ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1492/2015

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 09 februarie 2011 sub nr. 9912/3/2011, reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală a Primăriei Municipiuiui București și A.V.A.S., solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil (teren de casă) în suprafață de 652,5 mp, situat în municipiul București, sector 6 și obținerea valorii actual recalculate în moneda națională - lei. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 10/2005, modificată, art. 11 alin. (6), art 16 alin. (1), art. 26 alin. (1) și Legii nr. 302/2009, art. 4, precum și art. 556, 557 și 563 alin. (1) C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 286 din 13 februarie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., a respins cererea formulată de reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., împotriva pârâtei A.V.A.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesual pasivă șî a respins cererea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului București - Comisia Centrală a Primăriei Municipiului București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanții nu au fost în măsură să facă dovada dreptului de proprietate a autorilor lor asupra imobilului solicitat prin notificare și nici a faptului că acest imobil a fost preluat abuziv de la autorii lor, sentința civilă exhibată nu constituie titlu de proprietate, fiind o hotărâre declarativă de drepturi și nu constitutivă.

Așadar, tribunalul a reținut că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate ai autorilor lor asupra terenului solicitat a fi restituit, respectiv nu au depus la dosar vreun act de proprietate în înțelesul legii speciale, nu au tăcut dovada că imobilul care le-a fost atribuit prin sentința de partaj figurează ca și număr poștal în str. X, nu au făcut dovada că acest imobil a fost preluat abuziv de ia autorii lor. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., pe care au apreciat-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, și prin urmare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată, cale de atac ce a fost recalificată de instanță, în recurs.

Prin Decizia civilă nr. 324 din 26 februarie 2014, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți. Pentru a pronunța această soluție, în esență, curtea de apel a reținut ca raportat la critica acestora referitoare ia calitatea de persoane îndreptățite în condițiile Legii nr. 10/2001 prin prisma nedovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, hotărârea primei instanțe este legală. Astfel, unicul act depus de reclamanți, respectiv sentința civilă nr. 634 din 6 august 1957 prin care s-a dispus partajarea averii defunctului I.R., T.C., N.S. și B.G. primind dintr-un teren loc de casă în suprafață de 652,5 mp situat în com.

Militari, nu are efect constitutiv de drepturi, ci translativ și că în lipsa altor înscrisuri care să fie coroborate cu acest act și a oricăror mențiuni în Decretul de expropriere nr. 437/1978, nu poate fi reținută susținerea acestora privind dovedirea calității lor de persoane îndreptățite. În ceea ce privește criticile formulate privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acestea nu pot fi primite, motivat de faptul că reclamanților le revenea sarcina probei, că instanța le-a acordat mai multe termene pentru a depune înscrisuri cu privire la terenul în litigiu, înscrisuri solicitate chiar de expert care a arătat că nu poate reconstitui terenul în litigiu și ca nu a putut identifica un imobil care să fi avut adresa poștală pe str. X invoca omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ei nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Împotriva acestei decizii a exercitat un nou recurs., reclamanții, B.G., T.C., T.G. și S.R.; La termenul de judecată din data de 03 iunie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțate asupra admisihilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010. Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate în sensul că „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită ia secția civila a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel" Intenția legiuitorului, dedusă din conținutul art. 26 al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță pronunțate după intrarea în vigoare a noii reglementări, ipoteză regăsită în speță, cu referire la singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic (sentința civilă nr. 286 din 13 februarie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă). Acest act normativ a fost publicat în M.O. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010. Cum sentința Tribunalului București, prin care a fost soluționată acțiunea reclamanților B.G., T.C., T.G.

și S.R., a fost pronunțată la data de 13 februarie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, această hotărâre judecătorească este supusă recursului, a cărei soluționare este de competența curții de apel, în conformitate cu textul legal mai sus-menționat. Drept urmare, Curtea de Apel București în mod corect a recalificat calea de atac exercitată de reclamanți drept recurs, pe care l-a soluționat ca atare, pronunțând o decizie irevocabilă. Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apei, cele date în apei, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc.

civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac. Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil ai hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Așadar, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., împotriva Deciziei nr. 324 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.G., T.C., T.G. și S.R., împotriva Deciziei nr. 324 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2015.