Decizia nr. 3191/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4448/2017 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 19.05.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Craiova, formulând plângere împotriva hotărârii 10/17.03.2017 pronunțată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins contestația înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017 (comunicată la data de 06.02.2017).

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4448 din 21 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., în contradictoriu cu pârâta Curtea De Apel Craiova. S-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 10/17.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova în privința contestației reclamanților, înregistrată cu nr. x/21.02.2017. S-a admis contestația reclamanților. S-a dispus anularea în parte a Deciziei Președintelui Curții de Apel Craiova nr. 4/3.02.2017. A fost obligată pârâta, prin Președinte, să emită noi decizii de încadrare pentru reclamanți cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015 și de 445,5 RON începând cu 1.12.2015. A fost obligată pârâtă să plătească reclamanților diferența dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială precizată anterior și venitul efectiv încasat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârata criticând-o pentru motive de nelegalitate, invocând greșita interpretare a normelor de drept material, împrejurare care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ. A susținut recurenta că stabilirea drepturilor salariale ale personalului cu aceeași funcție, prin raportare la nivelul maxim al salariului de bază din cadrul aceleiași familii ocupaționale, cu luarea în calcul a valorii de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% s-a făcut în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, prevederi ce au fost clarificate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016, și care au fost aplicate retroactiv de instanța de fond, respectiv de la data de 9 aprilie 2015, fără nicio justificare legală. Drepturile salariate ale personalului auxiliar si conex, si implicit ale intimaților - reclamanți au fost stabilite prin Decizia nr. 54/2017 emisă de președintele Curții de Apel Craiova, însă nu de la data stabilita de instanță - 09.04.2015 si respectiv 01.12.2015 - când nu exista temei legal de acordare, ci de la data de 01,10-2016, când s-a făcut aplicarea art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, completată prin O.U.G. nr. 20/2016 si a Deciziei nr. 794/15.12.2016 emisă de Curtea Constituțională. S-a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea Curții de Apel Craiova la plata diferențelor salariate, întrucât atribuția Curții de Apel Craiova este de a vira banii, în conformitate cu art. 21 alin. 3 din Legea nr. 500/2002, și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariate solicitate, obligație care incumbă Tribunalului Dolj, instanță cu personalitate juridică al cărei președinte este ordonator terțiar de credite, întrucât intimații își primesc drepturile salariale de la această instituție. Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea procesului în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova în ceea ce privește plata diferențelor salariale și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Prin notele de ședință din data de 6 iulie 2020, recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova a invederat că la data de 4 iulie 2018 Președintele Curții de Apel Craiova a emis Decizia nr. 34/4.07.2018 prin care s-a acordat, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, pentru personalul auxiliar de specialitate, o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar, pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017, o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți nu au formulat intâmpinare la motivele de recurs.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 mai 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Cauza a fost suspendată având în vedere dispozițiile Decretului Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 7 iulie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat în parte, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Recurenții - reclamanți au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Craiova, formulând plângere împotriva hotărârii 10/17.03.2017 pronunțată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins contestația înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017. Au solicitat recurenții - reclamanți admiterea plângerii, respingerea hotărârii 10/17.03.2017 pronunțată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, admiterea contestației și emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Craiova cu luare în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară majorată cu 10 %, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, având în vedere grila unică de salarizare stabilită pentru Parchet, conform prevederilor din Legea nr. 71/2015 începând cu luna aprilie 2015 și în continuare, precum și plata diferențelor. Recurenta - pârâtă, prin notele de ședință depuse pentru acest termen, a invocat lipsa de obiect a cererii reclamanților în raport de emiterea Deciziei Președintelui Curții de Apel Craiova nr. 34/4.07.2018 prin care s-a acordat, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, pentru personalul auxiliar de specialitate, o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar, pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017, o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. Obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtei de a emite un nou ordin de salarizare, Instanța de control judiciar apreciază că emiterea deciziei menționate nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu își mai produc efectele. Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 34/4.07.2018 și a satisfacerii pretențiilor reclamantelor, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că pârâta a recunoscut drepturile salariale pretinse de reclamanți, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamante privind emiterea ordinelor de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare. In ceea ce privește capătul de cerere privind plata sumelor de bani reprezentând diferențele salariale, Inalta Curte constată că recursul este întemeiat, având în vedere lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova. In mod greșit prima instanță a obligat pârâta la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială precizată anterior și venitul efectiv încasat, în condițiile în care raportul obligațional care are ca obiect plata acestor drepturi se desfășoară între intimații - reclamanți si instanța în cadrul căreia sunt angajați, respectiv tribunalul, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, care are această obligație potrivit Legii nr. 500/2002, subsecventă obligației pârâtei de emitere a ordinelor de salarizare și de virare sumelor.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererea de obligarea la emiterea noilor ordine de încadrare ca rămasă fără obiect, și va respinge capătul de cerere privind obligarea la plată ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.