ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5132/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5132/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC C.M.

SRL Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Jude­țului Iași,

anularea deciziei nr. 7973 din 28 aprilie 2011, prin care i s-a respins

plângerea ce a formulat-o împotriva procesului-verbal de con­trol financiar nr.

X1 din 25 martie 2011 și a dispoziției obligato­rii nr. X2 din 25 martie 2011,

precum și suspendarea executării acestor acte administrative, invocându-se, în

principal, faptul că eroarea imputabilă organului de control nu poate fi opusă

agentului economic și că s-a dat o interpretare greșită consecințelor juridice

ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia controlului ulterior.

Cererea de suspendare a executării actelor contestate

a fost respinsă prin încheierea din data de 30 iunie 2011.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea

acțiunii, invocând faptul că sumele acordate de la bugetul de stat, utilizate nele­gal,

dau naștere obligației de restituire.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 260/2011 din 19 septembrie 2011,

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis, în parte, acțiunea introdusă de reclamanta

SC C.M. SRL,

- a anulat decizia nr. 7973 din 28 aprilie 2011,

prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal

de control financiar nr. X1 din 25 martie 2011 și a dispoziției obligatorii nr.

X2 din 25 martie 2011, acte emise de D.G.F.P. Iași, în partea referitoare la măsura

de restituire a sumei totale de 1.028.102,94 RON, reprezentând valoarea biletelor

de călătorie gratuită utilizate de veteranii de război, în perioada anilor 2008–2010,

pe traseele interjudețene cu posibilitatea de a călători pe calea ferată și pe traseele

județene fără posibilitatea de a călători pe calea ferată,

- a menținut actele administrative contestate

în ceea ce privește măsura ca reclamanta să restituie suma de 101.119,50 RON, reprezentând

contravaloarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de veteranii de război

pe trasee neidentificate pentru că nu apar stații pe licențe, în cursul anilor 2008

și 2009,

- a obligat pârâta D.G.F.P. Iași să plătească

reclamantei suma de 40,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

fond a reținut, în esență, faptul că în cercetarea legalității actelor administrative

contestate trebuie să se plece, în primul rând, de la statutul juridic al reclamantei

și de la poziția pe care aceasta o ocupă în procedurile generate de aplicarea prevederilor

Legii nr. 44/1994, apoi de la împrejurarea, necontestată, că documentele întocmite

de aceasta, în condițiile prevăzute de ordinul nr. 266/2005 al Ministerului Finanțelor

Publice, au fost confirmate, inclusiv în partea referitoare la „numărul persoanelor

transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor și valoarea totală a cupoanelor”,

de către instituțiile publice și persoanele menționate în cuprinsul actului de reglementare

menționat expres în final, în baza acestora, să se stabilească dacă simplul fapt

al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia controlului efectuat de pârâtă

în cursul anului 2011, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit „realitatea

și legalitatea prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente transportului

veteranilor de război”, precum și măsura de a se restitui la buget suma de 1.129.222,44

RON, de către cărăuș.

În această ordine de idei, în ceea ce privește

prima problemă evocată, instanța de fond a constatat că prin Legea nr. 44/1994 au

fost reglementate drepturile veteranilor de război, că raporturile născute din aplicarea

ei privesc, în principal, pe beneficiarii acestei legi și instituțiile și autoritățile

publice cu atribuțiuni în domeniu, și că singurele atribuțiuni ce revin agenților

economici din domeniile de activitate vizate sunt cele de a lua fiecare măsurile

necesare pentru aplicarea menționatei legi.

În raport de acest cadru normativ, Curtea de apel

a constatat că singura obligație ce s-ar putea reține în sarcina unui operator privat

de transport public de persoane este aceea de a asigura transportul veteranilor

de război, conform solicitării acestora, de a accepta, în schimbul pres­tației efectuate,

biletele de călătorie gratuită emise de Ministerul Transporturilor și de a recupera

prețul prestației în procedura prevăzută de ordinul nr. 266/2005, emis de Ministerul

Finanțelor Publice.

