ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2384/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la secția civilă a Tribunalului Botoșani, secția civilă, sub nr. 4524/40 din 10 octombrie 2008, petenții U.I. și U.F. au atacat pentru netemeinicie și nelegalitate dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă în procedura Legii nr. 10/2001 de către Primarul municipiului Botoșani, prin care li s-a soluționat notificarea înregistrată sub nr. 48/2002, cu referire la imobilul fost situat în municipiul Botoșani. Contestatorii au arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23920 din 12 iulie 1986, au cumpărat de la vânzătorul D.S.

imobilul situat în Botoșani, compus din casă cu anexe și cu un teren aferent împrejmuit de 2.884 mp, pentru care au plătit prețul de 146.000 lei; că în actul de vânzare menționat s-a consemnat că terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, iar că prin Decretul nr. 394/1988 s-a dispus exproprierea întregului imobil pentru cauză de utilitate publică, încât casa de locuit și anexele au fost demolate, iar 1.450 mp din teren au fost ocupați de construcții și utilități publice.

Au mai susținut contestatorii că sunt îndreptățiți să pretindă măsuri reparatorii pentru pierderea proprietății lor - casă cu anexe și teren aferent de 2.884 mp - constând în restituirea în natură a terenului de 1.434 mp rămas neconstituit după expropriere și în măsuri în echivalent pentru rest, cu luarea în considerare a faptului că au fost despăgubiți la expropriere cu suma de circa 64.000 lei Au pretins ca, prin echivalent, să primească în proprietate pe lângă imobilul situat în strada I.C. nr. 94 (clădire plus 742,31 m teren aferent) acordat prin art. 1 din dispoziția atacată și alte două imobile care se află în posesia lor, adică acela din Botoșani, strada P. nr. 39 (19) compus din locuință cu anexe și 671 mp teren aferent, precum și cel din Botoșani, strada S. nr. 6, compus din spațiu atelier și 600 mp teren.

Contestatorii au mai solicitat despăgubiri bănești, până la echivalarea valorică raportată la întregul imobil fost situat în strada T. nr. 2, asupra căruia li s-a recunoscut îndreptățirea prin sentința Tribunalului Botoșani dată în dosarele nr. 4629/C/2003 și respectiv nr. 493/08 iulie 2004. Prin sentința civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008, tribunalul Botoșani, secția civilă, a admis în parte contestația petenților U.I. și U.F., a obligat Primarul municipiului Botoșani să emită o dispoziție de completare a art. 1 din dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în limita diferenței dintre valoarea clădirii din strada T. nr. 2, fostă proprietatea petenților și valoarea imobilului din strada I.C.

nr. 94 (art. 1 din dispoziția nr. 6113/2007) plus valoarea sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile menționate fiind calculate în raport de data de 30 iunie 2007, corectată cu indicele de inflație de la momentul emiterii noii dispoziții și a respins, ca nefondată, cererea de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 2884 mp fost situată în strada T. nr. 2, respectiv de anulare a art. 2 din dispoziția nr. 6113/2007. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut ca fiind întemeiată în parte contestația formulată de petenți. De asemenea, s-a mai reținut că nu se poate susține, întemeiat, faptul că exproprierea ulterioară, din anul 1988, i-a afectat pe dobânditorii U. și în ce privește terenul aferent construcțiilor lor, câtă vreme la acel moment ei nu erau proprietari asupra acestui bun, încât ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) Legea nr. 10/2001 nu a fost îndeplinită în speță.

Astfel, în cauza de față, terenul de 2.884 mp rămâne supus incidenței Legii nr. 10/2001 în favoarea proprietarului terenului de la data trecerii în proprietatea statului, deci în favoarea înstrăinătorului ce a fost supus rigorii Legii nr. 58/1974, astfel cum s-a stabilit prin pct. 1. 4. lit. c) prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. În consecință, instanța a reținut că orice pretenție a contestatorilor cu privire la terenul de 2.884 mp fost situat în strada T. nr. 2, Botoșani, nu este întemeiată, încât se cuvine să fie respinsă. În ceea ce privește restul pretențiilor contestatorilor, Tribunalul a reținut că poate exista o diferență consistentă între valoarea clădirii anexelor din strada T. nr. 2, preluate prin expropriere de la aceștia, stabilită în prețurile lunii iunie 2007 la suma de 127.681 lei prin expertiza inginer I.P.

(fila 26 dosar) și valoarea actualizată a despăgubirilor încasate cu același prilej, estimată la 15.479,38 dolari SUA prin expertiza G.R. (fila 149 dosar) - echivalentul în lei (RON) fiind aproximativ 45.000 lei, calculat prin aplicarea unui curs de 2,9 – 3,0 lei/ dolari SUA, la care se adaugă valoarea estimată pentru imobilul din str. I.C. nr. 94 acordat în compensare.

