ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2384/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2384/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la secția civilă a Tribunalului Botoșani, secția

civilă,

sub nr. 4524/40 din 10 octombrie 2008,

petenții U.I. și U.F. au

atacat pentru netemeinicie și nelegalitate

dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă în procedura Legii nr. 10/2001

de către Primarul municipiului

Botoșani,

prin care li s-a soluționat notificarea înregistrată sub nr. 48/2002, cu

referire la imobilul fost situat în municipiul Botoșani.

Contestatorii

au arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

23920 din 12 iulie 1986, au cumpărat de la

vânzătorul

D.S. imobilul situat în Botoșani,

compus

din casă cu anexe și cu un teren aferent împrejmuit de 2.884 mp,

pentru

care au plătit prețul de 146.000 lei; că în actul de vânzare menționat s-a

consemnat că terenul

aferent construcției a

trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974,

iar că prin Decretul nr. 394/1988 s-a dispus

exproprierea întregului imobil

pentru cauză de utilitate publică, încât

casa de locuit și anexele au fost demolate, iar 1.450 mp din teren au fost

ocupați de construcții și utilități publice.

Au

mai susținut contestatorii că sunt îndreptățiți să pretindă măsuri reparatorii

pentru pierderea proprietății lor - casă cu anexe și teren aferent

de 2.884 mp - constând în restituirea în natură a

terenului de 1.434 mp

rămas

neconstituit după expropriere și în măsuri în echivalent pentru rest, cu

luarea

în considerare a faptului că au fost despăgubiți la expropriere cu suma de

circa 64.000 lei

Au pretins ca, prin echivalent, să primească în proprietate pe

lângă imobilul

situat în strada I.C. nr. 94 (clădire plus 742,31 m

teren aferent)

acordat prin art. 1 din dispoziția atacată și alte două imobile

care se află

în posesia lor, adică acela din Botoșani, strada P. nr.

39 (19) compus din locuință cu anexe

și 671 mp teren aferent, precum și cel din Botoșani, strada S. nr. 6, compus

din spațiu atelier și 600 mp teren.

Contestatorii

au mai solicitat despăgubiri bănești, până la echivalarea valorică

raportată la întregul imobil fost situat în strada

T. nr. 2, asupra căruia li

s-a recunoscut îndreptățirea prin sentința

Tribunalului Botoșani dată în dosarele nr. 4629/C/2003 și respectiv nr. 493/08

iulie 2004.

Prin

sentința civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008, tribunalul Botoșani, secția

civilă, a admis în parte contestația petenților U.I. și U.F., a obligat

Primarul municipiului Botoșani să emită o

dispoziție de

completare a art. 1 din

dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de

măsuri reparatorii în echivalent, în limita

diferenței dintre valoarea clădirii

din strada T. nr. 2, fostă

proprietatea petenților și valoarea imobilului din strada I.C. nr. 94 (art. 1

din dispoziția nr. 6113/2007) plus

valoarea

sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile menționate fiind calculate

în

raport de data de 30 iunie 2007, corectată cu indicele de inflație de la

momentul emiterii noii dispoziții și a respins, ca nefondată, cererea de

acordare de despăgubiri

pentru suprafața de

2884 mp fost situată în strada T. nr. 2, respectiv de

anulare a art. 2

din dispoziția nr. 6113/2007.

Pentru a

hotărî astfel,

s-a reținut ca fiind

întemeiată

în parte contestația formulată de petenți.

De

asemenea, s-a mai reținut că nu se poate susține, întemeiat, faptul că

exproprierea ulterioară, din

anul 1988, i-a afectat pe dobânditorii U. și

în ce privește terenul aferent construcțiilor lor, câtă vreme la acel moment ei

nu erau proprietari asupra acestui bun, încât ipoteza prevăzută de art. 3 alin.

(1) lit. a) Legea nr. 10/2001 nu a fost îndeplinită în speță.