Instanța de fond a reținut că, prin efectuarea

prestației de transport, cărăușul nu devine parte a raportului juridic născut între

beneficiarii Legii nr. 44/1994 și insti­tuțiile publice și autoritățile implicate

în aplicarea acesteia, că nefiind agent sau mandatar al statului, cărăușul nu are,

în prin­cipiu, a răspunde de modul în care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înțeleg

să își valorifice drepturile recunoscute și cu atât mai puțin de modul în care instituțiile

publice cu atribuțiuni de control și avizare în acest domeniu și-au organizat și

desfășurat activitatea referitoare la acoperirea cheltuieli­lor determinate de aplicarea

menționatei legi.

S-a mai reținut de către instanță că exercitarea

necorespunzătoare a drepturilor de către veteranii de război, sau insuficiența reglementărilor,

nu pot constitui temeiuri vala­bile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a

cărăușului, a cărui singură obligație a fost și rămâne aceea de a asigura, la cerere,

trans­portul veteranilor de război, pe baza biletelor de călătorie gratuită emise

de Ministerul Transportului; orice implicare a agenților economici licențiați, în

activități de control a exercițiului dreptului prevăzut de art. 16 din Legea

nr. 44/1994, trebuind să fie tratat ca lipsită de o bază legală și un exces din

partea instituțiilor publice care ar urmări să obțină o conduită anume din partea

transportatorilor.

Pe lângă faptul că nu are nici o atribuțiune în

verificarea modului în care veteranii de război înțeleg să își exercite drepturile

conferite prin Legea nr. 44/1994, Curtea de apel a apreciat că transportatorul este

dezlegat de obligația de a mai dovedi realitatea și întinderea prestației din mo­mentul

în care instituția publică cu atribuțiuni de control, în speță pârâta D.G.F.P. Iași,

și-a exercitat drepturile și obligațiile stabilite prin ordinul nr. 266/2005.

Curtea a mai apreciat că concluzia înserată în

cuprinsul procesului verbal de control financiar încheiat la data de 25 martie 2011,

potrivit căruia SC C.M. SRL nu justifică „realitatea și legalitatea prestațiilor

efectuate și a decontării cheltuieli­lor aferente transportului veteranilor de război”,

este lipsită de orice bază faptică și ține de domeniul absurdului birocratic, în

con­dițiile în care din constatările Curții de Conturi și ale celor care au întocmit

raportul de prezentare, înregistrat din 7 ianuarie 2011, rezultă că deficiențele

nu aparțin operatorilor de transport, ci veteranilor de război, care au călătorit

pe distanțe de transport mai mari decât cele până la stația de cale ferată cea mai

convenabilă sau în afara județului de domiciliu.

Curtea de apel a considerat că toate consecințele

decurgând din insuficienta reglementare sau din deficiențele sesizate în exercitarea

activității de control, precum și din folosirea abuzivă a dreptului, trebuie să

rămână în sarcina celor care s-au folosit de biletele de călătorie gratuită în alte

condiții decât cele stabilite și respectiv a organului cu atribuțiuni de control,

ele neputând fi transferate asupra celui care nu a avut, nu are și nu va avea decât

solul de cărăuș, agent economic, a cărui singură menire este aceea de a transporta

persoanele ce apelează la serviciile sale, dintr-o localitate în alta.

În ceea ce privește ultimul aspect considerat

relevant în cauza de față, Curtea de apel a constatat că, deși este în afara oricărei

îndoieli faptul că, cu ocazia con­trolului ulterior, efectuat în luna martie 2011,

reclamanta nu a pus la dispoziția organelor de control cupoanele statistice, care

împreună cu borderourile și situațiile centralizatoare aveau calitatea de a justifica

efectuarea prestațiilor către beneficiarii Legii nr. 44/1994, acest fapt, atât din

perspectiva ordinului nr. 266/2005, cât și a Legii nr. 82/1991, nu poate justifica

concluzia că nu s-a dovedit realitatea și legalitatea prestațiilor, atâta timp cât

acestea au fost confirmate, urmându-se procedura legală evocată, de către pârâta

D.G.F.P. Iași, iar pe de altă parte pentru că organul de control nu poate aplica,

pentru această faptă, alte sancțiuni decât cele prevăzute de legiuitor.

