ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 278/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, sub nr. 381/43/2011, reclamanta SC B.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei - Primăria Sângiorgiu de Mureș, a solicitat instanței să dispună anularea actului nr. 5967 din 23 august 2011 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația înregistrată sub nr. 4025 din 3 iunie 2011 și a deciziei de impunere nr. 47 din 11 mai 2011 emisă de pârâtă, prin care au fost stabilite obligații fiscale locale în cuantum de la 1.053.259,54 RON; obligarea pârâtei la restabilirea situației financiar fiscale reală a societății, înainte de adoptarea deciziei nr. 47/2011 și restituirea unor eventuale sume încasate sau achitate în plus, în raport de datoriile fiscale certe, rezultate din contractul de concesiune; suspendarea executării vremelnice a sumei de 574.490 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de concesiune din 20 aprilie 2009 anexa 1 privind cedarea, respectiv preluarea în concesiune a patrimoniului „Complexul de Tratament și Recuperare Băile Sărate” cu terenul aferent de 134.644 m.p. Pârâta fiind în imposibilitate de a preda în totalitate bunurile concesionate, a fost încheiat actul adițional nr. 2 din 20 februarie 2004 - anexa 3, prin care părțile au procedat și la recalcularea redevenței inițiale. Decizia de impunere nr. 47 din 11 mai 2011 cât și decizia prin care s-a respins contestația sunt lovite de nulitate absolută în raport de dispozițiile art. 43 alin. (1) C. proc. fisc., iar pe fond, sumele reținute în decizia contestată nu sunt datorate în raport de situația de fapt reală.

La emiterea deciziei de impunere nu a fost avut în vedere faptul că o parte din bunurile concesionate au fost restituite foștilor proprietari în baza unor hotărâri judecătorești, iar cu privire la impozitul pe clădiri nu s-a avut în vedere dispozițiile art. 286 alin. (6) și (7) C. fisc. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 101 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 47/2011, emisă de Primăria Comunei Sângiorgiu de Mureș, privind suma de 574.490 RON din care 296.290 RON rămășițe din anii anteriori și 278.294,54 RON majorări și penalități, instanța apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3883 din 3 octombrie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea Administrativ Teritorială - Primăria Comunei Sângiorgiu de Mureș împotriva sentinței nr. 101 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș. Pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 198 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.S. SRL, a fost anulată în parte decizia de soluționare a contestației nr. 5967 din 23 august 2011 și a deciziei de impunere nr. 47 din 11 mai 2011 emise de pârâtă, reclamanta fiind exonerată de la plata sumei de 426.933 RON reprezentând taxe și impozit stabilite prin decizia nr. 47/2011.

Au fost menținute restul obligațiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere nr. 47/2011, pârâta fiind obligată să restituie suma de 16.500 RON, achitată cu recipisa de consemnare din 10 ianuarie 2012 și chitanța din 10 ianuarie 2012. În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că actul administrativ atacat cuprinde elementele prevăzute de art. 43 alin. (1) C. proc. civ., astfel că motivele de nulitate invocate sunt nefondate. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin expertiza contabilă efectuată „s-a stabilit” că sumele contestate nu au fost corect calculate. Astfel, în privința taxei auto, s-a concluzionat că aceasta nu este datorată, iar debitul total, reprezentând obligații fiscale datorate de reclamant, pe anul 2011 este de 618.373 RON.

Față de concluziile raportului de expertiză, acțiunea a fost admisă în parte, reclamanta fiind exonerată de la plata sumei de 426.933,5 RON. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 198 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, au formulat recurs atât reclamanta SC B.S. SRL cât și pârâta Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei Sângiorgiu de Mureș, ambele recurente criticând sentința din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta - reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., art. 3, art. 9 C. fisc. și art. 105 - 107 C. proc.

fisc. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a prezentat situația de fapt expusă și în primul ciclu procesual, arătând că deși a invocat cu argumente pertinente nulitatea absolută a actelor administrative adoptate de intimată, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, actul nr. 5967 din 23 august 2011 prin care a fost respinsă contestația formulată, nu cuprinde motivele de fapt și drept care au stat la baza emiterii, situație în care instanța de fond „cu greu a putut cenzura temeinicia și legalitatea actelor contestate.” Din conținutul deciziei de impunere nr. 47 din 11 mai 2011, nu rezultă modul de calcul al debitului principal și al accesoriilor și datele de la care au început să curgă, situație în care instanța de fond a nesocotit prevederile art. 3 lit. b) C. fisc.