Astfel, în cauza de față, terenul de 2.884 mp rămâne

supus

incidenței Legii nr. 10/2001 în favoarea proprietarului terenului de la

data

trecerii în proprietatea statului, deci în favoarea înstrăinătorului ce

a fost

supus rigorii Legii nr. 58/1974, astfel cum s-a stabilit prin pct. 1. 4.

lit. c)

prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001.

În

consecință, instanța a reținut că orice pretenție a contestatorilor cu privire

la

terenul de 2.884 mp fost situat în strada

T. nr. 2, Botoșani, nu este

întemeiată, încât se cuvine să fie respinsă.

În ceea ce privește restul pretențiilor contestatorilor,

Tribunalul

a reținut că

poate exista o diferență consistentă între valoarea clădirii anexelor din strada

T. nr. 2, preluate prin expropriere de la aceștia,

stabilită în prețurile lunii iunie 2007 la suma de 127.681 lei prin

expertiza inginer I.P. (fila 26 dosar) și valoarea actualizată a despăgubirilor

încasate cu același prilej, estimată la 15.479,38 dolari SUA prin

expertiza G.R. (fila 149 dosar) - echivalentul în lei (RON) fiind aproximativ

45.000 lei, calculat prin aplicarea unui curs de 2,9 – 3,0 lei/ dolari SUA, la

care se adaugă valoarea estimată pentru imobilul din str.

I.C. nr. 94 acordat în compensare.

Într-un asemenea context, ce se cuvine a fi verificat

explicit de

Primarul municipiului Botoșani sesizat cu soluționarea notificării

petenților,

prin

evaluări concomitente pentru aceeași zi de 30 iunie 2007, contestatorii sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii suplimentare, până la echivalarea

integrală a prejudiciului suferit prin pierderea

imobilului din strada T.

nr. 2.

Drept

urmare, instanța a constatat că se impunea completarea corespunzătoare a art. 1

din

dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de măsuri

reparatorii

în echivalent, urmând ca acordarea acestora să poată viza imobilele

strict

solicitate de

contestatori, numai în situația includerii lor în lista indicată

de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și numai

cu încadrarea valorică în

eventuala diferență rămasă neacoperită conform

dispoziției nr. 6113/2007.

Cu referire la dosarul

nr. 4629/C/2003 al Tribunalului Botoșani, al cărui obiect este format de o

solicitare anterioară bazată pe aceeași situație de fapt și având în vedere

dispozițiile Legii nr. 10/2001 în forma inițială, care a fost casat cu

trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 894/7 11 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că nu s-a invocat litispendența, câtă

vreme acest dosar a fost suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până

la soluționarea prezentului dosar, sens în care au fost depuse extrase din

evidențele ecris.

Împotriva menționatei

sentințe au declarat apel, în termen legal, petenții U.I. și U.F.. Prin decizia

civilă nr. 81 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava a fost respins, ca

nefondat, apelul.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că, în raport de probele administrate în

cauză, apelul este neîntemeiat, având în vedere că diferențele de valoare

rezultate din expertizele de specialitate efectuate în acest sens sunt

semnificative. Mai mult, justa soluționare a pretențiilor reclamanților și

acoperirea integrală a prejudiciului suferit au impus stabilirea termenilor de

comparație în raport de aceeași dată.

Față de împrejurarea că

petenții au solicitat ca pentru diferența de prejudiciu rămasă neacoperită să

li se acorde, în compensare, alte imobile determinate, soluția instanței de

fond de a nu indica în mod expres cuantumul și forma măsurilor reparatorii, cu

considerentele expuse, este una favorabilă acestora.

Cu referire la soluția

de respingere a cererii privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul

de 2880 mp expropriat, Curtea a reținut că prima instanță a făcut o corectă

apreciere a probelor și aplicare a legii, în acord cu dispozițiile pct. 1.4 din

H.G. nr. 250/2007, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001.

Față de conținutul

concret al contractului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică (f. 13

dosar fond), în care s-a stipulat că „terenul aferent construcțiilor ce se

înstrăinează trece în proprietatea statului, în temeiul Legii nr.

