ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6677/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 09.05.2018 sub numărul x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., I. Delia, WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. și LLL., au formulat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Constanța - prin Colegiul de Conducere, Curtea de Apel Constanța prin președinte și Tribunalul Tulcea plângere împotriva hotărârii nr. 4/28.03.2018 emisă de colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța prin care au solicitat:

1.anularea Hotărârii nr. 4/28.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța în ceea ce îi privește,

2.anularea Deciziei Președintelui Curții de Apel Constanța nr. 57 din 23.02.2018 și a Anexei 1B la decizie,

3.obligarea Președintelui Curții de Apel Constanța la emiterea unei noi decizii prin care să li se stabilească în mod corect drepturile salariale, prin aplicarea în mod legal a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, cu luarea în considerare a îndrumărilor MM, MJ și a Deciziilor nr. 23/1/A/l din data de 2 februarie 2018 emisă de Președintele Curții de Apel Bacău și nr. 160/06.03.2018 emisă de Președintele Curții de Apel București, respectiv prin stabilirea procentului de 30 % pe angajator (și nu pe angajat) și prin acordarea nivelului maxim al sporurilor (45% format din 15% condiții de muncă, 25% condiții de risc și 5% spor de confidențialitate).

4.în subsidiar, în situația în care se va respinge capătul 3 de cerere pentru personalul auxiliar și conex aflat în situația în care salariile de bază brute majorate cu 25 % față de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mici decât salariile de bază pentru anul 2022, au solicitat stabilirea drepturilor salariale in mod identic/similar cu cel aplicat grefierilor de la nivelul Tribunalului Tulcea, care beneficiază de salariul maxim din grila prevăzută de Legea nr. 153/2017 (30% din salariul de bază, cuantum care se încadrează în procentul de 30% reglementat de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017).

5.acordarea diferențelor salariale rezultate din diferența dintre salariul stabilit potrivit capătului 3 (și respectiv 4) de cerere și salariile efectiv încasate de noi începând cu data de 01.01.2018, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală până la data plății efective.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 4357 din 29 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanții A., B., C., D., E., F., MMM., H., I., J., K., L., NNN., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., OOO., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., I. Delia, WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., PPP., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL. au formulat apel(recalificat ca fiind recurs), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții reclamanți arată că prin hotărârea atacată, Curtea de Apel București a reținut că "autoritatea pârâtă, a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a stabilit procesul de acordare a sporurilor prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, ținând cont-de analiza impactului bugetului a acordării acestor sporuri, efectuată de managerul economic".

Decizia Președintelui Curții de Apel Constanța nr. 57/23.02.2018 a avut la bază "Nota privind stabilirea salariilor la 01.01.2018" a managerului economic al Curții de Apel Constanța, reținându-se, în penultimul paragraf din pg. 4, faptul că suma tuturor sporurilor acordate judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul Curții de Apel Constanța și instanțelor arondate reprezintă 29,04951 % din suma salariilor de bază ale judecătorilor respectiv 28,67865 % din suma salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex, iar diferența reală raportată la suma salariilor de bază lunare la nivel de ordonator de credite nu poate fi încă stabilită exact și nici utilizată, pentru că drepturile salariale ale altor categorii de personal (funcționari publici și personal contractual) nu au fost stabilite încă.

Curtea de Apel București în mod greșit a reținut că sporurile au fost acordate prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, susțin recurenții, atât timp cât însăși Curtea de Apel Constanța recunoaște că suma salariilor de baza lunare la nivel de ordonator de credite nu poate fi încă stabilită exact și nici utilizata, pentru că drepturile salariale ale altor categorii de personal (funcționari publici și personal contractual) nu au fost stabilite încă.

Consideră recurenții că Curtea de Apel Constanța ar fi trebuit să aibă în vedere la stabilirea sporurilor pe fiecare salariat în parte nu cota procentuală de 30% aplicată salariului de baza al fiecărui salariat, ci cota de 30% aplicată la fondul de salarii.

Dacă cota de 30% s-ar fi acordat prin raportare la fondul de salarii, s-ar fi putut acorda un cuantum mai mare al sporurilor pe fiecare salariat în parte, ținând cont că în cadrul Curții de Apel există personal care nu beneficiază de sporuri sau, cel puțin, nu beneficiază de toate sporurile avute în vedere de lege.

