ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2491/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2491/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 3 septembrie 2003

pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, sub nr. 4629/C/2003, reclamanții

U.I. și U.F. au solicitat ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu

cu Primăria Municipiului Botoșani, Prefectura Județului Botoșani și Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să li se acorde în proprietate

imobilele deținute actual cu chirie, situate în Botoșani, str. I.C.B. nr. 94 și

str. P.Ș. nr. 109, în schimbul imobilului expropriat anterior anului 1989,

situat în Botoșani, str. S. nr. 2 și, în subsidiar, dacă nu este posibil,

despăgubiri în bani la valoarea actuală pentru casa și terenul ce au făcut

obiectul exproprierii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare,

reclamanții arată că au o familie numeroasă, alcătuită din 17 persoane și că au

fost proprietarii unei locuințe situată în Botoșani, str. S. nr. 2, cu anexe și

teren de 2884 mp, ce a fost expropriată de stat prin Decretul nr. 394 din 29

decembrie 1988, primind o despăgubire de

64

.

549 RON. Imobilul îl cumpăraseră prin

contractul de vindere-cumpărare din anul 1986.

Mai arată că, după expropriere,

casa a fost demolată și în locul ei și pe terenul respectiv, s-au construit blocuri

de locuințe.

Considerându-se nedreptățiți

și, cum nu li s-a acordat o justă despăgubire și nici o locuință corespunzătoare

pentru familie, solicită fie acordarea de locuință în schimb, fie despăgubiri bănești

de 1.346.500.000 ROL, conform evaluării din expertiză, pentru imobilele respective.

Pe parcursul soluționării

cauzei în primă instanță, prin înscrisul depus la dosar, reclamanții și-au precizat

cererea introductivă, arătând că solicită obligarea Statului român, prin Primăria

și Prefectura Botoșani, să îi despăgubească cu diferența între valoarea reală a

imobilului expropriat, de 1.346.500.000 ROL și suma (în valoare actualizată) pe

care au încasat-o, de 133.188.000 RON, așadar cu suma de 1.213.312.000 ROL.

Prin sentința nr. 493

din 8 iulie 2004 pronunțată în Dosar nr. 4629/C/2003 Tribunalul Botoșani, secția

civilă, a admis acțiunea, a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

să acorde despăgubiri în echivalent reclamanților U.I. și U.F., constând în titluri

de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare totală

de 1.691.280.000 ROL, reprezentând c/v casei și terenului de 2884 mp aferent care

nu mai există și nu pot fi restituite în natură; a obligat același pârât să plătească

reclamanților suma de 4.000.000 ROL cheltuieli de judecară și a respins acțiunea

reclamanților față de Primăria Municipiului Botoșani și Prefectura Județului Botoșani.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că deși reclamanții au solicitat a li se atribui locuința

în care stau în prezent în calitate de chiriași, aceasta nu poate face obiectul

măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât este improprie și i s-a dat

o altă destinație, fiind propusă a fi dezafectată de Primăria Municipiului Botoșani

și nici cu alte bunuri nu pot fi despăgubiți.

Potrivit Legii nr. 10/2001,

în situația în care imobilele nu mai există în natură, iar din probe rezultă cert

că terenul și casa reclamanților nu mai există în prezent, aceștia au dreptul la

despăgubiri prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv

în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile ce se privatizează, la valoarea

imobilelor expropriate, în prezent.

În speță, cum Primăria

Botoșani și Prefectura Județului Botoșani prin Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001,

a apreciat că valoarea imobilelor ar fi în prezent de 479.573.673 RON la cererea

reclamanților s-a efectuat o expertiză care arată că valoarea casei și terenului

expropriat este de 1.691.280.000 ROL.

În atare condiții, așa

cum au solicitat în subsidiar reclamanții, pot beneficia de măsuri reparatorii în

echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul

de privatizare, fiind obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

să acorde despăgubiri în echivalent, respectiv titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare în valoare totală de 1.691.280.000 ROL pentru

imobilele expropriate respectiv casă, anexe și teren de 2884 mp care nu mai există

în natură și nu pot fi restituite.