58/1974",

susținerile petenților potrivit cărora însuși prețul achitat face dovada

dobândirii și a terenului aferent construcțiilor sunt lipsite de relevanță în

prezenta cauză, neputând fi cercetate în acest cadru procesual.

Împotriva menționatei

decizii au declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți U.I.

și U.F., pentru motive de nelegalitate și netemeinice întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora

s-a arătat că instanța de apel nu a făcut decât să copieze motivarea instanței

de fond, fără o cercetare justă a motivelor de apel și nu a soluționat în mod

efectiv contestația formulată, ci a lăsat la îndemâna organului administrativ,

respectiv a primarului, de a efectua evaluări concomitente pentru aceeași zi de

30 iunie 2007 a imobilelor, respectiv atât al celui demolat, cât și a celor

două imobile solicitate a fi acordate în compensare, fără a impune o sancțiune

primarului pentru nerezolvarea acestei obligații și fără a impune un termen

limită de soluționare.

Astfel, prin soluția

dispusă de instanța de fond, recurenții sunt lăsați la îndemâna arbitrariului

și la îndemâna voinței primarului, care, așa cum se observă din întâmpinările

și răspunsurile la notificare, le-a negat acestora chiar dreptul pretins. Din

acest motiv, recurenții consideră nelegală și nedreaptă soluția instanței de

apel, cât și a primei instanțe de fond, care, deși au arătat că recurenții își

însușesc rapoartele de expertiză în cauză, nu a soluționat într-un mod fără

echivoc modalitatea de a fi despăgubiți și nu au impus sancțiuni organelor

administrative.

Recurenții consideră că

în mod judicios se impunea efectuarea expertizei judiciare care să stabilească

prețul imobilelor la data de 30 iunie 2007, corectat cu indicele de inflație la

momentul emiterii dispoziției, atât pentru imobilul demolat, cât și pentru cele

două imobile solicitate a le fi acordate în compensare, efectuarea acestor

expertize trebuia să fie pusă în discuția părților în baza principiului rolului

activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Totodată, arată

recurenții, era necesar a se rezolva și situația suprafeței de 2884 mp teren

aferent casei de locuit din str. T. nr. 2, Botoșani și a se stabili calitatea

de proprietar prin martori și acordarea de măsuri reparatorii raportat la

actele normative în vigoare la data formulării notificării și a Normelor

metodologice anterioare celor prevăzute prin H.G. nr. 250/2007.

Astfel, nefiind administrate

aceste probe și lăsându-se la îndemâna pârâtei și a primarului efectuarea

acestor acte, le-a fost încălcat în mod grav dreptul la apărare, la un proces

echitabil și dreptul de proprietate, statuat prin art. 1 din Protocolul nr. 1

al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Analizând recursul

declarat, în raport de criticile menționate care se încadrează în motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea apreciază că

acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe de fond

nu s-au preocupat de a afla adevărul în ceea ce privește posibilitatea

acordării în compensare și a celor două imobile pe care reclamanții le dețin în

prezent cu chirie, omițând a pune în discuție și a administra probe cu privire

la compensarea solicitată de reclamanți.

Astfel, prima instanță

de fond a menținut măsura dispusă prin dispoziția atacată de acordare în

compensare numai a unuia dintre cele trei imobile solicitate, cu motivarea că

acordarea în compensare poate viza

numai

imobilele care se includ în lista indicată

de

art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și numai dacă se încadrează valoric în

eventuala

diferență rămasă neacoperită conform dispoziției nr. 6113/2007. În apel s-a

menționat sub acest aspect că, față de împrejurarea că petenții au solicitat ca

pentru diferența de prejudiciu rămasă neacoperită să li se acorde, în

compensare, alte imobile determinate, soluția instanței de fond de a nu indica

în mod expres cuantumul și forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse,

este una favorabilă acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea.