Curtea de Apel București în mod greșit a reținut că sunt neîntemeiate apărările reclamanților prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate in beneficiul angajaților Curții de Apel București, a Curții de Apel Bacău și a Curții de Apel Ploiești.

Este adevărat că sunt ordonatori diferiți de credite, însă Curțile de Apel Bacău, București și Ploiești au stabilit cuantumul procentual al sporurilor raportându-se la fondul de salarii și nu la salariul de bază al fiecărui salariat, creându-se astfel o situație de discriminare între grefierii din cadrul Curții de Apel Constanța-Tribunalul Tulcea și cei din cadrul Curților de Apel București, Ploiești și Bacău.

Curtea de Apel București a reținut că este respectat principiul prevăzut de art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017, însă acest principiu trebuie coroborat cu celelalte principii prevăzute la lit. b) și d) din aceeași lege, texte de lege care instituie principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în munca și în funcție precum și principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor.

Aceste principii a fost încălcate la momentul emiterii deciziei atacate, neținându-se cont de faptul că recurenții prestează aceeași activitate, au aceeași vechime in muncă și în funcție ca și grefierii din cadrul Curților de Apel București, Ploiești și Bacău.

Scopul urmărit de legiuitor prin Legea nr. 153/2017 a fost de instituirea unui tratament egal și nediscriminatoriu pentru persoanele care îndeplinesc aceleași funcții și desfășoară aceleași activități.

Articolul 6 trebuie interpretai în integralitatea lui, in spiritul Legii nr. 153/2017 și nu doar in litera lui, pentru că, dacă ordonatorul de credite ar stabili in mod arbitral drepturile salariale și sporurile care se cuvin personalului din subordine ar fi imposibil să se mai respecte principiile prevăzute art. 6.

Ordonatorul de credite are atribuția de a gestiona sistemul de salarizare și nu de a stabili cuantumul sporurilor în mod eronat prin interpretarea subiectivă a legii și eventual în scopul efectuării unor economii la bugetul de stat.

Curtea de Apel București a reținut în mod greșit că instanțele nu se pot pronunța asupra aspectelor care privesc salarizarea, cât timp chiarv legiuitorul a stabilit, prin art. 37 din Legea nr. 153/2017 și art. 7, Secțiunea I capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiție, faptul că personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație și ulterior plângere la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apei București.

Astfel, legiuitorul a prevăzut ca personalul nemulțumit de modul în care le-a fost stabilit drepturilor salariale să se poate adresa instanței de judecată.

Pentru aceste motive recurenții reclamanți solicită anularea hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii lor, așa cum a fost formulată.

II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenții reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva hotărârii nr. 4/28.03.2018 a Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, hotărâre prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei președintelui Curții de Apel Constanța nr. 57 din 23.02.2018 și a Anexei 1B la decizie.

În motivarea acțiunii lor, reclamanții au susținut, în esență, că stabilirea în mod legal a drepturilor salariale din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 153/2017 ar fi presupus luarea în considerare a plafonării de 30% pe angajator și nu pe angajat și apoi acordarea nivelului maxim al sporurilor, respectiv 45%, compus din 15% condiții de muncă; 25% condiții de risc și 5% spor de confidențialitate.

Soluționând acțiunea reclamanților, instanța fondului a constatat că este neîntemeiată, reținând, în privința reclamanților GG., II., MM., EEE., BBB., DDD., QQ., UU., GGG., FFF., HHH., III., JJJ., KKK., și LLL. care funcționează în cadrul Judecătoriei Tulcea și pentru J., I. (la data întocmirii plângerii 07.05.2018), Z., H., E., X., A., M., CC., BB. și EE. care funcționează în cadrul Tribunalului Rulcea, că salariile de bază acordate fiecăruia dintre acești reclamanți nu au atins nivelul prevăzut pentru anul 2022, astfel că li s-a aplicat în mod corect textul art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, intervenind majorarea indemnizației și a sporurilor avute la nivelul lunii decembrie 2017 cu 25%.

În consecință, cum anterior aplicării Legii nr. 153/2017, reclamanții în discuție nu au beneficiat de un cuantum al sporului adaptat nivelului maxim stabilit prin legile aplicabile dreptului salarial aferent lunii decembrie 2017, întregirea acestuia la nivelul maxim nu poate interveni ca efect al Legii nr. 153/2017, întrucât aceasta prevede doar un drept la o creștere salarială de 25%, nu și o obligație a ordonatorului de credite de reindividualizare a sporurilor în discuție la nivel maxim.

