ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea Tehnică Cluj -Napoca a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, anularea în tot a deciziei nr. x/12 noiembrie 2014 cât și a deciziei nr. x/26.01.2016 de respingerea contestației administrative.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 305 din 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Tehnică Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Direcția Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane -Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca nefondată.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Universitatea Tehnică Cluj- Napoca, indicând ca temei de drept art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II. Analiza cererii de recurs
Motivele de fapt și de drept relevante
Recursul nesistematizat în ceea ce privește temeiurile pe care se sprijină vizează pe de o parte faptul că Decizia nr. 0I/1559/ES/12 noiembrie 2014, ar fi lovită de nulitate întrucât:
a) nu cuprinde mențiuni referitoare la persoana împuternicită a organului fiscal;
b) obiectul actului administrativ nu poate fi individualizat corect, acesta confundându-se de fapt cu motivele de fapt și de drept.
c) iar pe de altă parte se invocă lipsa din actul atacat a următoarelor mențiuni:
a) denumirea emitentului actului este incompletă și incertă datorită mai multor variante utilizate, respectiv OIPOSDRU, OIPOSDRU - MECT, OIPOSDRU - MECTS, OIPOSDRU-MEN;
b) data emiterii actului este de asemenea incertă, actul administrativ cuprinzând atât data de 28 octombrie 2014 cât și pe cea de 12 noiembrie 2014;
c) data de la care produce efecte actul nu este menționată, iar prin coroborare cu mențiunile contradictorii precizate anterior și cu încălcarea termenelor prescrise de art. 17' alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 64/2009 se creează astfel o incertitudine care compromite interesele debitorului;
d) ștampila emitentului nu coincide cu denumirea actuală a acestuia ceea ce contribuie astfel la menținerea unor incertitudini cu privire la data emiterii deciziei și o posibilă încercare de acoperire a încălcării termenelor menționate la lit. c);
În privința motivelor de fapt și de drept s-a pretins că în raport de motivele care stau la baza stabilirii dreptului de creanța, pârâta este într-o eroare, aceasta regăsindu-se în însuși conținutul propriului său act. De aceea motivele sunt mult prea succinte, fără a preciza în mod clar modul de calcul al termenului presupus încălcat și a cărui eventuală încălcare conduce la măsurile dispuse situație care restricționează în mod arbitrar posibilitățile de contestare ale debitorului.
Astfel, se face vorbire, în decizia prin care se stabilește dreptul de creanță al pârâtei, la punctul I) Documente probante, de următoarele acte și justificări.
Astfel, intre părți s-a încheiat contractul de finanțare, cu nr. x/01 octombrie 2012. Cererea de prefinanțare, cu nr. x a fost formulată și depusă la data de 25 noiembrie 2009. Plata efectivă, s-a realizat la data de 17 decembrie 2009, prin ordin de plată. Cererea de rambursare, însoțita de toate documentele justificative pentru aceasta, a fost depusă și înregistrată de subscrisa la pârâtă la data de 26 mai 2010. În consecința, am justificat în termen legal, conform prevederilor art. 7 alin. (3) utilizarea sumei prefinanțări, nedepășind termenul limită de maxim 6 luni.
În realitate, semnalând faptul că recursul nu reprezintă o critică a soluției instanței de fond ci o reiterare a celor invocate în fața instanței de fond.
Este a se reține că Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca a depus în termen contestația înregistrata la sediul OI POSDRU MENCS cu nr. x/08 decembrie 2014 soluționata prin Decizia nr. x/26.01.2016.
Referitor la aspectele invocate de Beneficiar, raportat la faptul că nu cuprinde mențiuni referitoare la persoana împuternicită a organului fiscal, faptul ca titlul de creanță, respectiv Decizia x/12 noiembrie 2014, a fost aprobat de către reprezentatul legal al instituției conform celor precizate la lit. A). Denumirea și datele de identificare ale autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene lit. e) Reprezentantul legal: A.
