ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2852/2021

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 11.12.2017, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova și Curtea de Apel Craiova prin Președinte, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 32/20.10.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova, prin care s-a dispus respingerea contestației sale prin care solicitase încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 73/11.09.2017 emise de Președintele Curții de Apel Craiova; reîncadrarea reclamantului în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază; cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2223/10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, a arătat că motivarea instanței de fond este eronată și se impune a fi înlăturată, câtă vreme vine în contradicție cu dreptul la egalitate în fața legii, al drepturilor câștigate, al securității raporturilor juridice, precum și al previzibilității legii. În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, Curtea Constituțională a statuat în decizii anterioare că ridicarea principiului neretroactivității legii la nivel de principiu constituțional se justifică prin faptul că asigură în cele mai bune condiții securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept. Astfel, este necesar ca legea nouă să nu aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câștigat sub legea veche, pentru a nu fi în prezența unei legi retroactive. A mai arătat recurentul că dobândirea unui statut juridic distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcțiilor, care a demarat odată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câștigat, care nu poate fi negat sau înlăturat. Prin Legea nr. 153/2017 se desființează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiștii IT, asimilați celorlalți specialiști din cadrul parchetelor (înalți specialiști în tehnologia informației) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personal auxiliar de specialitate. A susținut că întreaga activitate a sistemului judiciar depinde de munca specialiștilor în domeniul IT, printre atribuțiile și activitățile curente ale acestora fiind gestionarea unui sistem IT complex și complet care își administrează propriile servicii. În concluzie, munca unui specialist IT este una complexă și importantă, fără de care sistemul judiciar nu ar putea funcționa. A menționat recurentul că soluția instanței de fond încalcă principiul egalității în drepturi și că solicitarea adresată instanței a fost să se pronunțe asupra existenței sau nu a unei discriminări în raport de alți specialiști IT, cu aceleași atribuții. Soluția instanței de fond trebuia să fie în sensul analizării acestor probleme și a exprimării unui punct de vedere ferm, independent de o viitoare analiză a Curții Constituționale, iar în măsura în care se constata existența acesteia, instanța de fond avea obligația anulării actului administrativ emis cu nerespectarea sa. Cu privire la problema egalității în drepturi, a arătat recurentul că, în privința specialiștilor IT, deși se află într-o poziție de ierarhizare superioară grefierilor care a fost consacrată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 87/2008, la acest moment există un tratament juridic egal cu cel al grefierilor, prin prisma noii legi a salarizării. Această nouă viziune nu este justificată de un motiv obiectiv și rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalității. A mai apreciat recurentul că și principiul încrederii legitime/principiul securității juridice au fost încălcate în litigiul dedus judecății, aspect ce nu a fost analizat de prima instanță.

Apărările intimatei Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Alte aspecte procesuale La 3 februarie 2021 recurentul a depus la dosarul cauzei cerere privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Legea nr. 153/2017: Secțiunea 4 - art. 17 alin. (2), Secțiunea 6 - art. 22, precum și cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției. Prin încheierea din 13 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de recurentul-reclamant A. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate. În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Înalta Curte observă că lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., care instituie un caz de revizuire pentru situațiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională dispoziția care a făcut obiectul excepției invocate. În aceste condiții, Înalta Curte urmează să respingă cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Îalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Prin Decizia nr. 73/11.09.2017 a Președintelui Curții de Apel Craiova s-a dispus că, începând cu data de 01.07.2017, domnul A., specialist IT șef la Curtea de Apel Craiova va beneficia de un salariu de bază de 12.715 RON, spor noxe de 1461 RON, cuantum sporuri de 1788 RON și indemnizația lunară pentru titlu științific de doctor în cuantum de 725 RON. Împotriva Deciziei nr. 73/11.09.2017 a Președintelui Curții de Apel Craiova, reclamantul a formulat contestație, solicitând revocarea deciziei, cu consecința încadrării sale în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază, precum și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor în cuantumul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, în temeiul art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017. Contestația acestuia fost respinsă prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 32/20.10.2017. Curtea de Apel București a respins acțiunea, apreciind că Decizia nr. 73/11.09.2017 a fost emisă în acord cu reîncadrarea operată prin noua lege unică de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 153/2017, reîncadrare ce s-a realizat în raport de vechimea în funcție și de gradația corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, ceea ce reprezintă așadar aplicarea în concret a dispozițiilor Legii nr. 153/2017. Instanța de fond a apreciat că reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale reclamantului este clară, fiind opțiunea legiuitorului să salarizeze specialiștii IT în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefierii), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizația judecătorului cu grad de judecătorie. Așadar, Curtea de Apel a subliniat că, încă de la nivelul anului 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, ce a adus modificări Legii nr. 567/2004, specialiștii IT au fost încadrați în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor și doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizația de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiștilor IT (prin asimilare cu indemnizația judecătorului) a fost opțiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunțând la acest mod de salarizare al specialistului IT și stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate. În plus, Înalta Curte constată că și anterior anului 2011 specialiștii IT au fost încadrați tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, însă sub o altă denumire. Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conținut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori". Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că: "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni." Ultima modificare a textului art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte din domeniul justiției, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT. Prin urmare, încă de la adoptarea Statutului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voința legiuitorului a fost aceea ca specialiștii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar. Cu privire la criticile recurentului privind felul în care instanța de fond a analizat în cauză pertinența principiilor invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că, în mare măsură, aceste principii sunt de rang constituțional, iar înlăturarea din fondul normativ al unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competența exclusivă a instanței constituționale. Totodată, Înalta Curte remarcă și faptul că analiza principiilor invocate se impunea în fața instanței de fond numai cu caracter subsidiar, în situațiile nereglementate de lege, întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenții determinate. Or, drepturile salariale ale reclamantului sunt reglementate prin lege, instanța de fond analizând și argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salarială în raport de dispozițiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat ca temei de drept al recursului, instanța de control judiciar reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, că se dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Din examinarea criticilor din cererea de recurs rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greșită a vreunei norme de drept material în soluționarea cererii de chemare în judecată, reclamantul reiterând în fața instanței de recurs susținerile privind încălcarea principiului egalității în drepturi, principiului drepturilor câștigate, cel al securității raporturilor juridice, precum și cel al previzibilității legii, însă nu de către instanța de fond, ci de legiutor prin adoptarea Legii nr. 153/2017, care a constituit temeiul juridic al deciziei nr. 73/11.09.2017 emise de Președintele Curții de Apel Craiova de reîncadrare salarială a reclamantului și al hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 32/20.10.2017 adoptate în soluționarea contestației reclamantului. Or, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ unilateral emis de angajatorul reclamantului în temeiul legii, fiind analizată de instanța de fond legalitatea acestuia din perspectiva respectării normelor juridice edictate pentru valabila sa emitere, constatându-se în mod just că salarizarea în cazul acestuia este reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017. De fapt, reclamantul tinde ca, prin validarea aplicabilității principiilor enunțate, să fie înlăturate normele aplicabile situației sale și aplicarea în privința determinării componentei sale salariale a unor dispoziții legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupațională "Justiție". Înalta Curte reține că restul argumentelor aduse de recurent și dezvoltate exhaustiv prin memoriul de recurs vizează în esență reglementarea ca atare și implicit constituționalitatea prevederilor legale puse în aplicare prin actele administrative contestate, astfel că nu pot fi verificate prin calea acțiunii de față. În concluzie, având în vedere că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat, Înalta Curte constată că în mod legal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 153/2017. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2223/10 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,