ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3371/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3371/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova la data de 4 decembrie 2006, reclamanții P.M., O.C., O.I.C.,

O.C.D., R.C.Ș. și D.G.C., au solicitat anularea Dispoziției nr. 5995 din 23

octombrie 2006 emisă de pârâta Primăria Municipiului Ploiești, prin care le-a

fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul

situat în Ploiești, județul Prahova, pe motiv că nu au făcut dovada calității

de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului.

Tribunalul

Prahova. secția civilă, prin sentința nr. 318 din 20 februarie 2007, a admis

acțiunea, a anulat dispoziția nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă depărată și

a constatat dreptul reclamanților la despăgubiri.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul, în baza probelor administrate, a reținut că în cauză

s-a făcut dovada atât a proprietății asupra imobilului pentru care s-au

solicitat despăgubiri, cât și a calității reclaraanților de moștenitori ai

proprietarului imobilului, fiind îndeplinite prevederile art. 1 și ale art. 10

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Apelul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești, prin primar a fost admis de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin Decizia nr. 340 din 4 septembrie

200, care a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că tribunalul a apreciat

greșit

:

că reclamanții sunt moștenitorii lui O.G., căruia i-a

aparținut imobilul în litigiu. Actele depuse la dosar (certificatele de deces,

certificatele de moștenitor și certificatele de naștere) fac dovada calității

reclamanților de moștenitori ai lui O.P.I., care la rândul lui este

moștenitorul lui O.P., dar nu s-a făcut dovada că ei sunt moștenitorii lui O.G.,

fostul proprietar al imobilului.

Împotriva deciziei

sus-menționate au declarat recurs reclamanții O.C., P.M. și D.G.C.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 8197 din 17 noiembrie

2011, a admis recursul, a casai decizia recurata și a trimis cauza, spre

rejudecare, instanței de apel,

pentru

a lămuri pe deplin situația recurenților reclamanți, respectiv a calității de

moștenitori ai fostului proprietar ai imobilului preluat abuziv de către stat

în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, singura care ar justifica

îndreptățirea acestora la măsurile reparatorii prevăzute de lege.

S-a

dispus, astfel, ca instanța de apel să administreze toate probele necesare și

utile prin care să se stabilească clasa de moștenitori și gradul celui ce vine

la succesiune pentru imobilul în litigiu, precum și datele deceselor celor pe

care reclamanții pretind că îi reprezintă, sau că îi moștenesc.

Așadar,

în considerentele deciziei de casare, s-a reținut că este necesar să se

stabilească pe deplin situația reclamanților privind calitatea lor de moștenitori,

singura care ar justifica îndreptățirea acestora la măsurile reparatorii

prevăzute de lege.

În rejudecare,

Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 59 din 20 septembrie 2012, a

respins apelul pârâtei Primăria Municipiului Ploiești, prin primar, precum și

cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei, formulată de H.L.I.

Conformându-se

deciziei de casare, instanța de apel a dispus administrarea probei cu

înscrisuri, reclamanții depunand la dosar următoarele acte: arborele genealogic

al autorului comun O.I.G. (zis G.); certificatul de moștenitor din 1964 de pe

urma defunctului O.P.I.; testamentul autentificat din 1972 la Notariatul de

Stat Câmpina dat de autorul comun O.I.G.; cartea de identitate a intimatei O.M.;

sentința civilă nr. 549/2008 a Judecătoriei Sinaia de desfacere a căsătoriei

intimatei O.M., fostă P.; certificatul de deces al defunctei O.C.; testamentul

autentificat din 2000 dat de O.C.; declarația autentificată din 2008 dată de M.I.M.C.

de acceptare a testamentului; declarația autentificată din 2008 dată de M.J. de

acceptare a testamentului; certificatul de căsătorie între O.P.I. și O.C.;

certificatul de naștere al defunctei O. (D.) C.; certificatul de naștere al

defunctului O.P. ; certificatul de moarte al defunctului O.P.; certificatul de

deces al defunctului O.P.; certificatul de deces al defunctului O.G., zis G.