Cum singura sancțiune instituită pentru cazul

nerespectării reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire

la utili­zarea documentelor justificative, păstrarea și arhivarea acestora este

cea prevăzută de art. 41 și 42 din Legea nr. 82/1991, Curtea de apel a considerat

că pârâta era în drept doar să sancționeze contravențional pe agentul economic controlat,

dar nu și să-l decadă din dreptul de a încasa contravaloarea prestațiilor de transport

efectuate, a căror realitate și întindere a fost confirmată, în timp, de chiar prepușii

săi, în condițiile de regle­mentare stabilite prin ordinul nr. 266/2005.

Instanța de fond a apreciat că modul în care a

fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantei reprezintă altceva decât un

transfer nepermis de responsabilitate, de la cei implicați în aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 44/1994 la cel care nu este decât un simplu prestator de servicii de transport

cu mijloace auto, căruia nu-i poate fi imputat nici abuzul de drept al celor care

s-au folosit de bile­tele de călătorie gratuită acordate în baza legii și cu atât

mai puțin insuficiența proceduri­lor operaționale de control; drept pentru care

acțiunea reclamantei urmea­ză a fi admisă.

În acest sens, Curtea de apel, în temeiul

art. 18 din Legea nr. 554/2004, a anulat actele administrative contestate, în ceea

ce privește măsura de a se restitui la buget suma totală de 1.028.102,94 RON, reprezentând

valoarea biletelor de călătorie gratuită utilizate de către veteranii de război,

în perioada 2008–2010, pe trasee interjudețene cu posibilitatea de a călători pe

calea ferată, considerând că nu este responsabilitatea cărăușului de a verifica

modul în care beneficiarii dreptului de călătorie gratuită își exercită dreptul.

În ceea ce privește decontarea biletelor de călătorie

gratuită utilizate pe „trasee neidentificate pentru că nu apar stații pe licențe”,

în cursul anului 2008 și 2009, reținută ca atare prin procesul verbal de control

financiar încheiat la data de 25 martie 2011, Curtea de apel a apreciat că, atâta

timp cât prestația nu s-a efectuat în limita și în condițiile stabilite prin licențele

de transport și anexele la acestea, prestația respectivă trebuie considerată ca

fiind efectuată în afara cadrului legal, fapt pentru care ea nu poate genera dreptul

de a obține decontarea ei, considerente pentru care actele administrative contestate

au fost menținute în limita sumei de 101.119,50 RON, respectiv a sumei de 76.165

RON, contestată pentru anul 2008, și a sumei de 24.954,50 RON, constatată pentru

anul 2009. Ca parte căzută în pretenții, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei,

în temeiul art. 274 C. proc. civ., suma de 40,30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare,

reprezentând taxe timbru.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

pârâtele SC C.M. SRL. și D.G.F.P. Iași prin Administrația Finanțelor Publice Iași,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii sale de recurs pârâta D.G.F.P.

a arătat în esență următoarele:

- Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor

aspectelor și excepțiilor invocate de reclamantă. Se arată că reclamanta SC

C.M. SRL a invocat încălcarea principiului unicității controlului și a bunei administrări,

interpretarea greșită de către organele de control a consecințelor neprezentării

cupoanelor statistice, conflictul dintre dreptul intern și legislația comunitară,

interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 44/1994, nelegalitatea stabilirii

sumelor pe care reclamanta trebuia să le restituie.

- În mod greșit a apreciat instanța de fond că

prestatorul serviciului de transport este exonerat de orice răspundere, fiind considerat

terț în raportul juridic născut între beneficiarii Legii nr. 44/1994 și instituțiile

și autoritățile implicate.

Consideră recurentul că din prevederile art. 16

lit. a) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război coroborat cu art. 23 și

cu art. 3 alin. (1) pct. 47 din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere,

rezultă fără echivoc, că veteranilor de război din mediul rural, li s-a acordat

suplimentar gratuitatea de transport cu auto, doar până la gara convenabilă din

județul de domiciliu sau din județul limitrof, de unde are posibilitatea să călătorească

gratuit cu trenul pe întreg cuprinsul țării, la fel ca și veteranii de război cu

domiciliul în mediul urban, unde există de regulă, stație C.F.R.

