ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2889/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 09.03.2016, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - M.E.N. (M.E.C.Ș.), a solicitat instanței anularea Deciziei nr. OI/84/84/14.01.2016 privind soluționarea contestației pe care a formulat-o, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.11.2014 și a creanței aferente acestuia.

În motivarea acțiunii, în esență, reclamanta a arătat că este parte beneficiara în Contractul de finanțare nr. x încheiat cu AMPOSDRU autorităților cu competente în gestionarea fondurilor europene ce sunt definite ca fiind autoritățile de management în cadrul programelor finanțate din instrumente structurale.

În ceea ce privește fondul contestației, reclamanta susține că organul jurisdicțional administrativ preia de fapt constatările din procesul-verbal, fără a lua in seamă și fără a încerca să contra-argumenteze susținerile beneficiarului. Conținutul deciziei este superflu, făcând exclusiv trimitere la existența unor certificate interne eliberate participanților, când în fapt au fost eliberate participanților și certificate de formare pe formulare standardizate la nivel național, tipărite și eliberate chiar de ministerul de resort. Temeiurile de drept și presupusele încălcări ale acestora nu sunt coroborate în niciun fel, astfel încât o eventuală nerespectare a normelor aplicabile nu poate fi identificată punctual.

1.2. Hotărârea pronunțată în cauză

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 198 din 22 iunie 2016, a admis acțiunea în contencios administrtiv formulată de reclamanta Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - M.E.N. (M.E.C.Ș.), și în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 01/84/ES/14.01.2016 și a procesului-verbal nr. x.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței nr. 198 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Reinterând aspectele prezentate în fața instanței de fond și invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Critica recurentei-pârâte se referă la aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește acreditarea programelor de formare astfel cum a precizat și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond.

Arată în continuare că pe perioada de implementare a proiectului x, al cărui beneficiar este intimata Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, au fost desfășurate două programe, unul de formare inițială (programul de mentorat) și unul de formare continuă (programul de formare). Programul de formare este un program de tip preuniversitar care, conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Titlul II "învățământul preuniversitar", trebuie acreditat (avizat) de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Susține recurenta că după finalizarea programului, instituția organizatoare trebuia să le elibereze absolvenților un certificat de atestare a competențelor profesionale, specific programului.

Urmare a verificării de la fața locului a beneficiarului proiectului, s-a constatat că programul de formare desfășurat de partenerul Universitatea Transilvania din Brașov nu este acreditat, iar absolvenții programelor de formare derulate de beneficiar și parteneri nu sunt certificați.

Documentele care au fost eliberate absolvenților la finalizarea cursurilor sunt certificate/diplome interne, care atestă participarea la instruire, având recunoaștere limitată (de către organizatorul cursurilor), iar în unele cazuri nu au fost emise documente de absolvire.

Recurenta a mai susținut că, în legătură cu programul de mentorat, beneficiarul contestator, consideră că Ghidul Solicitantului Condiții Specifice pentru Cererea de Propuneri de Proiecte nr. 87, permite și alte forme de acreditare decât cele ale MECȘ (prevăzute în art. 173 din Legea învățământului nr. 1/2011) și Autoritatea Națională pentru Calificări (reglementată prin O.U.G. nr. 129/2000), respectiv o acreditare internă (de către Senatul Universității), în baza art. 330 și 331 din Legea învățământului nr. 1/2011.

În baza acestei acreditări interne, beneficiarul și partenerii susțin că au eliberat absolvenților acestui program diplome de absolvire, în baza art. 120 din Legea nr. 1/2011, care menționează tipurile de documente ce se pot elibera de către unitățile de învățământ superior acreditate Ia finalul derulării unui program de studii.

Conchide recurenta susținând că motivarea reclamantei privind neacreditarea de către MECS a programelor de formare desfășurate în cadrul proiectului și necertificarea absolvenților acestora prin eliberarea de diplome cu timbru, nu sunt susținute.

Invocarea prevederilor Legii nr. 1/2011 ce fac referire la programele de studii nu este corectă, deoarece art. 137 din legea mai sus-menționată sunt programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii și organizate pe 3 cicluri de studii: licență, mașter, doctorat" și fac parte din învățarea formală, în timp ce programele din acest proiect fac parte din învățarea nonformală.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimată Universitatea Tehnică Cluj-Napoca,a solicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea instanței de fond ca legală, fiind just anulată decizia nr. 01/84/ES/14.01.2016 și a procesul-verbal nr. x.

La rândul său recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 24 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 mai 2019,constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse de recurent, raportat la actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale incidente dar și de apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinarea la motivele de recurs, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile pârâtului vizând legalitatea actului atacat în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja la instanța de fond.

Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurent, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.11.2014 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 1.624.840 RON, ca urmare a neregulilor constatate în desfășurarea proiectului finanțat în baza Contractului de finanțare x înregistrat sub nr. x/04.08.2010.

Reclamanta a formulat și constestație administrativă care a fost respinsă prin Decizia nr. OI/84/84/14.01.2016, reținându-se prin acesta că, din verificarea cheltuielilor cu subvențiile, menționate anterior, incluse în cererea de rambursare nr. x depusă de reclamantă, în cadrul proiectului x, s-a constatat faptul că unele programe finanțate în cadrul proiectului nu au fost acreditate, iar absolvenții acestora nu au fost certificați, contrar prevederilor Ghidului Solicitantului Condiții Specifice Cererii de Propuneri de Proiecte nr. 87 pct. 2,2.

