ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 544/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 544/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani

la data de 10 octombrie 2007, înregistrată sub nr. 4524/40/2007, reclamanții U.I.

și U.F. au solicitat desființarea dispoziției din 12 septembrie 2007 emisă de primarul

mun. Botoșani, prin care s-a soluționat notificarea din 2008, privind imobilul

situat în mun. Botoșani.

După administrarea

probelor, Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008

a admis în parte acțiunea, obligând primarul mun. Botoșani să emită o

dispoziție de completare a art. 1 din Dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007,

în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în limita diferenței

dintre valoarea clădirii din str. X și valoarea imobilului din str. I.C.B.,

plus valoarea sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile fiind calculate în

raport cu data de 30 iunie 2007, corectată cu indicele de inflație de la

momentul emiterii noii dispoziții.

A fost respinsă ca

nefondată cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru suprafața de 2.884

mp teren, respectiv de anulare a art. 2 din Dispoziția nr. 6113/2007.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat din 31 mai 1986 reclamanții au dobândit în proprietate doar casa

cu anexe din mun. Botoșani, nu și terenul aferent, care a trecut în

proprietatea statului.

Prin urmare,

reclamanții sunt îndreptățiți să primească în baza Legii nr. 10/2001 măsuri

reparatorii doar pentru construcții, nu și pentru terenul aferent acestora,

care rămâne supus incidenței dispozițiilor legii speciale în favoarea

înstrăinătorului, astfel cum s-a stabilit prin pct. 1.4 sub. c din H.G. nr. 250

din 7 martie 2007.

Sentința a fost

criticată în apel de către reclamanți pentru insuficienta cercetare a fondului

cauzei.

Prin Decizia nr. 81

din 19 mai 2009 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanții U.I. și U.F., împotriva sentinței civile nr. 1512 din

30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția civilă, în Dosarul

nr. 4524/40/2007).

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții.

Prin Decizia nr. 2384

din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis

recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 81 din 19 mai 2009, care

a fost casată în totalitate, cauza fiind trimisă instanței de apel pentru rejudecare.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că se impune verificarea

posibilităților de acordare în compensare a celorlalte două imobile pe care

reclamanții le dețineau în calitate de chiriași, precum și verificarea

argumentelor invocate de pârât pentru neincluderea acestora în tabelul

bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare, stabilindu-se,

totodată, că este necesară efectuarea unei expertize pentru stabilirea

limitelor compensării și a valorii bunurilor ce pot fi atribuite cu acest titlu.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 801/39/2010 și, față de

indicațiile din decizia de casare, a fost administrată proba cu expertiză și

supliment de expertiză.

Examinând apelul,

prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a

indicațiilor din decizia de casare, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În considerarea

probei cu expertiză și supliment de expertiză efectuate în cauză, s-a dedus

existența unei diferențe valorice între valoarea imobilului expropriat, pe de o

parte, și valoarea despăgubirilor ce le-au fost acordate reclamanților în anul

1989 actualizate, cumulată cu valoarea imobilului atribuit în compensare prin

dispoziția contestată, pe de altă parte, în limita acestei diferențe justificându-se

acordarea de măsuri reparatorii.

Astfel, în cea ce

privește valoarea imobilului expropriat situat în municipiul Botoșani, prin

suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert M.I. au fost evaluate

construcțiile la suma totală de 125.390 lei, din care casa de locuit 99.720

lei, grajdul (fosta bucătărie de vară) 3.570 lei, beciul 3.196 lei, șopronul cu

garaj 5.847 lei, gardurile împrejmuitoare 3.457 lei, magazia 9.600 lei,

rezultând valoarea totală a acestor construcții de 125.390 lei.

Cu privire la

suprafața de 2.884 mp teren, curți și grădină, aferentă construcțiilor din str.

X, prin decizia de casare a instanței de recurs s-a reținut că pentru acest

teren dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparține vânzătorului pe

considerentul că acesta ar fi fost proprietarul terenului la momentul trecerii

în proprietatea statului.

În ceea ce privește

despăgubirile acordate reclamanților cu ocazia exproprierii s-a reținut

următoarele:

Față de

reglementările sus menționate, avându-se în vedere împrejurarea că dispoziția

de soluționare a notificării, emisă de entitatea notificată în anul 2007, a

fost contestată în prezentul dosar și că valoarea măsurilor reparatorii urmează

a fi stabilită în prezenta cauză, pentru actualizarea despăgubirilor ce urmează

a fi deduse din valoarea imobilului expropriat în vederea stabilirii întinderii

măsurilor compensatorii indicatorul de referință îl constituie cursul leu/dolar

din anul soluționării cauzei, în calea de atac a apelului, soluționare care

oferă caracter definitiv dispoziției contestate.