Cum reclamanții au făcut

cheltuieli de judecată în proces în sumă de 4.000.000 ROL, dovedite cu chitanța

depusă, instanța, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat același pârât să

le plătească suma respectivă.

Întrucât pârâtele Primăria

Municipiului Botoșani și Prefectura Județului Botoșani nu au putut fi obligate la

restituirea în natură ori la plata de daune în echivalent, instanța a respins acțiunea

reclamanților îndreptată împotriva acestora.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel reclamantul U.I. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani.

Reclamantul U.I. a arătat

că principiul de bază și prioritar în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001

este restituirea în natură, fie a fostului imobil, atunci când acesta există, fie

prin compensare, când partea păgubită deține imobile din proprietatea Statului.

Acest principiu nu a fost

aplicat în pricină și, prin urmare, s-a făcut o aplicare greșită a legii, în condițiile

în care reclamantul deține 2 imobile din proprietatea Statului – cel din municipiul

Botoșani, str. I.C.B. nr. 94, compus din casă, cu 872 mp teren, evaluat la 126.354.276

RON, conform raportului de expertiză și imobilul din municipiul Botoșani, str. P.Ș.

nr. 19 (39) compus din casă cu 671 mp teren, evaluat la 281.463.195 RON, potrivit

expertizei – care puteau face obiectul acordării în natură, ca măsură reparatorie

în compensare.

Atribuindu-i-se, prin

compensare, cele 2 imobile și scăzând despăgubirea inițială de 64.549 RON, actualizată

la 572.952.529 RON, ar rămâne să fie despăgubit în echivalent numai cu suma de 710.510.000

RON.

În mod greșit s-a aplicat

legea și, fără nici o justificare, a fost înlăturată cererea de despăgubire prin

compensare cu imobilele Statului pe care reclamanții le dețin cu titlu de chirie.

Considerentele hotărârii relevă că nu a fost tratată decât superficial cererea de

despăgubire în natură prin compensarea cu atribuirea celor 2 imobile menționându-se

doar imobilul din str. I.C.B. nr. 94, cu omiterea aceluia din str. P.Ș. nr. 19 (39)

unde, de asemenea, apelantul este titular al unui contract de închiriere.

Pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice Botoșani, reprezentantă a Ministerului Finanțelor publice,

a criticat pentru nelegalitate obligarea Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, la acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare, în sumă totală de 1.691.280.000 ROL,

reprezentând contravaloarea casei și a suprafeței de 2884 mp teren aferent, care

nu mai exista și nu pot fi restituite în natură, precum și plata sumei de 4.000.000

ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.

În primul rând, se înțelege

că reclamanții au chemat în judecată doar primăria și prefectura, iar Ministerul

Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, poate sta în proces în calitate

de pârât doar fiind chemat în judecată de reclamant și nu introdus din oficiu de

către instanță.

Pârâta s-a mai plâns asupra

necomunicării acțiunii și a înscrisurilor depuse în susținerea acesteia, a documentației

din dosar, fapt ce a condus la lipsirea sa de dreptul la apărare.

Din conținutul sentinței

se subînțelege că suprafața de teren deținută conform actelor de proprietate de

către reclamanți ar fi 250 mp și nu de 2884 mp teren pentru care instanța acordă

despăgubiri, motiv pentru care apreciază că acestea sunt nejustificate.

În plus, instanța de fond

nu a avut în vedere faptul că reclamanții nu au respectat procedura administrativă

impusă de legea specială care derogă de la prevederile dreptului comun, aspect pentru

care acțiunea este prematur introdusă întrucât nu au fost îndeplinite dispozițiile

capitolului 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul ca persoana îndreptățită să se adreseze

justiției doar după primirea răspunsului la notificare prin decizie sau dispoziție

motivată.

