ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 813/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 813/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 11 februarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 12.07.2018, sub nr. x/2018, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței nr. 326 din data 08 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, solicitând admiterea contestației formulate.
Curtea de Apel Craiova, având în vedere că părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, prin încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2018 a suspendat cauza, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 26.03.2019, contestatorul A. a formulat cerere de reluare a judecății, aceasta fiind respinsă.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 161/2019 din 15 aprilie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de reluare a judecății formulată de contestatorul A..
S-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva sentinței nr. 326 din data 08 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile atacate, a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că instanța de fond a încălcat disp. art. 157 (1) lit. c), g), k), j), art. 22 (6), art. 397 alin. 1, art. 416 (1), art. 248 (5), art. 424 alin. 5 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
II. Soluția instanței de recurs
Argumente de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat și îl va anula pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013:"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50 % din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei…" Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, statuează în mod expres că:
"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:
"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ care dispun în mod expres că:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.
În cauză, se constată că prin rezoluția judecătorului s-a pus în vedere recurentului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
Prin citația emisă pentru termenul de judecată din 11.02.2021, i s-a pus în vedere recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii.
Până la termenul de judecată de astăzi, 11.02.2021, recurentul-reclamant A. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul dispus de instanță, astfel că se impune anularea recursului.
Totodată, se constată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate numeroase dosare având ca obiect recurs, cu conținut identic, formulate de recurent. Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:
cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:
a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."
Față de aspectele învederate, exercitarea repetată a căii de atac recursului, de natură a contura reaua-credință a recurentului în exercitarea dreptului la calea de atac prevăzută de art. 483 și următoarele din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica numitului A., în calitate de recurent, o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.
Totodată, va aplica prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., amendă judiciară în cuantum de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 161/2019 din 15 aprilie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca netimbrat. Definitivă.
În baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a). C. proc. civ. aplică recurentului 500 RON amendă judiciară.
Cu cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de reexaminare se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.