Referitor la imobilul

din str. X s-a reținut că întrucât imobilul era demolat, iar în locul lui era

construită o nouă clădire cu regim de înălțime P+2E, nu a fost evaluat, deci

posibilitatea acordării acestui imobil în compensare fiind exclusă.

Așa fiind, se

conchide că nu se justifică acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub

forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X și str. Y.

În consecință, s-a

considerat că se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul expropriat, în limita sumei de 14.200,46 lei.

Față de aceste

dispoziții, cum imobilul expropriat solicitat de reclamanți nu mai poate fi

restituit în natură și nici compensarea cu alte imobile nu se poate realiza, a rezultat

că aceștia nu pot beneficia decât de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr.

165/2013, pe care primarul, în baza dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, a fost obligat să le propună prin decizia ce o va emite.

În consecință, pentru

cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a admis

apelul și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008 a

Tribunalului Botoșani, în sensul că a obligat primarul municipiului Botoșani să

emită în favoarea reclamanților, în completarea dispoziției din 12 septembrie 2007,

o dispoziție cu propunere de măsuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013 în

limita sumei de 14.200,46 lei, pentru imobilele clădiri situate în Botoșani,

județul Botoșani, expropriate prin Decretul nr. 394/1988.

În baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de

judecată către reclamanți în cuantum de 1000 lei.

Astfel, din cuantumul

total al cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocat de 3.000 lei

(2.000 lei în recurs și 1.000 lei în apel) va fi acordată doar suma de 1.000

lei, aferentă pretențiilor admise.

Potrivit

dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 50/2008 „cheltuielile pentru care partea a

beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public

judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în

pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat

a acestor sume”.

Reclamanții au

beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata onorariului

pentru expertiza în construcții și suplimentul la această expertiză, în sumă

totală de 3.250 lei.

Așa fiind, Curtea de

Apel a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 1.083 lei reprezentând

ajutor public judiciar, în limita pretențiilor admise.

Împotriva Deciziei

nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, au

declarat recurs reclamanții U.F. și U.I. care au învederat următoarele motive

de nelegalitate a hotărârii recurate:

În mod greșit

instanța a reținut că a analizat cauza sub prisma motivelor de apel și a

indicațiilor din decizia de casare, în realitate instanța de apel necercetând

fondul cauzei, impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Instanța de apel a reținut

în mod greșit faptul că „prin decizia de casare a instanței de recurs s-a

reținut că pentru acest teren dreptul la acordarea măsurilor reparatorii

aparține vânzătorului pe considerentul că acesta ar fi fost proprietarul

terenului la momentul trecerii în proprietatea statului.

Dat fiind faptul că

la data respectivă erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 58/1974, care nu

permiteau înstrăinarea terenurilor prin acte autentice, în contractul de

vânzare cumpărare din 31 mai 1986 s-a menționat că autorul pârâților le-a

înstrăinat doar imobilele construcții cu prețul de 95.000 lei și că întreaga

suprafață de 2.884 mp teren aferentă acestora a trecut în proprietatea statului

conform actului normativ sus menționat, însă vecinătățile înscrise în

contractul autentic individualizează în fapt limitele terenului în discuție,

astfel cum erau ele materializate la data respectivă prin garduri

împrejmuitoare.

Se conchide, sub

acest aspect, că singurii îndreptățiți la restituire a terenului sunt

reclamanții, în virtutea contractului de vânzare cumpărare din 31 mai 1986,

terenul aferent construcțiilor trecând în proprietatea statului de la aceștia

și nu de la autorul pârâților.

Se mai menționează că

au stăpânit în fapt, ca proprietari, construcțiile și terenul dobândit până în

anul 1989 când întregul imobil a fost preluat de stat în baza Decretului de

expropriere nr. 394/1988, în vederea construirii unui ansamblu de locuințe.

Instanța de apel nu

reține că în realitate decizia nr. 81 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava

a fost casată în totalitate, sens în care instanța era învestită cu rejudecarea

apelului așa cum a fost formulat, cu obligativitatea respectării indicațiilor

din decizia de casare, sens în care instanța de apel nu ar fi analizat cel

de-al doilea motiv de apel.

Se consideră că în

mod greșit instanța de apel a reținut că în ceea ce privește diferența valorică

în limita căreia reclamanții justifică îndreptățirea la acordarea măsurilor

reparatorii este de doar 14.200,46 lei, respectiv valoarea imobilului

expropriat de 125.390 lei din care se deduc valorile însumate ale

despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii de 50.071,15 lei și ale

imobilului din L.C.B., în cuantum de 61.118,39 lei, calculul instanței de apel fiind

greșit, valoarea măsurilor reparatorii fiind mult mai mare.