Din

analiza înscrisurilor depuse la dosar* instanța de apel a reținut că

reclamanții au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului în

litigiu, preluat abuziv de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001

și că, prin urmare, aceștia sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor

reparatorii prevăzute de legea specială.

Cererea de

intervenție accesorie formulată de interveniemul H.L.I. în interesul pârâtei

Primăria municipiului Ploiești, prin primar a fost respinsă pe considerentul că

prin aceasta intervenientul nu invocă un drept propriu și nu urmărește

pronunțarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care ie face,

ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Ploiești și

intervenientul H.L.I.

Prin Decizia civilă

nr. 3898 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile și a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, aceleiași Instanțe,

reținând

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată, limitându-se la a

menționa că prin înscrisurile depuse, reclamanții au dovedit că sunt

moștenitorii fostului proprietar ai imobilului, fapt de natură a încălca

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ.

Înalta Curte a

dispus ca în faza de rejudecare, instanța de apel să examineze toate susținerile

și apărările părților, prin raportare efectivă și concretă la probele

administrate și la recomandările și statuările obligatorii din Decizia civilă nr.

8197 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În rejudecare,

după casare, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia nr, 686 din

17 iunie 2014, a admis apelul declarai de pârâta Primăria Municipiului

Ploiești, prin primar, și cererea de intervenție accesorie formulată de H.L.I.

în interesul apelantei pârâte,

a

schimbat în parte sentința civilă nr. 318 din 20 februarie 2007 pronunțată de

Tribunalul Prahova, în sensul că a admis în parte contestația și a anulat în

parte dispoziția din 23 octombrie 2006 emisă de pârâtă numai în ceea ce o

privește pe reclamanta P. (O.) M. în sensul că a constatat dreptul acesteia la

despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, județul Prahova.

Instanța

de apel a dispus, în baza dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., la termenul de

judecată din data de 26 martie 2013, completarea probei cu înscrisuri, pentru

dovedirea calității reclamanților de moștenitori ai defunctului O.G., fostul

proprietar al imobilului în litigiu.

Din

examinarea înscrisurilor depuse de reclamanți în toate fazele procesuale ale

litigiului, instanța de apel a constatat următoarele:

Litigiul a

fost determinat de emiterea de către Primăria municipiului Ploiești a Dispoziției

nr. 5995 din data de 23 octombrie 2006, prin care s-a respins notificarea

formulată de către numitele P. (O.) M., O.C. și O.E., prin care se solicitaseră

acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Ploiești,

proprietatea defunctului O.I.G. (fila 4 dosar fond).

Potrivit

dispozițiilor art 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii moștenitorii persoanelor fizice, care au

fost proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Persoanele

care s-au considerat moștenitoare aie defunctului O.I.G., fost proprietar al

imobilului situat în Ploiești, județul Prahova și care au înțeles să uzeze de

acest drept, sunt cele trei care au formulat notificarea, respectiv P. (O.) M.,

O.C. și O.E., acestea formulând în nume propriu, notificarea înregistrată la 10

august 2011 de B.E.J., „R.R. și D.M.", aflată la filele 33 - 34 dosar

fond, susținând că sunt moștenitoarele defuncților O.I.G. și O.S., în calitate

de soții supraviețuitoare ale nepoților de frate ai defunctului O.J.G., O.P.I. și

O.P.C. (contestatoarele O.C. și O.E.), respectiv de descendentă directă a

nepotului de frate al acestuia, O.P.I. (contestatoarea P. (O.) M.).

Tot ca

situație de fapt, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată,

prin care s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 5995/2006, prin care fusese

respinsă notificarea menționată, a fost formulată de către O.C., P. (O.) M. și

de numiții O.I.C., O.C.D., R.C.Ș. și D.G.C., aceștia din urmă în calitate de

moștenitori ai numitei O.E., decedată.

