ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3898/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 10180/105/2006 contestatorii P.M., O.C., O.I.C., O.C.D., R.C.S., D.G.C. au solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploiești să se dispună anularea dispoziției nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă de intimată. În motivarea contestației s-a arătat că prin dispoziția menționată s-a respins cererea formulată de ei, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Ploiești, Bd. R., care a aparținut autorului lor O.G., cu motivarea că nu au făcut dovada calității de moștenitori ai acestuia. După administrarea probei cu acte, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 318 din 20 februarie 2007, prin care admițând contestația, a anulat dispoziția nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă de intimată și a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din actele existente la dosar, respectiv certificatul de deces rezultă că la 28 martie 1972 a decedat O.G. iar din certificatul de moștenitor reiese că de pe urma defunctului O.P.I. decedat în anul 1963, au rămas ca moștenitori O.C. soție supraviețuitoare și O.I.M. fiică. S-a mai reținut că la 15 septembrie 1991 a decedat O.C. , lăsând ca moștenitori pe O.T.E.- soție, conform certificatului de căsătorie nr. 591 din 15 aprilie 1992 , și că O.M. devenită prin căsătorie P.M., este fiica lui O.I. și O.C. care se numea înainte de căsătorie D.C. și că dovada proprietății asupra imobilului din Ploiești Bd. R. s-a făcut cu tabelul depus în copie la dosar și din care reiese că acesta a fost demolat în baza Decretului nr. 77/1979.

A concluzionat tribunalul că în cauză s-a făcut dovada atât a proprietății asupra imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri, cât și a calității de moștenitori, fiind îndeplinite prevederile art. 1 și 10 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005, împrejurări în care contestația de față este întemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria Municipiului București iar prin decizia civilă nr. 340 din 4 septembrie 2007 a admis apelul formulat de Primăria Municipiul Ploiești, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 318 din 20 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova și a schimbat în tot sentința apelata, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată, reținând următoarele: Prin notificarea formulată și adresată intimatei pârâte, intimații au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Ploiești, Bd.

R. ce a aparținut autorului lor O.I.G. Prin dispoziția nr. 5995 din 23 octombrie 2006 emisă de Primăria Municipiul Ploiești s-a respins această notificare întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată cu completările ulterioare, în sensul ca petenții nu au făcut dovada calității de moștenitori ai proprietarului imobilului - defunctul O.I.G. Într-adevăr, din certificatele de deces, certificatele de moștenitor și certificatele de naștere depuse la dosar nu rezultă că intimații sunt moștenitorii lui O.I.G., căruia i-a aparținut imobilul în discuție care a fost demolat în baza Decretului nr. 77/1979, conform tabelului depus la dosarul de fond.

Cu aceste acte intimații au făcut dovada calității lor de moștenitori ai lui O.P.I., care la rândul lui este moștenitorul lui O.P., dar nu s-a făcut dovada că ei sunt moștenitorii lui O.I.G., astfel că in mod greșit tribunalul a apreciat că s-a făcut o atare dovadă. În condițiile în care o atare dovadă nu s-a făcut în mod cert, deși s-au acordat mai multe termene pentru ca intimații să facă o atare dovadă, instanța de apel a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii contestației pentru că altfel s-ar putea ajunge în situația învederată de apelantă, dar nedovedită, de a se acorda despăgubiri pentru același imobil mai multor persoane. Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs contestatoarele O.C., P.M.

și D.G.C. Astfel Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 8197 din 17 noiembrie 2011, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare curții de apel, pentru a lămuri pe deplin situația recurenților-reclamanți, respectiv a calității de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului preluat abuziv de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, singura care ar justifica îndreptățirea acestora la măsurile reparatorii prevăzute de lege, instanța de apel trebuind să administreze toate probele necesare și utile prin care să se stabilească clasa de moștenitori și gradul celui ce vine la succesiune pentru imobilul în litigiu și mai mult, instanța trebuie să stabilească datele deceselor celor pe care reclamanții pretind că îi reprezintă sau că îi moștenesc.