Potrivit

suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert M.I., din suprafața

totală de 2.884 mp teren curte și grădină aferentă construcțiilor expropriate,

evaluată prin raportul inițial la valoarea de 140 euro/mp, a fost afectată de

blocurile de locuințe edificate ulterior anului 1989 doar suprafața de 1.367 mp

teren, diferența de 1.517 mp teren fiind liberă, concluzionându-se că instanța

de apel a făcut un calcul greșit și că în realitate valoarea actuală a

imobilului expropriat, este de 1.898.542 lei, din care 125.390 lei reprezintă

valoarea construcțiilor expropriate iar 1.773.152 lei reprezintă valoarea

suprafeței de 2.884 mp teren (echivalentul a 403.760 euro).

În ceea ce privește valoarea

actualizată a despăgubirilor ce le-au fost acordate la momentul exproprierii,

se consideră că, în baza procesului verbal din 24 ianuarie 1989 al Comisiei

Județene de evaluare a bunurilor imobile și terenurilor Botoșani pentru

construcțiile expropriate li s-a acordat o despăgubire în sumă de 66.589 lei,

iar potrivit raportului de expertiză contabilă această despăgubire a fost

reactualizată la nivelul sumei de 15.479, 38 dolari SUA, prin raportarea

cursului valutar din momentul exproprierii la cel din anul soluționării

notificării (2007).

Sub aspectul modului

de calcul al despăgubirilor actualizate, indicatorul de referință îl constituie

cursul leu/dolar din anul emiterii deciziei sau dispoziției prin care se

soluționează notificarea, prin urmare, valoarea totală a imobilului acordat în

compensare prin dispoziția contestată este de 60.947,41 lei.

Se mai învederează că

în mod greșit instanța de apel reține că posibilitatea acordării măsurilor

reparatorii sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X și

str. Y este exclusă, având în vedere atât valoarea, cât și imposibilitatea

atribuirii în natură; în ceea ce privește valoarea, calculul făcut de către

instanță este greșit, valoarea fiind cea indicată de reclamanți; referitor la

imobilul din str. X, potrivit raportului de expertiză și suplimentului la

raport, o parte din acest imobil este proprietatea lui U.L.S., care l-a

dobândit prin cumpărare (respectiv porțiunea identificată în contur verde în

planurile de situație anexă la raportul inițial), iar partea compusă din

camerele 1, 2, 3, 7, 8, 9, holul nr. 5, vestibulul nr. 1, veranda și terasa

împreună cu terenul aferent în suprafață de 848,63 mp aparține în proprietate Municipiului

Botoșani.

Examinând situația

juridică a imobilului din str. X din perspectiva dezlegărilor cuprinse în

decizia instanței de recurs se arată că nu există nici un argument legal pentru

neincluderea imobilului din str. X în tabelul bunurilor disponibile în

contextul în care contractul de închiriere din 2009 si-a încetat valabilitatea

la data de 9 mai 2014.

Sub aspect valoric,

prin raportul inițial de expertiză partea de construcție care face parte din

domeniul privat al mun. Botoșani (corespunzător variantei de identificare A) a

fost evaluată la suma de 23.397 lei.

Prin urmare, valoarea

totală a imobilului proprietatea mun. Botoșani, este de 74.517 lei.

Se consideră că este

posibilă și justificată acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma

atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X și str. Y astfel cum au

fost ele individualizate anterior, valoarea cumulată a acestora fiind de

85.506,12 lei.

Prin urmare,

diferența dintre valoarea totală măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți

(respectiv 867.911,28 lei) și valoarea bunurilor ce pot fi atribuite în

compensare (respectiv 85.506,12 lei) este în sumă de 782.405,16 lei, motiv

pentru care se solicită ca în limita acestei sume să li se acorde măsuri

compensatorii.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerentele:

Dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. prevăd că se poate solicita modificarea unei hotărâri

atunci când aceasta este dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii

sau când aceasta este lipsită de temei legal. Recurenții reclamanți invocă în

primul rând aplicarea greșită a prevederilor art. 315 C. proc. civ., criticând

în esență neacordarea măsurilor reparatorii pentru terenul aferent

construcțiilor din str. Y.

În cauză

instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., ale art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 precum și art. 1 alin. (1) și

art. 24 din Legea nr. 165/2013.