Pe

parcursul procesului a decedat contestatoarea O.C. (12 aprilie 2008, conform

certificatului de deces aflat la fila 79 dosar apel -vol. II), de pe urma

acesteia rămânând ca moștenitori testamentari numiții M.J. și M.I.M.C. (lista

autentificată din 2000 de B.N.P., „P.M." - fila 66 dosar apel), care au

fost introduși în cauză în calitate de contestatori, în cel de-al doilea ciclu

procesual al cauzei.

Instanța

de apel a constatatcă problema de drept cu a cărei soluționare a fost învestită

prin decizia de casare este cea a stabilirii calității de moștenitori ai defunctului

proprietar al imobilului, O.I.G., pentru cele trei persoane care au formulat

notificarea din 2001.

Din examinarea

actelor de stare civilă depuse la dosar, instanța de apel a reținut următoarea

situație de fapt:

O.I.G., fostul

proprietar al imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, (fila 36 dosar

fond) și a decedat (fila 36 dosar fond), din căsătoria sa cu O.S., în prezent

decedată, nerezultând copii.

Conform

notificării din 2001, defunctul O.I.G. a avut patru frați, anume: O.L.P.,

O.I.N., O.I. și E.C. (filele 33 și 34 - dosar fond).

Atât cele trei

persoane semnatare ale notificării, cât și persoanele care au fost introduse în

cauză, în ciclurile procesuale anterioare, vin la succesiunea defunctului

O.I.G. din partea fratelui proprietarului imobilului, respectiv anumitului O.I.P.

Potrivit

extrasului din „Registrul Stării Civile" aflat la fila 73 - dosar apel vol.

II, O.I.P. s-a născut la data de 8 noiembrie 1878 și a decedat la data de 4

octombrie 1921, conform certificatului aflat la fila 86 dosar apel vol. I.

Referitor la

relația de rudenie de gradul II dintre proprietarii imobilului (frați), O.LG.

și numitul O.P.l., instanța de apel a reținut că aceasta a fost dovedită de

actele de naștere aflate la filele 36 dosar fond și 73 dosar apel vol. II, ce

se coroborează cu testamentul autentificat din 1972 (fila 75 dosar apel vol. I)

în care O.I.G. îl menționează pe O.I.P., ca frate predecedat.

De pe

urma acestuia din urmă au rămas șapte descendenți direcți, O.P.G., O.P.I.,

O.P.A., O.P.C., O.P.S., O.P.V. și E.P.M., aspect ce reiese din actele de stare

civilă și din actul de partaj voluntar transcris sub nr. 60503/1936 de Grefa

Tribunalului Prahova (filele 38, 41, 43, 44 dosar fond).

Potrivit

înscrisurilor depuse, semnatarele notificării din 2001 au calitatea de soții

supraviețuitoare a doi dintre descendenții direcți ai defunctului O.I.P.,

fratele proprietarului imobilului în litigiu, respectiv de descendenta directă

a unuia dintre aceștia.

O.C. a fost

soția supraviețuitoare a defunctului O.P.I., decedat (certificat de naștere,

căsătorie și deces - fila 38 dosar fond, filele 63 și 65 dosar apei, vol. II),

iar O.E. a fost soția supraviețuitoare a defunctului O.P.C., decedat

(certificat de moștenitor din 15 aprilie 1992 - fila 41 dosar fond).

În ceea ce o

privește pe contestatoarea P. (O.) M., aceasta este fiica defuncților O.P.I. și

O.C., conform certificatului de moștenitor aflat ia fila 39 dosar fond și

certificatului de naștere aflai la fila 37 dosar fond.

Având în

vedere că toate cele trei semnatare ale notificării vin pe linia lui O.I.P.,

care a fost fratele predecedat la data de 4 octombrie 1921, al proprietarului

imobilului, O.I.G., decedat, instanța de apel a constatat că în cauză operează

instituția reprezentării succesorale care este uri beneficiu al legii, în

virtutea căruia un moștenitor legal, de un grad mai îndepărtat, urcă în gradul,

locul și drepturile ascendentului său, decedat la data deschiderii succesiunii,

pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moștenire, dacă s-ar

mai fi aflat în viață.

În acest

context, instanța de apel a reținut că devin incidente dispozițiile art. 665, art.