- S-a mai arătat că reclamanta nu a făcut dovada

nici în timpul controlului și nici până la finalizarea procesului verbal de control

financiar, dovada realității transportului veteranilor de război, prin punerea la

dispoziția organului de control a cupoanelor statistice, care rămân împreună cu

exemplarul 3 al borderourilor și al situației centralizatoare, la dispoziția agentului

economic transportator, ca documente justificative privind efectuarea operațiunilor.

În acest sens, se arată că este greșită soluția

instanței de fond în sensul că, reclamanta-cărăuș nu are răspundere patrimonială,

în speță fiind vorba de răspunderea patrimonială a cărăușului doar în cazul neexecutării

sau executării corespunzătoare a contractului de transport. Se arată însă că societatea

transportatoare nu a făcut dovada realității și legalitatea prestațiilor efectuate

și a decontării acestora în conformitate cu prevederile legale specifice.

- În mod netemeinic a considerat instanța de fond

că transportatorul nu este obligat să dovedească realitatea și întinderea prestației,

din momentul în care s-au întocmit note de constatare lunare de către serviciul

de trezorerie și contabilitate, arătându-se că borderourile fără cupoane nu sunt

suficiente.

- De asemenea, se arată că neîndeplinirea obligațiilor

legale privind păstrarea și arhivarea documentelor justificative ce au stat la baza

înregistrării în contabilitate, poate atrage atât răspunderea fiscală, convențională

sau penală, fără a se exclude una pe alta.

- Ministerul Administrației și Internelor a arătat

recurenta că este netemeinică, obligarea acesteia la cheltuielile de judecată deoarece

nu se poate reține reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor A.F.P.M.

Iași.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct. 8,9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta

SC C.M. SRL a arătat în esență următoarele:

- Consideră recurenta–reclamantă că pârâta D.G.F.P.

Iași nu mai era competentă să controleze legalitatea și regularitatea decontării

sumelor aferente prestațiilor de transport efectuate pentru beneficiarii Legii

nr. 44/1994 pe calea unui alt control decât cel prevăzut de art. 18 din ordinul

Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului/Ministrul Finanțelor Publice

nr. 266/312/2005.

Arată recurenta-reclamantă că principiul unicității

controlului deși a fost însușit de instanță pentru majoritatea constatărilor expuse

de organele de control, totuși pentru o parte din prestațiile de transport decontate

anterior, s-a considerat că nu au fost identificate traseele, întrucât numărul de

kilometri menționat în borderourile prezentate de recurenta-reclamantă nu corespunde

stațiilor prevăzute în licențele de traseu deținute de reclamantă.

- Arată în acest sens recurenta că deține 2 licențe

de transport, licența nr. Y1 aferentă traseului Iași-Botoșani și licența nr. Y2

aferentă traseului Hârlău-Focuri.

Recurenta arată de asemenea că modul diferit de

consemnare în licențe a distanțelor dintre stații a condus la crearea unei confuzii.

Astfel se arată că în licența interjudețeană Iaș–Botoșani este consemnată distanța

de la Iași la stația intermediară Santa Mare (60 km) și distanța de la Satu-Mare

la Botoșani (78 km) fără a fi consemnată lungimea totală a traseului de 138 Km,

în timp ce în licența Hârlău–Focuri este consemnată lungimea totală a traseului

(41 km) și distanțele din stația de plecare până la fiecare stație intermediară,

fără a mai fi consemnate și distanțele dintre stațiile intermediare și stația de

destinație a traseului (Focuri).

- În ceea ce privește restul distanțelor care

se regăsesc doar incidental în borderourile reclamantei, se arată că ele corespund

lungimii efective a călătoriei veteranilor de război, cărora li s-a permis de conducătorul

auto să urce sau să coboare în locuri situate între stațiile prevăzute în licențele

de traseu.

