ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2017

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.07.2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) în principal, anularea în totalitate a deciziei nr. 6169 din 04 martie 2013 privind soluționarea contestației formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22 ianuarie 2013;

(ii) în subsidiar, anularea parțială a deciziei nr. 6169 din 04 martie 2013, în sensul admiterii contestației.

Prin sentința civilă nr. 3946 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în sensul anulării deciziei APDRP nr. 9838 din 03 aprilie 2013 în ceea ce privește soluția de admitere doar în parte a contestației formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22 ianuarie 2013 și de stabilire în sarcina acesteia a unui debit diminuat în sumă de 142.610,58 RON

Împotriva sentinței civile nr. 3946 din 10 decembrie 2013 a declarat recurs în termen legal pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, susținând că aceasta este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

În prezentarea motivelor de nelegalitate, recurenta a învederat instanței, în esență, următoarele aspecte:

Prin hotărârea pronunțată în cauză, prima instanță a apreciat că Procesul-verbal de constatare nr. x din 22 ianuarie 2013 este nelegal, întrucât reclamanta este exonerată de răspundere pentru neîndeplinire prognozei asumate pentru anul 2011 din cauza existenței fenomenului de forță majoră reprezentat de secetă, iar pentru prognoza aferentă anului 2012 s-a constatat nerespectarea principiului proporționalității.

Prin această motivare, prima instanță a încălcat normele de drept material reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, precum și de prevederile vechiul C. civ. referitoare la forța majoră.

O primă critică adusă sentinței civile nr. 3946 din 10 octombrie 2013 are în vedere faptul că prima instanță, în mod greșit, a apreciat că beneficiarul este exonerat de răspundere pentru anul 2011, întrucât în această perioadă a fost secetă.

Potrivit art. 1 din Anexa I "Prevederi Generale" la contractul de finanțare, beneficiarul s-a obligat să implementeze proiectul cu profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în acest domeniu și în concordanță cu acest contrat. Astfel, odată ce s-a angajat la primirea ajutorului financiar public nerambursabil, și-a asumat în deplină cunoștință de cauză responsabilitatea de a rezolva toate incidentele care sunt legate de existența investiției. În aceste condiții, beneficiarul și-a asumat riscul gestionării și finalizării situației în cadrul duratei de execuție a proiectului.

Conform art. 969 din vechiul C. civ., "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și ele trebuiesc executate de părți cu bună credință.

Admițând existența forței majore, urmată de exonerarea beneficiarului de responsabilitate în derularea proiectului făcut prin FEADR, instanța ar aduce atingere acordului voință materializat în Contractul de finanțare din 12 iulie 2010, înfrângând astfel principiul forței obligatorii a contractului.

Față de aceste susțineri, se impune a se observa că, deși beneficiarul invocă apariția unor evenimente ce se pot constitui în caz de forță majoră, acesta nu a respectat prevederile art. 17 alin. (2) din Anexa I la contractul de finanțare.

Beneficiarul nu poate invoca însă forța majoră - seceta ca fiind factorul ca l-a împiedicat să respecte criteriile de eligibilitate, deoarece pentru această perioadă nu a fost anunțată Autoritatea Contractantă de apariția acestui fenomen (toamna anului 2011) în termen de 5 zile și nu au fost prezentate documente justificative în acest sens, în termenul legal de 15 zile de la apariția fenomenului, termene prevăzute în art. 17 "Forța majoră" din Contractul de finanțare semnat cu APDRP.

A doua critică adusă hotărârii recurate are în vedere faptul că prima instanță, în mod greșit, a apreciat că pentru prognoza aferentă anului 2012 nu a fost respectat principiul proporționalități sancțiunii.

Pentru a fi emis procesul-verbal a cărui anulare s-a solicitat au fost avute în vedere dispozițiile art. 11 alin. (3) "Încetarea contractului" din Anexa I la contractul de finanțare, beneficiarul urmând să restituie integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din această Anexă.

În acest context, aprecierile primei instanțe privitoare la încălcarea principiului proporționalității sunt străine de natura cauzei.

