ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2015

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale

sub nr. 20041/3/2013 la data de 8 mai 2013, reclamantul G.S.G. a formulat, în contradictoriu

cu pârâții Opera Națională București, Sindicatul Operei Naționale București, Inspectoratul

Teritorial de Muncă București, Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă

a Municipiului București, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, I.C., Ș.C.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută

a sentinței civile nr. 10779 din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 35157/3/2011.

Prin sentința

civilă nr. 1986 din 20 februarie 2014 a Tribunalul București, secția a Vlll-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de chemare

în judecată formulată de reclamantul G.S.G., reținându-se că hotărârile judecătorești

sunt supuse exclusiv căilor de atac prevăzute de lege, în acest sens fiind dispozițiile

imperative ale art. 17 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară.

Prin încheierea

de ședință din 20 februarie 2014 pronunțată în același dosar, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul G.S.G.

Împotriva acestor

hotărâri, reclamantul G.S.G., prin mandatar G.S., a declarat recurs, recalificat

de instanță în apel.

În cuprinsul precizărilor

scrise depuse la data de 17 aprilie 2014, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 83 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia civilă

nr. 1723 din 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția Vll-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a anulat apelul declarat de reclamantul

G.S.G. și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea

Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, apreciindu-se că

textele cu privire la care s-a invocat neconstituționalitatea nu au legătură cu

soluția pronunțată în cauză, întrucât acestea vizează reprezentarea părților în

faza recursului; or, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (4) și art. 24 din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., calea de atac a fost recalificată de către instanță,

în apel.

Împotriva soluției

de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reclamantul

G.S.G. a declarat recurs.

Prin cererea de

recurs reclamantul susține că hotărârea împotriva căreia a declarat recurs este

nelegală întrucât, în mod greșit i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin.

(2) și art. 83 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul arată

că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (4) din

Legea nr. 47/1992, instanța fiind obligată să se pronunțe prin încheiere asupra

excepției de neconstituționalitate și să dispună suspendarea cauzei, faptul că instanța

de apel s-a pronunțat asupra excepției printr-o decizie civilă și nu printr-o încheiere

fiind de natură să atragă, în opinia recurentului, nuiitatea absolută a hotărârii

atacate.

Prin urmare, recurentul

apreciază că dispozițiile care reglementează obligativitatea reprezentării părților

în recurs de către avocat, încalcă art. 21 din Constituție de acces la justiție

și dreptul la un proces echitabil.

Se mai arată că

recurentul nu a putut afla de data judecării apelului, deoarece întreaga procedură

s-a purtat prin corespondență, astfel că recursul este declarat în termenul legal

care începe să curgă de la comunicarea hotărârii, respectiv de la data de 09

decembrie 2014.

Învestită cu soluționarea

căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la

comunicarea cererii de recurs, a întâmpinărilor formulate de intimații-pârâți Agenția

Municipală pentru Ocupare Forței de Muncă București, Opera Națională București,

Inspectoratul Teritorial de Muncă București; totodată, recurentul a formulat răspuns

la întâmpinare, act de procedură de care, în termenul legal, intimații aveau obligația

de a lua cunoștință de la dosar.

Prin întâmpinările

formulate s-au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte

Agenția Municipală pentru Ocupare Forței de Muncă București, excepția lipsei calității

de reprezentant a mandatarului recurentului, excepția tardivității recursului, excepția

nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc.

civ.

La data de 20

aprilie 2015, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului,

prin care s-a constatat că recursul este semnat de recurent, este admisibil în principiu,

fiind declarat peste termenul prevăzut de lege și vădit nefondat.

Completul de filtru

C7, la data de 20 aprilie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile

art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea

să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor

aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului

a fost comunicat părților.

Nu au fost depuse

la dosarul cauzei puncte de vedere asupra raportului.

Constatându-se

încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 29 mai 2015, fără citarea

părților.

Examinând recursul,

în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în raport de excepția de tardivitate,

reținută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate, față

de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-I respinge,

ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente.

Căile de atac

și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine

publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări

ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat

judecata unei cauze.

În consecință,

nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare,

de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea

în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

împotriva hotărârii prin care este respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale

se poate declara recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Se observă că

recursul reclamantului G.S.G. împotriva soluției prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 83 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și peremptoriu,

prevăzut de art. 29 alin. (5) din 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunțarea hotărârii.

Astfel, art. 14

din Legea nr. 47/1992 prevede că "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta

lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile

cu natura procedurii în fața Curții Constituționale".

Potrivit art.

180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță

și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.

De asemenea în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 1 din același act normativ,

când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei

următoare.

Art. 183 C. proc.

civ., prevede următoarele: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului

prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu

de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi

făcut în termen", iar conform alin. (3) "în cazurile prevăzute ta

alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea

făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare,

de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc

ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

În situația nerespectării

unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc.

civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un

anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului,

în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen

este lovit de nulitate".

Legea procesual

civilă reglementează și situația în care, partea, dintr-o împrejurare mai presus

de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act

procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 potrivit cărora "(1)

Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește

că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) în acest scop,

partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării,

cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această

durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea

de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea

privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Coroborând dispozițiile

legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea

recursului împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare

a Curții Constituționale reprezintă un termen procedural de 48 de ore, care începe

să curgă de la pronunțare.

Din verificarea

lucrărilor Dosarului nr. 20041/3/2013 al Curții de Apel București, secția VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, se constată

că decizia recurată, prin care cererea contestatorului de sesizare a Curții Constituționale

a fost respinsă ca inadmisibilă, a fost pronunțată Ia data 12 noiembrie 2014.

În aplicarea prevederilor

legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului împotriva

soluției Curții de Apel București în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 alin. (2) și

art. 83 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a împlinit la

data de 15 noiembrie 2014, orele 00:00.

Din ștampila aplicată

pe plicul care a însoțit cererea de recurs și aflată la dosarului de recurs, reiese

că acesta a fost exercitat și motivat la data de 12 decembrie 2014.

Prin urmare, se

reține că recursul reclamantului G.S.G. împotriva soluției prin care a fost respinsă,

ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 83 alin. (1)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost declarat cu încălcarea termenului

legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv în termen

de 48 de ore de la pronunțare, partea neinvocând nicio împrejurarea mai presus de

voința sa care să îi fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Susținerea recurentului-reclamant

potrivit căreia nu a putut afla de data judecării apelului, deoarece întreaga procedură

s-a purtat prin corespondență, astfel că recursul este declarat în termenul legal

care începe să curgă de la comunicarea hotărârii, respectiv de la data de 09

decembrie 2014, nu poate fi reținută, întrucât, pe de o parte, conform dovezii de

comunicare a citației aflată la dosarul de apel, reclamantul a fost citat legal

pentru termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2014, iar, pe de altă parte,

este în contradicție cu dispozițiile legale care prevăd în mod invariabil și expres

momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac, respectiv

de la momentul pronunțării hotărârii prin care s-a soluționat cererea de sesizare

a Curții Constituționale.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul G.S.G. împotriva

deciziei nr. 1723 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, în ceea ce

privește soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv

formulat, recursul declarat de reclamantul G.S.G., în contradictoriu cu intimații-pârâți

Opera Națională București, Sindicatul Operei Naționale București, Inspectoratul

Teritorial de Muncă București, Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă

a Municipiului București, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Ș.C. având

domiciliul la locul de muncă situat la Opera Națională București, împotriva deciziei

nr. 1723 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă

pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește

soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 29 mai 2015.