Înalta Curte consideră

că o astfel de motivare încalcă și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., căci, deși cele două imobile solicitate a fi acordate în compensare, nu

făceau parte din lista bunurilor care puteau fi acordate în compensare,

instanța avea obligația de a verifica dacă și acestea puteau fi acordate în

natură contestatorilor din moment ce aceștia le dețin în prezent cu chirie de

la primărie. Instanța de apel, deși a fost investită cu critici sub acest

aspect, nu și-a motivat soluția de menținere a neacordării acestei compensări,

rezumîndu-se să aprecieze că soluția instanței de fond, de a nu indica în mod

expres cuantumul și forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este

una favorabilă acestora, ceea ce determină incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

De asemenea,

este incident în cauză și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în sensul că instanța nu a dat dovadă de rol activ pentru a

verifica posibilitatea prevăzută de art. 1 pct. 5 al Legii nr. 10/2001 de

acordare în compensare a celor două imobile ocupate de recurenți cu contracte

de închiriere de la primărie, nefiind administrate probe sub aspectul

argumentelor invocate de către primărie pentru care imobilele situate

Botoșani, P. nr.

39 (19) compus din

locuință cu anexe și 671 mp teren aferent, precum și cel din Botoșani, strada S.

nr. 6, compus din spațiu atelier și 600 mp teren nu pot fi cuprinse în tabelul

bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare în temeiul art. 1 pct.

5 al Legii nr. 10/2001.

De asemenea,

aceste bunuri, în măsura în care se vor putea atribui în compensare, trebuie

evaluate de către instanță printr-o expertiză de specialitate, în scopul de a

stabili limitele compensării, iar evaluarea lor nu trebuie lăsată la aprecierea

primăriei, căci, față de obiectul cauzei, contestație la dispoziția emisă în

procedură administrativă, instanța are plenitudine de competență în a verifica,

atât sub aspectul temeiniciei, cât și al legalității, acest act emis în

procedura administrativă și să dispună toate probele pe care le consideră

necesare în acest scop.

În ceea ce

privește criticile referitoare la greșita nerecunoaștere a dreptului de

proprietate al recurenților asupra celor 2884 mp teren aferent casei de locuit

din str. T. nr. 2 Botoșani și neacordarea de măsuri reparatorii raportat la

actele normative în vigoare la data formulării notificării și a Normelor

metodologice anterioare celor prevăzute prin H.G. nr. 250/2007, acestea nu pot

fi primite.

Aceasta

deoarece terenul aferent locuinței cumpărate de contestatori

rămâne supus

Legii nr. 10/2001, care recunoaște dreptul de proprietate în favoarea

proprietarului terenului de la data

trecerii

în proprietatea statului, deci în favoarea înstrăinătorului ce a fost

supus rigorii Legii nr. 58/1974, astfel cum se

reglementează fără echivoc în pct. 1.4. lit. c) d

in H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Față de împrejurarea că

instanța de judecată ar mai fi fost investită cu o pricină identică cu cea din

prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că dosarul nr. 4629/C/2003 al

Tribunalului Botoșani, purtând în prezent nr. 6207/1/2005 pe rolul Curții de

Apel Suceava a fost suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la

soluționarea prezentului dosar, după respingerea excepțiilor de litispendență

și conexitate cu dosarul din prezenta cauză, astfel cum rezultă din evidențele

ECRIS atașate în recurs, astfel încât soluționarea sa urmează a se realiza în

raport de hotărârea pronunțată în prezenta cauză.

Pentru aceste argumente,

constatându-se că se impune administrarea de probatorii care nu se poate

realiza în faza procesuală a recursului, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, casată decizia și trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel, cu recomandarea de a administra probe

sub aspectul posibilității acordării în compensare și a celorlalte două imobile

pe care recurenții le dețin cu chirie de la primărie, atât din punctul de

vedere al înscrierii acestor bunuri în tabelul la care face referire art. 1

pct. 5 al Legii nr. 10/2001, cât și în raport de valoarea despăgubirii ce

trebuie acordată și în limitele căreia se realizează compensarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de apelanții-reclamanți U.I. și U.F. împotriva deciziei nr. 81 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 aprilie 2010.