ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 544/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 10 octombrie 2007, înregistrată sub nr. 4524/40/2007, reclamanții U.I. și U.F. au solicitat desființarea dispoziției din 12 septembrie 2007 emisă de primarul mun. Botoșani, prin care s-a soluționat notificarea din 2008, privind imobilul situat în mun. Botoșani. După administrarea probelor, Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008 a admis în parte acțiunea, obligând primarul mun. Botoșani să emită o dispoziție de completare a art. 1 din Dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în limita diferenței dintre valoarea clădirii din str. X și valoarea imobilului din str. I.C.B., plus valoarea sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile fiind calculate în raport cu data de 30 iunie 2007, corectată cu indicele de inflație de la momentul emiterii noii dispoziții.

A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru suprafața de 2.884 mp teren, respectiv de anulare a art. 2 din Dispoziția nr. 6113/2007. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 31 mai 1986 reclamanții au dobândit în proprietate doar casa cu anexe din mun. Botoșani, nu și terenul aferent, care a trecut în proprietatea statului. Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți să primească în baza Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii doar pentru construcții, nu și pentru terenul aferent acestora, care rămâne supus incidenței dispozițiilor legii speciale în favoarea înstrăinătorului, astfel cum s-a stabilit prin pct. 1.4 sub.

c din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007. Sentința a fost criticată în apel de către reclamanți pentru insuficienta cercetare a fondului cauzei. Prin Decizia nr. 81 din 19 mai 2009 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții U.I. și U.F., împotriva sentinței civile nr. 1512 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția civilă, în Dosarul nr. 4524/40/2007). Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții. Prin Decizia nr. 2384 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 81 din 19 mai 2009, care a fost casată în totalitate, cauza fiind trimisă instanței de apel pentru rejudecare.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că se impune verificarea posibilităților de acordare în compensare a celorlalte două imobile pe care reclamanții le dețineau în calitate de chiriași, precum și verificarea argumentelor invocate de pârât pentru neincluderea acestora în tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare, stabilindu-se, totodată, că este necesară efectuarea unei expertize pentru stabilirea limitelor compensării și a valorii bunurilor ce pot fi atribuite cu acest titlu. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 801/39/2010 și, față de indicațiile din decizia de casare, a fost administrată proba cu expertiză și supliment de expertiză.

Examinând apelul, prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a indicațiilor din decizia de casare, Curtea de Apel a reținut următoarele: În considerarea probei cu expertiză și supliment de expertiză efectuate în cauză, s-a dedus existența unei diferențe valorice între valoarea imobilului expropriat, pe de o parte, și valoarea despăgubirilor ce le-au fost acordate reclamanților în anul 1989 actualizate, cumulată cu valoarea imobilului atribuit în compensare prin dispoziția contestată, pe de altă parte, în limita acestei diferențe justificându-se acordarea de măsuri reparatorii. Astfel, în cea ce privește valoarea imobilului expropriat situat în municipiul Botoșani, prin suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert M.I.

au fost evaluate construcțiile la suma totală de 125.390 lei, din care casa de locuit 99.720 lei, grajdul (fosta bucătărie de vară) 3.570 lei, beciul 3.196 lei, șopronul cu garaj 5.847 lei, gardurile împrejmuitoare 3.457 lei, magazia 9.600 lei, rezultând valoarea totală a acestor construcții de 125.390 lei. Cu privire la suprafața de 2.884 mp teren, curți și grădină, aferentă construcțiilor din str. X, prin decizia de casare a instanței de recurs s-a reținut că pentru acest teren dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparține vânzătorului pe considerentul că acesta ar fi fost proprietarul terenului la momentul trecerii în proprietatea statului.

În ceea ce privește despăgubirile acordate reclamanților cu ocazia exproprierii s-a reținut următoarele: Față de reglementările sus menționate, avându-se în vedere împrejurarea că dispoziția de soluționare a notificării, emisă de entitatea notificată în anul 2007, a fost contestată în prezentul dosar și că valoarea măsurilor reparatorii urmează a fi stabilită în prezenta cauză, pentru actualizarea despăgubirilor ce urmează a fi deduse din valoarea imobilului expropriat în vederea stabilirii întinderii măsurilor compensatorii indicatorul de referință îl constituie cursul leu/dolar din anul soluționării cauzei, în calea de atac a apelului, soluționare care oferă caracter definitiv dispoziției contestate.

