ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin încheierea de ședință nr. 1 din camera de consiliu, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 17 ianuarie 2012, în Dosarul nr. 111/54/2012, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.D.M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 17 ianuarie 2012 până la 14 februarie 2012, inclusiv. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen., în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele sub aspectul cărora este cercetat.

De asemenea, s-a apreciat că subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind analizat atât pe baza elementelor de fapt a căror semnificație este de nezdruncinat, cât și din perspectiva calității inculpatului, de organ de poliție, precum și prin prisma reacției publice, dezaprobatoare, manifestată în legătură cu faptele atribuite acestuia, respectiv ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, fapte care, în general, impun o reacție corespunzătoare, prin măsuri descurajante, din partea organelor judiciare. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.D.M., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public.

S-a arătat, în esență, în motivarea recursului că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 149 1 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și nici probe că, lăsat în libertate, acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: Astfel, din actele dosarului, rezultă că inculpatul P.D.M.

este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen., și de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că, în data de 13 ianuarie 2012, în jurul orelor 22 00 , în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare x pe drumul național 67/D, pe raza localității Apa Neagră a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul victimei P.V., iar, după producerea acestuia, a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție. Potrivit art. 149 1 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 149 1 alin. (1) C. proc.

pen., judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului, în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 C. proc. pen. înalta Curte constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că, în cauză, este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68 1 C. proc.

pen., care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj la data de 13 ianuarie 2012 (în cuprinsul căruia se menționează că, în comuna Padeș, satul Apa Neagră, pe partea carosabilă, în sensul de mers Tismana - Baia de Aramă a fost găsit cadavrul numitului P.V., poziționat cu capul către Baia de Aramă, descoperindu-se, totodată, la fața locului, urme de ulei și două urme de frânare, una pe sensul de mers Tismana - Baia de Aramă și una pe sens opus, în lungime fiecare de 20 de metri); adresa nr. 97 din 15 ianuarie 2012 a Serviciului de Medicină Legală Dolj (prin care se comunică organelor judiciare că leziunile traumatice constatate la numitul P.V.

s-au produs în condițiile unui accident rutier, cel mai probabil prin călcare de către un autoturism, moartea victimei datând din 13 ianuarie 2012); declarațiile martore P.E.N., care s-a aflat împreună cu inculpatul u autoturism în momentul producerii accidentului și care a arătat că în timp ce se deplasau spre Baia de Aramă, când au intrat în comun; Padeș, la un moment dat, a observat pe partea carosabilă un obstacol care semăna cu un lemn, inculpatul trecând cu autoturismul peste acel obstacol, după care, la circa 50 de metri, a oprit autoturismul, s a dat jos și s-a uitat ce avarii are, revenind ulterior și spunând că î curge ulei și are o defecțiune la electromotor; depozițiile martorul D.A.

(care a declarat că a observat-o pe victimă întinsă pe marginea carosabilului, cu capul orientat spre direcția Baia de Aramă, iar, din momentul în care a ieșit din curte și până a ajuns lângă aceasta, nu a văzut vreun autoturism venind dinspre Baia de Aramă sau Târgu Jiu ori îndepărtându-se în cele două direcții; de asemenea, a arătat că, în momentul când a ajuns în dreptul victimei, lângă el a oprit un autoturism ce venea dinspre Târgu Jiu spre Baia de Aramă, din care au coborât câțiva bărbați, iar în spatele acestora a mai oprit un autoturism, ambele rămânând acolo până la sosirea organelor de poliție; după câteva minute, a relatat martorul, a apărut un autoturism dinspre Baia de Aramă spre Târgu Jiu, care a oprit, conducătorul auto deschizând portiera și întrebând ce s-a întâmplat, la afirmațiile unei persoane prezente în sensul că este un om lovit de mașină acesta spunând să sune la 112; totodată, martorul a mai arătat că cele două autoturisme care au oprit la fața locului venind dinspre Târgu Jiu au frânat până aproape de victimă, fără să treacă peste aceasta); declarațiile inculpatului P.D.M.

(care a arătat că, deplasându-se cu autoturismul, împreună cu martora P.E.N., din Târgu Jiu spre Baia de Aramă, la intrarea în comuna Padeș, sat Apa Neagră, fiind orbit de farurile unui autovehicul ce venea din sens opus, a apăsat frâna și a văzut pe carosabil, pe sensul său de mers, o denivelare, pe care a încercat să o ocolească, crezând că este vorba de o bucată de lemn; întrucât pe celălalt sens de mers se apropia un autoturism, inculpatul a menționat că a trecut peste obstacol, iar, după 300-400 de metri a oprit pe partea dreaptă, constatând avarii la spoilerul stânga față; gândindu-se că are defecțiuni la autoturism, s-a întors spre Târgu Jiu și a văzut că, din această direcție, venea un alt autoturism ale cărui faruri s-au mișcat în momentul în care a trecut peste ceva, după care a oprit; a mai arătat inculpatul că a oprit și el, observând că, din respectivul autoturism, au coborât trei persoane, dintre care una a spus „îl loviși ” , pe partea carosabilă fiind un bărbat întins pe spate, cu fața în sus și picioarele orientate în direcția Târgu Jiu, context în care le-a spus celor trei bărbați să sune la 112). Așadar, contrar celor susținute de recurent, înalta Curte constată, ca și instanța de fond, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetat, în sensul art. 5 paragr.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, din actele premergătoare și probele administrate până la acest moment procesual rezultând suficiente fapte și informații apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul poate să fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat. Astfel cum, în mod constant, a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenție nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., Înalta Curte constată, însă, contrar celor reținute de Curtea de Apel Craiova, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerințele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, și anume aceea a existenței la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lui este închisoarea mai mare de 4 ani. Cu privire la acest aspect, este de menționat că, în jurisprudența sa constantă (spre exemplu, cauza Calmanovici contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune, și anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției, să comită alte infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.