privind principiul certitudinii impunerii. Anularea deciziei de impunere nr. 47/2011 se impune și pentru faptul că nu se poate reține caracterul cert al obligațiilor, având în vedere lipsa motivării, împrejurare constatată și prin expertiza contabilă administrată în cauză. Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Soluția adoptată în primul ciclu procesual este contrară practicii în materie, sens în care, cu titlu exemplificativ, se indică sentința nr. 3737/2012 a Tribunalului Mureș decizia nr. 428612/2013 a Curții de Apel Târgu Mureș. Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. întrucât prin hotărârea pronunțată nu s-a stabilit starea de fapt reală în raport de probatoriul administrat, iar motivarea este neconvingătoare. Prin expertiza contabilă au fost calculate majorări de întârziere până la finele anului 2012, deși majorările trebuiau calculate până la data de 11 mai 2011 când s-a emis decizia contestată. Nu s-a ținut cont de faptul că toate obligațiile fiscale pentru anul 2011 au fost achitate, fapt ce rezultă din Titlul executoriu nr. 476/2013 cât și din situația plăților făcute de societate. Ca urmare, recurentul - reclamant apreciază că în cauză se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat. - Recurenta - pârâtă în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ., arată că hotărârea instanței de fond este „extrem de lapidară” având în vedere exclusiv expertiza contabilă efectuată în cauză, ignorând cu desăvârșire înscrisurile relevante depuse în apărare. Expertiza a fost efectuată doar pe baza evidențelor contabile și a declarațiilor fiscale întocmite de reclamantă, iar criticile aduse expertizei au fost ignorate total de instanța de fond. Debitele stabilite prin decizia contestată au fost corect stabilite, reclamanta fiind de rea credință, urmărind să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale, iar instanța de fond nu a analizat situația de fapt reală, probele administrate în cauză, pronunțând sentința recurată doar în baza expertizei contabile, motivarea fiind „lapidară și neconvingătoare”.

În susținerea recursului, au fost depuse, în condițiile art. 305 C. proc. civ. acte de către recurenta - pârâtă Autoritatea Administrativ Teritorială a comunei Sângiorgiu de Mureș. Recurenta - reclamantă SC B.S. SA, a depus întâmpinare la recursul formulat de Autoritatea Administrativ Teritorială a comunei Sângiorgiu de Mureș solicitând, în esență, respingerea recursului formulat de pârâtă. Hotărârea instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate de ambele recursuri și dispozițiile legale incidente se constată că recursurile sunt fondate. Astfel, prin decizia de impunere nr. 47 din 11 mai 2011, emisă de Primăria Sângiorgiu de Mureș - Biroul de Impozite și Taxe Locale, au fost stabilite în sarcina reclamantei SC B.S.

SRL obligații fiscale în cuantum de 1.045.306,53 RON. Împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație SC B.S., contestație ce a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 5967 din 23 august 2011 emisă de Primăria Sângiorgiu de Mureș. Instanța de fond, prin sentința recurată a admis în parte acțiunea formulată, exonerând reclamanta de la plata sumei de 426.933,53 RON dar ambele recurente critică sentința menționată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 269 pct. 5 C. proc. civ. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează trei ipoteze și anume situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, hotărârea atacată este contradictorie și hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nemotivarea.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cerințele părților. Obligația instanței de a arăta expres și explicit care au fost argumentele avute în vedere este esențială, fiind de natură a convinge părțile din litigiu de temeinicia și legalitatea hotărârii făcând totodată posibil exercitarea controlului judiciar. Instanța de fond, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.S., reluând concluziile raportului de expertiză fără a arăta care au fost considerentele în fapt și drept avute în vedere și fără a face o coroborare a informațiilor desprinse din raportul de expertiză cu alte probe, mărginindu-se a indica că „expertul a concluzionat”.

Este adevărat că proba cu expertiza a fost administrată cu respectarea dispozițiilor art. 201 C. proc. civ., dar instanța omite să analizeze toate probele administrate și să arate în considerentele hotărârii, motivele de fapt și de drept avute în vedere pentru care a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, să stabilească pe deplin situația de fapt în scopul aplicării corecte a legii cu respectarea dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. Procedând astfel, instanța a încălcat obligațiile stabilite de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. aceea de a demonstra în scris de ce s-a ajuns la soluția dată, o obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Motivarea hotărârii prin trimiterea exclusivă la concluziile expertului fără a se stabili situația de fapt și drept prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză, a pus instanța de recurs în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, ambele părți litigante suferind o vătămare care nu poate fi înlăturată. Este de remarcat că o astfel de hotărâre nu respectă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, jurisprudența Curții formată în aplicarea normei menționate fiind în sensul că dreptul la un proces echitabil include printre altele și obligația instanței interne de a motiva suficient hotărârea formulată, în sensul de a analiza în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei expertize.

Având în vedere considerentele expuse, ținând cont de faptul că instanța de fond nu a stabilit pe deplin situația de fapt și drept, nu a analizat întreg probatoriul administrat în cauză și nu a motivat hotărârea pronunțată, se constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de ambele recurente, este întemeiat. Cu ocazia rejudecării, instanța va stabili corectitudinea obligațiilor fiscale stabilite prin decizia contestată ținând cont de contractul de concesiune încheiat de părți la data de 19 aprilie 1998, de actele adiționale la contract dar și de hotărârile judecătorești prin care o parte din bunurile ce au făcut obiectul concesionării, au fost restituite foștilor proprietari în raport de dispozițiile Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001(data restiturii).

În raport de situația reală existentă, se va stabili cuantumul impozitului pe clădiri și cuantumul impozitului pe teren, dar și impozitul auto, scadența plăților și realitatea debitelor anterioare pentru care au fost calculate penalitățile. Cu toate că ambii recurenți au invocat mai multe motive de recurs, admiterea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., face de prisos analizarea celorlalte critici formulate, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea pe fond a cauzei. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile declarate de SC B.S.

SRL și Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei Sângeorgiu de Mureș, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC B.S. SRL și Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei Sângeorgiu de Mureș împotriva sentinței nr. 198 din 02 aprilie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015 .