În acest context, în mod

nelegal a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 2763

din 19 noiembrie 2004 pronunțată în Dosar nr. 7171/2004, Curtea de Apel Suceava,

secția I civilă, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

D.G.F.P. Botoșani, a schimbat în totalitate sentința atacată în sensul că a respins

acțiunea ca prematur introdusă și a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant,

reținând, în esență, că reclamanții s-au adresat justiției fără ca până la acel

moment să li se fi comunicat o decizie sau dispoziție motivată la notificarea formulată,

astfel că interesul lor de a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent nu

este actual.

Prin decizia nr. 8941

din 7 noiembrie 2006 pronunțată în Dosar nr. 6207/1/2005 Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților

împotriva deciziei mai sus arătate, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

S-a constatat nelegalitatea

reținerii excepției prematurității acțiunii, în condițiile în care unitatea deținătoare,

Primăria municipiului Botoșani, notificată la data de 15 aprilie 2002, cu completări,

la data de 22 iulie 2003, nu s-a conformat dispozițiilor legale de a pronunța o

decizie sau o dispoziție motivată decât după sesizarea instanței.

Absența răspunsului persoanei

juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest

refuz poate și trebuie cenzurat de către tribunal în condițiile legii speciale de

reparație. Conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze

interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea

de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Învestită cu rejudecarea

cauzei, instanța de trimitere a dispus suspendarea acesteia în conformitate cu dispozițiile

art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr.

4524/40/2007 al Tribunalului Botoșani, în care s-a atacat de către aceiași reclamanți

dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Botoșani

în soluționarea notificării acestora înregistrată sub nr. 48/2002.

Față de soluția pronunțată

în Dosarul nr. 4524/40/2007 al Tribunalului Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani

a invocat, prin întâmpinare, la data de 16 aprilie 2015, că acțiunea din dosarul

de față a rămas fără obiect, întrucât instanța a hotărât, în mod definitiv și irevocabil

ca pârâta să emită o dispoziție cu propunere de măsuri compensatorii, în limita

sumei de 14.200,46 RON, pentru imobilele clădiri situate în str. S., nr. 2, expropriate

prin Decretul nr. 394/1988.

Prin decizia nr. 573 din

30 iunie 2015 pronunțată în Dosar nr. 6207/1/2005 Curtea de Apel Suceava, secția

I civilă, în rejudecare, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, a admis apelul

pârâtei D.G.F.P. Botoșani, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins,

ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, înlăturând și

obligația acestui pârât de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000.000

ROL; a menținut dispoziția de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu

cu Primăria Municipiului Botoșani și Prefectura Județului Botoșani.

Reamintind cadrul procesual

al litigiului, instanța de apel a precizat că reclamanții U.I. și U.F. au chemat

în judecată pârâtele Primăria municipiului Botoșani și Prefectura județului Botoșani,

solicitând obligarea primei pârâte să îi recunoască valoarea imobilului expropriat,

compus din construcții și teren, în suprafață de 2884 mp, situat în municipiul Botoșani,

str. S., nr. 2, de 1.346.500.000 ROL, iar a celei de-a doua pârâte la predarea,

în contul acestei sume a imobilelor proprietate de stat, pe care le dețin în calitate

de chiriași, situate în Botoșani, str. I.C.B. nr. 94 și cea din str. P.Ș. nr. 19.

Prin precizările la acțiune

din 22 ianuarie 2004, reclamanții au solicitat obligarea Statului Român, prin Primăria

Municipiului Botoșani, la plata sumei de 1.213.312.000 ROL, reprezentând contravaloarea

imobilului revendicat.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de către reprezentanta Statului Român, la dezbaterile

din prima instanță, nu a fost motivată, abia prin memoriul de apel explicitându-se

excepția, prin aceea că reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată decât cele

două pârâte, statul neputând fi introdus, din oficiu, în cauză.

Astfel justificată, excepția

lipsei calității procesuale pasive nu a putut fi reținută întrucât, prin precizările

la acțiune, anterior menționate, reclamanții au înțeles să se judece și în contradictoriu

cu acest pârât, contrar celor susținute de apelant.

