ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3777/2013

Asupra recursului

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad la data de 15 mai 2009, reclamantul K.I., în contradictoriu cu

pârâta SC A.V. SA, a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului

de muncă din 16 aprilie 2009, solicitând anularea deciziei de concediere, repunerea

în situația anterioară și acordarea de dauna morale și materiale.

În susținerea

contestației s-a susținut, în esență, că pârâta nu a respectat dispozițiile

art. 63 și ale art. 61 din C. muncii referitoare la condițiile de concediere a angajaților

pentru motive ce țin de persoana salariatului.

Prin sentința

civilă nr. 319 din data 23 februarie 2010, Tribunalul Arad a respins ca neîntemeiată

acțiunea civilă formulată de reclamant.

Pentru a pronunța

o astfel de soluție, instanța a reținut că decizia de concediere a fost emisă cu

respectarea dispozițiilor art. 267 și ale art. 268 din C. muncii, apreciind că absența

nemotivată și repetată a reclamantului de la locul de muncă reprezintă o abatere

gravă care impunea aplicarea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă.

Curtea de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 425 din

data de 22 februarie 2011 a respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant

împotriva sentinței civile nr. 319 din 23 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul

Arad pentru următoarele considerente.

Instanța de fond

în mod legal a apreciat că sancțiunea de desfacere a contractului individual de

muncă a fost corect individualizată și aplicată reclamantului conform prevederilor

art. 264 și art. 266 C. muncii.

Împotriva acestei

decizii, reclamantul a declarat prezentul recurs, solicitând admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată.

La termenul din

data de 27 aprilie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea

cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă,

din oficiu, pe rol la data de 4 iunie 2013 în vederea discutării perimării cererii

de recurs.

Potrivit dispozițiilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an.

Așadar, pentru

a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare

a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea

operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură

în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților,

care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile,

deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul de judecată din data

de 27 aprilie 2012, stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, dispunându-se

suspendarea judecății cauzei.

Prin cererea transmisă

instanței la data de 10 septembrie 2013, reclamantul a solicitat instanței ca în

temeiul prevederilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ. să se dispună reînceperea

judecării cauzei și respingerea perimării cauzei. în motivarea cererii, reclamantul

a arătat că nu a stăruit în judecata cererii datorită lipsei de pregătire juridică,

a neștiinței și a lipsei unui apărător care să îi apere interesele și drepturile

conferite de lege.

În raport de aceste

considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării

judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat

continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio

cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, aspectele invocate

de reclamant necircumscriindu -se acestora, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat

cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 425 din data de 22

februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 septembrie 2013.