ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2491/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 3 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, sub nr. 4629/C/2003, reclamanții U.I. și U.F. au solicitat ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Botoșani, Prefectura Județului Botoșani și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să li se acorde în proprietate imobilele deținute actual cu chirie, situate în Botoșani, str. I.C.B. nr. 94 și str. P.Ș. nr. 109, în schimbul imobilului expropriat anterior anului 1989, situat în Botoșani, str. S. nr. 2 și, în subsidiar, dacă nu este posibil, despăgubiri în bani la valoarea actuală pentru casa și terenul ce au făcut obiectul exproprierii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții arată că au o familie numeroasă, alcătuită din 17 persoane și că au fost proprietarii unei locuințe situată în Botoșani, str. S. nr. 2, cu anexe și teren de 2884 mp, ce a fost expropriată de stat prin Decretul nr. 394 din 29 decembrie 1988, primind o despăgubire de 64 . 549 RON. Imobilul îl cumpăraseră prin contractul de vindere-cumpărare din anul 1986. Mai arată că, după expropriere, casa a fost demolată și în locul ei și pe terenul respectiv, s-au construit blocuri de locuințe. Considerându-se nedreptățiți și, cum nu li s-a acordat o justă despăgubire și nici o locuință corespunzătoare pentru familie, solicită fie acordarea de locuință în schimb, fie despăgubiri bănești de 1.346.500.000 ROL, conform evaluării din expertiză, pentru imobilele respective.

Pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, prin înscrisul depus la dosar, reclamanții și-au precizat cererea introductivă, arătând că solicită obligarea Statului român, prin Primăria și Prefectura Botoșani, să îi despăgubească cu diferența între valoarea reală a imobilului expropriat, de 1.346.500.000 ROL și suma (în valoare actualizată) pe care au încasat-o, de 133.188.000 RON, așadar cu suma de 1.213.312.000 ROL. Prin sentința nr. 493 din 8 iulie 2004 pronunțată în Dosar nr. 4629/C/2003 Tribunalul Botoșani, secția civilă, a admis acțiunea, a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să acorde despăgubiri în echivalent reclamanților U.I.

și U.F., constând în titluri de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare totală de 1.691.280.000 ROL, reprezentând c/v casei și terenului de 2884 mp aferent care nu mai există și nu pot fi restituite în natură; a obligat același pârât să plătească reclamanților suma de 4.000.000 ROL cheltuieli de judecară și a respins acțiunea reclamanților față de Primăria Municipiului Botoșani și Prefectura Județului Botoșani. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că deși reclamanții au solicitat a li se atribui locuința în care stau în prezent în calitate de chiriași, aceasta nu poate face obiectul măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât este improprie și i s-a dat o altă destinație, fiind propusă a fi dezafectată de Primăria Municipiului Botoșani și nici cu alte bunuri nu pot fi despăgubiți.

Potrivit Legii nr. 10/2001, în situația în care imobilele nu mai există în natură, iar din probe rezultă cert că terenul și casa reclamanților nu mai există în prezent, aceștia au dreptul la despăgubiri prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile ce se privatizează, la valoarea imobilelor expropriate, în prezent. În speță, cum Primăria Botoșani și Prefectura Județului Botoșani prin Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a apreciat că valoarea imobilelor ar fi în prezent de 479.573.673 RON la cererea reclamanților s-a efectuat o expertiză care arată că valoarea casei și terenului expropriat este de 1.691.280.000 ROL.

În atare condiții, așa cum au solicitat în subsidiar reclamanții, pot beneficia de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, fiind obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să acorde despăgubiri în echivalent, respectiv titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare totală de 1.691.280.000 ROL pentru imobilele expropriate respectiv casă, anexe și teren de 2884 mp care nu mai există în natură și nu pot fi restituite. Cum reclamanții au făcut cheltuieli de judecată în proces în sumă de 4.000.000 ROL, dovedite cu chitanța depusă, instanța, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., a obligat același pârât să le plătească suma respectivă. Întrucât pârâtele Primăria Municipiului Botoșani și Prefectura Județului Botoșani nu au putut fi obligate la restituirea în natură ori la plata de daune în echivalent, instanța a respins acțiunea reclamanților îndreptată împotriva acestora. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul U.I. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani. Reclamantul U.I. a arătat că principiul de bază și prioritar în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură, fie a fostului imobil, atunci când acesta există, fie prin compensare, când partea păgubită deține imobile din proprietatea Statului.

