ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1925/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1925/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin
decizia nr. 1721 din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba lulia, secția pentru
conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul
declarat de reclamantul S.P. împotriva sentinței civile nr. 3487 din 8
decembrie 2010 a Tribunalului Alba.
Pentru a pronunța această decizie
instanța a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei, pe postul de agent
de pază, în baza contractului individual de muncă încheiat până la data de 14
ianuarie 2010, când intimata pârâtă a emis decizia din 2010 prin care s-a
dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, în baza art. 61 lit.
a) C. mun., începând cu data de 30 decembrie 2009.
Această decizie a fost comunicată
reclamantului, sub semnătură, la data de 11 februarie 2010.
În referatul de începere a cercetării disciplinare
prealabile întocmit la data de 14 decembrie 2009 s-a reținut că reclamantul nu s-a
prezentat la serviciu începând cu data de 1 septembrie 2009.
Din actele și lucrările dosarului rezultă
că reclamantul a fost convocat în scris de angajator, prin șeful comisiei, la sediul
pârâtei din Cluj Napoca în datele de 20 decembrie 2009, orele 12, și 30 decembrie
2009, orele 11, dar că acesta a refuzat primirea acestor convocări, conform dovezii
de la dosar.
Art. 267 alin. (3) C. mun. prevede că:
„Reprezentarea salariatului la convocarea făcuta in condițiile prevăzute la
alin. (2,) fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului sa dispună sancționarea,
fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile".
Constatând aceste aspecte, comisia de cercetare
disciplinară a propus conducerii angajatorului sancționarea disciplinară prin desfacerea
contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a) C. mun., propunere materializată
în decizia de concediere din 2010.
Potrivit mențiunilor din cartea de muncă,
în perioada 1 septembrie 2009-29 decembrie 2009, reclamantul a avut un număr de
84 de absențe nemotivate iar potrivit contractului individual de muncă acesta trebuia
să realizeze o normă întreagă de lucru de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână.
Prin urmare, instanța de fond a înlăturat
corect apărarea reclamantului din răspunsul la întâmpinare, potrivit căreia cercetarea
disciplinară nu s-a realizat în cazul său, câtă vreme s-a făcut dovada relei credințe
a recurentului în a primi convocatorul angajatului și în a se prezenta la cercetarea
disciplinară.
Instanța de fond a constatat în corect,
pe baza probatoriului, că absența nemotivată de la serviciu a reclamantului pe o
perioadă îndelungată repezintă o abatere gravă săvârșită cu vinovăție, care tulbură
activitatea angajatorului și face imposibilă continuarea relațiilor de muncă de
natură a determina desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în
temeiul art. 61 lit. a) C. mun.
Împotriva acestei decizii reclamantul a
declarat recurs.
La termenul de judecată din 4 aprilie 2013
Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilitătii recursului
și, față de excepția invocată, a apreciat-o
ca fiind întemeiată și a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs
sunt enumerate în conținutul art. 299 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile date
fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege,
hotărârile altor organe cu activitate jurisdictională sunt supuse recursului".
Cum hotărârea recurată de reclamant nu
face parte din categoriile enunțate, ci este o decizie dată de o instanță de recurs
este evident că o atare decizie nu poate forma obiect al unui nou recurs.
Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2) C.
proc. civ. hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, situație în care
din coroborarea acestui text de lege cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ. rezultă
că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1721 din 10 octombrie 2011 a
Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,
este inadmisibil.
Una din regulile care cârmuiesc exercițiul
căilor de atac este și aceea a unicității dreptului de a folosi o cale de atac.
Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin chiar exercițiul
lui, reclamantul nu poate folosi de mai multe ori calea de atac a recursului împotriva
aceleiași hotărâri și deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de
atac.
În consecință, pentru considerentele expuse
recursul se privește ca inadmisibil și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul S.P. împotriva deciziei civile
nr. 1721 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte
de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013.