Consideră astfel recurenta că întrucât prestația

a fost efectuată în favoarea unei persoane prevăzute în Legea nr. 44/1994 și că

transportul a fost executat pe traseele pentru care operatorul de transport rutier

este licențiat, sunt îndeplinite condițiile pentru decontarea costurilor cetățenilor.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile

art. 304 pct. 9, art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Recurenta-reclamantă reclamanta SC C.M. SRL a

formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Administrației

Finanțelor Publice a Municipiului Iași, întrucât recursul a fost declarat prin intermediul

unei entități ce nu are calitatea de reprezentant, solicitând în secundar respingerea

recursului ca nefondat.

De asemenea recurenta–reclamantă a invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea

nr. 44/1994 privind veteranii de război și a solicitat Înaltei Curți de Casație

și Justiție, să procedeze la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu

următoarea întrebare preliminară:

„Art. 107 alin. (1) și alin. (2) lit. a)

din Tratatul privind Funcționarea

Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că ajutoarele de stat pe care aceste

dispoziții le interzic includ și facilitatea acordată de Statul Român veteranilor

de război din mediul rural de a călători gratuit cu mijloacele de transport rutiere

numai în situația în care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată, facilitate

reglementată în legislația națională prin art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea

nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor

și văduvelor de război, republicată.”

Recurenta–pârâtă D.G.F.P. Iași a formulat un răspuns

la excepția lipsei calității de reprezentant.

La termenul din 4 decembrie 2012, reclamanta-recurentă

a comunicat că renunță la excepția lipsei calității de reprezentant, excepția de

neconstituționalitate și la întrebarea preliminară formulată.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul D.G.F.P. Iași este nefondat.

Argumente de fapt și de drept relevante

Activitatea reclamantei–recurente a fost supusă

unui control financiar, efectuat de reprezentanții recurentei–pârâte, privind modul

de acordare a sumelor ce reprezintă transferuri și subvenții acordate de la bugetul

de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie cu autobuzele, a veteranilor

de război pentru perioada 2008–2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului

verbal de control financiar nr. X1 din 25 martie 2011 și emiterea dispoziției obligatorii

nr. X2 din 25 martie 2011.

În drept, în conformitate cu prevederile art.

20 din ordinul 266/2005 pentru aprobarea Instruc

țiunilor privind tipărirea și decontarea

biletelor speciale de călătorie gratuita, emise in baza prevederilor Legii nr. 44/1994

privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor

de război, republicata, cu modificările și completările ulterioare: "Exemplarul

3 al borderourilor și al situației centralizatoare, împreună cu cupoanele statistice,

române la agentul economic transportator, ca documente justificative privind efectuarea

prestațiilor".

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1)

din Ordinul 266/2005 pentru aprobarea Instruc

țiunilor privind tipărirea și decontarea

biletelor speciale de călătorie gratuita, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994

privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor

de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Pe baza cupoanelor

statistice ale biletelor speciale de călătorie, agenții economici transportatori

auto sau pe căile fluviale vor completa lunar, până la data de 10 a lunii următoare

pentru luna expirată, în 4 exemplare, "Borderoul cupoanelor statistice pentru

călătoria cu autobuze sau pe căile fluviale a

veteranilor de r

ăzboi, colectate în luna

anul și Situația centralizatoare

a borderourilor

rezultate

din aplicarea Legii nr. 44/1994, republicată, cu modific

ările și completările

ulterioare, în transportul auto sau pe căile fluviale de persoane în luna

…anul… ", conform

anexelor nr. 7 și 8”.

Din actele depuse la dosar, rezultă că în intervalul

de timp verificat, respectiv 2008-2010, reclamanta a pus la dispoziție reprezentanților

pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport

în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice,

borderouri și centralizatoarele borderourilor.

Aceste înscrisuri au fost verificate și avizate

prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existența vizei

prealabile a asociației județene a veteranilor de război cât și concordanța datelor

cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri și

centralizatoare, conținând mențiunea că au fost completate toate datele cerute de

formular conform legii, și nu s-au constatat erori.

Notele de constatare au fost vizate pentru control

financiar și s-a aprobat decontarea de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor

efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994, în perioada verificată.

