ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1492/2015

Deliberând asupra cauzei de față,

reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la

data de 09 februarie 2011 sub nr. 9912/3/2011, reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R.

au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală a Primăriei Municipiuiui

București și A.V.A.S., solicitând reconstituirea dreptului de proprietate

asupra unui imobil (teren de casă) în suprafață de 652,5 mp, situat în

municipiul București, sector 6 și obținerea valorii actual recalculate în

moneda națională - lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 10/2005,

modificată, art. 11 alin. (6), art 16 alin. (1), art. 26 alin. (1) și Legii nr.

302/2009, art. 4, precum și art. 556, 557 și 563 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 286 din 13

februarie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., a respins cererea

formulată de reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., împotriva pârâtei A.V.A.S.,

ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesual pasivă șî a

respins cererea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului București -

Comisia Centrală a Primăriei Municipiului București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că reclamanții nu au fost în măsură să facă dovada

dreptului de proprietate a autorilor lor asupra imobilului solicitat prin

notificare și nici a faptului că acest imobil a fost preluat abuziv de la

autorii lor, sentința civilă exhibată nu constituie titlu de proprietate, fiind

o hotărâre declarativă de drepturi și nu constitutivă.

Așadar, tribunalul a reținut că

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate ai autorilor lor asupra

terenului solicitat a fi restituit, respectiv nu au depus la dosar vreun act de

proprietate în înțelesul legii speciale, nu au tăcut dovada că imobilul care

le-a fost atribuit prin sentința de partaj figurează ca și număr poștal în str.

X, nu au făcut dovada că acest imobil a fost preluat abuziv de ia autorii lor.

Împotriva sentinței primei instanțe au

formulat apel reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., pe care au apreciat-o ca

nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, și prin urmare,

admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și

precizată, cale de atac ce a fost recalificată de instanță, în recurs.

Prin Decizia civilă nr. 324 din 26

februarie 2014, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție, în

esență, curtea de apel a reținut ca raportat la critica acestora referitoare ia

calitatea de persoane îndreptățite în condițiile Legii nr. 10/2001 prin prisma

nedovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, hotărârea

primei instanțe este legală. Astfel, unicul act depus de reclamanți, respectiv

sentința civilă nr. 634 din 6 august 1957 prin care s-a dispus partajarea

averii defunctului I.R., T.C., N.S. și B.G. primind dintr-un teren loc de casă

în suprafață de 652,5 mp situat în com. Militari, nu are efect constitutiv de

drepturi, ci translativ și că în lipsa altor înscrisuri care să fie coroborate

cu acest act și a oricăror mențiuni în Decretul de expropriere nr. 437/1978, nu

poate fi reținută susținerea acestora privind dovedirea calității lor de

persoane îndreptățite.

În ceea ce privește criticile

formulate privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

curtea de apel a constatat că acestea nu pot fi primite, motivat de faptul că

reclamanților le revenea sarcina probei, că instanța le-a acordat mai multe

termene pentru a depune înscrisuri cu privire la terenul în litigiu, înscrisuri

solicitate chiar de expert care a arătat că nu poate reconstitui terenul în

litigiu și ca nu a putut identifica un imobil care să fi avut adresa poștală pe

str. X invoca omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ei nu

le-au propus și administrat în condițiile legii.

Împotriva acestei decizii a exercitat

un nou recurs., reclamanții, B.G., T.C., T.G. și S.R.;

La termenul de judecată din data de 03

iunie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțate asupra admisihilității

recursului, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C.

proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost

modificate în sensul că „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana care se pretinde îndreptățită ia secția civila a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de

competența curții de apel"

Intenția legiuitorului, dedusă din

conținutul art. 26 al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de

atac în privința hotărârilor de primă instanță pronunțate după intrarea în

vigoare a noii reglementări, ipoteză regăsită în speță, cu referire la singura hotărâre

a fondului existentă din punct de vedere juridic (sentința civilă nr. 286 din

13 februarie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă).

Acest act normativ a fost publicat în

M.O. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și a intrat în vigoare la data de 25

noiembrie 2010.

Cum sentința Tribunalului București,

prin care a fost soluționată acțiunea reclamanților B.G., T.C., T.G. și S.R., a

fost pronunțată la data de 13 februarie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr.

202/2010, această hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei

soluționare este de competența curții de apel, în conformitate cu textul legal

mai sus-menționat.

Drept urmare, Curtea de Apel București

în mod corect a recalificat calea de atac exercitată de reclamanți drept recurs,

pe care l-a soluționat ca atare, pronunțând o decizie irevocabilă.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt

supuse recursului hotărârile date fără drept de apei, cele date în apei, precum

și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile

prevăzute de lege.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin.

(2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind

hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care,

potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). împotriva acestora nu

se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului

unicității căii de atac.

Prin instituirea de către legiuitor a

unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil ai hotărârilor

judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art.

6 din C.E.D.O. și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor

art. 16 din Constituția României.

Față de aceste dispoziții, recursul

declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu

recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește

unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Așadar, cum împotriva unei hotărâri

irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac,

recursul declarat în cauză de reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., împotriva Deciziei

nr. 324 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, este inadmisibil și va fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., împotriva Deciziei nr. 324

din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a Ill-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 iunie 2015.