ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1229/2015

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 936

din 22 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de D.F. împotriva deciziei

492 din 27 ianuarie 2012 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă.

În motivare, instanța

a reținut că decizia atacată este irevocabilă, nefiind susceptibilă de

reformare pe calea recursului.

Împotriva acestei

decizii, D.F. a formulat contestație în anulare,ce a fost respinsă, ca

inadmisibilă, prin decizia nr. 4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, reținându-se că argumentele dezvoltate de

contestatoare cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac nu pot fi

încadrate în dispozițiile legale ce reglementează contestația în anulare.

Împotriva deciziei nr.

4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

a formulat contestație în anulare contestatoarea D.F.

Prin încheierea de

ședință din 11 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri.

Înalta Curte constată

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ., referitoare la

perimare, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe

rol, din oficiu, la data de 29 aprilie 2015, pentru a se verifica dacă sunt

întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod.

Conform acestui din

urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și

orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un

an.

Ca atare, perimarea

apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în

soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de

desistare de la judecată.

În definirea

perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente

esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra

căilor de atac.

În speță, din culpa

părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 11 martie 2014, data

suspendării cauzei, nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind

îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată așadar

că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ.,

cererea de contestație în anulare fiind perimată de drept, ca o consecință a

lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare.

În consecință, se va constata,

din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, cererea de contestație în

anulare formulată de contestatoarea D.F. fiind perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată

contestația în anulare formulată de contestatoarea D.F. împotriva deciziei nr. 4430

din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2015.