ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3809/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 la data de 15 iunie 2016, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016, solicitând admiterea contestației și anularea raportului contestat.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 274 din 15 noiembrie 2016 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 274 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate.

În drept recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001 și cu art. 96 alin. (1), (2) și 5 din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 24 din Legea nr. 176/2010, art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea recursului, a susținut recurentul-reclamant că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greșite a legii.

Consideră recurentul că izvorul incompatibilității reținute de ANI nu îl constituie însăși Legea nr. 176/2010 sau Legea nr. 144/2007, ci un alt act normativ care, conform art. 32 din Legea nr. 176/2010 completează acest act normativ.

Astfel, Legea nr. 176/2010 se completează atât cu Legea nr. 215/2001 cât și cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

In ceea ce privește aplicarea greșita a art. 57 din Legea 215/2001, consideră recurentul-reclamant că aceasta rezulta din faptul ca instanța de fond nu a avut in vedere dispozițiile exprese ale alin. (7), conform cărora " pe durata exercitării mandatului viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferenta acestui statut".

Dimpotrivă, consideră recurentul-reclamant că, cu excepția dreptului la indemnizația de consilier, viceprimarul (care în mod greșit a fost asimilat sau așezat alături de primar la alin. (7) pag 5 din hotărâre, acesta neavand statutul de consilier local) își păstrează toate drepturile de consilier, inclusiv acela de a fi numit reprezentant al Consiliului Local.

In ceea ce privește interpretarea art. 96 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, consideră recurentul -reclamant că instanța de fond greșește, prin aceea că interpretează în sens restrictiv expresia "reprezentant al consiliului local", considerând ca aceasta nu face trimitere la membrii consiliului local, ci că este o formulare folosita tocmai cu scopul de a preveni situațiile de incompatibilitate.

Interpretarea este greșita deoarece calitatea de reprezentant al consiliului local in consiliul de administrație nu poate fi delegată decât unui consilier local, în practică neexistand de altfel nici o situație in care calitatea de reprezentant să fie atribuită și unui terț făță de consiliul local. Este deci neîndoielnic faptul că legiuitorul a avut in vedere reprezentarea consiliului prin consilieri locali si nu prin terțe persoane.

Dimpotrivă, din expresia "reprezentați ai consiliului" si nu "consilieri locali" rezultă că legiuitorul nu a dorit să limiteze reprezentarea strict la consilierii locali obișnuiți ci a avut in vedere reprezentarea prin orice membru al consiliului, inclusiv prin viceprimar.

Restricția ar fi funcționat doar in cazul in care legiuitorul ar fi folosit în mod expres noțiunea de consilier local si nu cea de reprezentant al consiliului local.

Contrar interpretării date de instanța de fond, menționează recurentul că nu a susținut faptul că dispozițiile Legii 215/2001 ar fi avut ca și consecință abrogarea art. 87 din Legea 161/2010 ci, dimpotrivă, că acest text este în vigoare dar ca nu se aplică in cauza de față, deoarece viceprimarul își păstrează drepturile cuvenite ca si consilier local, inclusiv cel de numire în CA al unei unitati școlare în temeiul art. 96 din Legea 1/2011, iar calitatea de reprezentant al consiliului local nu o poate avea decât un consilier local, inclusiv viceprimarul.

O altă critică a recurentului constă în aceea că instanța de fond nu a avut in vedere si nu a dezbătut in considerentele hotrarii recurate unul dintre motivele de nelegalitate invocate prin contestație, constând în faptul că, în cauză este vorba despre un concurs între două dispoziții normative distincte, respectiv între dispozițiile art. 57 alin. (7) din Legea 215/2001 (coroborat cu art. 96 din Legea 1/2011) si dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003) concurs ce trebuie soluționat în favoarea mea deoarece, problema principala care se pune este aceea de a se stabili care dintre cele doua acte normative primează, context în care au întâietate Legea administratiei Publice Locale si Legea Educației Naționale deoarece au statutul de legi organica conform art. 73 alin. (3) lit. n) si o din Constituția României.

Consideră recurentul-reclamant că acest concurs de acte normative trebuie soluționat în sensul inexistentei unei incompatibilități deoarece, conform principiilor generale de drept civil, orice îndoială profită celui obligat, în cazul său, celui susceptibil a fi plasat sub rigorile unui conflict de interese care presupun inclusiv interdicția de a ocupa orice funcție de demnitate publică pentru o perioada de 3 ani.

