ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 824/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 1117/45/2011, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Iași solicitând anularea Hotărârii nr. 4874 din 30 noiembrie 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea 4874 din 30 noiembrie 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a fost respinsă cererea petentei de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe considerentul că aceasta nu a făcut dovada cu acte a refugiului și a persecuției etnice suferite.

Instanța a reținut că reclamanta a susținut că nu a solicitat drepturi ca urmare a persecutării din motive etnice și nu a suferit persecuții etnice, ci a solicitat acordarea drepturilor pentru că ea a fost evacuată forțat din locuință și nu s-a putut întoarce timp de 1 an, perioadă în care a fost lipsită de toate bunurile și agoniseala de o viață, împreună cu membrii săi de familie, fiind debarcați în alt colț de țară printre străini, apelând la mila locuitorilor din zonă pentru a găsi adăpost. Instanța a reținut că reclamanta nu a făcut proba cu vreun act oficial sau un alt document că ar fi fost refugiată din motive etnice, condiție obligatorie pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 . A constatat instanța faptul că aceasta a avut de suferit, în mod incontestabil în urma refugiului pentru că se apropia linia frontului, însă această ipoteză nu este prevăzută de Legea nr. 189/2000 . 3. Recursul declarat de C.M.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, reluând întreaga motivare expusă în acțiunea introductivă și completată cu criticile la adresa instanței de fond. Astfel, recurenta a arătat că nu îi este aplicabilă motivarea din hotărârea instanței de fond, întrucât instanța nu a motivat regimul înscrisurilor depuse în apărare de reclamantă și care nu au fost luate în considerare, arătând și faptul că înscrisurile dosarului trebuie analizate ca un tot unitar și nu în mod izolat. Recurenta a precizat că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu a solicitat acordarea drepturilor ca urmare a persecuției etnice, întrucât prin cererea introductivă a solicitat acordarea acestor drepturi, fără să fi formulat vreo cerere de renunțare la judecată sau la drept.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral. Înalta Curte a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât părăsirea localității de domiciliu a avut drept cauză apropierea liniei frontului, iar nu acte de persecuție etnică.

Reclamanta însăși afirmă că nu este vorba de un refugiu pe motive de persecuție etnică, iar conform înscrisurilor depuse la dosar, autorul reclamantei, angajat al Căilor Ferate Române a fost evacuat, la data de 25 martie 1944, de la Atelierele CFR Iași la Atelierele CFR Timișoara, aspecte ce conduc la concluzia că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale. Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.M. împotriva sentinței nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași-secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.