Cât privește excepția

prematurității acțiunii, aceasta a fost tranșată, în sensul respingerii sale, de

către Î.C.C.J. prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a celor două

apeluri formulate.

În memoriul de apel, în

afara excepțiilor de prematuritate a acțiunii și de lipsă calitate procesuală pasivă,

pârâtul Statul Român a invocat, însă, și motive ce vizează fondul cauzei, arătând

că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică. S-au criticat concluziile expertizei

din care rezultă valoarea casei și a terenului expropriate și au fost apreciate

ca nejustificate despăgubirile acordate.

Apelul pârâtului a fost

găsit întemeiat, iar apelul declarat de către reclamant nefondat, pentru considerentele

comune a căror analiză a pornit de la puterea de lucru judecat a sentinței civile

nr. 1512 din 30 ocotmbrie 2008 a Tribunalului Botoșani - Dosar nr. 801/39/2010 (fost

Dosar nr. 4524/40/2007) -, schimbată în parte prin decizia nr. 395 din 18 iunie

2014 a Curții de Apel Suceava, în Dosarul nr. 801/39/2010, decizie rămasă irevocabilă

prin respingerea recursului declarat în cauză, prin decizia nr. 544 din 20

februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin această hotărâre s-a

stabilit, irevocabil, că reclamanții au dreptul, ca urmare a exproprierii imobilului

situat în str. S., nr. 2 din municipiul Botoșani, la măsuri reparatorii prin echivalent,

în limita diferenței dintre valoarea clădirii din str. S., nr. 2, fostă proprietate

a reclamanților și valoarea imobilului din str. I.C.B., acordat în compensare prin

dispoziția Primarului municipiului Botoșani nr. 6113 din 12 septembrie 2007, cumulată

cu valoarea despăgubirilor primite la data exproprierii, măsuri în sumă de 14.200,46

RON. S-a statuat, definitiv și irevocabil, că reclamanții nu au dreptul la despăgubiri

pentru terenul expropriat, fiind îndreptățiți să primească, în conformitate cu Legea

nr. 10/2001, măsuri reparatorii doar cu privire la imobilul construcții expropriat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că dreptul la măsuri reparatorii

pentru terenul în cauză aparține înstrăinătorului și nu reclamanților. Referitor

la solicitarea reclamanților de a li se atribui, în compensare, alte două imobile,

respectiv cele din str. P.Ș. nr. 39 și str. S., nr. 6, instanțele din dosarul arătat

mai sus au statuat, de asemenea, definitiv și irevocabil, că nu se justifică acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma atribuirii în compensare a acestor

două imobile.

Așa fiind, stabilirea

persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii solicitate prin prezenta acțiune,

în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, nu mai poate fi readusă în dezbatere

judiciară, întrucât ar ignora efectele pe care le produce puterea de lucru judecat

al dezlegărilor jurisdicționale irevocabile, și anume cele statuate de instanțele

care au judecat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilele expropriate. Lucrul judecat are un efect pozitiv, potrivit căruia statuările

irevocabile ale unei instanțe judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanțelor

ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat

definitiv litigiul.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc.

civ., reclamantul U.I., formulând următoarele critici:

- În mod greșit instanța

de apel reține că pârâtul Statul Român ar fi contestat și fondul cauzei, acesta

contestând, în realitate, doar faptul că în cauză ar fi incidentă excepția prematurității

(soluționată irevocabil prin decizia nr. 8941/2006 a Î.C.C.J.), sens în care instanța

de apel a depășit limitele învestirii și s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut.

- În mod greșit instanța

de apel reține excepția puterii de lucru judecat, în condițiile în care aceasta

nu a fost invocată de nicio parte, încălcând astfel în mod grav dreptul la apărare,

dreptul la un proces echitabil și principiul contradictorialității. Este adevărat

că dispoziția nr. 6113/2007 a fost contestată, însă în Dosarul nr. 801739/2010 al

Curții de Apel Suceava obiectul dosarului a fost altul, părțile au fost altele,

figurând ca parte doar primăria Botoșani, nu și Statul român, hotărârea nefiindu-i

opozabilă acestuia.