Referitor la imobilul din str. X s-a reținut că întrucât imobilul era demolat, iar în locul lui era construită o nouă clădire cu regim de înălțime P+2E, nu a fost evaluat, deci posibilitatea acordării acestui imobil în compensare fiind exclusă. Așa fiind, se conchide că nu se justifică acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X și str. Y. În consecință, s-a considerat că se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, în limita sumei de 14.200,46 lei. Față de aceste dispoziții, cum imobilul expropriat solicitat de reclamanți nu mai poate fi restituit în natură și nici compensarea cu alte imobile nu se poate realiza, a rezultat că aceștia nu pot beneficia decât de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, pe care primarul, în baza dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost obligat să le propună prin decizia ce o va emite.

În consecință, pentru cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Botoșani, în sensul că a obligat primarul municipiului Botoșani să emită în favoarea reclamanților, în completarea dispoziției din 12 septembrie 2007, o dispoziție cu propunere de măsuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013 în limita sumei de 14.200,46 lei, pentru imobilele clădiri situate în Botoșani, județul Botoșani, expropriate prin Decretul nr. 394/1988. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1000 lei.

Astfel, din cuantumul total al cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocat de 3.000 lei (2.000 lei în recurs și 1.000 lei în apel) va fi acordată doar suma de 1.000 lei, aferentă pretențiilor admise. Potrivit dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 50/2008 „cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”. Reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata onorariului pentru expertiza în construcții și suplimentul la această expertiză, în sumă totală de 3.250 lei.

Așa fiind, Curtea de Apel a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 1.083 lei reprezentând ajutor public judiciar, în limita pretențiilor admise. Împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții U.F. și U.I. care au învederat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: În mod greșit instanța a reținut că a analizat cauza sub prisma motivelor de apel și a indicațiilor din decizia de casare, în realitate instanța de apel necercetând fondul cauzei, impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că „prin decizia de casare a instanței de recurs s-a reținut că pentru acest teren dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparține vânzătorului pe considerentul că acesta ar fi fost proprietarul terenului la momentul trecerii în proprietatea statului.

Dat fiind faptul că la data respectivă erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 58/1974, care nu permiteau înstrăinarea terenurilor prin acte autentice, în contractul de vânzare cumpărare din 31 mai 1986 s-a menționat că autorul pârâților le-a înstrăinat doar imobilele construcții cu prețul de 95.000 lei și că întreaga suprafață de 2.884 mp teren aferentă acestora a trecut în proprietatea statului conform actului normativ sus menționat, însă vecinătățile înscrise în contractul autentic individualizează în fapt limitele terenului în discuție, astfel cum erau ele materializate la data respectivă prin garduri împrejmuitoare. Se conchide, sub acest aspect, că singurii îndreptățiți la restituire a terenului sunt reclamanții, în virtutea contractului de vânzare cumpărare din 31 mai 1986, terenul aferent construcțiilor trecând în proprietatea statului de la aceștia și nu de la autorul pârâților.

Se mai menționează că au stăpânit în fapt, ca proprietari, construcțiile și terenul dobândit până în anul 1989 când întregul imobil a fost preluat de stat în baza Decretului de expropriere nr. 394/1988, în vederea construirii unui ansamblu de locuințe. Instanța de apel nu reține că în realitate decizia nr. 81 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava a fost casată în totalitate, sens în care instanța era învestită cu rejudecarea apelului așa cum a fost formulat, cu obligativitatea respectării indicațiilor din decizia de casare, sens în care instanța de apel nu ar fi analizat cel de-al doilea motiv de apel.

Se consideră că în mod greșit instanța de apel a reținut că în ceea ce privește diferența valorică în limita căreia reclamanții justifică îndreptățirea la acordarea măsurilor reparatorii este de doar 14.200,46 lei, respectiv valoarea imobilului expropriat de 125.390 lei din care se deduc valorile însumate ale despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii de 50.071,15 lei și ale imobilului din L.C.B., în cuantum de 61.118,39 lei, calculul instanței de apel fiind greșit, valoarea măsurilor reparatorii fiind mult mai mare.