Acest principiu nu a fost aplicat în pricină și, prin urmare, s-a făcut o aplicare greșită a legii, în condițiile în care reclamantul deține 2 imobile din proprietatea Statului – cel din municipiul Botoșani, str. I.C.B. nr. 94, compus din casă, cu 872 mp teren, evaluat la 126.354.276 RON, conform raportului de expertiză și imobilul din municipiul Botoșani, str. P.Ș. nr. 19 (39) compus din casă cu 671 mp teren, evaluat la 281.463.195 RON, potrivit expertizei – care puteau face obiectul acordării în natură, ca măsură reparatorie în compensare. Atribuindu-i-se, prin compensare, cele 2 imobile și scăzând despăgubirea inițială de 64.549 RON, actualizată la 572.952.529 RON, ar rămâne să fie despăgubit în echivalent numai cu suma de 710.510.000 RON.

În mod greșit s-a aplicat legea și, fără nici o justificare, a fost înlăturată cererea de despăgubire prin compensare cu imobilele Statului pe care reclamanții le dețin cu titlu de chirie. Considerentele hotărârii relevă că nu a fost tratată decât superficial cererea de despăgubire în natură prin compensarea cu atribuirea celor 2 imobile menționându-se doar imobilul din str. I.C.B. nr. 94, cu omiterea aceluia din str. P.Ș. nr. 19 (39) unde, de asemenea, apelantul este titular al unui contract de închiriere.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, reprezentantă a Ministerului Finanțelor publice, a criticat pentru nelegalitate obligarea Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la acordarea de măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în sumă totală de 1.691.280.000 ROL, reprezentând contravaloarea casei și a suprafeței de 2884 mp teren aferent, care nu mai exista și nu pot fi restituite în natură, precum și plata sumei de 4.000.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată. În primul rând, se înțelege că reclamanții au chemat în judecată doar primăria și prefectura, iar Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, poate sta în proces în calitate de pârât doar fiind chemat în judecată de reclamant și nu introdus din oficiu de către instanță.

Pârâta s-a mai plâns asupra necomunicării acțiunii și a înscrisurilor depuse în susținerea acesteia, a documentației din dosar, fapt ce a condus la lipsirea sa de dreptul la apărare. Din conținutul sentinței se subînțelege că suprafața de teren deținută conform actelor de proprietate de către reclamanți ar fi 250 mp și nu de 2884 mp teren pentru care instanța acordă despăgubiri, motiv pentru care apreciază că acestea sunt nejustificate. În plus, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că reclamanții nu au respectat procedura administrativă impusă de legea specială care derogă de la prevederile dreptului comun, aspect pentru care acțiunea este prematur introdusă întrucât nu au fost îndeplinite dispozițiile capitolului 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul ca persoana îndreptățită să se adreseze justiției doar după primirea răspunsului la notificare prin decizie sau dispoziție motivată.

În acest context, în mod nelegal a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 2763 din 19 noiembrie 2004 pronunțată în Dosar nr. 7171/2004, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor D.G.F.P. Botoșani, a schimbat în totalitate sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca prematur introdusă și a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant, reținând, în esență, că reclamanții s-au adresat justiției fără ca până la acel moment să li se fi comunicat o decizie sau dispoziție motivată la notificarea formulată, astfel că interesul lor de a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent nu este actual.