Ultima critică adusă de recurentul-reclamant hotărârii date de instanța de fond constă în aceea că aceasta a înlăturat susținerea că o unitate școlara precum este Scoală nr. 1 Rachiti nu intra sub incidența interdicției impuse de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 .

În combaterea celor reținute de instanța de fond, susține recurentul-reclamant că, o scoală generală nu se regăsește în enumerarea autorităților enumerate in art. 87 din Legea 161/2003 si nu se înscrie nici în categoria generică de instituție publica avută in vedere de art. 87 din Legea 161/2003 deoarece:

a). Noțiunea de unitate școlara este conturata în primul rând de art. 32 din Constituția României, din care rezulta ca învățământul se realizează prin unitati de stat sau private, fara a stabili și statutul de instituție publica a acestor unități. Rezultă deci, că o unitate școlara poate fi clasificată cel mult ca o instituție de interes public și nu în mod obligatoriu ca o instituție publica în accepțiunea Legii nr. 161/2003.

b). Ideea de unitate de interes public si nu de instituție publica este reliefată și de disp. Art. 10 din Legea nr. 1/2011, conform căreia:

"(1) în România, învățământul este serviciu de interes public (...)"

c). In analiza definitei date de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004, instanța de fond nu a avut în vedere faptul ca, pentru a fi clasificată drept autoritate publica în accepțiunea legii contenciosului administrativ, este cerută învestirea cu prerogative de putere publică, prerogative ce lipsesc unei instituții școlare din învățământul preuniversitar.

Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate nu a depus Întâmpinare la recursul promovat de reclamant, ci Note Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală, a sentinței instanței de fond, în sensul validării raportului de evaluare ANI, prin care a fost constatată o stare de incompatibilitate în sarcina recurentului, ca urmare a deținerii în mod simultan a funcției de viceprimar și a calității de membru în Consiliul de administrație al școlii din localitate, fiind încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor intimatei și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/27.05.2016 prin care pârâta Agenția Națională de Integritate a concluzionat că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11.10.2013-31.05.2014, încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât a deținut simultan atât funcția de viceprimar al comunei Răchiți, județul Botoșani, cât și cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Răchiți.

Situația de fapt privitoare la deținerea concomitentă a celor două calități nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în fața instanței de fond și nici în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul susținând, prin criticile aduse sentinței de fond, că hotărârea este rezultatul unei greșite aplicări și interpretări a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001 și ale Legii nr. 1/2011.

Instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului, menținând raportul de evaluare prin care s-a reținut incompatibilitatea recurentului-reclamant.

Soluția curții de apel este împărtășită de către instanța de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant.

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentului, centrate pe faptul că starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi reținută în privința sa, întrucât în opinia recurentului, textul de lege se referă strict la cumularea calității de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administrație al școlii, pe când participarea sa în cadrul consiliului de administrație al școlii, a avut loc în calitate de reprezentant al consiliului local al comunei, nu în calitate de viceprimar.

Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deține o funcție de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcțiilor îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune.

Prin susținerile sale, recurentul a omis practic incidența dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, apreciindu-le ca fiind o normă juridică generală, dând eficiență dispozițiilor Legii nr. 1/2011, ca dispoziții speciale, ulterioare celor de reglementare a regimului incompatibilităților prevăzut în Legea 161/2003.

Or, voința legiuitorului prin promulgarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, a fost tocmai aceea de a implementa un cadru legislativ instituit cu reglementări precise, clare și fără echivoc pentru stabilirea incompatibilităților.

Astfel, incompatibilitățile funcției de viceprimar sunt prevăzute prin norme speciale, derogatorii și de la legea cadru a educației și de la cea a administrației publice locale, conform principiului de drept specialia generalibus derogant.

În cauză, în perioada 11.10.2013-31.05.2014, recurentul-reclamant a deținut simultan funcția de viceprimar al Comunei Răchiți și funcția de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Răchiți.

Raportat la această stare de fapt, necontestată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare la momentul constatării incompatibilității "Funcția de primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice."

