ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 98/2015

HOTĂRÂRE
18.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 98/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 18

iunie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a suspendat judecarea recursului formulat de petentul B.M.

împotriva Deciziei civile nr. 1026 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă în contradictoriu cu intimatul Biroul

de C.F. sector 2-O.C.P.I. sector 2, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.

(1)pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Prin încheierea de

ședință din data de 30 septembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a anulat, ca netimbrată,

cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul B.M. și a menținut

măsura suspendării dispusă prin încheierea de ședință din 18 iunie 2012.

Împotriva

încheierilor de ședință din data de 18 iunie 2012 și din 30 septembrie 2013 a

declarat recurs petentul B.M., cale de atac cu a cărei soluționare a fost

învestită Înalta Curte, la data de 29 octombrie 2013, și care a primit termen

de judecată la data de 18 noiembrie 2013.

Înalta Curte a

dispus, prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2013, suspendarea judecății

în baza art. 242 art. 1 pct. 2 C. proc. civ., constatându-se lipsa părților și

faptul că nimeni nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La dosarul cauzei nu

a fost înregistrată nicio cerere de redeschidere a judecății, cauza stând în

nelucrare până la 2 decembrie 2014, când instanța a dispus, din oficiu,

repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen

la data de 15 ianuarie 2015.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea

operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act

de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a

părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația

în speță unde părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an

fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății

cererii de recurs, de la data suspendării acestuia în data 18 noiembrie 2013.

Astfel, din verificarea

actelor dosarului reiese că până la data de 18 noiembrie 2014, când s-a

împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în

vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimat recursul declarat de petentul B.M. împotriva încheierilor

pronunțate la data de 18 iunie 2012 și 30 septembrie 2013 de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată perimat

recursul declarat de petentul B.M. împotriva încheierilor pronunțate la data de

18 iunie 2012 și 30 septembrie 2013 de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 852/2015
stabilite prin încheierea de la termenul din 07 februarie 2013. La data de 18 martie 2014 apelanta reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. Totodată apelanta reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii din data de 21
ÎCCJ 2011-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 853/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorilor materiale
ÎCCJ 2015-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1540/2015
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 25 noiembrie 2011, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuenta Z.
ÎCCJ 2014-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2014
fost din oficiu repusă pe rol conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și art. 99 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pentru a se discuta excepția de perimare. Curtea de Apel București, secția a III
ÎCCJ 2015-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2015
, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului". În cazul de față, Înalta Curte constată că reclamantul a declarat recurs împotriva înc
Sursă