Procedând la analiza legalității actului administrativ contestat, respectiv procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.11.2014, instanța de fond a reținut că în cuprinsul acestuia, pârâtul a invocat două categorii de norme, respectiv texte de drept material cuprinse în Legea nr. 1/2011, de natură a justifica, în opinia pârâtului, susținerile acestuia în privința fondului chestiunilor de drept, imputate reclamantei și norme procedurale referitoare la constatarea și aplicare sancțiunii, cuprinse în legislația specifică (fonduri europene).

A mai reținut instanța de fond că documentele care au fost eliberate absolvenților la finalizarea cursurilor sunt certificate/diplome interne, care atestă participarea la instruire, având recunoaștere limitată (de către organizatorul cursurilor), iar în unele cazuri nu au fost emise documente de absolvire. Senatul poate aproba astfel de activități de formare, ca etapă intermediară pe circuitul acreditării. De asemenea, eliberarea unor acte interne care atestă frecventarea unor activități de formare nu constituie certificare, acestea pot fi luate în considerare de unitatea emitentă, fără recunoaștere națională sau internațională a competențelor dobândite și nu face obiectul Cererii de Propuneri de Proiecte nr. 87.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate înfățișează argumentele primei instanțe în susținerea soluției adoptate ca și situația de fapt avută în vedere în acest sens astfel că în contextul analizării recursului de față nu se impune reluarea acestora.

Raportat la criticile recurentei-pârâte și reevaluând probatoriul administrat în cauză pentru a răspunde punctual criticilor formulate, Înalta Curte reține, în acord cu cele stabilite și de prima instanță, că nu pot fi menține actele administrative atacate.

Astfel, Înalta Curte reține că proiectul x, s-a derulat în perioada 2010-2013. Acreditarea programelor și certificarea absolvenților a fost prevăzută, conform graficului de implementare, în anul doi, respectiv trei, de derulare a proiectului.

În luna februarie 2011 a intrat in vigoare legea educației naționale nr. 1/20011 iar art. 173, în forma în vigoare la data implementării proiectului în discuție, stipulează că: alin. (1) "pot organiza programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă toate acele instituiți de învățământ superior care au acreditate cel puțin programe de studii universitare de licență în domeniul științific respectiv" alin. (2) Programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională ale instituțiilor acreditate se desfășoară pe baza unui regulament propria de organizare și desfășurare, aprobat de senatul universitar și cu respectarea reglementărilor in vigoare; (3) Programele postuniversitare pot utiliza ECTS/SECT și se finalizează cu un examen de certificare a competentelor profesionale asimilate de cursanți pe parcursul programului; (. . . . . . . . . . . .) 6) La finalizarea programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională, instituția organizatoare eliberează un certificat de atestare a competențelor profesionale specifice programului."

Ca atare, în mod deplin justificat, prima instanță a examinat legalitatea și temeinicia actelor administrativ atacate și din perspectiva art. 173 din Legea nr. 1/2011, reținând că față de conținutul concret al textului legal menționat este certă modalitatea de organizare a cursurilor ce nu implică acreditarea ci doar aprobarea lor de către senatul universitar în cauză, în conformitate cu programele de studii deja acreditate, specifice profilului universității în cauză.

Din actele administrate în cauză, respectiv adresele nr. x/11.09.2014, nr. x bis/28.05.2014 și nr. x/11.11.2013 în cuprinsul cărora sunt cuprinse și avizele acordate de Ministerul Educației Naționale pentru planurile de învățământ depuse de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca,Universitatea "Transilvania" din Brașov și Universitatea Politehnică Timișoara, partenere în cadrul programului, planuri de învățământ în care sunt arătate și programele în discuție (studii postuniversitare).

Or, este evident că referințele cu privire la acreditare rezidă în art. 173 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011,competența de aprobare a programelor postuniversitare revenind exclusiv senatelor universitare.

Astfel, susținerea recurentei cu privire la o acreditare din partea ministerului de resort nu are suport normativ în acest context.

Nelegalitatea actelor supuse verificării de către instanța de contencios administrativ derivă tocmai din nesocotirea dispozițiilor procedurale arătate.

Mai mult decât atât, mențiunile cuprinse la secțiunea 2.2, paragraf 5 din Ghidul solicitantului 2009 - Condiții specifice pentru propunerile de proiecte nr. 87 precizează că obligațiile beneficiarului presupus nerespectate se rezumă la "Toate programele de formare inițială și continua care beneficiază de finanțare în cadrai acestei propuneri de proiecte vor fi acreditate. Absolvenții acestor programe de formare vor fi certificați".

Însă obligațiile de acreditare a programelor și de certificare a absolvenților au fost respectate în totalitate de către beneficiar și partenerii acestuia, prin respectarea prevederilor Ghidului solicitantului, a Contractul de finanțare, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 și art. 16 din Regulamentul CE nr. 1828/2006.

Din această perspectivă, reținând, că recurenta nu a menționat textele legale incidente ce ar fi impus acreditarea distinctă a programului postuniversitar în cauză, față de conținutul concret al textului legal menționat este certă modalitatea de organizare a cursurilor ce nu implică acreditarea ci doar aprobarea lor de către senatul universitar în cauză, în conformitate cu programele de studii deja acreditate, specifice profilului universității în cauză.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de de pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, împotriva sentinței nr. 198 din 22 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.