De asemenea, conform art. 96 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, în forma în vigoare la data numirii în calitate de membru al Consiliului de administrație al școlii - 11.10.2013 " (1) Unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, după caz. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.

(2) În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar;

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul și directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul și directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă."

În raport de conținutul clar și precis determinat al acestor dispoziții legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezența îndeplinirii simultane a funcției de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Din analiza prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 96 din Legea nr. 1/2011, rezultă că cele două funcții/calități deținute simultan în perioada 11.03.2013-31.05.2014 de către reclamantul A., sunt incompatibile, Înalta Curte reținând că voința legiuitorului a fost aceea ca, în consiliul de administrație al școlii să fie un reprezentant al consiliului local, neinstituindu-se însă obligația pentru viceprimar de a face parte dintr-un astfel de consiliu al unității de învățământ, ca reprezentant al consiliului local, tocmai pentru că viceprimarul era incompatibil, în temeiul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reprezentantul consiliului local în consiliul de administrație al unei astfel de instituții putând fi desemnat orice alt consilier local. Dacă voința legiuitorului era în sensul de a modifica cadrul incompatibilităților care viza funcția de primar/viceprimar, proceda la o abrogare expresă a acestor dispoziții (art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003), care prevăd explicit și fără a da curs unor interpretări, existența unei astfel de incompatibilități.

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că deținerea simultană a calității de membru în consiliul de administrație al unei unități de învățământ școlar (în cauză în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Răchiți) și funcția de viceprimar al comunei Răchiți, județul Botoșani, generează o situație de incompatibilitate.

Trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispozițiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilitățile specifice aleșilor locali, iar art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ de stat.

Reține astfel Înalta Curte că dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administrație al școlii, ci prevede numai că, în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial, consiliul de administrație include și reprezentanți ai consiliului local, neexistând, așadar, niciun conflict/necorelare între dispozițiile de lege incidente cauzei, intenția legiuitorului fiind clară și neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilități între funcția de viceprimar și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, aplicarea prevederilor legale din cele două legi - Legea nr. 161/2003 și Legea educației nr. 1/2011, trebuind a fi făcută coroborat. Împrejurarea că legea învățământului instituie obligativitatea desemnării unui reprezentant al consiliului local în consiliul de administrație al unei unități de învățământ de stat, nu înseamnă că Legea nr. 161/2003 ar putea fi ignorată, și că un atare reprezentant în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Răchiți ar putea fi însuși viceprimarul, în ciuda dispoziției speciale care interzice aceasta în Legea nr. 161/2003. Aceasta din urmă lege este cea specială - definind un aspect particular - relativ la identificarea persoanei ce poate fi desemnată în consiliul de administrație, față de legea învățământului - care rămâne una generală în aceasta materie. Înalta Curte constată cele două legi nu se completează, dispozițiile lor fiind necesar să se interpreteze/aplice în mod coroborat, recurentul-reclamant având obligația imperativă de a respecta dispozițiile legale ce decurg din statutul de viceprimar, evitarea unei stări de incompatibilitate fiind una dintre ele.

Raportat la necesitatea desemnării unui reprezentant în consiliul de administrație al unei unități de învățământ de stat, reține Înalta Curte că, la identificarea acestei persoane, trebuie avută în vedere legea specială privind incompatibilitățile, respectiv Legea nr. 161/2003, în condițiile în care legea generală, respectiv Legea învățământului nr. 1/2011, nu-l obligă pe viceprimar să facă parte dintr-un astfel de consiliu.

Deși viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali, acesta păstrând și statutul de consilier local, după obținerea mandatului de viceprimar, este obligat să respecte atributiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 215/2001 pentru viceprimari, precum și să se supună regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese prevăzut pentru primari și viceprimari, conform dispozițiilor Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, neputându-se considera că, în situații precum cea din speță, el acționează în calitate de consilier local. Din contră, păstrarea statutului de consilier local nu echivalează cu păstrarea/exercitarea acestei funcții câtă vreme, potrivit art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, funcția de consilier local este chiar incompatibilă cu funcția de viceprimar. Mai mult, a accepta teza recurentului - reclamant ar însemna să se lipsească de eficacitate toate dispozițiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 câtă vreme, din moment ce toți viceprimarii ar avea concomitent și calitatea de consilieri locali, acestora nu li s-ar mai putea aplica niciodată incompatibilitățile stabilite pentru funcția de viceprimar deoarece ar putea pretinde, în toate situațiile, că nu au acționat în calitate de viceprimari, ci în calitate de consilieri locali.