Prin aceste operațiuni de control și avizare exercitate

de compartimentul abilitat, s-au confirmat practic în realitate și întinderea serviciilor

prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul și valoarea totală

a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate și parcursul realizat.

Astfel fiind, chiar și în lipsa cupoanelor statistice

care nu au mai fost prezentate de reclamantă la controlul fiscal ce a avut loc în

anul 2011, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că borderourile și

situațiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor ordinului nr.

266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora, reclamanta a avut dreptul

la recuperarea contravalorii prestației efectuate.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor

privind păstrarea și arhivarea cupoanelor statistice, instanța de control judiciar

reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată antrenarea

răspunderii patrimoniale în condițiile în care s-a făcut dovada realității și întinderii

prestaților efectuate în beneficiul veteranilor de război.

În ceea ce privește argumentul recurentei-pârâte

privind încălcarea de către intimata-reclamantă a dispozițiilor legale referitoare

la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural, nu poate

fi primit, întrucât în calitate de operator de transport aceasta avea obligația

de a asigura transportul gratuit conform solicitării, dispozițiile Legii nr. 44/1994

neimpunând beneficiarilor obligația de a-și limita călătoriile la județul de domiciliu.

Potrivit actului normativ susmenționat, nu se

fac diferențieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de stații C.F.R.

și cele domiciliate în localități ce au legături la calea ferată, în art. 16

lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război și al văduvelor

de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne

dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea

să călătorească pe calea ferată.

În consecință, criticile formulate de recurenta-pârâtă

nu au temei legal, reclamanta efectuând transportul în beneficiul veteranilor de

război și cu respectarea procedurii prevăzută pentru decontare prin ordinul nr.

266/2005, având dreptul de a recupera contravaloarea prestațiilor.

Recursul reclamantei–recurente SC C.M. SRL este

nefondat

Analizând cererea de recurs a reclamantei motivele

invocate, normele incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304

1

Cod procedură civilă, constată că este nefondat.

Înalta Curte reține că așa cum a menționat în

procesul–verbal de control organele financiare au efectuat controlul asupra activității

reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 30/1991, privind organizarea

și funcționarea controlului financiar și a ordinului Ministrului Finanțelor Publice

nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor Metodologice.

Conform art. 5 lit. b) din Legea nr. 30/1991,

„Direcția generală controlului financiar de stat din Ministerul Finanțelor Publice

și unităților subordonate acesteia, cu următoarele atribuții: b) controlează utilizarea

fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general,

subvenționarea unor activități și produse și pentru alte destinații prevăzute de

lege.

Prin urmare, verificarea efectuată de organul

de control financiar nu reprezintă o reverificare, ci un control efectuat în baza

atribuțiilor ce îi revin conform dispozițiilor legale arătate mai sus.

- Nu poate fi primită susținerea recurentei–reclamante

în sensul că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru decontarea cheltuielilor

călătoriilor.

Așa cum a apreciat și instanța de fond, nu au

fost identificate traseele efectuate de recurentă în calitate de cărăuș–transportator

raportate la numărul de km înscriși în borderourile prezentate de recurenta–reclamantă.

Însăși recurenta-reclamantă are trei variante

de argumente respectiv 3 modalități în care erau făcute consemnările, în cele două

licențe de transport și apoi prezentarea în detaliu din borderouri, fără a se putea

identifica stația de urcare sau coborâre a călătorului și care era alta decât stațiile

identificate prevăzute în licențele de traseu.

Cum din dovezile prezentate, nu rezultă că prestația

s-a efectuat în limita și condițiile stabilite prin licențele de transport, Înalta

Curte apreciază că aceasta este culpa reclamantei - recurente, neputând fi preluat

raționamentul acesteia că nu-și mai amintește ce stații sau localități erau, nu

pot fi verificate dacă acestea erau sau nu pe traseul autorizat și față de numărul

considerabil al consemnărilor în acest fel deficitar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, având în vedere

că nu există motive sau să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC C.M. SRL.

și de D.G.F.P. Iași împotriva sentinței nr. 260/2011 din 19 septembrie 2011 a Curții

de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie

2012 .