În acest sens, recurentul-reclamant

arată că, deși părțile au pus concluzii numai asupra unei excepții procesuale (cea

invocată de Primăria Botoșani, privitoare la rămânerea fără obiect a acțiunii),

instanța de judecată se pronunță asupra unei alte excepții, pe care nu a pus-o în

discuția părților, privându-le pe acestea de posibilitatea de a-și susține și dovedi

drepturile, de a combate susținerile părții potrivnice ori de a-și exprima poziția

față de măsurile pe care instanța le poate dispune în exercitarea rolului său activ.

În cauză, nesocotirea

principiului contradictorialității s-a produs atunci când părțile au pus concluzii

numai asupra unei excepții procesuale, iar instanța, rămânând în pronunțare asupra

ei, s-a pronunțat asupra unei alte excepții, fără ca aceasta să fi fost pusă în

discuția contradictorie a părților.

Având în vedere că instanța

s-a pronunțat pe o excepție ce nu a fost pusă în discuția părților, soluția este

lovită de nulitate, sens în care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de apel.

- Instanța de apel nu

motivează în nici un fel de ce nu reține apărările reclamantului, astfel încât nu

a fost cercetat fondul apelului declarat de acesta.

În susținerea acestui

motiv de recurs, recurentul-reclamant arată că a criticat hotărârea de primă instanță,

întrucât în mod greșit a fost obligat Statul Român la acordarea de despăgubiri constând

în titluri de valoare nominală și nu s-a procedat la restituirea în natură prin

oferirea de imobile în compensare, cu acordarea unei diferențe de preț.

Atât Curtea de Apel Suceava,

în primul stadiu procesual, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut

reclamanților calitatea de persoane îndreptățite, iar în cauză nu au fost aduse

critici asupra acestui aspect, sens în care motivele de apel sunt întemeiate.

Acordarea în compensare

de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparație impusă de lege,

care depinde de voința notificatorului și de existența în patrimoniul unității notificate

a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.

Prin urmare, legea specială

de reparație stabilește o succesiune a măsurilor reparatorii ce pot fi acordate,

dacă restituirea în natură, care este prioritară, nu este posibilă.

Cu referire la acest motiv

de recurs, recurentul a mai invocat încălcarea art. 6 din C.E.D.O., susținând că

i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat

efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate în mod real de către instanță,

regăsindu-se ori reflectându-se în decizia pronunțată.

La data de 17

septembrie 2015 intimata-pârâtă Primăria Municipiului Botoșani a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de apel

nu a soluționat litigiul pe excepția procesuală a autorității de lucru judecat,

după cum greșit susține recurentul, ci a valorificat doar aspectul pozitiv al puterii

lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul

ce a avut ca obiect contestarea dispoziției prin care a fost soluționată notificarea

formulată de către cei doi reclamanți, litigiu a cărui problematică a fost identică

cu cea a cauzei de față și ale căror rezolvări se impun și prezentei spețe.

În recurs nu au fost administrate

probe suplimentare.

Analizând recursul declarat,

Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecății critici care sunt nefondate, potrivit

celor ce urmează.

Deși în fundamentarea

recursului declarat au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, în puterea dispozițiilor art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., că se circumscriu exclusiv prevederilor art. 304 pct. 5, 7 și

9 C. proc. civ. criticile dezvoltate în motivarea acestuia.

Astfel, cea dintâi critică,

ce a invocat depășirea de către instanța de apel a limitelor de învestire, aceasta

pronunțându-se asupra ceea ce nu s-a cerut – în condițiile în care apelul pârâtului

Statul român ar fi susținut doar excepția de prematuritate a acțiunii fără să conțină

critici pe fondul cauzei – reclamă, în realitate, înfăptuirea unei judecăți de apel

cu nesocotirea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. prin înfrângerea regulii „tantum

devolutum, quantum judicatum”.