Într-un asemenea context, ce se cuvine a fi verificat explicit de Primarul municipiului Botoșani sesizat cu soluționarea notificării petenților, prin evaluări concomitente pentru aceeași zi de 30 iunie 2007, contestatorii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii suplimentare, până la echivalarea integrală a prejudiciului suferit prin pierderea imobilului din strada T. nr. 2. Drept urmare, instanța a constatat că se impunea completarea corespunzătoare a art. 1 din dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca acordarea acestora să poată viza imobilele strict solicitate de contestatori, numai în situația includerii lor în lista indicată de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și numai cu încadrarea valorică în eventuala diferență rămasă neacoperită conform dispoziției nr. 6113/2007.

Cu referire la dosarul nr. 4629/C/2003 al Tribunalului Botoșani, al cărui obiect este format de o solicitare anterioară bazată pe aceeași situație de fapt și având în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001 în forma inițială, care a fost casat cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 894/7 11 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că nu s-a invocat litispendența, câtă vreme acest dosar a fost suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea prezentului dosar, sens în care au fost depuse extrase din evidențele ecris. Împotriva menționatei sentințe au declarat apel, în termen legal, petenții U.I. și U.F.. Prin decizia civilă nr. 81 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava a fost respins, ca nefondat, apelul.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, în raport de probele administrate în cauză, apelul este neîntemeiat, având în vedere că diferențele de valoare rezultate din expertizele de specialitate efectuate în acest sens sunt semnificative. Mai mult, justa soluționare a pretențiilor reclamanților și acoperirea integrală a prejudiciului suferit au impus stabilirea termenilor de comparație în raport de aceeași dată. Față de împrejurarea că petenții au solicitat ca pentru diferența de prejudiciu rămasă neacoperită să li se acorde, în compensare, alte imobile determinate, soluția instanței de fond de a nu indica în mod expres cuantumul și forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este una favorabilă acestora.

Cu referire la soluția de respingere a cererii privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul de 2880 mp expropriat, Curtea a reținut că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor și aplicare a legii, în acord cu dispozițiile pct. 1.4 din H.G. nr. 250/2007, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Față de conținutul concret al contractului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică (f. 13 dosar fond), în care s-a stipulat că „terenul aferent construcțiilor ce se înstrăinează trece în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974", susținerile petenților potrivit cărora însuși prețul achitat face dovada dobândirii și a terenului aferent construcțiilor sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, neputând fi cercetate în acest cadru procesual.

Împotriva menționatei decizii au declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți U.I. și U.F., pentru motive de nelegalitate și netemeinice întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanța de apel nu a făcut decât să copieze motivarea instanței de fond, fără o cercetare justă a motivelor de apel și nu a soluționat în mod efectiv contestația formulată, ci a lăsat la îndemâna organului administrativ, respectiv a primarului, de a efectua evaluări concomitente pentru aceeași zi de 30 iunie 2007 a imobilelor, respectiv atât al celui demolat, cât și a celor două imobile solicitate a fi acordate în compensare, fără a impune o sancțiune primarului pentru nerezolvarea acestei obligații și fără a impune un termen limită de soluționare.

Astfel, prin soluția dispusă de instanța de fond, recurenții sunt lăsați la îndemâna arbitrariului și la îndemâna voinței primarului, care, așa cum se observă din întâmpinările și răspunsurile la notificare, le-a negat acestora chiar dreptul pretins. Din acest motiv, recurenții consideră nelegală și nedreaptă soluția instanței de apel, cât și a primei instanțe de fond, care, deși au arătat că recurenții își însușesc rapoartele de expertiză în cauză, nu a soluționat într-un mod fără echivoc modalitatea de a fi despăgubiți și nu au impus sancțiuni organelor administrative.

Recurenții consideră că în mod judicios se impunea efectuarea expertizei judiciare care să stabilească prețul imobilelor la data de 30 iunie 2007, corectat cu indicele de inflație la momentul emiterii dispoziției, atât pentru imobilul demolat, cât și pentru cele două imobile solicitate a le fi acordate în compensare, efectuarea acestor expertize trebuia să fie pusă în discuția părților în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Totodată, arată recurenții, era necesar a se rezolva și situația suprafeței de 2884 mp teren aferent casei de locuit din str. T. nr. 2, Botoșani și a se stabili calitatea de proprietar prin martori și acordarea de măsuri reparatorii raportat la actele normative în vigoare la data formulării notificării și a Normelor metodologice anterioare celor prevăzute prin H.G.

nr. 250/2007. Astfel, nefiind administrate aceste probe și lăsându-se la îndemâna pârâtei și a primarului efectuarea acestor acte, le-a fost încălcat în mod grav dreptul la apărare, la un proces echitabil și dreptul de proprietate, statuat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Analizând recursul declarat, în raport de criticile menționate care se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Ambele instanțe de fond nu s-au preocupat de a afla adevărul în ceea ce privește posibilitatea acordării în compensare și a celor două imobile pe care reclamanții le dețin în prezent cu chirie, omițând a pune în discuție și a administra probe cu privire la compensarea solicitată de reclamanți.