Cu privire la aplicarea principiului proporționalității, este necesar să fie avută în vedere adresa Comisiei Europene - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală nr. 1289133 din 30 noiembrie 2011, prin care se recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă, în cazul în care neregula afectează proiectul în proporție de mai mult de 50% și chiar într-un procent mai mic în cazul în care se dovedește că s-au creat condiții artificiale pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă.

Echipa de soluționare a contestației a respectat principiul proporționalității, întrucât debitul constituit s-a aplicat doar asupra cheltuielilor afectate de neregulă și nu asupra tuturor cheltuielilor decontate beneficiarului.

În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat, în temeiul art. 483 coroborat cu art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Susținerile recurentei în această privință sunt neîntemeiate, întrucât hotărârea atacată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind identificate elemente contradictorii în raționamentul expus de prima instanță și nici considerente străine de natura cauzei.

Susținerile recurentei privind modalitatea în care prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile contractului de finanțare, relativ la forța majoră, prin raportare la principiul forței obligatorii a contractului, sunt neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce privește pretinsa nerealizare a indicatorilor precizați în Prognoza veniturilor și evoluția capacității de producție pentru anul 2011, cu înscrisurile doveditoare reprezentate de relațiile comunicate de Administrația Națională de Meteorologie și de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reclamanta a făcut dovada unui eveniment de forță majoră în sensul art. 17 din Anexa 1 la contractul de finanțare, constând în seceta puternică înregistrată în anul 2011 în perioada campaniei de semănat făinoase.

Dată fiind împrejurarea că imposibilitatea de executare este independentă de voința părții, în mod legal prima instanță a concluzionat că în sarcina reclamantei nu poate fi angajată răspunderea contractuală pentru nerealizarea în anul 2011 a prognozelor menționate în cererea de finanțare.

Problema riscului contractului în cazul imposibilității de executare, determinată de un eveniment de forță majoră, nu reprezintă o abatere de la principiul forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 din vechiul C. civ. Ea își are temeiul în însuși acest principiu, astfel că susținerile recurentei sub acest aspect nu vor fi reținute.

În ceea ce privește nerespectarea obligației de notificare a cazului de forță majoră, conform art. 17 alin. (2) din contractul de finanțare, în mod corect prima instanță a observat că sancțiunea ce poate interveni în această situație nu poate fi decât aceea prevăzută la art. 17 alin. (3), respectiv suportarea daunelor provocate celeilalte părți din lipsă de notificare.

Referitor la principiul proporționalității, un prim element care se impune a fi subliniat este acela că, în procedura administrativă, prin decizia de soluționare a contestației din 03 aprilie 2013 s-a făcut aplicarea principiului proporționalității, procedându-se la diminuarea debitului constituit prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22 ianuarie 2013.

În aceste condiții, nu se mai poate invoca în recurs nelegalitatea hotărârii primei instanțe, pe motiv că nu ar fi dispus menținerea procesului-verbal de constatare a neregulilor și retragerea integrală a ajutorului financiar acordat în baza contractului de finanțare.

În ceea ce privește algoritmul de calcul propus de comisia de soluționare a contestației, prima instanță a apreciat că nu este de natură a satisface principiul proporționalității, în raport de dispozițiile art. 2 lit. n) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 și de împrejurarea că întreaga valoare a ajutorului financiar decontat pentru semănătoare, de 234.556,87 RON, a fost raportată la suprafața de semănat în perioada verificată 2011 - 2012, de 4.000 ha, în loc să fie raportată la suprafața de semănat în întreaga perioadă de monitorizare, 2011-2015, de 10.000 ha, astfel încât creanța bugetară stabilită să reflecte în mod adecvat măsura în care societatea nu a îndeplinit obiectivele.

În acest sens, prima instanță a avut ca reper modelul calcului prezentat de pârâtă la fila 10 a întâmpinării, diferit de cel din decizia de soluționare a contestației administrative.

Or, prin cererea de recurs nu s-a adus nicio critică în privința raționamentului expus de prima instanță, astfel că hotărârea recurată se impune a fi menținută și sub acest aspect.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.

Va fi respinsă cererea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-au depus documente justificative în susținerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 3946 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2017.