ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2066/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/10.03.2020 la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 607/25.11.2019 a Curții de Apel Constanța pronunțată în dosarul nr. x/2016 ca fiind contrară sentinței civile nr. 114/31.01.2019 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2016, anterior rămasă definitivă prin neapelare și, pe cale de consecință, respingerea apelului și menținerea sentinței nr. 48/24.04.2019 a Tribunalului Tulcea prin care s-a dispus în mod corect respingerea contestațiilor formulate împotriva Procesului - Verbal al Adunării Creditorilor din data de 28.02.2019.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cursul soluționării cererii de revizuire, revizuenta a depus cerere de recuzare a doamnelor judecător B. și C. pentru motivele prevăzute de art. 42 pct. 1 și 13 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de recuzare formulată de petenta - A., ca netimbrată. Totodată, s-a menționat că încheierea este supusă recursului, în termen de 5 de zile de la comunicarea hotărârii asupra fondului.

Prin decizia civilă nr. 199/2020 din 2 iulie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., ca nefondată. Totodată, s-a menționat că hotărârea este definitivă.

Împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal recurenta A. a formulat recurs, la data de 23 iulie 2020, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

A solicitat anularea încheierii ca nelegală și trimiterea cererii de recuzare spre rejudecare unei alte curți de apel.

În cuprinsul cerereri de recurs, recurenta a arătat, în esență, că la data de 05.06.2020, vineri-orele 11:59, a primit un mail de la dna grefier D., în sensul de a timbra recuzarea cu suma de 200 RON, pentru termenul din 09.06.2020, precum și că a achitat taxa de timbru și a trimis dovada prin e-mail în următoarea zi, 06.06.2020, cu mențiunea că originalul urma a fi expediat prin poștă. Acesta a fost expediat prin poștă, în prima zi lucrătoare următoare, 09.06.2020, însă dovada fusese expediată și prin e-mail, la aceeași adresă de la care primise solicitarea de plată. A precizat că data de 08.06.2020, a doua zi de Rusalii, a fost zi nelucrătoare.

Pentru prevenirea infecțiilor cu COVID - 19, recurenta a menționat că nu s-a prezentat la termenul din 09.06.2020.

A arătat, totodată, că în cadrul încheierii de ședință din data de 09.06.2020, cu rea-voință, nu este menționată depunerea taxei de timbru prin e-mailul din 06.06.2020 și nici achitarea acesteia ori anunțarea despre expedierea prin poștă, cu consecința anulării cererii de recuzare, în mod nelegal, ca netimbrată.

Mai mult, recurenta a susținut că, verificând dosarul fizic și electronic a constatat că nu se regăsește depus mail-ul său din 06.06.2020, prin care a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru și a menționat că aceasta va fi expediată în original prin poștă.

Recurenta a susținut că încheierea atacată încalcă prevederile legale, fiind incidente motivele de casare stipulate de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de recuzare a fost legal timbrată și dovedită prin expedierea dovezii taxei pe e-mail.

A arătat că, potrivit art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, recuzarea se timbrează cu 200 RON, cerință îndeplinită în speță, întrucât taxa judiciară de timbru a fost plătită.

După redarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a susținut că, deși, citarea privind obligația taxei de timbru nu a fost legală, neconținând toate elementele prevăzute de lege și anume: instanță, termen, complet, oră, sală, posibilitatea de a formula ajutor public judiciar și/sau reexaminare, totuși, de bună credință fiind, a achitat taxa de timbru și a trimis dovada plății pe e-mailul de pe care a fost încunoștințată și care poartă numele grefierului de ședință al completului învestit cu judecarea recuzării.

Recurenta a evocat dispozițiile art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și a menționat că, în cazul expedierii prin mijloace informatice, dovada plății taxei de timbru este realizată, întrucât O.U.G. nr. 80/2013 ori C. proc. civ. nu impun depunerea taxei în original la termenul acordat.

În situația în care instanța de judecată ar fi avut în vedere e-mail-ul privind achitarea taxei de timbru, aceasta ar fi putut acorda un termen dacă aprecia necesar că trebuie să intre în posesia chitanței în original, a mai susținut recurenta.

Mai mult, a precizat recurenta, dacă instanța a apreciat insuficientă copia taxei de timbru, trebuia să îi pună în vedere obligația depunerii originalului, sub sancțiunea suspendării cauzei, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar nu să procedeze la anularea cererii ca netimbrate, această ultimă sancțiune intervenind numai pentru neplata taxelor judiciare de timbru datorate.

In schimb, s-a preferat înlăturarea/neatașarea dovezilor comunicate pe e-mail, privind achitarea taxei judiciare, tocmai pentru a se respinge cererea de recuzare, a arătat recurenta.

Recurenta a susținut că faptele prezentate reprezintă încălcări grave ale legii și ale dreptului la un proces echitabil, având în vedere că magistrații au obstrucționat drepturile ce decurg dintr-un proces obiectiv, conducând la prejudicierea gravă a intereselor sale precum și la zdruncinarea încrederii în actul de justiție.

La data de 2 februarie 2021 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din 16 martie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, prin care a susținut că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 12 octombrie 2021, ora 09:00, cu citarea părților.

Analizând recursul, sub aspectul inadmisibilității căii de atac, astfel cum s-a reținut în cuprinsul raportului întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Textul legal anterior redat instituie condiții speciale cu privire la momentul procesual în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării - aceasta poate fi atacată doar odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, iar atunci când hotărârea prin care s-a soluționat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, respectiv încheierile prin care se încuviințează recuzarea - care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluționată cauza, are drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale a judecății, urmărind însă evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea unor asemenea căi de atac în cursul judecății.

În speță, recurenta supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petenta A. în cadrul dosarului nr. x/2020, având ca obiect cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cale de atac soluționată prin decizia civilă nr. 199 din 2 iulie 2020 a Curții de Apel Constanța.

Hotărârea pronunțată de instanța de revizuire nu este definitivă, fiind aplicabile prevederile art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ. conform cărora:

"Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul."

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Cum decizia pronunțată în revizuire este susceptibilă de recurs, indiferent de mențiunile din cuprinsul acesteia, rezultă că încheierea recurată poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, dispozițiile procedurale enunțate, deși recunosc părții interesate dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, în temeiul art. 53 alin. (1) prima teză din C. proc. civ., exercițiul acestui drept trebuie să fie corelat cu pronunțarea unei hotărâri de soluționare a cauzei, fără a exista posibilitatea ca încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată separat de hotărârea de fond.

Rațiunea instituirii acestei proceduri de către legiuitor rezidă în necesitatea de a înlătura posibilitățile de tergiversare a cauzei prin exercitarea abuzivă a acestei căi de atac și de sporire a celerității în soluționarea cauzei, dat fiind faptul că cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv de autorul cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărui scop este cel al asigurării desfășurării normale a judecății.

Consecința acestui raționament impune concluzia că încheierea recurată - din 9 iunie 2020 -, prin care s-a anulat cererea de recuzare formulată în faza procesuală a revizuirii, nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea finală prin care s-a soluționat cauza - decizia civilă nr. 199/2020 din 2 iulie 2020 - și, prin urmare, va fi supusă căii de atac numai odată cu aceasta.

Având în vedere considerentele expuse, în conditiile în care recurenta a atacat exclusiv solutia instanței prin care a fost anulată cererea de recuzare, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.