Instanța de recurs nu

poate reține temeinicia acestei critici în condițiile în care constată ca fiind

exact și corespunzător realității sumarul problemelor de drept pune în discuție

prin apelul pârâtului Statul român, astfel cum au fost ele reținute de instanța

de apel.

Astfel, contrar susținerilor

recurentului, excepția prematurității acțiunii introductive de instanță (sub motivul

neurmăririi procedurii administrative din capitolul 3 al Legii nr. 10/2001 și adresării

de către notificatori instanței înainte sau în absența emiterii unei dispoziții

motivate de soluționare a notificării lor) a constituit doar una din criticile de

apel ale pârâtului Statul român, alături de cele relative la lipsa calității sale

procesuale pasive, ca urmare a nechemării în judecată prin acțiunea introductivă,

și la netemeinicia recunoașterii dreptului reclamanților la despăgubiri pentru un

teren în suprafață de 2.884 mp, în condițiile în care, potrivit actelor de proprietate

s-ar deduce că aceștia dețineau doar 250 mp.

Astfel fiind, este justă

aprecierea instanței de apel în sensul că pârâtul a învestit-o cu verificarea în

apel, în afara excepțiilor de prematuritate a acțiunii (despre care a și reținut

că a fost tranșată irevocabil într-un ciclu procesual anterior al litigiului, prin

decizia nr. 8941/2006 a Î.C.C.J.) și a celei de lipsă a calității sale procesuale

pasive, și a problemelor care țin de fondul litigiului, respectiv a celor vizând

întinderea dreptului la despăgubiri prin raportare la întinderea dreptului de proprietate

deținut anterior exproprierii (cu referire punctuală la terenul în suprafață de

2.884 mp).

În aceste condiții, nu

se poate reține că judecata în apel a fost efectuată cu depășirea limitelor de învestire,

prin înfrângerea regulii „tantum devolutum, quantum judicatum”, după cum a susținut

recurentul.

Nefondată este și ce-a

de-a doua critică de recurs prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare,

dreptului la un proces echitabil și a principiului contradictorialității prin aceea

că, deși la termenul de dezbateri pe fond, instanța a pus în discuția părților exclusiv

excepția rămânerii fără obiect a acțiunii (ca urmare a soluționării irevocabile,

prin decizia nr. 395/2014 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia

nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a contestației

reclamanților la dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului

Botoșani), s-a pronunțat și a dat soluția pe o altă excepție, nepusă în discuția

părților, aceea a puterii lucrului judecat.

Cu referire la această

critică, instanța de recurs reține că, într-adevăr, pentru a răspunde criticilor

de apel aduse pe fondul cauzei atât prin apelul reclamantului U.I., cât, și prin

apelul pârâtului Statul român, instanța de apel a utilizat un considerent comun,

respectiv cel al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1512 din 30 octombrie

2008 a Tribunalului Botoșani, schimbată în parte prin decizia nr. 395 din 18

iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii

recursului prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, hotărâri judecătorești care au soluționat contestația celor doi reclamanți

la dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Botoșani

în soluționarea notificării acestora vizând acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul – teren de 2.884 mp și construcție – ce le-a fost expropriat de Statul

român, situat în str. S. nr. 2 din Municipiul Botoșani.

Astfel, referindu-se la

drepturile ce le-au fost în mod irevocabil recunoscute reclamanților în acea procedură,

instanța de apel a apreciat că stabilirea persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii

solicitate prin prezenta acțiune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001,

nu mai poate fi readusă în dezbatere judiciară întrucât ar ignora efectele pe care

le produce puterea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale irevocabile ale

instanțelor care au judecat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul expropriat.

Procedând în acest fel,

nu se poate susține că instanța de apel ar fi soluționat cauza prin reținerea excepției

procesuale a puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior menționate,

excepție pe care – după cum susține recurentul – nu ar fi pus-o în discuția contradictorie

a părților, ceea ce ar fi produs consecința încălcării dreptului său la apărare

și la un proces echitabil, ca și a principiului contradictorialității, vicii esențiale

de natură să lovească de nulitate hotărârea recurată.