666 și art. 672 C. civ., forma în vigoare la datele analizate în speță, care

statuează că reprezentarea succesorală este admisă doar în privința

descendenților copiilor defunctului și a descendenților dintre frați și surori,

iar în aceste ultime situații, numai până la gradul IV inclusiv.

Prin

urmare,instanța de apel a reținut că singura dintre persoanele care au formulat

notificarea și au promovat acțiunea dedusă judecății, care îndeplinește

condițiile imperative stabilite de textele de lege menționate în precedent,

este intimata P. (O.) M., strănepoată de frate, de gradul IV a proprietarului

imobilului O.I.G., celelalte două semnatare, O.C. și O.E., datorită calității

de soții supraviețuitoare a celor doi nepoți de frate, neputând uza de

instituția reprezentării, pentru a accede în locul lui O.L.P., socrul lor și

a-l reprezenta pe acesta la succesiunea fratelui său, O.I.G.

Instanța de

apel a mai reținut că nici moștenitorii defunctei O.C. și O.E., care figurează

ca părți în prezentul proces nu pot pretinde vreun drept fața de bunul în

litigiu, întrucât preiau poziția autoarelor lor, care nu pot accede, conform

normelor legale analizate, la succesiunea defunctului O.I.G.

În concluzie

instanța de apel a constatat că apelul pârâtei Primăria municipiului Ploiești,

prin primar este fondat în ceea ce ie privește pe O.C. și O.E., iar soluția

pronunțată de tribunal de anulare în tot a dispoziției atacate și de constatare

a dreptiiiui acestora de a beneficia de despăgubiri bănești pentru imobilul ce

a aparținut fratelui socrului acestora, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

art. 665, art. 666 și ale art. 672 C. civ.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs intervenientul H.L.I., invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, recurentul reproșează instanței de apel că a reținut în mod nelegal

că O.I.G. a fost singurul proprietar al imobilului în litigiu, deși din toate

probele existente la dosar rezultă că imobilul a fost proprietatea indiviză în

cota de 50% a lui O.I.G. și 50% a soției acestuia S.O. (sora mamei sale),

astfel cum a precizat și Primăria municipiului Ploiești prin adresa din 08

februarie 2013 depusă la dosar. Susține că neincluderea mătușii sale S.O. ca

proprietar indiviz cu cota de 50% din imobil și apoi, după decesul soțului

acesteia, ca unic proprietar al imobilului nu constituie o simplă greșeală

materială ci un element cu implicații materiale deosebite în condițiile în care

astfel cum a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia de casare este necesar a îl consemnată clasa și gradul de rudenie a

fiecărui notificator în vederea acordării despăgubirilor. In concluzie, susține

că instanța de apel în mod greșit a reținut că O. (fostă P.) M. are dreptul la despăgubiri

ca singura moștenitoare de gradul IV a lui O.I.G.

Înalta Curte

va respinge recursul ca neavenit, în considerarea argumentelor care urmează:

Potrivit art.

56 C. proc. civ., apelul sau recursul tăcut de cel care intervine în interesul

uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu

a făcut ea însăși apei sau recurs.

Textul

consacră o situație particulară, respectiv o accentuare a limitării activității

procesuale a intervenientului în interesul uneia dintre părți, în cazul

exercitării caii de atac a apelului si recursului.

Astfel,

nu poate fi concepută o continuare a activității procesuale în fața instanței

de control judiciar fără ca partea principală să-și fi manifestat în mod expres

voința în acest sens, respectiv prin exercitarea apelului sau a recursului.

În cauză

se constată că recurentul H.L.I., având calitatea de intervenient în interesul

pârâtei Primăria municipiului Ploiești, prin primar, nu putea declara recurs

împotriva deciziei instanței de apel în condițiile în care pârâta în sprijinul

căreia a intervenit nu șî-a exercitat ea însăși dreptul la recurs.

Ca atare,

constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca neavenit.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

neavenit recursul declarat de intervenientul H.L.I. împotriva Deciziei nr. 686

din 17 iunie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2014.