemnate și distanțele dintre stațiile intermediare și stația de destinație a traseului (Focuri). - În ceea ce privește restul distanțelor care se regăsesc doar incidental în borderourile reclamantei, se arată că ele corespund lungimii efective a călătoriei veteranilor de război, cărora li s-a permis de conducătorul auto să urce sau să coboare în locuri situate între stațiile prevăzute în licențele de traseu.

Consideră astfel recurenta că întrucât prestația a fost efectuată în favoarea unei persoane prevăzute în Legea nr. 44/1994 și că transportul a fost executat pe traseele pentru care operatorul de transport rutier este licențiat, sunt îndeplinite condițiile pentru decontarea costurilor cetățenilor. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Recurenta-reclamantă reclamanta SC C.M. SRL a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Iași, întrucât recursul a fost declarat prin intermediul unei entități ce nu are calitatea de reprezentant, solicitând în secundar respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea recurenta–reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război și a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, să procedeze la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară: „Art. 107 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că ajutoarele de stat pe care aceste dispoziții le interzic includ și facilitatea acordată de Statul Român veteranilor de război din mediul rural de a călători gratuit cu mijloacele de transport rutiere numai în situația în care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată, facilitate reglementată în legislația națională prin art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată.” Recurenta–pârâtă D.G.F.P.

Iași a formulat un răspuns la excepția lipsei calității de reprezentant. La termenul din 4 decembrie 2012, reclamanta-recurentă a comunicat că renunță la excepția lipsei calității de reprezentant, excepția de neconstituționalitate și la întrebarea preliminară formulată. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul D.G.F.P. Iași este nefondat.

Argumente de fapt și de drept relevante Activitatea reclamantei–recurente a fost supusă unui control financiar, efectuat de reprezentanții recurentei–pârâte, privind modul de acordare a sumelor ce reprezintă transferuri și subvenții acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie cu autobuzele, a veteranilor de război pentru perioada 2008–2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului verbal de control financiar nr. X1 din 25 martie 2011 și emiterea dispoziției obligatorii nr. X2 din 25 martie 2011. În drept, în conformitate cu prevederile art. 20 din ordinul 266/2005 pentru aprobarea Instruc țiunilor privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie gratuita, emise in baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicata, cu modificările și completările ulterioare: "Exemplarul 3 al borderourilor și al situației centralizatoare, împreună cu cupoanele statistice, române la agentul economic transportator, ca documente justificative privind efectuarea prestațiilor". În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Ordinul 266/2005 pentru aprobarea Instruc țiunilor privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de călătorie gratuita, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război,

precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Pe baza cupoanelor statistice ale biletelor speciale de călătorie, agenții economici transportatori auto sau pe căile fluviale vor completa lunar, până la data de 10 a lunii următoare pentru luna expirată, în 4 exemplare, "Borderoul cupoanelor statistice pentru călătoria cu autobuze sau pe căile fluviale a veteranilor de r ăzboi, colectate în luna anul și Situația centralizatoare a borderourilor rezultate din aplicarea Legii nr. 44/1994, republicată, cu modific ările și completările ulterioare, în transportul auto sau pe căile fluviale de persoane în luna …anul… ", conform anexelor nr. 7 și 8”.

Din actele depuse la dosar, rezultă că în intervalul de timp verificat, respectiv 2008-2010, reclamanta a pus la dispoziție reprezentanților pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri și centralizatoarele borderourilor. Aceste înscrisuri au fost verificate și avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existența vizei prealabile a asociației județene a veteranilor de război cât și concordanța datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri și centralizatoare, conținând mențiunea că au fost completate toate datele cerute de formular conform legii, și nu s-au constatat erori.

Notele de constatare au fost vizate pentru control financiar și s-a aprobat decontarea de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994, în perioada verificată. Prin aceste operațiuni de control și avizare exercitate de compartimentul abilitat, s-au confirmat practic în realitate și întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul și valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate și parcursul realizat. Astfel fiind, chiar și în lipsa cupoanelor statistice care nu au mai fost prezentate de reclamantă la controlul fiscal ce a avut loc în anul 2011, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că borderourile și situațiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora, reclamanta a avut dreptul la recuperarea contravalorii prestației efectuate.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor privind păstrarea și arhivarea cupoanelor statistice, instanța de control judiciar reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată antrenarea răspunderii patrimoniale în condițiile în care s-a făcut dovada realității și întinderii prestaților efectuate în beneficiul veteranilor de război. În ceea ce privește argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către intimata-reclamantă a dispozițiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural, nu poate fi primit, întrucât în calitate de operator de transport aceasta avea obligația de a asigura transportul gratuit conform solicitării, dispozițiile Legii nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor obligația de a-și limita călătoriile la județul de domiciliu.

Potrivit actului normativ susmenționat, nu se fac diferențieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de stații C.F.R. și cele domiciliate în localități ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război și al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată. În consecință, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au temei legal, reclamanta efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război și cu respectarea procedurii prevăzută pentru decontare prin ordinul nr. 266/2005, având dreptul de a recupera contravaloarea prestațiilor.

Recursul reclamantei–recurente SC C.M. SRL este nefondat Analizând cererea de recurs a reclamantei motivele invocate, normele incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 Cod procedură civilă, constată că este nefondat. Înalta Curte reține că așa cum a menționat în procesul–verbal de control organele financiare au efectuat controlul asupra activității reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 30/1991, privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor Metodologice. Conform art. 5 lit. b) din Legea nr. 30/1991, „Direcția generală controlului financiar de stat din Ministerul Finanțelor Publice și unităților subordonate acesteia, cu următoarele atribuții: b) controlează utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general, subvenționarea unor activități și produse și pentru alte destinații prevăzute de lege.

Prin urmare, verificarea efectuată de organul de control financiar nu reprezintă o reverificare, ci un control efectuat în baza atribuțiilor ce îi revin conform dispozițiilor legale arătate mai sus. - Nu poate fi primită susținerea recurentei–reclamante în sensul că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru decontarea cheltuielilor călătoriilor. Așa cum a apreciat și instanța de fond, nu au fost identificate traseele efectuate de recurentă în calitate de cărăuș–transportator raportate la numărul de km înscriși în borderourile prezentate de recurenta–reclamantă. Însăși recurenta-reclamantă are trei variante de argumente respectiv 3 modalități în care erau făcute consemnările, în cele două licențe de transport și apoi prezentarea în detaliu din borderouri, fără a se putea identifica stația de urcare sau coborâre a călătorului și care era alta decât stațiile identificate prevăzute în licențele de traseu.

Cum din dovezile prezentate, nu rezultă că prestația s-a efectuat în limita și condițiile stabilite prin licențele de transport, Înalta Curte apreciază că aceasta este culpa reclamantei - recurente, neputând fi preluat raționamentul acesteia că nu-și mai amintește ce stații sau localități erau, nu pot fi verificate dacă acestea erau sau nu pe traseul autorizat și față de numărul considerabil al consemnărilor în acest fel deficitar. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate mai sus, având în vedere că nu există motive sau să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC C.M. SRL. și de D.G.F.P. Iași împotriva sentinței nr. 260/2011 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012 .