În ceea ce privește

imobilul teren aferent construcțiilor în suprafață de 2884 mp, în mod corect

s-a reținut, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 315 C. proc. civ., că

prin Decizia de casare nr. 2384 din 21 aprilie 2011, Înalta Curte a statuat că,

relativ la acest teren, dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparține

vânzătorului care are calitatea de proprietar la momentul trecerii terenurilor

(ce au intrat sub incidența Legii nr. 58/1974) în proprietatea statului, fiind

tranșată irevocabil îndreptățirea recurenților-reclamanți exclusiv pentru

construcțiile ce se găseau pe teren, ca efect al exproprierii, construcții

demolate ulterior.

Astfel, instanța de

apel a respectat dezlegările deciziei de casare și în considerarea efectului

pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei

hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanței ulterioare,

care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a soluționat definitiv

un aspect al litigiului.

Motivul de recurs

invocat de recurenții-reclamanți în ceea ce privește diferența valorică în

limita căreia reclamanții justifică îndreptățirea la măsuri reparatorii prin

echivalent nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Pe de

o parte criticile reclamanților vizează premisa greșită, susținută cu ignorarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul includerii și a terenului în

categoria imobilelor pentru care au calitatea de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii, iar pe de altă parte se susțin aspecte de netemeinicie a deciziei

recurate ce nu pot fi supuse controlului de nelegalitate pe calea prezentului

recurs, ele constituind nemulțumiri față de modul de calcul al cuantumului despăgubirilor

la care se consideră îndreptățiți.

Totodată, având în

vedere că la momentul exproprierii recurenții au încasat o despăgubire pentru

construcțiile expropriate Curtea de Apel a realizat o corectă aplicare a art. 11

alin. (7) din Legea nr. 10/2001 raportat la dispozițiile art. 11.4 din Normele

aprobate prin H.G. nr. 250/2007 conform cărora modul de calcul al

despăgubirilor de rambursat se face prin raportarea la coeficientul de

actualizare precizat la art. 1 alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002.

Astfel, a stabilit că, pentru actualizarea despăgubirilor ce se deduc din

valoarea imobilului expropriat, (construcție, în cazul de față) în vederea

stabilirii întinderii măsurilor reparatorii, indicatorul de referință este

cursul leu/dolar din anul soluționării cauzei, motiv pentru care se impune

acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, în

limita sumei de 14.200,46 lei. S-a reținut în mod just că, din sintagma

folosită în art. 1 alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002 „cursul

leu/dolar SUA din anul emiterii” se deduce că în mod corect pentru determinarea

valorii dolarului la data efectuării calculului s-a avut în vedere cursul mediu

B.N.R. pentru anul 2014 ( 1 dolari SUA = 3,2347 lei) și nu cursul dolarului la

data soluționării cauzei.

Instanța de apel a

interpretat în mod just și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013 considerând că singura măsură reparatorie care se impune în

speță, față de imposibilitatea restituirii în natură și a compensării cu alte

imobile, o constituie compensarea prin puncte, prevăzută în Legea nr. 165/2013,

motiv pentru care a fost obligat primarul municipiului Botoșani la emiterea

deciziei cu propunere de acordare a măsurii compensatorii pentru imobilele

clădiri situate în Botoșani în limita sumei de 14.200,46 lei.

Nici susținerile

recurenților-reclamanți privind posibilitatea atribuirii în compensare a imobilelor

situate în str. X și str. Y nu pot fi primite. Corect s-a reținut că imobilul

din X a fost evaluat la 8.968 lei (construcțiile), iar terenul la suma de

12.729,45 euro, pentru imobilul din str. X că acesta este demolat, în locul lui

fiind construită o nouă clădire, motiv pentru care nu este posibilă atribuirea

în compensare, așa cum au solicitat recurenții-reclamanți. Cum măsurile

reparatorii la care recurenții sunt îndreptățiți în mod legal, se situează la

nivelul pragului valoric de 14.200,46 lei, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că în mod corect instanța de apel nu a validat atribuirea în natură,

în compensare, a imobilului din str. X cu o valoare superioară sumei de

14.200,46 lei, în timp ce situația juridică actuală a imobilului din str. X

(construcție demolată urmată de ridicarea unei noi clădiri - P+2E) ce nu se

încadrează în sfera de incidență a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu a

mai impus în concret și realizarea operațiunii de comparare a celor două valori

(măsuri reparatorii în echivalent cuvenite recurenților și valoarea acestui

imobil).

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul declarat de reclamanții U.F. și U.I.

împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I

civilă, și se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții U.F. și U.I. împotriva Deciziei nr. 395

din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 20 februarie 2015.