ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2011

P.M.Ș., în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de: - tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată C.D.); - lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată T.N.); - lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată Ș.A.); - ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., infracțiuni în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.

P.P., în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de: - ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.; - lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată O.G.A.); - distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., infracțiuni în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că în seara de 31 decembrie 2009, mai multe persoane din municipiul Băilești s-au întâlnit la barul cunoscut sub numele „L.I.", aparținând SC O.C.G. Băilești, situat pe strada U., în vederea participării la petrecerea de revelion. Această petrecere s-a desfășurat fără incidente până în jurul orelor 01:00, când cei doi inculpați s-au deplasat cu un atelaj la barul respectiv, P.M.Ș. având asupra sa un topor, iar fratele său, P.P., o furcă. Cei doi inculpați au pătruns în interiorul barului înarmați cu aceste corpuri contondente și fără un motiv întemeiat, au exercitat acte de violență asupra unora dintre participanți, distrugând și mai multe bunuri. Ulterior, după comiterea acestor fapte, inculpații au părăsit incinta barului și s-au deplasat la un magazin din apropiere, aparținând aceleiași societăți comerciale, unde au spart geamurile de la o fereastră și au fisurat geamul de la ușa de acces în magazin, părăsind ulterior locul comiterii faptelor. Prin ordonanța din 03 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești a dispus măsura reținerii inculpaților pe o perioadă de 24 de ore, iar prin încheierea din aceeași zi pronunțată de Judecătoria Băilești în Dosarul nr. 2/183/2010, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești și, în baza art. 143 și 148 alin. (1) lit. d) și f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 04 ianuarie 2010, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 1 și respectiv 2 din 03 ianuarie 2010. Măsura a fost menținută ulterior, prin încheieri succesive pronunțate de instanța competentă. Prin Sentința penală nr. 455 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1168/63/2010, inculpatul P.M.Ș. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, iar inculpatul P.P. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 5 luni închisoare. În cauză, pentru ambii inculpați, a fost menținută starea de arest, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, iar cu privire la inculpatul P.M.Ș., în baza art. 35 alin. (3) C. pen., i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpații și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj vizează nelegalitatea și netemeinicia sentinței, susținându-se că: 1. Faptelor săvârșite de inculpatul P.M.Ș. asupra părților vătămate C.D., T.N. și Ș.A., li s-a dat o greșită încadrare juridică; 2. În mod nelegal, nici prin actul de sesizare a instanței și nici prin sentința apelată, nu s-a reținut în sarcina celor doi inculpați infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) pct. 1 din Legea 61/1991;

În mod eronat nu s-au aplicat prevederile art. 118 alin. (3) C. pen.;

Sub aspectul laturii civile, deși a fost admisă acțiunea formulată de partea civilă Ș.A., în mod greșit inculpatul P.M.Ș. a fost obligat la plata despăgubirilor către o altă parte civilă, respectiv T.N.;

Pedepsele au fost greșit individualizate cu privire la ambii inculpați, în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu se mai justifică menținerea arestului preventiv față de inculpatul P.P.. Detenția provizorie a inculpatului se justifică în continuare întrucât subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. avându-se în vedere modalitatea de săvârșire a faptelor, mijloacele de săvârșire a acestora (în timpul nopții, după o pregătire și înarmare prealabilă), gradul de pericol social ridicat al faptelor, urmările produse (distrugerea unor bunuri și vătămarea integrității corporale a părții vătămate O.G.A.), intensitatea conflictului, obiectul folosit (furca), dar și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului. Astfel, se constată că inculpatul P.P. a fost cercetat și condamnat în mai multe cauze pentru săvârșirea unor infracțiuni similare dând dovadă de perseverență infracțională. Chiar și în stare de detenție fiind, inculpatul a manifestat un comportament violent, reținându-se față de acesta că la data de 06 decembrie 2010, aflându-se încarcerat în Penitenciarul Craiova a lovit cu pumnul în zona feței pe agent șef adjunct R.G.G. aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, producându-i leziuni ce au necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale, motiv pentru care prin rechizitoriul nr. 3604/P/2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. Totodată se constată că la data de 13 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că subzistă temeiurile pentru care a fost dispusă măsura arestului preventiv față de inculpatul P.P. Se mai constată de asemenea că la aprecierea duratei termenului rezonabil prin prisma dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța s-a raportat numai la durata de timp a măsurii, fără a avea în vedere și celelalte elemente stabilite în jurisprudența Curții în raport de care se evaluează termenul rezonabil, respectiv caracterul complex al cauzei. În cauză au fost audiați numeroși martori în vederea stabilirii situației de fapt, în fața instanței de apel au fost acordate mai multe termene pentru a fi audiați martorii propuși de inculpați în vederea respectării dreptului la apărare. Cu privire la recursul declarat de inculpatul P.M.Ș., acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen. instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. De asemenea, conform alineatului 3 din același articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive." În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept (art. 136 alin. (1), art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.) care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului P.M.Ș. Înalta Curte apreciază că în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor (în timpul nopții, după o pregătire și înarmare prealabilă), de obiectele folosite în scopul comiterii acestor fapte, de urmările produse, de intensitatea conflictului, dar și față de circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, acesta dând dovadă de perseverență infracțională, în raport și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave (tentativă la infracțiunea de omor calificat, lovire sau alte violențe, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere), lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanelor încadrându-se în dispozițiile legii, fiind totodată și în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive a inculpatului P.M.Ș., astfel că Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.Ș. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat P.M.Ș. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.P. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.