Instanța de apel a valorificat

autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul având ca obiect

soluționarea contestației reclamanților la Legea nr. 10/2001 nu ca excepție procesuală

(al cărei regim este dat de dispozițiile art. 166 C. proc. civ.), prin punerea în

valoare a funcției negative a lucrului judecat, ci ca prezumție – mijloc de probă

[al cărei regim este dat de dispozițiile art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202

alin. (2) C. civ.], folosind efectul pozitiv al lucrului judecat anterior și determinând,

pe baza acestuia, soluția în actualul proces, ținând seama, iar nu ignorând ori

contrazicând cele statuate deja în litigiul celălalt.

Este exactă susținerea

recurentului că între acest litigiu și cel finalizat prin decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 544 din 20 februarie 2015 nu se verifică tripla identitate

de părți, obiect și cauză, în privința obiectelor acestora și a părților. Aceasta

nu infirmă însă corectitudinea judecății de apel întrucât este suficient pentru

valorificarea funcției pozitive a lucrului judecat a unei hotărâri (ce are ca scop

evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătorești) ca problema litigioasă

pe care o rezolvă să aibă legătură cu cele deduse judecății într-un alt litigiu,

cerința triplei identități de părți, obiect și cauză fiind necesară doar în manifestarea

funcției negative a lucrului judecat, având ca finalitate interzicerea judecării

din nou a unui litigiu deja soluționat.

Or, deși diferite sub

aspectul părților (în cauza de față figurând ca părți, în afara Primăriei Municipiului

Botoșani - parte și în celălalt dosar -, Prefectura și Statul român) și a obiectelor

(întrucât în litigiul de față, potrivit dezlegării irevocabile a deciziei intermediare

de casare nr. 8941 din 7 noiembrie 2006, reclamanții au contestat refuzul implicit

al unității deținătoare de a restitui imobilul potrivit solicitărilor lor, în timp

ce în litigiul vecin aceștia au contestat dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie

2007 a Primarului Municipiului Botoșani, ce conține un refuz parțial explicit de

restituire a imobilului notificat, potrivit solicitărilor acestora), în cele două

litigii a fost dedus judecății unul și același drept, respectiv cel al reclamanților

relativ la măsurile reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul

situat în municipiul Botoșani, str. S. nr. 2, ce a fost expropriat de stat.

Înalta Curte mai reține

că, atât pe calea acțiunii directe (ce face obiectul prezentei judecăți), cât și

pe calea contestației la dispoziția emisă, reclamanții au solicitat recunoașterea

aceluiași tip de măsuri reparatorii: restituirea prin compensare cu alte imobile

deținute de stat (în principiu, cele ocupate cu contract de închiriere de către

reclamanți) și/sau, în completare, măsuri reparatorii prin echivalent, până la valoarea

de circulație a imobilului – teren în suprafață de 2.884 mp și construcție – preluat

de stat.

Observând că asupra acestui

drept instanțele judecătorești au statuat deja în mod definitiv și irevocabil în

litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în mod corect instanța de apel a valorificat puterea

de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale din acea cauză, în litigiul pendinte.

Procedând în acest sens,

instanța de apel nu era ținută să pună în discuția părților aspectul relativ la

puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul având

ca obiect contestație la Legea nr. 10/2001, similar cazului în care aceasta ar fi

invocat excepția puterii lucrului (în manifestarea funcției sale negative), valorificarea

dezlegărilor jurisdicționale anterioare asupra aceluiași drept dedus judecății intrând

în sfera strică a activității deliberative a instanței în baza căreia aceasta este

datoare să evalueze toate împrejurările de fapt și de drept relevante pentru justa

soluționare a cauzei, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Fiind vorba despre valorificarea

funcției pozitive a puterii de lucru judecat, ce se manifestă sub forma prezumției

care este un mijloc de probă, se constată că ceea ce se reproșează practic instanței

de apel de către recurent este faptul de a nu se fi pus în discuția contradictorie

a părților a uneia din probele litigiului (prezumția), chiar dacă s-a dovedit că

această probă a fost cea care a fundament soluția instanței.