Potrivit suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert M.I., din suprafața totală de 2.884 mp teren curte și grădină aferentă construcțiilor expropriate, evaluată prin raportul inițial la valoarea de 140 euro/mp, a fost afectată de blocurile de locuințe edificate ulterior anului 1989 doar suprafața de 1.367 mp teren, diferența de 1.517 mp teren fiind liberă, concluzionându-se că instanța de apel a făcut un calcul greșit și că în realitate valoarea actuală a imobilului expropriat, este de 1.898.542 lei, din care 125.390 lei reprezintă valoarea construcțiilor expropriate iar 1.773.152 lei reprezintă valoarea suprafeței de 2.884 mp teren (echivalentul a 403.760 euro).

În ceea ce privește valoarea actualizată a despăgubirilor ce le-au fost acordate la momentul exproprierii, se consideră că, în baza procesului verbal din 24 ianuarie 1989 al Comisiei Județene de evaluare a bunurilor imobile și terenurilor Botoșani pentru construcțiile expropriate li s-a acordat o despăgubire în sumă de 66.589 lei, iar potrivit raportului de expertiză contabilă această despăgubire a fost reactualizată la nivelul sumei de 15.479, 38 dolari SUA, prin raportarea cursului valutar din momentul exproprierii la cel din anul soluționării notificării (2007). Sub aspectul modului de calcul al despăgubirilor actualizate, indicatorul de referință îl constituie cursul leu/dolar din anul emiterii deciziei sau dispoziției prin care se soluționează notificarea, prin urmare, valoarea totală a imobilului acordat în compensare prin dispoziția contestată este de 60.947,41 lei.

Se mai învederează că în mod greșit instanța de apel reține că posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X și str. Y este exclusă, având în vedere atât valoarea, cât și imposibilitatea atribuirii în natură; în ceea ce privește valoarea, calculul făcut de către instanță este greșit, valoarea fiind cea indicată de reclamanți; referitor la imobilul din str. X, potrivit raportului de expertiză și suplimentului la raport, o parte din acest imobil este proprietatea lui U.L.S., care l-a dobândit prin cumpărare (respectiv porțiunea identificată în contur verde în planurile de situație anexă la raportul inițial), iar partea compusă din camerele 1, 2, 3, 7, 8, 9, holul nr. 5, vestibulul nr. 1, veranda și terasa împreună cu terenul aferent în suprafață de 848,63 mp aparține în proprietate Municipiului Botoșani.

Examinând situația juridică a imobilului din str. X din perspectiva dezlegărilor cuprinse în decizia instanței de recurs se arată că nu există nici un argument legal pentru neincluderea imobilului din str. X în tabelul bunurilor disponibile în contextul în care contractul de închiriere din 2009 si-a încetat valabilitatea la data de 9 mai 2014. Sub aspect valoric, prin raportul inițial de expertiză partea de construcție care face parte din domeniul privat al mun. Botoșani (corespunzător variantei de identificare A) a fost evaluată la suma de 23.397 lei. Prin urmare, valoarea totală a imobilului proprietatea mun. Botoșani, este de 74.517 lei. Se consideră că este posibilă și justificată acordarea măsurilor reparatorii în echivalent sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X și str. Y astfel cum au fost ele individualizate anterior, valoarea cumulată a acestora fiind de 85.506,12 lei.

Prin urmare, diferența dintre valoarea totală măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți (respectiv 867.911,28 lei) și valoarea bunurilor ce pot fi atribuite în compensare (respectiv 85.506,12 lei) este în sumă de 782.405,16 lei, motiv pentru care se solicită ca în limita acestei sume să li se acorde măsuri compensatorii. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerentele: Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevăd că se poate solicita modificarea unei hotărâri atunci când aceasta este dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau când aceasta este lipsită de temei legal.