În privința Deciziei nr. x/26.01.2016, aceasta a fost semnata și aprobata de același reprezentant legal al instituției, Director A.
Referitor la aceea că obiectul actului administrativ nu poate fi individualizat corect, acesta confundându-se de fapt cu motivele de fapt și de drept, obiectul actului administrativ nu poate fi confundat cu motivele de fapt sau de drept, întrucât acesta este evidențiat foarte clar în cuprinsul deciziei nr. x/12 noiembrie 2014 și anume, obligația de restituire a prefinanțării nejustificate în cuantum de 324.661,81 RON (D. Obiectul)
Referitor la secundele argumente invocate denumirea emitentului actului este incompletă și incertă datorită mai multor variante utilizate, respectiv OIPOSDRU, OIPOSDRU - MECT, OIPOSDRU - MECTS, OIPOSDRU- MEN", acest lucru nu se poate constitui în motiv de nulitate a actului.
Emitentul titlului de creanță atacat este individualizat conform celor precizate la lit. A). Denumirea și datele de identificare ale autorității cu competente în gestionarea fondurilor europene.
De asemenea trebuie avut în vedere faptul ca de la momentul semnării contractului de finanțare și pana la aceasta data subscrisa a întâmpinat numeroase reorganizări. Aceste reorganizări au fost aprobate prin O.U.G. nr. 115/2009, O.U.G. nr. 96/2012, O.U.G. nr. 86/2014, H.G. nr. 26/2015 și O.U.G. nr. 55/2015.
Raportat la data emiterii actului este incertă, actul administrativ cuprinzând atât data de 28 octombrie 2014 cât și pe cea de 12 noiembrie 2014"
Așa cum se poate vedea și din cuprinsul deciziei nr. x/12 noiembrie 2014, data de 28 octombrie 2014 este data întocmirii acesteia, iar data de 12 noiembrie 2014 este data emiterii titlului de creanță.
Termenul de plată din cuprinsul Deciziei de recuperare a prefinanțării "scadența stabilită prin prezentul titlul de creanță este de 30 de zile de la data comunicării prezentului titlu de creanță" rezultă ca data de la care produce efecte actul administrativ atacat este data comunicării titlului de creanță Universității Tehnice din Cluj Napoca.
Susținerile de la lit. c),d) din recurs sunt evident departe de orice critică care s-ar putea aduce unui act administrativ, astfel că o analiză pe astfel de argumente este superfluă.
În ceea ce privește susținerile reclamantei potrivit cărora, aceasta a depus în termenul de 6 luni, așa cum este prevăzut în art. 6 din Contractul de finanțare nr. x/01 octombrie 2009, cerere de rambursare, motivul emiteri titlului de creanța nu este faptul ca nu a fost depusă respectiva cerere, ci faptul ca suma primita de către Universitatea Tehnica Cluj-Napoca cu titlu de avans (prefinanțare), nu a putut fi recuperată prin deducerea procentuala din cererile de rambursare depuse de acesta.
Întrucât cererile de rambursare depuse au fost validate pe 0 sau respinse, prefinanțarea nu s-a putut recupera, ca urmare a fost transmisa notificarea x/15 octombrie 2012 prin care reclamanta a fost somata sa restituie suma de 324.661,80 RON.
Universitatea Tehnica Cluj-Napoca nu a dat curs acestei solicitări, prin efectuarea unei plăți voluntare, ulterior fiind emis titlul de creanța x/12 noiembrie 2014.
De altfel, în raport de aceasta și instanța de fond a subliniat faptul că reclamanta nu a contestat respingerea sau validarea pe zero a cererilor de rambursare.
Așa fiind, în raport de argumentele invocate hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.
Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs
Cum în raport de motivele invocate recursul reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Universitatea Tehnică Cluj Napoca împotriva Sentinței nr. 305 din 10 octombrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2019.