Or, o astfel de critică

nu poate fi primită, chiar sub acuza de încălcare a dreptului la apărare, a dreptului

la un proces echitabil și a principiului contradictorialității atâta timp cât instanța

de judecată nu este ținută să pună în discuția părților probele ori anumite probe

ale dosarului, cu ocazia dezbaterilor fondului (decât, eventual, când are nelămuriri

asupra acestora), aceasta fiind, dimpotrivă, ținută de obligația de menținere a

egalității, echidistanței și imparțialității față de părți și de situația procesuală

a acestora.

Pentru aceste motive,

susținerea în sensul că decizia recurată ar fi lovită de nulitate, nu poate fi primită.

Cea de-a treia critică

a recursului a invocat necercetarea fondului apelului declarat de recurent întrucât,

în opinia sa, hotărârea atacată nu analizează efectiv apărările sale și nici nu

arată motivele pentru care acestea au fost înlăturate, aspect în legătură cu care

recurentul a invocat și încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

Critica este însă nefondată

întrucât, așa cum s-a reținut cu ocazia analizării precedentei critici de recurs,

instanța de apel a soluționat prezenta cauză prin valorificare efectului pozitiv

al lucrului judecat anterior și a determinat pe baza acestuia, așa cum o și spune

expres, soluția din actualul proces.

În alte cuvinte, constatând

că dreptul dedus judecății în pricina de față a primit o dezlegare judiciară irevocabilă

în litigiul finalizat prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție sub toate aspectele litigioase ale prezentei spețe – respectiv

asupra întinderii dreptului reclamanților la reparații recunoscut exclusiv asupra

construcției, nu și asupra terenului în suprafață de 2.884 mp, asupra formelor de

reparație, prin acordarea în compensare a imobilului din Botoșani, str. I.C.B.

nr. 94, nu și a celorlalte două imobile solicitate, din str. P.Ș. nr. 39 și

str. S. nr. 6, iar în completare, în limita valorii de 14.200,16 RON, prin măsuri

compensatorii în baza Legii nr. 165/2013 – instanța de apel a reținut că efectul

pozitiv al lucrului judecat o obligă să țină seama de această rezolvare judiciară

anterioară, care se impune deopotrivă părților, dar și instanțelor ulterioare, din

nevoia de evitare a contrazicerilor între hotărârile judecătorești.

Dezlegarea judiciară anterioară

dată asupra dreptului reclamanților, dedus judecății și în prezenta cauză, se opune

nu doar readucerii în dezbatere judiciară a persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii

solicitate prin prezenta acțiune, după cum a afirmat instanța de apel, ci a oricăror

aspecte care țin de stabilirea și existența dreptului, așadar inclusiv a acelora

privitoare la posibilitatea acordării reclamantului, în compensare, a imobilelor

situate în municipiul Botoșani, str. P.Ș. nr. 39 și str. S. nr. 6 și, în continuare,

până la valoarea imobilului expropriat, „a diferenței de preț ce va rezulta în urma

compensării”, după cum acesta a solicitat în finalul motivelor sale de recurs. Aceasta,

pentru simplul motiv că toate aceste chestiuni litigioase au primita deja o soluționare

irevocabilă din partea instanțelor, astfel că o analiză a instanței de apel asupra

apărărilor reclamantului invocate pe calea apelului exercitat împotriva hotărârii

de primă instanță ar fi echivalat cu înfrângerea ori nesocotirea puterii de lucru

judecat de care se bucură hotărârile judecătorești din litigiul finalizat anterior.

Date fiind aceste considerente,

acuzele recurentului de încălcare a dreptului său la un proces echitabil prin nemotivarea

hotărârii în privința apărărilor sale invocate în apel nu se justifică, fiind nefondate.

Pentru argumentele prezentate

anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul

declarat de reclamantul U.I. împotriva deciziei nr. 573 din 30 iunie 2015 a Curții

de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.