ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4766/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 1 iulie 2011,

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca

nefondată cererea de suspendare a executării deciziei din 19 aprilie 2011,

deciziei obligatorii din 28 martie 2011 și a procesului-verbal de control

financiar din 25 martie 2011, emise de D.G.F.P. a județului Iași, formulată de

reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Iași.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost supusă unui

control financiar având ca tematică verificarea modului de acordare a sumelor

reprezentând transferuri acordate de la bugetul de stat pentru decontarea

cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele, veteranilor și văduvelor de

război pentru anii 2008-2010.

Prin procesul-verbal

de control financiar din 25 martie 2011, pârâta a consemnat că sumele decontate

de reclamantă de la bugetul de stat au fost încasate în mod nelegal, în

condițiile în care reclamanta nu a prezentat cupoanele statistice biletele de

călătorie gratuită folosite de veteranii și văduvele de război, ci doar

borderourile care au fost întocmite pe baza acestor cupoane statistice, care nu

pot constitui singur document justificativ contabil pentru confirmarea realității

serviciilor de transport, și, în consecință, a dispus în sarcina reclamantei

obligația de restituire a sumei primite, fiind, ulterior, emisă, în acest sens,

și dispoziția obligatorie din 28 martie 2011.

Curtea a apreciat că argumentele

invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne

cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prezumția de legalitate

a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a situației de fapt

și a raportului juridic dedus judecății.

Un argument suplimentar

în favoarea acestei concluzii l-a reprezentat faptul că reclamanta, prin reprezentanții

săi, a confirmat că nu deține cupoanele statistice necesare pentru a dovedi realitatea

efectuării serviciilor de transport cu autobuzele pentru veteranii și văduvele de

război.

Instanța de fond a mai

considerat că reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să substanțieze

iminența unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul

în care în final actul ar fi anulat, simpla susținere a reclamantei că executarea

actelor atacate conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia nefiind

suficientă.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC R.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, recurenta-reclaamntă a susținut că este greșită concluzia instanței de

fond privind neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

dat fiind că a dovedit atât existența unui caz bine justificat privind îndoiala

asupra legalității deciziei din 19 aprilie 2011, prin care a fost respinsă contestația

formulată împotriva procesului-verbal de control financiar și a dispoziției obligatorii

din 28 martie 2011 emisă de D.G.F.P. Iași, cât și iminența producerii unui prejudiciu.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate, cât și de dispozițiile art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru

următoarele considerente:

Cererea recurentei-reclamante

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede

că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței

de fond.

Rezultă din textul legal

susmenționat că, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a

efectelor unui act administrativ este necesar să se constate în primul rând existența

unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/204 modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării,

fără a realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită,

evitând a se pronunța asupra acestuia, constată dacă cererea vizează un act administrativ

vădit nelegal, iar executarea sa imediată ar fi de natură să creeze efecte nejustificate

cu privire la situația reclamantului.

Simpla existență a unei

îndoieli asupra legalității și temeiniciei actelor administrative atacate, nu este

de natură a conduce la soluția de suspendare a executării acestora, cu atât mai

mult cu cât pentru verificarea susținerilor reclamantului este necesară administrarea

unui probatoriu complex în cadrul acțiunii în anulare.

Din această perspectivă,

instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată

că în cauză, nu este îndeplinită în cauză cerința cazului justificat, astfel cum

este acesta definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată

și republicată.

În fapt, astfel cum s-a

reținut și de către instanța de fond, argumentele invocate privind îndeplinirea

acestei condiții, argumente reluate și în cererea de recurs formulată, privind efectuarea

controlului cu încălcarea principiului unicității controlului, aplicarea unor dispoziții

normative naționale incompatibile cu prevederile dreptului comunitar sau interpretarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor normative incidente în cauză, precum și calcularea

eronată a sumelor ce se pretind a fi restituite, sunt aspecte care vizează judecarea

pe fond a cauzei și care exced obiectului cererii de suspendare a executării, examinarea

acestora echivalând cu o prejudecare a fondului litigiului.

În ceea ce privește susținerile

recurentei referitoare privind paguba iminentă se constată că, invocarea cuantumului

ridicat al sumelor cu privire la care s-a dispus restituirea, posibilitatea de a

intra în incapacitate de plată, ca și măsurile asigurătorii dispuse de către organul

fiscal precum și referirea generică la faptul că executarea silită ar fi de natură

a-i provoca un prejudiciu de nerecuperat, nu sunt suficiente pentru a considera

ca fiind îndeplinită această condiție legală, astfel cum este aceasta definită prin

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat

o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către SC R.T. SRL împotriva încheierii din data de 1 iulie 2011 a Curții de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.