Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.12.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2012

HOTĂRÂRE
04.12.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 333 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

a Județului Iași, și, în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 10777 din 6 iunie 2011, a procesului-verbal de control financiar nr. X1 din 29 aprilie 2011 și a dispoziției obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011, emise de pârâtă; a dispus suspendarea dispoziției obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011 emisă de pârâtă până la momentul soluționării irevocabile a cauzei; a respins cererea privind suspendarea executării deciziei nr. 10777 din 6 iunie 2011 și a procesului-verbal de control financiar nr. X1 din 29 aprilie 2011. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarea situație de fapt: SC T. SRL, având ca obiect principal de activitate transporturile urbane, suburbane și metropolitane de călători, a fost supusă unui control privind modul de acordare a sumelor reprezentând transferuri/subvenții acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război pentru anii 2008-2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului-verbal de control nr. X1 din 29 aprilie 2011 și emiterea dispoziției obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011. Organul de control a constatat că SC T. SRL nu are dreptul la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război,

reținând că reclamanta nu a prezentat cupoanele statistice (biletele de călătorie gratuită folosite de veteranii și văduvele de război), ci doar borderourile care au fost întocmite pe baza acestor cupoane statistice, în condițiile în care în lipsa cupoanelor statistice nu poate fi verificată realitatea serviciilor de transport prestate de reclamantă și achitate de la bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, fapt care impune restituirea sumelor încasate cu acest titlu. A mai reținut organul de control că societatea nu are dreptul la decontarea călătoriilor efectuate de veteranii și văduvele de război deoarece pe distanțele cuprinse între stația de plecare și cea de sosire, conform licențelor de traseu deținute de societate și datelor înscrise în borderourile întocmite, exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.

Reclamanta a contestat pe cale administrativă procesul-verbal de control financiar și dispoziția obligatorie emise în temeiul acesteia, contestația fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 10777 din 6 iunie 2011 emisă de D.G.F.P. a Județului Iași.

Societatea reclamanta a contestat în justiție dispozițiile menționate, invocând nelegalitatea efectuării controlului financiar ulterior pentru verificarea transferurilor încasate de societate de la bugetul de stat și încălcarea principiului unicității controlului și a principiului bunei administrări, interpretarea greșită de către organele de control a consecințelor juridice ale neprezentării cupoanelor statistice cu ocazia controlului ulterior, conflictul dintre prevederile normative naționale avute în vedere la întocmirea procesului-verbal de control financiar și legislația comunitară și obligația autorităților naționale de a nu aplica norma de drept național incompatibilă cu dreptul comunitar, stabilirea nelegală a sumelor pe care a fost obligată să le restituie și interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 44/1994.

Examinând dispozițiile legale incidente, raportat la situația de fapt, Curtea de Apel a reținut, în esență, că reclamanta a efectuat, în baza licențelor de traseu deținute, transportul persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 44/1994, de la care a colectat biletele speciale de călătorie emise de Ministerul Transporturilor, pe baza cărora a completat documentele impuse de ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 266/2005, avizate de filiala județeană a asociației veteranilor de război și verificate de reprezentanții D.G.F.P. Iași.

Sub acest aspect, s-au invocat notele de constatare întocmite de reprezentanții pârâtei în perioada 2009-2010 în care se consemnează faptul că toate cupoanele statistice pentru transportul auto interurban de persoane, prezentate de reclamantă, corespund cu situația centralizatoare a borderourilor, prin aceste înscrisuri confirmându-se atât numărul de persoane transportate, parcursul realizat, cât și numărul cupoanelor statistice și valoarea lor. Astfel, reprezentanții pârâtei a constatat și atestat realitatea și legalitatea prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război. Prima instanță a reținut că reclamanta, asigurând transportul veteranilor de război, conform solicitării lor, nu avea obligația de a impune acestora sa efectueze călătorii doar în limita județului de domiciliu sau să refuze îmbarcarea lor, cupoanele emise în baza Legii nr. 44/1994 neprevăzând distanța maximă de deplasare.

Totodată, prima instanță a apreciat că reclamanta, în calitate de cărăuș, și-a exercitat corespunzător obligația de a asigura transportul veteranilor de război, pe distanța înscrisă de beneficiar în biletele de călătorie gratuite, având dreptul de a recupera contravaloarea prestației efectuate în beneficiul acestei categorii de persoane. În fine, judecătorul fondului a reținut și faptul ca deficiențele constatate la controlul efectuat în 2011 de către Curtea de Conturi se referă la modul de verificare a documentelor justificative de către reprezentanții organelor fiscale și nu aparțin operatorului de transport, împrejurare în raport cu care actele administrative au reținut în mod eronat răspunderea patrimonială a societății reclamante.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării celor trei acte administrativ-fiscale, prima instanță a apreciat doar în ceea ce privește dispoziția obligatorie nr. X2 din 29 aprilie 2011, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece doar acest act este susceptibil prin el însuși de executare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susținut în esență că, în mod greșit prima instanță a reținut că prestatorul serviciului de transport este exonerat de răspundere patrimonială, în condițiile în care solicitările de călătorie ale veteranilor de război contraveneau prevederilor ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 226/2005 și ale O.U.G.

