ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6169/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

acțiunii și procedura derulată în primul ciclu procesual

1.1. Prin acțiunea

înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 35/45/2010 reclamantul I.Gh.A. a

chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Iași solicitând anularea hotărârii 3145 din

11 decembrie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat ca în mod greșit a fost respinsă cererea sa privind

acordarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 întrucât a fost

refugiat din comuna Mânăstireni în Râșca, această împrejurare fiind probate cu

martori.

1.2. Prin sentința nr.

55 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită în

favoarea acestuia hotărâre de stabilire a

calității beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 01 martie 1941

– 06 martie 1945, începând cu luna noiembrie 2009.

1.3. Sentința a fost

recurată, iar prin decizia nr. 5290 din 26 noiembrie 2010 pronunțată de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul pârâtei, cauza fiind

trimisă spre rejudecare pentru a se stabili în mod neechivoc adevărul cu

privire la starea de fapt invocată de reclamant.

procesual

Hotărârea Curții

de apel

În rejudecare, în

fond după casare, prin sentința nr. 99 din 12 martie 2012, Curtea de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamantul I.Gh.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Iași, ca nefondată.

Instanța de

rejudecare a constatat că reclamantul este cetățean de etnie română și că nu a

fost refugiat și nu a suferit persecuții etnice.

În fapt, a

reținut că reclamantul a plecat în 1941 din comuna Mânăstireni în comuna

Râșca unde locuiau bunicii săi.

Din actele autentice

depuse chiar de reclamant rezultă că nici el și nici părinții săi nu se

regăsesc în evidențele persoanelor refugiate, ambele localități menționate

aflându-se în România în perioada 1940-1945 (adresa c/9110/08 decembrie 2011

eliberată de Arhivele Naționale).

Tensiunile arătate de

reclamant că existau între copiii de etnie maghiară și cei de origine română nu

pot fi considerate persecuții etnice. Chiar dacă localitatea Mânăstireni era

foarte aproape de granița cu Ungaria, acest sat s-a aflat în perioada 1940-1945

pe teritoriul României, nefiind cedat prin Dictatul de la Viena, Ungariei.

Prin urmare cetățenii

de origine română nu au suferit persecuții de natură etnică, fiind sub

jurisdicție română, astfel că refugiul lor nu s-a datorat unor astfel de

persecuții, ci celui de al doilea război mondial. Chiar dacă alți săteni care

au plecat din aceeași comună au dobândit ulterior calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, această calitate nu îi poate fi recunoscută reclamantului,

fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. De altfel, declarațiile

martorilor nu fac nici un fel de referire concretă la vreo persecuție etnică

care a suferit-o reclamantul.

În egală măsura,

prima instanță a reținut că împrejurările cauzatoare de suferințe

marcante, de necontestat, rezultate din probele administrate, nu sunt de natură

însă a–i conferi reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

lege care limitează acordarea respectivei calități la alte împrejurări și doar

aferente

perioadei regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

.

În cauză,

reclamantul nu a făcut proba cu vreun act oficial sau un alt document că ar fi

fost refugiat și că acest lucru s-ar fi datorat unor persecuții din motive

entice. Faptul că aceasta a avut de suferit, în mod incontestabil în urma

plecării din satul său natal pentru că acesta se afla foarte aproape de granița

cu Ungaria precum și din cauza tensiunilor cu copii maghiari din sat, nu se

înscrie în nici una din ipotezele limitativ și expres prevăzute de legea

nr. 189/2000

pentru a putea beneficia

de prevederile Legii nr. 189/2000,

atâta timp cât reclamantul nu a suferit persecuții etnice.

Or una din condițiile sine qua non pentru a putea calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000 este ca persoana în cauză să fie refugiată

și acest lucru să se datoreze unor persecuții din motive etnice, nu să fie o

consecință a războiului, de care autoritățile române nu pot fi făcute

responsabile.

reclamantului

Împotriva

sentinței nr. 99 din 12 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrative și fiscal, a declarat recurs

reclamantul I.Gh.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat probatoriul

administrat în cauză, reținând în mod greșit că nu poate beneficia de

prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Arată recurentul în

mod detaliat cum a fost refugiat împreună cu familia din luna martie 1941 - septembrie

1945 – din localitatea Mânăstireni în localitatea Râșca, precizând că

martorii care au dat declarații au fost refugiati împreună cu familia sa în

aceeași perioadă și localitate și sunt beneficiari ai legii.

De asemenea, a

susținut recurentul că fratele său I.G. și sora D.M. (fostă I.) au primit

hotărâri favorabile și beneficiază de dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

în recurs.

În cadrul probei cu

înscrisuri, admisibilă în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ., recurentul a

suplimentat probatoriul administrat în cauză, depunând un set de înscrisuri noi

din care rezultă demersurile efectuate personal la C.J.P. Cluj, în vederea

obținerii hotărârilor care stabilesc calitatea de beneficiari ai

prevederilor Legii nr. 189/2000, în favoarea fraților săi.