Chiar dacă, potrivit art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local fără însă a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut, nu înseamnă că ele pot fi îndeplinite și simultan, concluzie confirmată de reglementarea prevăzută de art. 18 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleșilor locali, în vigoare la momentul constatării stării de incompatibilitate, actul normativ stipulând expres că " Viceprimarul nu poate fi în același timp și consilier".

Faptul că legiuitorul a stabilit, prin art. 57 din Legea nr. 215/2001 că " pe durata exercitării mandatului viceprimarul își păstrează statutul de consilier local..", nu îl derobează pe acesta de obligațiile impuse distinct în considerarea statutului funcției de viceprimar, între care obligația imperativă de evitare a stărilor de incompatibilitate, reprezentant al consiliului local în consiliul de administrație al unității de învățământ putând fi desemnat oricare consilier local, în afara viceprimarului, care deține un statut individualizat, separat reglementat.

Recurentul - reclamant are statutul de ales local, exercită funcția de viceprimar, iar în asigurarea liberului exercițiu al mandatului său îndeplinește o funcție de autoritate publică, conform art. 25 din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 393/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Se constată astfel că, recurentului - reclamantul i-au fost aplicate dispozițiile privind incompatibilitățile pentru funcția de viceprimar prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, și nu cele prevăzute de legiuitor la art. 88 pentru consilierii locali și care nu fac obiectul analizei prezentei cauze. Cele două funcții, consilier local și viceprimar, nu se confundă, ele sunt distincte, pentru fiecare dintre acestea legiuitorul reglementând distinct un regim juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, având propria reglementare și interdicții anume prevăzute.

Prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada de referință în care s-a reținut situația de incompatibilitate, legiuitorul a interzis expres cumulul funcției de viceprimar cu funcția de consilier local. Conform acestui articol de lege:

"Functia de primar și viceprimar, (.") viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: a) funcția de consilier local."

În speță, recurentul- reclamant - deși a avut la dispoziție un termen de 15 zile prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 pentru a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla (situația de fapt a deținerii simultane a funcțiilor nefiind contestată) - nu a înțeles să facă în termenul legal niciun demers pentru a renunța la funcția care atrăgea această stare, chiar dacă nu putea deține în mod legal ambele funcții, scopul incompatibilității fiind asigurarea imparțialității, independenței și obiectivității în exercitarea funcției publice.

Instanța de recurs reține că stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deține o funcție de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte nu poate reține, ca temeinică, susținerea recurentului, în sensul îndeplinirii obligației legale prevăzute de art. 57 din Legea nr. 215/2001.

În ceea ce privește caracterul de instituție publică a școlii, constată Înalta Curte că, deși în dreptul român nu există o definiție generală a sintagmei "instituție publică", în condițiile în care Școala Gimnazială nr. 1 Răchiți este o unitate de învățământ de stat, finanțată din fonduri publice și care, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 1/2011, prestează un serviciu public, aceasta se încadrează în categoria instituțiilor publice.

Instituția publică este instituția cu personalitate juridică a administrației publice centrale sau locale, care utilizează resurse financiare publice.

În condițiile în care Școala Gimnazială nr. 1 Răchiți este, prin însăși statutul său, o instituție aflată în subordinea Consiliului Local, ce gestionează resurse financiare ale bugetului local, oferind servicii de utilitate publică, este evident că aceasta este o instituție publică.

Împrejurarea că sintagma "unitate de învățământ de stat" nu se regăsea în art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 în perioada în care recurentul - reclamant s-a aflat în incompatibilitate, nu poate avea valența pe care i-o acordă partea, din contră, cum aceasta trebuie considerată instituție publică, ea era vizată de prevederile legale în discuție.

Apreciind asupra soluției date de instanța de fond, Înalta Curte constată că aceasta a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 161/2003, prevederi care reglementează regimul specific al incompatibilităților, astfel încât hotărârea pronunțată este legală, neexistând motive care să atragă admiterea recursului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe nefiind afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 274 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.