ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4766/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 1 iulie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei din 19 aprilie 2011, deciziei obligatorii din 28 martie 2011 și a procesului-verbal de control financiar din 25 martie 2011, emise de D.G.F.P. a județului Iași, formulată de reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Iași. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost supusă unui control financiar având ca tematică verificarea modului de acordare a sumelor reprezentând transferuri acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele, veteranilor și văduvelor de război pentru anii 2008-2010.

Prin procesul-verbal de control financiar din 25 martie 2011, pârâta a consemnat că sumele decontate de reclamantă de la bugetul de stat au fost încasate în mod nelegal, în condițiile în care reclamanta nu a prezentat cupoanele statistice biletele de călătorie gratuită folosite de veteranii și văduvele de război, ci doar borderourile care au fost întocmite pe baza acestor cupoane statistice, care nu pot constitui singur document justificativ contabil pentru confirmarea realității serviciilor de transport, și, în consecință, a dispus în sarcina reclamantei obligația de restituire a sumei primite, fiind, ulterior, emisă, în acest sens, și dispoziția obligatorie din 28 martie 2011. Curtea a apreciat că argumentele invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a situației de fapt și a raportului juridic dedus judecății.

Un argument suplimentar în favoarea acestei concluzii l-a reprezentat faptul că reclamanta, prin reprezentanții săi, a confirmat că nu deține cupoanele statistice necesare pentru a dovedi realitatea efectuării serviciilor de transport cu autobuzele pentru veteranii și văduvele de război. Instanța de fond a mai considerat că reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să substanțieze iminența unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, simpla susținere a reclamantei că executarea actelor atacate conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia nefiind suficientă. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC R.T.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, recurenta-reclaamntă a susținut că este greșită concluzia instanței de fond privind neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că a dovedit atât existența unui caz bine justificat privind îndoiala asupra legalității deciziei din 19 aprilie 2011, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de control financiar și a dispoziției obligatorii din 28 martie 2011 emisă de D.G.F.P. Iași, cât și iminența producerii unui prejudiciu. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, cât și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru următoarele considerente: Cererea recurentei-reclamante s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Rezultă din textul legal susmenționat că, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este necesar să se constate în primul rând existența unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/204 modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării, fără a realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, evitând a se pronunța asupra acestuia, constată dacă cererea vizează un act administrativ vădit nelegal, iar executarea sa imediată ar fi de natură să creeze efecte nejustificate cu privire la situația reclamantului.

Simpla existență a unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actelor administrative atacate, nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării acestora, cu atât mai mult cu cât pentru verificarea susținerilor reclamantului este necesară administrarea unui probatoriu complex în cadrul acțiunii în anulare. Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că în cauză, nu este îndeplinită în cauză cerința cazului justificat, astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată.

În fapt, astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond, argumentele invocate privind îndeplinirea acestei condiții, argumente reluate și în cererea de recurs formulată, privind efectuarea controlului cu încălcarea principiului unicității controlului, aplicarea unor dispoziții normative naționale incompatibile cu prevederile dreptului comunitar sau interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor normative incidente în cauză, precum și calcularea eronată a sumelor ce se pretind a fi restituite, sunt aspecte care vizează judecarea pe fond a cauzei și care exced obiectului cererii de suspendare a executării, examinarea acestora echivalând cu o prejudecare a fondului litigiului.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare privind paguba iminentă se constată că, invocarea cuantumului ridicat al sumelor cu privire la care s-a dispus restituirea, posibilitatea de a intra în incapacitate de plată, ca și măsurile asigurătorii dispuse de către organul fiscal precum și referirea generică la faptul că executarea silită ar fi de natură a-i provoca un prejudiciu de nerecuperat, nu sunt suficiente pentru a considera ca fiind îndeplinită această condiție legală, astfel cum este aceasta definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea contenciosului administrativ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către SC R.T. SRL împotriva încheierii din data de 1 iulie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.