Invocarea unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a dreptului la acordarea celor trei sporuri nu își găsește suport în probele administrate în proces, astfel că nu reiese faptul că prin actul administrativ litigios s-ar fi diminuat un cuantum atestat judiciar anterior; în plus, reclamanților le sunt acordate sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, astfel că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale și se plătește efectiv.

Nu sunt pertinente apărările acestor reclamanți prin prisma situației persoanelor care au atins nivelul de salarizare aferent anului 2022 consideră judecătorul fondului, întrucât nu se regăsesc în acea ipoteză, motiv pentru care modul de aplicare a textelor legale incidente ca efect al atingerii respectivului nivel din 2022 nu privește stabilirea drepturilor salariale ale acestora prin decizia nr. 22/2018 ci acestora i se aplică doar art. 38 alin. (1) și (3) din Legea - cadru nr. 153/2017, anume creșterea salarială de 25%.

În privința reclamanților JJ., KK., LL., NN., CCC., TT., OO., XX., YY., ZZ., HH., AAA., PP., I. Delia, RR., WW. și SS. care funcționează în cadrul Judecătoriei Tulcea și pentru Y., P., FF., F., C., D., W., B., N., R., MMM., DD., K. (la data întocmirii plângerii 07.05.2018), L., O., AA., Q., S., U., T. și V. care funcționează în cadrul Tribunalului Tulcea, judecătorul fondului constată, din analiza Capitolului II și a Capitolului III din Anexa V la Legea nr. 153/2017, că salariile de bază acordate fiecăruia dintre acești reclamanți au atins nivelul prevăzut pentru anul 2022, astfel că li s-a aplicat în mod corect textul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, intervenind aplicarea sporurilor indicate în art. 4 și 5 din Anexa V Capitolul VIII. din Legea 153/2017, în cuantumul de 28.67865% din suma totală a salariilor de bază la nivel de ordonator(iar nu la nivel individual cum au susținut reclamanții, astfel cum rezultă din înscrisul atașat la fila x), astfel cum rezultă din decizia contestată, decizie ce a avut la baza Nota privind stabilirea salariilor la 01.01.2018 a managerului economic la Curții de Apel Constanța(filele x și urm. dosar).

Susținerile reclamanților în sensul că, nu au fost acordate sporurile în limita maximă de 30% din suma totală a salariilor de bază la nivel de ordonator sunt neîntemeiate și vor fi respinse, arată prima instanță, având în vedere că procentul de 30% este o limită maximă stabilită de legiuitor, care nu poate fi depășită la nivelul niciunuia dintre ordonatorii de credite, însă stabilirea în concret a procentului intră în marja de apreciere a fiecăruia dintre ordonatori, în cadrul căreia aceasta poate opta cuantumul total pe care îl consideră cel mai adecvat raportat la bugetul alocat, alegerea autorității putând fi cenzurată de organele judiciare doar în condițiile excesului de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) Legea 554/2004.

Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus menționate, instanța fondului reține că autoritatea pârâtă a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a stabilit procentul de acordare a sporurilor prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, ținând cont de analiza impactului asupra bugetului a acordării acestor sporuri, efectuată de managerul economic. Pârâta Curtea de Apel Constanța a menționat că acesta este procentul maxim ce poate fi acordat, în condițiile în care acordarea sporurilor în cuantumul maxim de 45% la nivel individual, ar reprezenta 39% din totalul salariilor de bază la nivel de ordonator, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 25 Legea 153/2017 Față de motivul expus de autoritate, instanța fondului reține că stabilirea procentului de 28.67865% din suma totală a salariilor de bază la nivel de ordonator nu a fost făcută cu exces de putere, și prin urmare nu poate fi cenzurată de instanță.

Prin urmare, instanța fondului constată că acestor reclamanți le sunt acordate sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, astfel că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale și se plătește efectiv, iar faptul că nu se identifică cuantumul fiecărui spor acordat nu afectează legalitatea deciziei contestate, în condițiile în care se respectă limita maximă prev. de art. 25 Legea nr. 153/2017

De asemenea, Curtea constată că sunt neîntemeiate apărările tuturor reclamanților prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor sale salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaților Curții de Apel Bacău, a Curții de Apel București și a Curții de Apel Ploiești, întrucât cele două categorii de angajați (reclamanta și persoanele indicate spre comparație) nu se află în aceeași situație, întrucât sunt supuși deciziei unor ordonatori de credite diferiți - Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești iar un element esențial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat.

