ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1229/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 936 din 22 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de D.F. împotriva deciziei 492 din 27 ianuarie 2012 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivare, instanța a reținut că decizia atacată este irevocabilă, nefiind susceptibilă de reformare pe calea recursului. Împotriva acestei decizii, D.F. a formulat contestație în anulare,ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, reținându-se că argumentele dezvoltate de contestatoare cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac nu pot fi încadrate în dispozițiile legale ce reglementează contestația în anulare.

Împotriva deciziei nr. 4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare contestatoarea D.F. Prin încheierea de ședință din 11 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri. Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ., referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 29 aprilie 2015, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod.

Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 11 martie 2014, data suspendării cauzei, nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., cererea de contestație în anulare fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare. În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea D.F. fiind perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea D.F. împotriva deciziei nr. 4430 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.