ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 1 februarie 2023
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea formulată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 15.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Tulcea, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea și B. S.R.L., anularea procedurii de atribuire prin licitație publică a concesiunii terenului agricol Lot nr. x în suprafață de 1.386,1152 ha (solele 2, 4, 6, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16 parțial 18) aflat în proprietatea publică a Județului Tulcea, situat în Amenajarea Agricolă Pardina, a adresei Consiliului Județean Tulcea nr. 16398/16.11.2018, prin care societatea a fost notificată că oferta sa nu a întrunit cel mai mare punctaj în cadrul ședinței de licitație din data de 14.11.2018, ora 13:00, a procesului-verbal nr. x/14.11.2018 prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de B. S.R.L., a răspunsului nr. 18.668/14.01.2019 al Consiliului Județean Tulcea la plângerea prealabilă, obligarea Consiliul Județean Tulcea, ca urmare aplicării corecte a criteriilor de atribuire, să desemneze drept câștigătoare oferta depusă de A. S.R.L
Prin sentința civilă nr. 167/20.03.2020, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea, ca nefondată.
Decizia a cărei revizuire se solicită
Prin Decizia nr. 581 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și admisă excepția tardivității completării motivelor de recurs și, pe cale de consecință, au fost respinse motivele privind puterea de lucru judecat, ca fiind tardiv formulate.
A fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 167/20.03.2020 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul Județean Tulcea, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea și B. S.R.L..
A fost casată în parte hotărârea atacată și, în rejudecare, admisă în parte acțiunea și, pe cale de consecință, au fost anulate răspunsul nr. x/14.01.2019, procesul-verbal nr. x/14.11.2018 și adresa nr. x/16.11.2018, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 581 din 12 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a formulat cerere de revizuire B. S.R.L., întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. de dosar x/2021
Prin Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2022, Curtea de Apel Constanța a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și a rămas legal învestită cu soluționarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Analizând cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele considerente:
Cererea de revizuire formulată de B. S.R.L., cu privire la care s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Înaltei Curți, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind invocată existența unor hotărâri judecători definitive potrivnice, respectiv Decizia nr. 581 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 și Decizia nr. 288 din 10 martie 2021 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.
Or, raportat la motivul de revizuire invocat, termenului în care poate fi promovată această cale de extraordinară de atac este cel prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv în termen de o lună, calculat de la data rămânerii definitive a unei hotărâri.
Cum ultima hotărâre cu privire la care s-a invocat contradictorialitatea este Decizia nr. 581 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, termenul de 1 lună de revizuire se calculează de la data de 12 mai 2021, data pronunțării acestei hotărâri, data la care a și rămas definitivă.
Prin urmare, termenul în care putea fi promovată calea de atac a revizuirii împotriva acestei decizii s-a împlinit la data de 12 iunie 2021, fiind vorba de un termen care se socotește pe luni, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură. Însă, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, revizuenta a depus cererea de revizuire la Curtea de Apel Constanța în 18 octombrie 2021, cu nerespectarea termenului instituit de dispoziile anterior menționate.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 din C. proc. civ.:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Cum în cauză revizuenta B. S.R.L. nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că cererea de revizuire a fost tardiv formulată, cu depășirea termenului legal instituit de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 581 din 12 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca tardiv formulată.
Cu recurs la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2023.