ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3777/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 15 mai 2009, reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâta SC A.V. SA, a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă din 16 aprilie 2009, solicitând anularea deciziei de concediere, repunerea în situația anterioară și acordarea de dauna morale și materiale. În susținerea contestației s-a susținut, în esență, că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 63 și ale art. 61 din C. muncii referitoare la condițiile de concediere a angajaților pentru motive ce țin de persoana salariatului. Prin sentința civilă nr. 319 din data 23 februarie 2010, Tribunalul Arad a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamant.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța a reținut că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 267 și ale art. 268 din C. muncii, apreciind că absența nemotivată și repetată a reclamantului de la locul de muncă reprezintă o abatere gravă care impunea aplicarea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă. Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 425 din data de 22 februarie 2011 a respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 319 din 23 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad pentru următoarele considerente. Instanța de fond în mod legal a apreciat că sancțiunea de desfacere a contractului individual de muncă a fost corect individualizată și aplicată reclamantului conform prevederilor art. 264 și art. 266 C. muncii.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat prezentul recurs, solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. La termenul din data de 27 aprilie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă. Cauza a fost repusă, din oficiu, pe rol la data de 4 iunie 2013 în vederea discutării perimării cererii de recurs. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul de judecată din data de 27 aprilie 2012, stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, dispunându-se suspendarea judecății cauzei.

Prin cererea transmisă instanței la data de 10 septembrie 2013, reclamantul a solicitat instanței ca în temeiul prevederilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ. să se dispună reînceperea judecării cauzei și respingerea perimării cauzei. în motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu a stăruit în judecata cererii datorită lipsei de pregătire juridică, a neștiinței și a lipsei unui apărător care să îi apere interesele și drepturile conferite de lege. În raport de aceste considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, aspectele invocate de reclamant necircumscriindu -se acestora, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 425 din data de 22 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2013.