Astfel, prima instanță de fond a menținut măsura dispusă prin dispoziția atacată de acordare în compensare numai a unuia dintre cele trei imobile solicitate, cu motivarea că acordarea în compensare poate viza numai imobilele care se includ în lista indicată de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și numai dacă se încadrează valoric în eventuala diferență rămasă neacoperită conform dispoziției nr. 6113/2007. În apel s-a menționat sub acest aspect că, față de împrejurarea că petenții au solicitat ca pentru diferența de prejudiciu rămasă neacoperită să li se acorde, în compensare, alte imobile determinate, soluția instanței de fond de a nu indica în mod expres cuantumul și forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este una favorabilă acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea.

Înalta Curte consideră că o astfel de motivare încalcă și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., căci, deși cele două imobile solicitate a fi acordate în compensare, nu făceau parte din lista bunurilor care puteau fi acordate în compensare, instanța avea obligația de a verifica dacă și acestea puteau fi acordate în natură contestatorilor din moment ce aceștia le dețin în prezent cu chirie de la primărie. Instanța de apel, deși a fost investită cu critici sub acest aspect, nu și-a motivat soluția de menținere a neacordării acestei compensări, rezumîndu-se să aprecieze că soluția instanței de fond, de a nu indica în mod expres cuantumul și forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este una favorabilă acestora, ceea ce determină incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. De asemenea, este incident în cauză și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța nu a dat dovadă de rol activ pentru a verifica posibilitatea prevăzută de art. 1 pct. 5 al Legii nr. 10/2001 de acordare în compensare a celor două imobile ocupate de recurenți cu contracte de închiriere de la primărie, nefiind administrate probe sub aspectul argumentelor invocate de către primărie pentru care imobilele situate Botoșani, P. nr. 39 (19) compus din locuință cu anexe și 671 mp teren aferent, precum și cel din Botoșani, strada S. nr. 6, compus din spațiu atelier și 600 mp teren nu pot fi cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare în temeiul art. 1 pct. 5 al Legii nr. 10/2001.

De asemenea, aceste bunuri, în măsura în care se vor putea atribui în compensare, trebuie evaluate de către instanță printr-o expertiză de specialitate, în scopul de a stabili limitele compensării, iar evaluarea lor nu trebuie lăsată la aprecierea primăriei, căci, față de obiectul cauzei, contestație la dispoziția emisă în procedură administrativă, instanța are plenitudine de competență în a verifica, atât sub aspectul temeiniciei, cât și al legalității, acest act emis în procedura administrativă și să dispună toate probele pe care le consideră necesare în acest scop. În ceea ce privește criticile referitoare la greșita nerecunoaștere a dreptului de proprietate al recurenților asupra celor 2884 mp teren aferent casei de locuit din str. T. nr. 2 Botoșani și neacordarea de măsuri reparatorii raportat la actele normative în vigoare la data formulării notificării și a Normelor metodologice anterioare celor prevăzute prin H.G.

nr. 250/2007, acestea nu pot fi primite. Aceasta deoarece terenul aferent locuinței cumpărate de contestatori rămâne supus Legii nr. 10/2001, care recunoaște dreptul de proprietate în favoarea proprietarului terenului de la data trecerii în proprietatea statului, deci în favoarea înstrăinătorului ce a fost supus rigorii Legii nr. 58/1974, astfel cum se reglementează fără echivoc în pct. 1.4. lit. c) d in H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Față de împrejurarea că instanța de judecată ar mai fi fost investită cu o pricină identică cu cea din prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că dosarul nr. 4629/C/2003 al Tribunalului Botoșani, purtând în prezent nr. 6207/1/2005 pe rolul Curții de Apel Suceava a fost suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea prezentului dosar, după respingerea excepțiilor de litispendență și conexitate cu dosarul din prezenta cauză, astfel cum rezultă din evidențele ECRIS atașate în recurs, astfel încât soluționarea sa urmează a se realiza în raport de hotărârea pronunțată în prezenta cauză. Pentru aceste argumente, constatându-se că se impune administrarea de probatorii care nu se poate realiza în faza procesuală a recursului, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, cu recomandarea de a administra probe sub aspectul posibilității acordării în compensare și a celorlalte două imobile pe care recurenții le dețin cu chirie de la primărie, atât din punctul de vedere al înscrierii acestor bunuri în tabelul la care face referire art. 1 pct. 5 al Legii nr. 10/2001, cât și în raport de valoarea despăgubirii ce trebuie acordată și în limitele căreia se realizează compensarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de apelanții-reclamanți U.I. și U.F. împotriva deciziei nr. 81 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2010.