Prin decizia nr. 8941 din 7 noiembrie 2006 pronunțată în Dosar nr. 6207/1/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților împotriva deciziei mai sus arătate, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. S-a constatat nelegalitatea reținerii excepției prematurității acțiunii, în condițiile în care unitatea deținătoare, Primăria municipiului Botoșani, notificată la data de 15 aprilie 2002, cu completări, la data de 22 iulie 2003, nu s-a conformat dispozițiilor legale de a pronunța o decizie sau o dispoziție motivată decât după sesizarea instanței. Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz poate și trebuie cenzurat de către tribunal în condițiile legii speciale de reparație.

Conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege. Învestită cu rejudecarea cauzei, instanța de trimitere a dispus suspendarea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 4524/40/2007 al Tribunalului Botoșani, în care s-a atacat de către aceiași reclamanți dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Botoșani în soluționarea notificării acestora înregistrată sub nr. 48/2002.

Față de soluția pronunțată în Dosarul nr. 4524/40/2007 al Tribunalului Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani a invocat, prin întâmpinare, la data de 16 aprilie 2015, că acțiunea din dosarul de față a rămas fără obiect, întrucât instanța a hotărât, în mod definitiv și irevocabil ca pârâta să emită o dispoziție cu propunere de măsuri compensatorii, în limita sumei de 14.200,46 RON, pentru imobilele clădiri situate în str. S., nr. 2, expropriate prin Decretul nr. 394/1988. Prin decizia nr. 573 din 30 iunie 2015 pronunțată în Dosar nr. 6207/1/2005 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în rejudecare, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, a admis apelul pârâtei D.G.F.P.

Botoșani, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, înlăturând și obligația acestui pârât de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000.000 ROL; a menținut dispoziția de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu Primăria Municipiului Botoșani și Prefectura Județului Botoșani. Reamintind cadrul procesual al litigiului, instanța de apel a precizat că reclamanții U.I. și U.F. au chemat în judecată pârâtele Primăria municipiului Botoșani și Prefectura județului Botoșani, solicitând obligarea primei pârâte să îi recunoască valoarea imobilului expropriat, compus din construcții și teren, în suprafață de 2884 mp, situat în municipiul Botoșani, str. S., nr. 2, de 1.346.500.000 ROL, iar a celei de-a doua pârâte la predarea, în contul acestei sume a imobilelor proprietate de stat, pe care le dețin în calitate de chiriași, situate în Botoșani, str. I.C.B.

nr. 94 și cea din str. P.Ș. nr. 19. Prin precizările la acțiune din 22 ianuarie 2004, reclamanții au solicitat obligarea Statului Român, prin Primăria Municipiului Botoșani, la plata sumei de 1.213.312.000 ROL, reprezentând contravaloarea imobilului revendicat. Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către reprezentanta Statului Român, la dezbaterile din prima instanță, nu a fost motivată, abia prin memoriul de apel explicitându-se excepția, prin aceea că reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată decât cele două pârâte, statul neputând fi introdus, din oficiu, în cauză. Astfel justificată, excepția lipsei calității procesuale pasive nu a putut fi reținută întrucât, prin precizările la acțiune, anterior menționate, reclamanții au înțeles să se judece și în contradictoriu cu acest pârât, contrar celor susținute de apelant.

Cât privește excepția prematurității acțiunii, aceasta a fost tranșată, în sensul respingerii sale, de către Î.C.C.J. prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a celor două apeluri formulate. În memoriul de apel, în afara excepțiilor de prematuritate a acțiunii și de lipsă calitate procesuală pasivă, pârâtul Statul Român a invocat, însă, și motive ce vizează fondul cauzei, arătând că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică. S-au criticat concluziile expertizei din care rezultă valoarea casei și a terenului expropriate și au fost apreciate ca nejustificate despăgubirile acordate.

