ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 824/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 824/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Iași sub nr. 1117/45/2011, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâta
Casa Județeană de Pensii Iași solicitând anularea Hotărârii nr. 4874 din 30
noiembrie 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința nr. 2
din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași
a fost respinsă acțiunea formulată de
reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca
nefondată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea 4874 din 30 noiembrie 2011
emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a fost respinsă cererea
petentei de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe
considerentul că aceasta nu a făcut dovada cu acte a refugiului și a
persecuției etnice suferite.
Instanța a reținut că
reclamanta a susținut că nu a solicitat drepturi ca urmare a persecutării din
motive etnice și nu a suferit persecuții etnice, ci a solicitat acordarea
drepturilor pentru că ea a fost evacuată forțat din locuință și nu s-a putut
întoarce timp de 1 an, perioadă în care a fost lipsită de toate bunurile și
agoniseala de o viață, împreună cu membrii săi de familie, fiind debarcați în
alt colț de țară printre străini, apelând la mila locuitorilor din zonă pentru
a găsi adăpost.
Instanța a reținut că
reclamanta nu a făcut proba cu vreun act oficial sau un
alt document că ar fi fost refugiată din motive etnice, condiție obligatorie
pentru a putea
beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000
. A constatat instanța faptul că aceasta a avut de suferit,
în mod incontestabil în urma refugiului pentru că se apropia linia frontului,
însă această ipoteză nu este prevăzută de Legea
nr. 189/2000
.
Recursul declarat
de C.M.
Recurenta a criticat
hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, reluând întreaga
motivare expusă în acțiunea introductivă și completată cu criticile la adresa
instanței de fond.
Astfel, recurenta a
arătat că nu îi este aplicabilă motivarea din hotărârea instanței de fond,
întrucât instanța nu a motivat regimul înscrisurilor depuse în apărare de
reclamantă și care nu au fost luate în considerare, arătând și faptul că
înscrisurile dosarului trebuie analizate ca un tot unitar și nu în mod izolat.
Recurenta a precizat
că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu a solicitat acordarea
drepturilor ca urmare a persecuției etnice, întrucât prin cererea introductivă
a solicitat acordarea acestor drepturi, fără să fi formulat vreo cerere de
renunțare la judecată sau la drept.
II. Decizia instanței
de recurs
Înalta Curte de
Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând
motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator
și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat
pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor
art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de
prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada
regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în
sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit
art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate
prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă
localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau
care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive
etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au
refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat
bilateral.
Înalta Curte a
constatat că reclamanta nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile de
acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât părăsirea
localității de domiciliu a avut drept cauză apropierea liniei frontului, iar nu
acte de persecuție etnică.
Reclamanta însăși
afirmă că nu este vorba de un refugiu pe motive de persecuție etnică, iar
conform înscrisurilor depuse la dosar, autorul reclamantei, angajat al Căilor
Ferate Române a fost evacuat, la data de 25 martie 1944, de la Atelierele CFR
Iași la Atelierele CFR Timișoara, aspecte ce conduc la concluzia că hotărârea
instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale.
Pentru toate aceste
considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și
temeinică, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de C.M. împotriva sentinței nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel
Iași-secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 februarie 2013.