ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată că, prin încheierea de ședință nr. 1 din camera de consiliu,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

la data de 17 ianuarie 2012, în Dosarul nr. 111/54/2012, a fost admisă

propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului P.D.M. pe o perioadă de 29 de zile,

începând cu data de 17 ianuarie 2012 până la 14 februarie 2012, inclusiv.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut, în esență, că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143

raportat la art. 68

1

C. proc. pen., în sensul că există indicii

temeinice că inculpatul a săvârșit faptele sub aspectul cărora este cercetat.

De asemenea, s-a apreciat că subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind

analizat atât pe baza elementelor de fapt a căror semnificație este de

nezdruncinat, cât și din perspectiva calității inculpatului, de organ de

poliție, precum și prin prisma reacției publice, dezaprobatoare, manifestată în

legătură cu faptele atribuite acestuia, respectiv ucidere din culpă și

părăsirea locului accidentului, fapte care, în general, impun o reacție

corespunzătoare, prin măsuri descurajante, din partea organelor judiciare.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul P.D.M., criticând-o pe motive de

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța

de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public.

S-a arătat, în

esență, în motivarea recursului că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 149

1

alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu există

probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute

în sarcina sa și nici probe că, lăsat în libertate, acesta ar prezenta un

pericol concret pentru ordinea publică. Ca urmare, s-a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii de ședință recurate și respingerea propunerii de

arestare preventivă, cu consecința punerii în libertate a inculpatului.

Înalta Curte, verificând cauza atât

sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază

recursul declarat de inculpat ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta

și pentru următoarele considerente:

Astfel, din actele dosarului, rezultă

că inculpatul P.D.M. este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de

ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen., și de

părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

republicată, constând în aceea că, în data de 13 ianuarie 2012, în jurul orelor

22

00

, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot cu nr. de

înmatriculare x pe drumul național 67/D, pe raza localității Apa Neagră a

produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul victimei P.V.,

iar, după producerea acestuia, a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea

organelor de poliție.

Potrivit art. 149

1

alin.

(10) C. proc. pen., raportat la art. 149

1

alin. (1) C. proc. pen.,

judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a

inculpatului, în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 C.

proc. pen.

înalta Curte constată, astfel cum în

mod corect a apreciat și instanța de fond, că, în cauză, este îndeplinită

cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există

suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68

1

C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele

pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesul verbal de

cercetare la fața locului întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului

Gorj la data de 13 ianuarie 2012 (în cuprinsul căruia se menționează că, în

comuna Padeș, satul Apa Neagră, pe partea carosabilă, în sensul de mers Tismana

- Baia de Aramă a fost găsit cadavrul numitului P.V., poziționat cu capul către

Baia de Aramă, descoperindu-se, totodată, la fața locului, urme de ulei și două

urme de frânare, una pe sensul de mers Tismana - Baia de Aramă și una pe sens

opus, în lungime fiecare de 20 de metri); adresa nr. 97 din 15 ianuarie 2012 a

Serviciului de Medicină Legală Dolj (prin care se comunică organelor judiciare

că leziunile traumatice constatate la numitul P.V. s-au produs în condițiile

unui accident rutier, cel mai probabil prin călcare de către un autoturism,

moartea victimei datând din 13 ianuarie 2012); declarațiile martore P.E.N., care

s-a aflat împreună cu inculpatul u autoturism în momentul producerii

accidentului și care a arătat că în timp ce se deplasau spre Baia de Aramă,

când au intrat în comun; Padeș, la un moment dat, a observat pe partea carosabilă

un obstacol care semăna cu un lemn, inculpatul trecând cu autoturismul peste

acel obstacol, după care, la circa 50 de metri, a oprit autoturismul, s a dat

jos și s-a uitat ce avarii are, revenind ulterior și spunând că î curge ulei și

are o defecțiune la electromotor; depozițiile martorul D.A. (care a declarat că

a observat-o pe victimă întinsă pe marginea carosabilului, cu capul orientat spre

direcția Baia de Aramă, iar, din momentul în care a ieșit din curte și până a

ajuns lângă aceasta, nu a văzut vreun autoturism venind dinspre Baia de Aramă

sau Târgu Jiu ori îndepărtându-se în cele două direcții; de asemenea, a arătat

că, în momentul când a ajuns în dreptul victimei, lângă el a oprit un

autoturism ce venea dinspre Târgu Jiu spre Baia de Aramă, din care au coborât

câțiva bărbați, iar în spatele acestora a mai oprit un autoturism, ambele

rămânând acolo până la sosirea organelor de poliție; după câteva minute, a

relatat martorul, a apărut un autoturism dinspre Baia de Aramă spre Târgu Jiu,

care a oprit, conducătorul auto deschizând portiera și întrebând ce s-a

întâmplat, la afirmațiile unei persoane prezente în sensul că este un om lovit

de mașină acesta spunând să sune la 112; totodată, martorul a mai arătat că

cele două autoturisme care au oprit la fața locului venind dinspre Târgu Jiu au

frânat până aproape de victimă, fără să treacă peste aceasta); declarațiile

inculpatului P.D.M. (care a arătat că, deplasându-se cu autoturismul, împreună cu

