ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5625/2020

Ședința publică din data de 30 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au formulat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL CRAIOVA, plângere împotriva Hotărârii 10/17.03.2017 pronunțată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins contestația înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017 emisă de Președintele Curții de Apel Craiova.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3899 din 24 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea formulată de A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, având ca obiect "obligare emitere act administrativ"; a anulat în parte, în privința reclamanților, Hotărârea nr. 10/17.03.2017 adoptată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și a anulat în parte, în privința reclamanților, Decizia nr. 4/3.02.2017 emisă de Președintele Curții de Apel Craiova; a obligat pârâtul Președintele Curții de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 1.08.2016, și a obligat pe pârâta Curtea de Apel Craiova să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamanții A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., solicitând: admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând:obligarea Președintelui Curții de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015- "la zi și în continuare", așa cum s-a cerut, în loc de 01.08.2016, cum s-a acordat, cât și pârâta CURTEA DE APEL CRAIOVA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate rejudecarea procesului, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, în ceea ce privește plata diferențelor salariale și respingerea acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., dar care poate fi încadrat pe pct. 8, art. 488 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că în mod nejustificat instanța a obligat pârâtul Președintele Curții de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 și doar până la data de 01.08.2016, în loc de "la zi și în continuare", așa cum s-a solicitat, respectiv, până la data de 01.10.2016, având în vedere că de la această dată, și nu de la data de 01.08.2016 au fost date în plată drepturile salariale recalculate în urma Hotărârii nr. 10/17.03.2017, adoptată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, raportat la Decizia nr. 4/3.02.2017 emisă de Președintele Curții de Apel Craiova, arătând recurenții că sunt lipsiți, astfel, de diferențele dintre drepturile salariale recalculate potrivit acestei Hotărâri, și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.08.2016- 01.10.2016, respectiv, 2 luni.

Precizează recurenții- reclamanți că nu există nicio justificare în acest sens, și nici nu a fost motivat de ce nu au fost acordate diferențele dintre drepturile salariale recalculate potrivit hotărârii, și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților pentru perioada 01.08.2016 - 01.10.2016.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurent-pârâtă CURTEA DE APEL CRAIOVA a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate.

Cu titlu prealabil, a invocat lipsa calității sale procesuale- pasive cu referire la plata diferențelor salariale la care instanța a obligat-o, arătând că un prim aspect al nelegalității sentinței recurate vizează faptul că prima instanță nu s-a pronunțat pe această excepție și, astfel, susține recurenta-pârâtă, instanța de fond în mod eronat a obligat-o la plata diferențelor salariale, întrucât, Curtea de Apel Craiova nu este angajatorul reclamanților, raporturile de muncă ale acestora fiind stabilite cu Tribunalul Dolj, unde își desfășoară activitatea în calitate de personal auxiliar.

Prin urmare, în speță, obligația de plată a diferențelor salariale solicitate de către reclamanți revine Tribunalul Dolj, ca ordonator terțiar de credite, iar nu Curții de Apel Craiova care, într-un asemenea caz, este ordonator secundar de credite.

Ca urmare, susține recurenta-pârâtă că obligația efectivă de a achita drepturile salariale în cazul personalului de la nivelul tribunalelor aparține acestor instanțe, ca ordonatori terțiari de credite, în timp ce legea nu recunoaște ordonatorului secundar atribuția de plată.

În altă ordine de idei, recurenta a arătat și accepțiunea art. 159 alin. (1) din Codul muncii, și, pe cale de consecință, ținând seama și de caracterul exclusiv al competenței (una și aceeași atribuție trebuie să aparțină unei singure autorități publice), concluzionează că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorității publice cu care salariatul se află în mod direct legat în raporturi de muncă (în speță, Tribunalul Dolj), întrucât acesteia îi aparține prerogativa acordării drepturilor salariale.

Pe fond, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a susținut că prima instanță a interpretat greșit normele de drept material, dându-le o aplicare greșită, împrejurare care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, recurenta arată că stabilirea drepturilor salariale ale personalului cu aceeași funcție, prin raportare la nivelul maxim al salariului de bază din cadrul aceleiași familii ocupaționale, cu luarea în calcul a valorii de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, s-a făcut în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, prevederi ce au fost clarificate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016, și care nu pot fi aplicate retroactiv, respectiv, de la data de 9 aprilie 2015, așa cum a stabilit prima instanță.

În ceea ce privește apariția Legii nr. 71/2015, cu referire la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, recurenta-pârâtă a susținut că, prin norma legală de la art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, legiuitorul a urmărit egalizarea salariilor de bază ale personalului menționat în textul de lege, în sensul eliminării diferențelor salariale existente la data respectivă, dintre persoane care desfășoară aceeași activitate în cadrul aceleiași instituții, prin raportare la nivelul maxim și, în aplicarea acestui text de lege, Președintele Curții de Apel Craiova a emis Decizia nr. 7/29.03.2017, prin care s-a făcut egalizarea drepturilor salariale la nivelul maxim stabilit în cadrul acestei instituții.

