ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7135/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 218 din 7 mai 2012, Curtea

de Apel Galați a admis în cererea formulată de G.A.N. în contradictoriu cu

pârâta A.J.F.P. Galați și a anulat Decizia nr. 2 din 01 martie 2011

și Decizia nr. 171 din 14 decembrie 2010.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că din analiza prevederilor legale

ale art. 26 alin. (1) și art. 27 C. proc. fisc. rezultă că, pentru a fi

antrenată răspunderea administratorului societății debitoare în temeiul dispozițiilor

C. proc. fisc., trebuie îndeplinite cumulativ condițiile enumerate: provocarea

insolvabilității societății debitoare, prin înstrăinare sau ascundere, cu

rea-credință, a unor bunuri ale acesteia.

S-a arătat în

considerentele sentinței atacate că în speță nu s-a întocmit raport de

insolvență, necunoscându-se cu exactitate cauza insolvenței, astfel că nu

se poate reține nici existența faptei, nici săvârșirea acesteia de către

reclamant, nici vinovăția (sub forma intenției) persoanei chemate să răspundă.

Prima instanță a

apreciat că simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii

administratorului în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) C. proc.fisc., nu este

suficientă pentru ca acesta să și răspundă în acest sens, legea instituind doar

posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de

dovezi în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de legiuitor,

În fine, judecătorul

fondului a constatat că în lipsa probatoriului relevant asupra gradului de

implicare a reclamantului în atragerea stării de insolvabilitate a debitoarei,

este evident că susținerile pârâtei în justificarea emiterii actelor contestate

au un caracter pur formal, nedovedindu-se că înstrăinarea bunului în discuție

s-a făcut cu rea-credință și în scopul atragerii stării de insolvență.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Galați, a declarat recurs D.J.F.P.

Galați, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut

în esență, că în mod greșit instanța de fond a anulat

Decizia nr. 2/2011 și

Decizia nr. 171/2010, pe considerentul că lipsind raportul lichidatorului

judiciar privind cauzele și împrejurările în care SC M.P. SRL a intrat în

insolvență, nu le poate aprecia decât ca fiind netemeinicie, aspect ce

echivalează în opina recurentei, cu necercetarea fondului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în

continuare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că

pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă

material.

Necompetența ratione

materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta

Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între

diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege.

Actul administrativ dedus

judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu

prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Din acest motiv, se

constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea

răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu

încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios

administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența

funcțională a autorității administrative chemate în judecată.

Curtea de Apel

Galați a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr.

554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal

competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil

este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P. Galați, ca serviciu public

deconcentrat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind

competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau

aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de reclamantă se referă numai

la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul

debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.

În cazul contestării

altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele

generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în

orice litigiu de contencios administrativ și fiscal.

Dreptul comun în

această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și

competența funcțională a autorității chemată în judecată.

Potrivit acestor

dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra

legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil,

întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului.

De altfel și în

procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența

organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în

raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii

sumei contestate.

Astfel, dispozițiile art.

179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor

acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții,

datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a

contestației se soluționează de către organul fiscal emitent.

De altfel, chiar în

cuprinsul Deciziei nr. 171 din 14 decembrie 2010 s-a indicat că, în conformitate

cu prevederile art. 209 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație

în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal competent, iar nu la

M.F.P., a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul

debitului fiscal.

Soluția adoptată

în recurs

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința

atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de A.J.F.P. Galați împotriva sentinței nr. 218 din 7 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.