De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalității, nu și celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.

În plus, în cauza de față, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu și în principal un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în cond. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

Se impune a reaminti și decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. In virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.""

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamanți, apreciază judecătorul fondului, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și nedeclarat ca fiind neconstituțional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră.

De asemenea, instanța fondului subliniază că nu este relevantă în proces decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și nici decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, întrucât aceasta interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia nr. 57/23.02.2018 emisă de președintele Curții de Apel Constanța și neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017.

Pentru aceste motive, curtea de apel a respins cererea ca neîntemeiată.

Raportat la considerentele anterior menționate Înalta Curte constată că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 la cauza dedusă judecății, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Stabilind principiul aplicării etapizate a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, în privința personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor de judecată, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin urmare, așa cum în mod corect a stabilit colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța, aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale față de cuantumul acelorași drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, prevede art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privința salariului de bază cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate de prima instanță, în sensul că limitarea de 25% se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 57/23.02.2018, rezultând din economia dosarului faptul că suma tuturor sporurilor acordate nu depășește procentul de 30% din suma salariilor de bază la nivelul Curții de Apel Constanța.

În mod greșit consideră recurenții reclamanți că la nivel individual era obligatorie acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, fiind de observat faptul că prevederile Legii nr. 153/2017 nu numai că nu conțin o atare dispoziție ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor și nu unul fix.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Și, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Prin urmare, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate în nivel maxim.

Intimata pârâtă Curtea de Apel Constanța a justificat acordarea acestor sporuri într-un cuantum mai mic decât cel maxim admis de lege, arătând că acordarea sporurilor în cuantumul maxim de 45% la nivel individual ar fi reprezentat 39% din totalul salariilor de bază la nivel de ordonator, ceea ce ar fi condus la încălcarea dispozițiilor art. 25 Legea 153/2017.

Prin urmare, în mod întemeiat a concluzionat prima instanță, în sensul că neacordarea sporurilor cuvenite recurenților reclamanți în procentul maxim prevăzut de lege nu reflectă o aplicare discreționară a legii, de natură a reliefa un exces de putere, ci, dimpotrivă, aplicarea legii într-un sens care concordă voinței legiuitorului.

Cât privește pretinsa discriminare la care sunt suspuși recurenții reclamanți în raport de situația colegilor de la curțile de apel nominalizate în acțiunea acestora, în mod întemeiat a reținut prima instanță că nu se poate reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În fine, în același context este nefondată și critica recurenților reclamanților, potrivit căreia prima instanță ar fi statuat nelegal că nu are competența de a verifica modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, observând Înalta Curte că această critică reflectă o interpretare trunchiată a celor dezlegate de judecătorul fondului pe marginea problematici discriminării pretinse de reclamanți.

Astfel, instanța fondului nu a negat competența sa de a examina pretențiile formulate în temeiul dispozițiilor art. 7 din Secțiunea 1 a Capitolului VIII din Anexa Legii nr. 153/2017 ci a subliniat faptul că nu poate proceda, sub pretextul înlăturării unei discriminări, la înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și nedeclarat ca fiind neconstituțional, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială, statuare ce este la adăpost de critică, apreciază instanța de control judiciar, reflectând o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, raportat la decizia Curții Constituționale nr. 1325/2008.

Este legală sentința civilă nr. 4357 din 29 octombrie 2018 și în ceea ce privește solicitarea formulată de reclamanți în subsidiar, la petitul numărul patru al acțiunii acestora, stabilind în mod întemeiat judecătorul fondului că nu poate fi impusă, în principiu, o obligație de egalizare a salariilor de bază și a sporurilor prin raportare la decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și nici decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, întrucât această decizie interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia nr. 57/23.02.2018, emisă de președintele Curții de Apel Constanța și neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017, fiind de subliniat și faptul că recurenții reclamanți nu au formulat nicio critică în concret la adresa raționamentului judecătorului fondului sub acest aspect.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul reclamanților, urmând a-l respinge în consecință

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E., F., MMM., H., I., J., K., L., NNN., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., OOO., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., I. Delia, WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., PPP., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL. împotriva sentinței nr. 4357 din 29 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.