Totodată, susține recurenta că nici Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 57/2015, nu poate fi aplicată retroactiv pentru a justifica acordarea drepturilor salariale cu începere de la data de 09.04.2015, întrucât deciziile Curții Constituționale se aplică pe viitor.

În plus, învederează faptul că recurenții-reclamanți nu dețin hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut dreptul la acordarea creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, care să determine cuantumul VRS la 405 RON, astfel încât solicitarea privind acordarea acestor creșteri cu începere de la data de 09.04.2015 nu are temei legal.

Recurenta- pârâtă arată că, în cazul tuturor reclamanților, instanța trebuia să țină cont de dispozițiile art. 5 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, conform formei în vigoare la data de 09.04.2015 și, prin urmare, apreciază că la nivelul datei de 09.04.2015, nu poate fi avut în vedere decât nivelul maxim de salarizare rezultat din aplicarea legilor de salarizare, fără a lua în calcul diversele hotărâri judecătorești obținute de alți salariați, prin care au obținut drepturi bănești.

În fine, arată recurenta că în cadrul Curții de Apel Craiova și al instanțelor arondate, la data de 09.04.2015 nu a existat nivel de salarizare maxim raportat la o valoare de referință sectorială de 405 RON.

Părțile și-au formulat, reciproc, întâmpinare cu privire la recursul celeilalte, prin care, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanții, personal auxiliar și conex în cadrul Curții de Apel Craiova, au învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o cerere de anulare a Hotărârii nr. 10/17.03.2017, pronunțată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins contestația înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017 emisă de Președintele Curții de Apel Craiova, în esență, solicitând emiterea unei noi decizii de încadrare, cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariului de încadrare brut lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 16 ianuarie 2014, precum și acordarea noilor salarii conform prevederilor Legii nr. 71/2015, începând cu luna aprilie 2015- la zi, și în continuare.

Prima instanță a admis acțiunea reclamanților, cu consecința obligării Președintelui Curții de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 1.08.2016, și obligării pârâtei Curtea de Apel Craiova să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților.

Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamanților, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursurile sunt admisibile, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat.

În ce privește recursul declarat de recurenta- pârâtă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte reține că o critică de nelegalitate, în plus, formulată de recurentă, privește calitatea sa procesuală pasivă, cu referire la plata diferențelor salariale la care instanța a obligat-o, susținând aceasta că, deși deține calitatea de ordonator secundar de credite, nu exercită atribuția plății efective a acestor drepturi, în opinia recurentei, această obligație revenind instanței unde funcționează recurenții-reclamanți, în speță, Tribunalului Dolj, ca ordonator terțiar de credite.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reținând că prima instanță nu a obligat pârâta, în sine, efectiv, să achite diferențele și drepturile salariale solicitate de reclamanți, ci să efectueze demersurile necesare în vederea plății acestor drepturi, obligație care se înscrie în sfera atribuțiilor legale ce-i revin recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova, în calitatea sa de ordonator secundar de credite.

Așadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituția angajatoare- Tribunalul Dolj, dar recurentei-pârâte îi revine obligația asigurării cadrului necesar efectuării plății, respectiv, a îndeplinirii tuturor operațiunilor și formalităților de ordin administrativ care să permită încasarea de către recurenții- reclamanți a sumelor ce li se cuvin în urma pronunțării hotărârii judecătorești.

Curtea de Apel Craiova este ordonatorul secundar de credite și emitentul deciziilor de salarizare, astfel că, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a soluționat cauza, criticile recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova fiind nefondate.

În cauză, reclamanții, personal auxiliar și conex în cadrul Tribunalului Dolj, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea și plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv, obligarea la emiterea de noi decizii de încadrare salarială, dar și la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoașterea dreptului la o anumită modalitate de calcul și la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului de credite, apărările recurentei-pârâte, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale, este neîntemeiată.

Refuzul recurentei Curtea de Apel Craiovade a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și grefierilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova în susținerea lipsei calității sale procesual- pasive sunt nefondate, și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală, iar judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecății, considerente pentru care, Înalta Curte constată că, în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. nu este incident, sentința recurată fiind legală și la adăpost de orice critică.

Cât privește fondul cauzei, Înalta Curte constată, de asemenea, că soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, recursurile declarate în cauză fiind nefondate și urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Relevant în cauza de față este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut, și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Concluzia Curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentei-pârâte că în mod nelegal a fost admisă cererea recurenților-reclamanți de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reținută.

De asemenea, refuzul recurentei de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților-reclamanți și ale recurentei-pârâte sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nefiind fondat, iar recursurile declarate urmând a fi respinse, ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. și de recurenta- pârâtă CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinței nr. 3899 din 24 octombrie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2020.