De asemenea, la data

de 13 iunie 2013 a fost înregistrată la dosar și o notă olografă semnată

de fratele I.G., prin care acesta își exprimă acordul de principiu cu

privire la obținerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

solicitate de recurent, la care a atașat și un set de înscrisuri

privind corespondența cu fratele său și litigiile avute anterior cu

acesta.

La termenul de

judecată din 7 iunie 2013, la solicitarea recurentului, instanța a dispus

emiterea unei adrese către C.J.P. Cluj, în vederea înaintării la dosar a

documentelor prin care frații I.G. și D.M. au dobândit calitatea de

beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000.

La data de 2

septembrie 2013, a fost înregistrată la dosar corespondența transmisă de C.J.P.

Cluj, prin care au fost comunicate documentele solicitate de instanță,

însă numai cu privire la I.G., respectiv Hotărârea nr. 27038 din 10 august 2010

a C.J.P. Cluj și documentația care a stat la baza emiterii acestei

hotărâri.

Intimata-pârâtă C.J.P.

Iași nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, și având în vedere

înscrisurile depuse la dosarul de recurs, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1.

Argumente

de fapt și de drept relevante

Conform dispozițiilor

art. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel

cum a fost modificată și completată, de prevederile acestei legi beneficiază

persoana cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a

suferit persecuții pe motive etnice în sensul că a fost nevoită să se refugieze

ori a fost expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor actului normativ rezultă că scopul reglementării îl

constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile morale și

materiale suferite de persoanele persecutate de către regimurile respective în

perioada arătată, din motive etnice.

În cauză,

recurentul-reclamant a susținut că s-a refugiat împreună cu familia sa din

localitatea Mânăstireni, în comuna Râșca, în perioada martie 1941 -

septembrie 1945 ca urmare a persecuțiilor de natură etnică exercitate de

autoritățile hortiste după cedarea Ardealului de Nord, încadrându-se astfel în

dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

După cum rezultă din

prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, în al doilea ciclu

procesual, instanța de rejudecare a stabilit că recurentul – reclamant I.Gh.A.

nu a făcut dovada cu acte oficiale a refugiului și persecuției etnice suferite,

condiție obligatorie pentru a putea

beneficia

de prevederile Legii nr. 189/2000, iar declarațiile martorilor nu fac niciun

fel de referire concretă la vreo persecuție etnică care ar fi suferit-o

reclamantul.

Această concluzie nu

este însă împărtășită de instanța de control judiciar, având în

vedere probatoriul administrat în recurs, apt să conducă la schimbarea

situației de fapt reținute de prima instanță, existând temeiuri

care justifică reformarea sentinței.

Astfel, în faza

procesuală a recursului, Înalta Curte constată că recurentul a suplimentat

probatoriul cu înscrisuri noi, rezumate la pct. 3 din prezenta decizie, în

scopul de dovedi că frații săi, I.G. și D.M., împreună cu care a

locuit în perioada de refugiu, beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Din probele

administrate la dosar, în condițiile art. 305 C. proc. civ., rezultă

într-adevăr că fratele recurentului, I.G., este beneficiar al

dispozițiilor Legii nr. 189/2000, C.J.P. Cluj recunoscându-i statutul de

refugiat prin Hotărârea nr. 27038 din 10 august 2010, pentru perioada 15

septembrie 1940- 6 martie 1945.

Față de această

împrejurare, suficientă în susținerea și dovedirea refugiului și

a persecuțiilor entice, Înalta Curte apreciază că și

recurentul-reclamant I.Gh.A. are calitatea de refugiat, iar atâta timp cât

fratele său beneficiază de prevederile actului normativ, aplicarea unui

tratament discriminatoriu între frați este inechitabil, având în vedere

prejudiciile suferite.

2.

Temeiul

legal al soluției adoptate în recurs

În concluzie, având

în vedere întreaga stare de fapt, Înalta Curte constată că sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și, în

conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi admis, soluția instanței de fond va fi modificată,

în sensul admiterii acțiunii și anulării hotărârii nr. 3145/ R din 11

decembrie 2009 emise de pârâtă, pârâta C.J.P. Iași urmând a fi obligată să

emită reclamantului I.Gh.A. hotărâre pentru recunoașterea calității

de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 15 septembrie

1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de I.Gh.A. împotriva sentinței nr. 99 din 12 martie 2012 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului I.Gh.A.

Anulează Hotărârea nr.

3145/ R din 11 decembrie 2009 a C.J.P. Iași și obligă pârâta C.J.P. Iași

să emită reclamantului I.Gh.A. hotărâre pentru recunoașterea calității

de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie

2009.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2013.