ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7135/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7135/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 218 din 7 mai 2012, Curtea de Apel Galați a admis în cererea formulată de G.A.N. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. Galați și a anulat Decizia nr. 2 din 01 martie 2011 și Decizia nr. 171 din 14 decembrie 2010. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că din analiza prevederilor legale ale art. 26 alin. (1) și art. 27 C. proc. fisc. rezultă că, pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societății debitoare în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc., trebuie îndeplinite cumulativ condițiile enumerate: provocarea insolvabilității societății debitoare, prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credință, a unor bunuri ale acesteia.
S-a arătat în considerentele sentinței atacate că în speță nu s-a întocmit raport de insolvență, necunoscându-se cu exactitate cauza insolvenței, astfel că nu se poate reține nici existența faptei, nici săvârșirea acesteia de către reclamant, nici vinovăția (sub forma intenției) persoanei chemate să răspundă.
Prima instanță a apreciat că simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) C. proc.fisc., nu este suficientă pentru ca acesta să și răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de legiuitor, În fine, judecătorul fondului a constatat că în lipsa probatoriului relevant asupra gradului de implicare a reclamantului în atragerea stării de insolvabilitate a debitoarei, este evident că susținerile pârâtei în justificarea emiterii actelor contestate au un caracter pur formal, nedovedindu-se că înstrăinarea bunului în discuție s-a făcut cu rea-credință și în scopul atragerii stării de insolvență.
2. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Galați, a declarat recurs D.J.F.P. Galați, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență, că în mod greșit instanța de fond a anulat Decizia nr. 2/2011 și Decizia nr. 171/2010, pe considerentul că lipsind raportul lichidatorului judiciar privind cauzele și împrejurările în care SC M.P. SRL a intrat în insolvență, nu le poate aprecia decât ca fiind netemeinicie, aspect ce echivalează în opina recurentei, cu necercetarea fondului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.
civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă material. Necompetența ratione materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege. Actul administrativ dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.
Din acest motiv, se constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența funcțională a autorității administrative chemate în judecată. Curtea de Apel Galați a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P. Galați, ca serviciu public deconcentrat.
Înalta Curte a constatat că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de reclamantă se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere. În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ și fiscal. Dreptul comun în această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.
civ. coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și competența funcțională a autorității chemată în judecată. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului. De altfel și în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, dispozițiile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent. De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 171 din 14 decembrie 2010 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 209 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal competent, iar nu la M.F.P., a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal. Soluția adoptată în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc.
civ., va admite recursul formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de A.J.F.P. Galați împotriva sentinței nr. 218 din 7 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.