ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2021

Deliberând asupra excepției perimării cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 31 august 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ce se referă la comisionul de risc în cuantum de 0,15 %, aplicat soldului prevăzut de art. 5.a) plătit în sumă de 33.421,37 RON actualizat cu indicele de inflație anuală; eliminarea din convenție a acestor prevederi contractuale și restituirea comisionului în cuantum de 33.421,37 RON, precum și actualizarea acestei sume de la data depunerii acțiunii până la data plății efective, cu indicele de inflație anuală; constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 5 lit. a) din convenție; constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate la art. 6 din contract și în secțiunea 4 din condițiile generale ale convenției și constatarea nulității absolute a acestor clauze contractuale; înghețarea cursului de schimb valutar CHF - LEU în baza nominalismului monetar și impreviziunii, la valoarea de la data încheierii convenției de credit, respectiv restituire diferențelor ratelor de rambursare a dobânzii, precum și a comisionului de risc - însumate, la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii convenției, restituirea sumei plătite în plus, ca diferențe de curs, în sumă de 125.109,94 RON, pe întreaga perioadă a derulării convenției, actualizată cu indicele de inflație anuală, până la data plății efective.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile C. civ., Directiva 93/13/CEE, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 190/1999, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, Legea 363/2007, O.U.G. nr. 174/2008 și Legea nr. 288/2010 - modificată.

Suma acordată cu titlu de împrumut prin convenția de credit nr. x/AN/15.10.2007 a fost în cuantum de 83.700 CHF.

Prin sentința civilă nr. 152 din 7 ianuarie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2701 din 29 aprilie 2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., care a preluat S.C. B. S.A. prin absorbție, și a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. x/AN/15.10.2007. Au fost respinse celelalte capete ale cererii ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

La data de 14 mai 2018, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În cuprinsul cererii, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare admiterea cererii de apel sub toate capetele de cerere față de criticile invocate, să se constate ca fiind întrunite cumulativ condițiile implementate de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a constatat greșit că părțile contractante nu au dorit să abdice de la prevederile art. 1578 alin. (1) C. civ. de la 1865, raportat la clauza de rambursare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, părțile formulând puncte de vedere.

Prin încheierea din 4 iunie 2019 a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. C. S.A. având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019 s-a constatat că dispozițiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2019 a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că, deși legal citate, părțile nu s-au prezentat și nu au cerut judecata în lipsă.

La data de 30 octombrie 2020 a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., instanța stabilind termen la 26 ianuarie 2021.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În cauză, se constată că de la momentul suspendării a trecut un termen mai mare de 6 luni.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2021.