Recurenții reclamanți invocă în primul rând aplicarea greșită a prevederilor art. 315 C. proc. civ., criticând în esență neacordarea măsurilor reparatorii pentru terenul aferent construcțiilor din str. Y. În cauză instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 315 C. proc. civ., ale art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 precum și art. 1 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 165/2013. În ceea ce privește imobilul teren aferent construcțiilor în suprafață de 2884 mp, în mod corect s-a reținut, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 315 C. proc.

civ., că prin Decizia de casare nr. 2384 din 21 aprilie 2011, Înalta Curte a statuat că, relativ la acest teren, dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparține vânzătorului care are calitatea de proprietar la momentul trecerii terenurilor (ce au intrat sub incidența Legii nr. 58/1974) în proprietatea statului, fiind tranșată irevocabil îndreptățirea recurenților-reclamanți exclusiv pentru construcțiile ce se găseau pe teren, ca efect al exproprierii, construcții demolate ulterior. Astfel, instanța de apel a respectat dezlegările deciziei de casare și în considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a soluționat definitiv un aspect al litigiului.

Motivul de recurs invocat de recurenții-reclamanți în ceea ce privește diferența valorică în limita căreia reclamanții justifică îndreptățirea la măsuri reparatorii prin echivalent nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Pe de o parte criticile reclamanților vizează premisa greșită, susținută cu ignorarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul includerii și a terenului în categoria imobilelor pentru care au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, iar pe de altă parte se susțin aspecte de netemeinicie a deciziei recurate ce nu pot fi supuse controlului de nelegalitate pe calea prezentului recurs, ele constituind nemulțumiri față de modul de calcul al cuantumului despăgubirilor la care se consideră îndreptățiți.

Totodată, având în vedere că la momentul exproprierii recurenții au încasat o despăgubire pentru construcțiile expropriate Curtea de Apel a realizat o corectă aplicare a art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 raportat la dispozițiile art. 11.4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 250/2007 conform cărora modul de calcul al despăgubirilor de rambursat se face prin raportarea la coeficientul de actualizare precizat la art. 1 alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002. Astfel, a stabilit că, pentru actualizarea despăgubirilor ce se deduc din valoarea imobilului expropriat, (construcție, în cazul de față) în vederea stabilirii întinderii măsurilor reparatorii, indicatorul de referință este cursul leu/dolar din anul soluționării cauzei, motiv pentru care se impune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, în limita sumei de 14.200,46 lei.

S-a reținut în mod just că, din sintagma folosită în art. 1 alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002 „cursul leu/dolar SUA din anul emiterii” se deduce că în mod corect pentru determinarea valorii dolarului la data efectuării calculului s-a avut în vedere cursul mediu B.N.R. pentru anul 2014 ( 1 dolari SUA = 3,2347 lei) și nu cursul dolarului la data soluționării cauzei. Instanța de apel a interpretat în mod just și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 considerând că singura măsură reparatorie care se impune în speță, față de imposibilitatea restituirii în natură și a compensării cu alte imobile, o constituie compensarea prin puncte, prevăzută în Legea nr. 165/2013, motiv pentru care a fost obligat primarul municipiului Botoșani la emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurii compensatorii pentru imobilele clădiri situate în Botoșani în limita sumei de 14.200,46 lei.

Nici susținerile recurenților-reclamanți privind posibilitatea atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. X și str. Y nu pot fi primite. Corect s-a reținut că imobilul din X a fost evaluat la 8.968 lei (construcțiile), iar terenul la suma de 12.729,45 euro, pentru imobilul din str. X că acesta este demolat, în locul lui fiind construită o nouă clădire, motiv pentru care nu este posibilă atribuirea în compensare, așa cum au solicitat recurenții-reclamanți.

Cum măsurile reparatorii la care recurenții sunt îndreptățiți în mod legal, se situează la nivelul pragului valoric de 14.200,46 lei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod corect instanța de apel nu a validat atribuirea în natură, în compensare, a imobilului din str. X cu o valoare superioară sumei de 14.200,46 lei, în timp ce situația juridică actuală a imobilului din str. X (construcție demolată urmată de ridicarea unei noi clădiri - P+2E) ce nu se încadrează în sfera de incidență a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu a mai impus în concret și realizarea operațiunii de comparare a celor două valori (măsuri reparatorii în echivalent cuvenite recurenților și valoarea acestui imobil).

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamanții U.F. și U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, și se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții U.F. și U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2015.