martora P.E.N., din Târgu Jiu spre Baia de Aramă, la intrarea în comuna Padeș,

sat Apa Neagră, fiind orbit de farurile unui autovehicul ce venea din sens

opus, a apăsat frâna și a văzut pe carosabil, pe sensul său de mers, o

denivelare, pe care a încercat să o ocolească, crezând că este vorba de o

bucată de lemn; întrucât pe celălalt sens de mers se apropia un autoturism, inculpatul

a menționat că a trecut peste obstacol, iar, după 300-400 de metri a oprit pe

partea dreaptă, constatând avarii la spoilerul stânga față; gândindu-se că are

defecțiuni la autoturism, s-a întors spre Târgu Jiu și a văzut că, din această

direcție, venea un alt autoturism ale cărui faruri s-au mișcat în momentul în

care a trecut peste ceva, după care a oprit; a mai arătat inculpatul că a oprit

și el, observând că, din respectivul autoturism, au coborât trei persoane,

dintre care una a spus „îl loviși

”

,

pe partea carosabilă fiind un bărbat întins pe spate, cu fața în sus și

picioarele orientate în direcția Târgu Jiu, context în care le-a spus celor

trei bărbați să sune la 112).

Așadar, contrar celor susținute de

recurent, înalta Curte constată, ca și instanța de fond, că, în cauză, există

motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele penale sub aspectul

cărora este cercetat, în sensul art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, din actele premergătoare

și probele administrate până la acest moment procesual rezultând suficiente

fapte și informații apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul poate

să fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat. Astfel cum, în mod constant,

a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 paragr. 1 lit. c) din

Convenție nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a

formula acuzații încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii

preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă,

înlăturarea suspiciunilor.

Sub aspectul condițiilor prevăzute de art.

148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată, însă, contrar celor

reținute de Curtea de Apel Craiova, că în cauză nu este îndeplinită una dintre

cerințele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării

preventive, și anume aceea a existenței la dosar a unor probe că lăsarea în

libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică,

deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lui

este închisoarea mai mare de 4 ani.

Cu privire la acest aspect, este de

menționat că, în jurisprudența sa constantă (spre exemplu, cauza Calmanovici

contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru

motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat

suspectat că ar fi comis o infracțiune, și anume pericolul ca acesta să fugă,

riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea

justiției, să comită alte infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.

Totodată, instanța de contencios

europeană a statuat atât asupra necesității detenției raportat la infracțiunile

comise de acuzat, cât și cu privire la existența unei proporționalități a

detenției raportat la alte măsuri mai puțin stringente, constatând că arestarea

preventivă a unei persoane este o măsură atât de gravă încât poate fi

justificată numai în ultimă instanță, atunci când alte măsuri, mai puțin

severe, au fost analizate și s-a constatat că sunt insuficiente pentru a

proteja interesul public (cauza Saadi c. Regatului Unit - hotărârea 1329/03 din

29 ianuarie 2008, Ambruszkiewicz c. Poloniei - hotărârea din 04 mai 2006,

Vrencev c. Serbiei - hotărârea 2361/05 din 23 septembrie 2008, Ladent c.

Poloniei - hotărârea din 18 martie 2008).

În ceea ce privește pericolul de

împiedicare a bunei desfășurări a procesului penal, ca și pericolul de tulburare

a ordinii publice, acestea nu pot fi invocate în mod general și abstract de

către autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, neputând

considerate relevante și suficiente decât dacă se întemeiază pe date d natură

să demonstreze că punerea în libertate a acuzatului ar afecta într-adevăr,

ordinea de drept, ceea ce presupune existența unor indicii concrete care relevă

o veritabilă cerință de interes public ce prevalează, în ciuda prezumției de

nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale stabilită de

art. 5 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Așadar, pericolul pe care l-ar

prezenta lăsarea în libertate a unu inculpat nu poate fi presupus generic, ci

el trebuie să fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen. impunând existența la dosarul cauzei a unor probe în

sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul

infractor este lăsat liber. în același sens, este de menționat și faptul că

aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face doar

prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracțiunii, ci trebuie constatat

prin coroborare și cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi datele care

circumstanțiază persoana făptuitorului, comportamentul său social, timpul scurs

de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea

acestora pe parcursul investigațiilor.

În speță, din actele dosarului,

rezultă că inculpatul, până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de

care este acuzat, a dat dovadă de un comportament ireproșabil în cadrul

relațiilor sociale, nu este cunoscut cu antecedente penale, este absolvent de

studii superioare (facultatea de drept), ocupând funcția de comisar de poliție

în cadrul Biroului Județean Anticorupție Gorj, are o familie organizată, astfel

că profilul socio-moral și profesional al acestuia nu justifică în niciun fel

temerea că, lăsat în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea

disfuncții în menținerea acesteia. Totodată, nu poate fi omisă împrejurarea că,

în final, inculpatul a fost cel care s-a predat organelor de poliție,

asumându-și, așadar, săvârșirea presupuselor fapte ce fac obiectul cercetării

penale.

De asemenea, Înalta Curte constată că,

la dosarul cauzei, nu există niciun indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la

cercetări ori ar încerca să influențeze mersul anchetei sau că ar săvârși infracțiuni

similare sau alte acțiuni antisociale, faptul că a prezentat în fața organelor

judiciare o altă versiune, proprie, a împrejurărilor comiterii faptelor

constituind o manifestare a dreptului său la apărare, iar nu o dovadă a

încercării de zădărnicire a adevărului.

Pe de altă

parte, instanța de recurs observă că nici gravitatea potențialelor fapte comise

de către inculpatul P.D.M. nu atinge periculozitatea socială de natură să susțină

aprecierea necesității apărării ordinii de drept prin privarea de libertate a

acestuia, fiind vorba de o infracțiune săvârșită din culpă (art. 178 alin. (1)

și (2) C. pen.) și de una prevăzută de legea specială, respectiv O.U.G. nr. 195/2002,

republicată (art. 89 alin. (1)), ale căror limite de pedeapsă nu reflectă un pericol

social generic ridicat, care să impună măsuri procesuale extreme din partea

organelor judiciare.

Ca urmare, având în vedere aceste

aspecte, Înalta Curte apreciază că desfășurarea în continuare a urmăririi

penale cu inculpatul în stare de libertate nu ar putea fi afectată, realizarea

scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nefiind condiționată de privarea de

libertate a acestuia.

În consecință, față de faptul că, din

datele existente în cauză, nu rezultă pericolul concret pentru ordinea publică

pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte

constată că instanța de fond a făcut o greșită apreciere cu privire la

îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen.,

nefiind întrunite în speță condițiile impuse de art. 149

1

alin. (1) C.

proc. pen. pentru luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Constatând, însă, îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază, prin raportare la criteriile complementare reglementate de art. 136 alin.

(8) C. proc. pen. și având în vedere actele de urmărire penală ce se impun a fi

efectuate în continuare în speță pentru stabilirea situației de fapt și

lămurirea cauzei sub toate aspectele, că, pentru a se asigura buna desfășurare

a procesului penal, se impune luarea față de inculpat a măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile, cu consecința

respectării de către acesta a obligațiilor impuse de lege.

Ca urmare, având în vedere toate

aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpatul P.D.M.,

va casa încheierea de ședință recurată și, rejudecând în fond, în temeiul art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare

preventivă a inculpatului formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

În temeiul art. 149

1

alin.

(1)

2

C. proc. pen. raportat la art. 146 alin. (2)

1

C.

proc. pen., va dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu

părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 23 ianuarie

2012 și până la data de 21 februarie 2012, inclusiv.

În temeiul art. 145

1

alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., va

impune inculpatului să respecte, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele

obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la

instanța

de judecată, ori

de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție în a cărui

rază teritorială locuiește, desemnat c supravegherea, conform programului de

supraveghere întocmit d organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c)

să nu își schimb locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus

măsura d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie d

arme;

În temeiul art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului

asupra consecințelor încălcării, cu rea-credință, a obligațiilor impuse.

Totodată, se va dispune punerea de

îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de soluția ce urmează a fi

pronunțată, se va dispune, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de inculpatul

P.D.M.

Împotriva încheierii de ședință din

Camera de Consiliu nr. 1 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 111/54/2012.

Casează încheierea de ședință recurată

și, rejudecând în fond:

Respinge propunerea de arestare

preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu privire

la inculpatul P.D.M.

În temeiul art. 149

1

alin.

(1)

2

C. proc. pen., cu referire la art. 146 alin. (2)

1

C.

proc. pen., ia față de inculpatul P.D.M. măsura obligării de a nu părăsi țara

pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 23 ianuarie 2012 până la data de

21 februarie 2012, inclusiv.

În temeiul art. 145

1

C.

proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., pe durata

măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul este obligat să respecte

următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de

urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este

chemat;

b) să se prezinte la organul de

poliție în a cărui rază teritorială locuiește, desemnat cu supravegherea,

conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de

câte ori este chemat;

c) să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nicio categorie de arme;

În temeiul art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului

asupra consecințelor încălcării, cu rea-credință, a obligațiilor impuse.

Dispune punerea de îndată în libertate

a inculpatului P.D.M. de sub puterea M.A.P. nr. 1 din 17 ianuarie 2012 emis de

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, dacă nu este

arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului, iar suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2012.