Totodată, instanța de contencios europeană a statuat atât asupra necesității detenției raportat la infracțiunile comise de acuzat, cât și cu privire la existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri mai puțin stringente, constatând că arestarea preventivă a unei persoane este o măsură atât de gravă încât poate fi justificată numai în ultimă instanță, atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a constatat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public (cauza Saadi c. Regatului Unit - hotărârea 1329/03 din 29 ianuarie 2008, Ambruszkiewicz c. Poloniei - hotărârea din 04 mai 2006, Vrencev c. Serbiei - hotărârea 2361/05 din 23 septembrie 2008, Ladent c. Poloniei - hotărârea din 18 martie 2008). În ceea ce privește pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procesului penal, ca și pericolul de tulburare a ordinii publice, acestea nu pot fi invocate în mod general și abstract de către autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, neputând considerate relevante și suficiente decât dacă se întemeiază pe date d natură să demonstreze că punerea în libertate a acuzatului ar afecta într-adevăr, ordinea de drept, ceea ce presupune existența unor indicii concrete care relevă o veritabilă cerință de interes public ce prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție,

asupra regulii de respectare a libertății individuale stabilită de art. 5 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așadar, pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unu inculpat nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. impunând existența la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber.

în același sens, este de menționat și faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracțiunii, ci trebuie constatat prin coroborare și cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstanțiază persoana făptuitorului, comportamentul său social, timpul scurs de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigațiilor.

În speță, din actele dosarului, rezultă că inculpatul, până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care este acuzat, a dat dovadă de un comportament ireproșabil în cadrul relațiilor sociale, nu este cunoscut cu antecedente penale, este absolvent de studii superioare (facultatea de drept), ocupând funcția de comisar de poliție în cadrul Biroului Județean Anticorupție Gorj, are o familie organizată, astfel că profilul socio-moral și profesional al acestuia nu justifică în niciun fel temerea că, lăsat în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncții în menținerea acesteia. Totodată, nu poate fi omisă împrejurarea că, în final, inculpatul a fost cel care s-a predat organelor de poliție, asumându-și, așadar, săvârșirea presupuselor fapte ce fac obiectul cercetării penale.

De asemenea, Înalta Curte constată că, la dosarul cauzei, nu există niciun indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la cercetări ori ar încerca să influențeze mersul anchetei sau că ar săvârși infracțiuni similare sau alte acțiuni antisociale, faptul că a prezentat în fața organelor judiciare o altă versiune, proprie, a împrejurărilor comiterii faptelor constituind o manifestare a dreptului său la apărare, iar nu o dovadă a încercării de zădărnicire a adevărului. Pe de altă parte, instanța de recurs observă că nici gravitatea potențialelor fapte comise de către inculpatul P.D.M. nu atinge periculozitatea socială de natură să susțină aprecierea necesității apărării ordinii de drept prin privarea de libertate a acestuia, fiind vorba de o infracțiune săvârșită din culpă (art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.) și de una prevăzută de legea specială, respectiv O.U.G.

nr. 195/2002, republicată (art. 89 alin. (1)), ale căror limite de pedeapsă nu reflectă un pericol social generic ridicat, care să impună măsuri procesuale extreme din partea organelor judiciare. Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că desfășurarea în continuare a urmăririi penale cu inculpatul în stare de libertate nu ar putea fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nefiind condiționată de privarea de libertate a acestuia. În consecință, față de faptul că, din datele existente în cauză, nu rezultă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită apreciere cu privire la îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc.

pen., nefiind întrunite în speță condițiile impuse de art. 149 1 alin. (1) C. proc. pen. pentru luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Constatând, însă, îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază, prin raportare la criteriile complementare reglementate de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. și având în vedere actele de urmărire penală ce se impun a fi efectuate în continuare în speță pentru stabilirea situației de fapt și lămurirea cauzei sub toate aspectele, că, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, se impune luarea față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile, cu consecința respectării de către acesta a obligațiilor impuse de lege.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpatul P.D.M., va casa încheierea de ședință recurată și, rejudecând în fond, în temeiul art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă a inculpatului formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. În temeiul art. 149 1 alin. (1) 2 C. proc. pen. raportat la art. 146 alin. (2) 1 C. proc. pen., va dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 23 ianuarie 2012 și până la data de 21 februarie 2012, inclusiv.

În temeiul art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1) 1 C. proc. pen., va impune inculpatului să respecte, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, desemnat c supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit d organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimb locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie d arme; În temeiul art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (3) C. proc.

pen., se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării, cu rea-credință, a obligațiilor impuse. Totodată, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, se va dispune, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de inculpatul P.D.M. Împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu nr. 1 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 111/54/2012. Casează încheierea de ședință recurată și, rejudecând în fond: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu privire la inculpatul P.D.M. În temeiul art. 149 1 alin. (1) 2 C. proc. pen., cu referire la art. 146 alin. (2) 1 C. proc. pen., ia față de inculpatul P.D.M. măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 23 ianuarie 2012 până la data de 21 februarie 2012, inclusiv.

În temeiul art. 145 1 C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1) 1 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; În temeiul art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (3) C. proc.

pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării, cu rea-credință, a obligațiilor impuse. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P.D.M. de sub puterea M.A.P. nr. 1 din 17 ianuarie 2012 emis de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, dacă nu este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2012.