S-a mai reținut în considerentele deciziei de casare că este necesar să se stabilească pe deplin situația reclamanților privind calitatea lor de moștenitori, singura care ar justifica îndreptățirea acesteia la măsurile reparatorii prevăzute de lege. În rejudecare prin decizia civilă nr. 59 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, s-a respins apelul pârâtei Primăria Municipiului Ploiești, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei formulată de H.L.I. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Raportat la considerentele deciziei de casare instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea depunerii înscrisurilor privind calitatea de moștenitori a reclamanților.

Intimații-reclamanți au depus la dosar mai multe înscrisuri, respectiv arborele genealogic al autorului comun O.I.G. (zis G.); certificatul de moștenitor, de pe urma defunctului O.P.I.; testament autentificat, la Notariatul de Stat C. dat de autorul comun O.I.G.; carte de identitate a intimatei O.M.; sentința civilă nr. 549/2008 a Judecătoriei Sinaia de desfacere a căsătoriei intimatei O.M., fostă P.; certificat de deces a defunctei O.C.; testamentul autentificat dat de O.C.; declarația autentificată dată de M.I.M.C. de acceptare a testamentului; declarația autentificat dată de M.J. de acceptare a testamentului; certificat de căsătorie între O.P.I. și O.C.; certificat de naștere al defunctei O.C.

(fostă D.); certificat de naștere al defunctului O.P.I.; certificat de moarte al defunctului O.P.I.; certificat de deces al defunctului O.P.; certificat de deces al defunctului O.I.G., zis G. Astfel instanța de apel a reținut că din cuprinsul înscrisurilor depuse rezultă că intimații-reclamanți au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului în litigiu preluat abuziv de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, prin urmare sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Criticile apelantei - pârâte, Primăria Municipiului Ploiești - prin reprezentantul său legal - primar, vizau tocmai aceste aspecte, acesta fiind și motivul casării cu trimitere spre rejudecare.

Prin urmare, reține instanța de apel, cu actele depuse s-a făcut dovada atât a proprietății asupra imobilului situat în Ploiești, Bulevardul R., pentru care s-au solicitat despăgubiri în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, cât și a calității de moștenitori potrivit art. 4 din aceeași lege, motiv pentru care s-a respins apelul pârâtei cu privire la cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei-pârâte, formulată de intervenientul H.L.I., știut fiind că prin intervenția accesorie intervenientul nu invocă un drept propriu și nu urmărește pronunțarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit, instanța de apel a respins-o.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta Primăria Municipiului Ploiești prin primar cât și intervenientul H.L.I. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Pârâta Primăria Municipiului Ploiești a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care se susține încălcarea dispozițiilor art. 4 și 22 din Legea nr. 10/2001 precum și faptul că instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor din decizia de casare. Intimatul H.L.I. a criticat hotărârea instanței de apel atât prin prisma dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în condițiile nerespectării deciziei de casare, cât și în condițiile în care nu s-a făcut dovada faptului că reclamanții au calitatea de moștenitori și implicit de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Instanța în ședința publică de azi a pus în discuție motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la considerentele hotărârii recurate. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor ar. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocate de instanță, sunt de reținut următoarele aspecte: Instanța de apel reține necesitatea depunerii înscrisurilor dispuse pe linia deciziei nr. 8197 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă, nu face o analiză a înscrisurilor depuse, limitându-se a reține că „din cuprinsul înscrisurilor depuse rezultă că reclamanții au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului”. Or, potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., instanța are obligația de a arăta motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea, în adoptarea soluției, precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și susținerile părților. Textul legal sus evocat consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate iar nerespectarea acestui principiu constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura atât o bună administrare a justiției cât și posibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arătând că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă. Or, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut și așa cum s-a arătat, ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Din această perspectivă față de considerentele hotărârii recurate, de incidența dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., controlul judiciar este imposibil de realizat, motiv pentru care în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se vor examina toate susținerile și apărările părților prin raportare efectivă și concretă la probele administrate și la recomandările și statuările obligatorii din decizia de casare nr. 8197 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâta Primăria Municipiului Ploiești, prin primar și de intervenientul H.L.I. împotriva deciziei civile nr. 59 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2013 .