ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1703/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 martie 2015, sub nr. 886/1/2015, petenții U.I. și U.F. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Botoșani, prin primar, revizuirea Deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 801/39/2010 În susținerea cererii de revizuire petenții au invocat existența înscrisurilor noi, reprezentate de adresele nr. 28497 din 07 aprilie 2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, nr. 1 din 15 aprilie 2015 eliberată de Arhivele Naționale, nr. 5839 din 05 mai 2015 a Consiliului Județean Botoșani și nr. 5738 din 25 martie 2015 a Municipiului Botoșani - Direcția Patrimoniu, prin care li s-a adus la cunoștință că aceste instituții nu au în evidență situația despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 58/1974.

Demersurile în vederea obținerii adreselor mai sus menționate au fost efectuate de către revizuenți în scopul combaterii aspectului reținut de instanța de recurs cu privire la faptul că, în ceea ce privește terenul în suprafață de 2.884 mp, aferent construcțiilor, dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparține vânzătorului, care a avut calitatea de proprietar la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, prin Decizia de casare nr. 2384 din 21 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind tranșată irevocabil, îndreptățirea revizuenților la despăgubiri, exclusiv pentru construcțiile ce se găseau pe teren, ca efect al exproprierii.

Or, în opinia petenților, dacă situația reală ar fi fost cea reținută de instanța de recurs, ar fi trebuit ca proprietarii să primească despăgubirile aferente terenului, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind mai mult decât evident că acesta a fost preluat de la ei, așa după cum rezultă din adresa nr. 0473 din 30 aprilie 1993 emisă de Prefectura Județului Botoșani. Petenții au arătat, de asemenea, că în contractul translativ de proprietate s-a menționat că aceștia au achiziționat doar construcțiile edificate pe terenul de 2.884 mp, care a fost trecut în proprietatea statului, întrucât vânzarea acestuia s-a făcut sub imperiul dispozițiilor Legii nr. 58/1974, care nu permiteau, la acel moment, înstrăinarea terenurilor prin acte autentice.

În ceea ce privește prețul achitat în urma perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 3652 din 31 mai 1986, petenții au precizat că acesta a inclus și contravaloarea terenului în suprafață de 2.884 mp, asupra căruia au exercitat un drept de folosință. Mai mult decât atât, așa după cum rezultă din certificatul nr. 5231/1990 emis de Primăria Municipiului Botoșani, revizuenții au achitat impozitele aferente clădirilor și lotului în suprafață de 2.884 mp, până la momentul exproprierii. Referitor la măsurile reparatorii în echivalent solicitate sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. P.Ș. nr. 39 (19) și str. S. nr. 6 din municipiul Botoșani, prin raportare la înscrisurile noi de care se prevalează în prezenta cerere de revizuire, petenții se consideră îndreptățiți la acordarea acestor măsuri, care este posibilă, în opinia lor, datorită valorii mari a terenului.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 801/39/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții U.F. și U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 315 C. proc. civ., ale art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, precum și pe cele ale art. 1 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 165/2013. Astfel, în ceea ce privește imobilul teren în suprafață de 2.884 mp, s-a constatat că, în mod corect, instanța de apel a reținut, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc.

civ., că prin decizia de casare nr. 2384 din 21 aprilie 2011, Înalta Curte a statuat că dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparține vânzătorului, care avea calitatea de proprietar la momentul trecerii terenurilor în proprietatea statului, care se aflau sub incidența Legii nr. 58/1974, fiind tranșată irevocabil îndreptățirea recurenților-reclamanți exclusiv pentru construcțiile ce erau edificate pe teren, ca efect al exproprierii și care ulterior au fost demolate. Cât privește despăgubirile aferente construcțiilor expropriate, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel a aplicat în mod just dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 raportate la cele ale art. 11.4 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, conform cărora modul de calcul al despăgubirilor de rambursat se face prin raportare la coeficientul de actualizare precizat în art. 1 alin. (1) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002. Pe cale de consecință, a reținut că instanța de apel a statuat că, pentru actualizarea despăgubirilor ce se deduc din valoarea construcției expropriate, în vederea stabilirii întinderii măsurilor reparatorii, indicatorul de referință este cursul leu/dolar din anul soluționării cauzei, motiv pentru care a apreciat că se impune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, în limita sumei de 14.200,46 lei.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, considerând că singura măsură reparatorie care se impune în cauză, față de imposibilitatea restituirii în natură și a compensării cu alte imobile, o constituie compensarea prin puncte prevăzută de Legea nr. 165/2013, motiv pentru care a dispus obligarea Primarului municipiului Botoșani la emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurii compensatorii pentru clădirile situate în Botoșani, str. S.J. nr. 2, la nivelul sumei de 14.200,46 lei. Referitor la măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți revizuenții, al căror cuantum se situează la nivelul pragului valoric de 14.200,46 lei, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, instanța de apel nu a dispus validarea atribuirii în natură, în compensare, a imobilului situat în str. P.Ș.

nr. 39 (19), cu o valoare superioară sumei menționate, în timp ce situația juridică actuală a imobilului din str. S. nr. 6, demolat și urmat de edificarea unei noi clădiri, ce nu se încadrează în sfera de incidență a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu a mai impus și realizarea operațiunii de comparare a celor două valori (măsuri reparatorii în echivalent și valoarea imobilului). Examinând, cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, atunci când evoca fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare, revizuirea unei decizii întemeiate pe dispozițiile legale mai sus menționate este condiționată de evocarea fondului litigiului dedus judecății. Pentru ca hotărârea atacată cu revizuire să îndeplinească condiția de a evoca fondul, este necesar ca instanța care a pronunțat această hotărâre să stabilească o altă situație de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare sau să aplice alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce au fost deja determinate, și, în oricare dintre aceste ipoteze, să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. în acest context, s-a statuat că nu pot forma obiect al revizuirii, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deși acesta a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, spre rejudecare, a cauzei, și nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat o excepție, fără a se evoca fondul.

În cauză, prin Decizia nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 801/39/2010, supusă revizuirii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții U.F. și U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. În considerentele hotărârii, Înalta Curte a arătat că nu poate examina aspectele de netemeinicie ale deciziei atacate, întrucât acestea nu pot fi supuse controlului de nelegalitate pe calea recursului, ele constituind nemulțumiri legate de modul de calcul al cuantumului despăgubirilor la care recurenții se consideră îndreptățiți. Prin urmare, situația de fapt stabilită în cauză de instanța de apel a fost menținută, recursul fiind respins fără evocarea fondului.

Astfel, prin raportare la aspectele mai sus menționate, precum și la dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care recursul a fost respins, ca nefondat, nu poate forma obiceiul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul. Prin urmare, neîndeplinind condițiile edictate de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea ce face obiectul analizei în cauză nu este susceptibilă de revizuire. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții U.I.

și U.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții U.I. și U.F. împotriva Deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publica, astăzi, 19 iunie 2015. Procesat de GGC - GV