nr. 109/2005, potrivit cărora decontarea costurilor se face pentru călătorii gratuite pe traseele interne, la cursele interurbane, pentru deplasarea între stațiile situate în două localități din același județ, dacă nu există posibilitatea de călătorie pe calea ferată. Veteranilor de război din mediul rural li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport auto doar până la gara convenabilă din județul de domiciliu sau din județul limitrof, de unde se continuă călătoria gratuită cu trenul, însă reclamanta a decontat de la bugetul statului costuri și pentru călătorii efectuate pe trasee interjudețene, deși exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.

În acest sens, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvele de război, în sensul că legiuitorul nu a făcut distincția (adăugată de organul fiscal) potrivit căreia, în cazul localităților rurale lipsite de stație C.F.R., veteranii ar fi îndreptățiți a folosi mijloacele auto, doar până la cea mai apropiată stație C.F.R. Recurenta-pârâtă a criticat sentința atacată întrucât s-a reținut că transportatorul este exonerat de obligația de a mai dovedi realitatea și întinderea prestației efectuate din momentul în care s-au întocmit note de constatare lunare de către persoane din cadrul compartimentului Activitatea Trezoreriei și Contabilitate Publică.

În ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare, recurenta-pârâtă a susținut că deși s-a dispus doar suspendarea dispoziției obligatorii nr. X3 din 29 martie 2011, instanța de fond nu a motivat îndeplinirea condițiilor legale. Intimata-reclamantă SC T. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel cum a reținut instanța de fond, activitatea desfășurată de intimata-reclamantă a fost supusă unui control financiar efectuat de reprezentanții recurentei-pârâte privind modul de acordarea a sumelor reprezentând transferuri/subvenții acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, pentru anii 2008-2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului-verbal de control nr. X1 din 29 aprilie 2011 și emiterea dispoziției obligatorii nr. X2 din 29 aprilie 2011. Din actele depuse la dosar, rezultă în intervalul de timp verificat, respectiv 2008-2010, reclamanta a pus la dispoziție reprezentanților pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri și centralizatoarele borderourilor.

Aceste înscrisuri au fost verificate și avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existența vizei prealabile a asociației județene a veteranilor de război cât și concordanța datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri și centralizatoare, conținând mențiunea că au fost completate toate datele cerute de formular conform legii, și nu s-au constatat erori. Notele de constatare au fost vizate pentru control financiar și s-a aprobat decontarea de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994, în perioada verificată. Prin aceste operațiuni de control și avizare exercitate de compartimentul abilitat, s-au confirmat practic în realitate și întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul și valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate și parcursul realizat.

Astfel fiind, chiar și în lipsa cupoanelor statistice care nu au mai fost prezentate de reclamantă la controlul fiscal ce a avut loc în anul 2011, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că borderourile și situațiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora, reclamanta a avut dreptul la recuperarea contravalorii prestației efectuate. În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor privind păstrarea și arhivarea cupoanelor statistice, instanța de control judiciar reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată antrenarea răspunderii patrimoniale în condițiile în care s-a făcut dovada realității și întinderii prestaților efectuate în beneficiul veteranilor de război.

În ceea ce privește argumentul recurentei-pârâte privind încălcarea de către intimata-reclamantă a dispozițiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural, nu poate fi primit, întrucât în calitate de operator de transport aceasta avea obligația de a asigura transportul gratuit conform solicitării, dispozițiile Legii nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor obligația de a-și limita călătoriile la județul de domiciliu. Potrivit actului normativ susmenționat, nu se fac diferențieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de stații C.F.R. și cele domiciliate în localități ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza a II-a fiind prevăzut dreptul veteranilor de război și al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

În consecință, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au temei legal, reclamanta efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război și cu respectarea procedurii prevăzută pentru decontare prin ordinul nr. 266/2005, având dreptul de a recupera contravaloarea prestațiilor. Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Iași, Administrația Finanțelor Publice lași împotriva sentinței nr. 333 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4765/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 196 din data de 2 iunie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea fo
ÎCCJ 2011-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4766/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 1 iulie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare
ÎCCJ 2012-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2012
râtă până la momentul soluționării irevocabile a cauzei și a respins cererea privind suspendarea executării Deciziei nr. 7506 din 19 aprilie 2011 și a procesului-verbal de control financiar nr. AIF 5924 din 25 martie 2011. Pentru a hotărî a
ÎCCJ 2012-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5159/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 313 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată
ÎCCJ 2012-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4179/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 mai 2011, SC S.I.G. SRL Iași a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, solicitân
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă