ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1540/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 25 noiembrie 2011, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuenta Z.M.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Z.S., revizuirea Deciziei civile nr. 1040 din 21 septembrie 2011, pronunțată de aceeași instanță. Prin Decizia nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Z.M.G. Curtea, analizând cererea de revizuire, a constatat că prin decizia a cărei revizuire se solicită nu a fost evocat fondul cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele vizate de art. 322 alin. (1) teza I C. proc.

civ. Împotriva Deciziei nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs revizuenta Z.M.G. Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2014. Prin încheierea de ședință din 08 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri. Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 18 mai 2015, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod. Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac.

În speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 08 aprilie 2014 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de revizuenta Z.M.G. împotriva Deciziei nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuenta Z.M.G. împotriva Deciziei nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2015.