Apelul pârâtului a fost găsit întemeiat, iar apelul declarat de către reclamant nefondat, pentru considerentele comune a căror analiză a pornit de la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1512 din 30 ocotmbrie 2008 a Tribunalului Botoșani - Dosar nr. 801/39/2010 (fost Dosar nr. 4524/40/2007) -, schimbată în parte prin decizia nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, în Dosarul nr. 801/39/2010, decizie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat în cauză, prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această hotărâre s-a stabilit, irevocabil, că reclamanții au dreptul, ca urmare a exproprierii imobilului situat în str. S., nr. 2 din municipiul Botoșani, la măsuri reparatorii prin echivalent, în limita diferenței dintre valoarea clădirii din str. S., nr. 2, fostă proprietate a reclamanților și valoarea imobilului din str. I.C.B., acordat în compensare prin dispoziția Primarului municipiului Botoșani nr. 6113 din 12 septembrie 2007, cumulată cu valoarea despăgubirilor primite la data exproprierii, măsuri în sumă de 14.200,46 RON. S-a statuat, definitiv și irevocabil, că reclamanții nu au dreptul la despăgubiri pentru terenul expropriat, fiind îndreptățiți să primească, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii doar cu privire la imobilul construcții expropriat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că dreptul la măsuri reparatorii pentru terenul în cauză aparține înstrăinătorului și nu reclamanților. Referitor la solicitarea reclamanților de a li se atribui, în compensare, alte două imobile, respectiv cele din str. P.Ș. nr. 39 și str. S., nr. 6, instanțele din dosarul arătat mai sus au statuat, de asemenea, definitiv și irevocabil, că nu se justifică acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma atribuirii în compensare a acestor două imobile. Așa fiind, stabilirea persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii solicitate prin prezenta acțiune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, nu mai poate fi readusă în dezbatere judiciară, întrucât ar ignora efectele pe care le produce puterea de lucru judecat al dezlegărilor jurisdicționale irevocabile, și anume cele statuate de instanțele care au judecat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele expropriate.

Lucrul judecat are un efect pozitiv, potrivit căruia statuările irevocabile ale unei instanțe judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanțelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv litigiul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., reclamantul U.I., formulând următoarele critici: - În mod greșit instanța de apel reține că pârâtul Statul Român ar fi contestat și fondul cauzei, acesta contestând, în realitate, doar faptul că în cauză ar fi incidentă excepția prematurității (soluționată irevocabil prin decizia nr. 8941/2006 a Î.C.C.J.), sens în care instanța de apel a depășit limitele învestirii și s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut.

- În mod greșit instanța de apel reține excepția puterii de lucru judecat, în condițiile în care aceasta nu a fost invocată de nicio parte, încălcând astfel în mod grav dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și principiul contradictorialității. Este adevărat că dispoziția nr. 6113/2007 a fost contestată, însă în Dosarul nr. 801739/2010 al Curții de Apel Suceava obiectul dosarului a fost altul, părțile au fost altele, figurând ca parte doar primăria Botoșani, nu și Statul român, hotărârea nefiindu-i opozabilă acestuia.

În acest sens, recurentul-reclamant arată că, deși părțile au pus concluzii numai asupra unei excepții procesuale (cea invocată de Primăria Botoșani, privitoare la rămânerea fără obiect a acțiunii), instanța de judecată se pronunță asupra unei alte excepții, pe care nu a pus-o în discuția părților, privându-le pe acestea de posibilitatea de a-și susține și dovedi drepturile, de a combate susținerile părții potrivnice ori de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune în exercitarea rolului său activ. În cauză, nesocotirea principiului contradictorialității s-a produs atunci când părțile au pus concluzii numai asupra unei excepții procesuale, iar instanța, rămânând în pronunțare asupra ei, s-a pronunțat asupra unei alte excepții, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuția contradictorie a părților.

Având în vedere că instanța s-a pronunțat pe o excepție ce nu a fost pusă în discuția părților, soluția este lovită de nulitate, sens în care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. - Instanța de apel nu motivează în nici un fel de ce nu reține apărările reclamantului, astfel încât nu a fost cercetat fondul apelului declarat de acesta. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant arată că a criticat hotărârea de primă instanță, întrucât în mod greșit a fost obligat Statul Român la acordarea de despăgubiri constând în titluri de valoare nominală și nu s-a procedat la restituirea în natură prin oferirea de imobile în compensare, cu acordarea unei diferențe de preț.

Atât Curtea de Apel Suceava, în primul stadiu procesual, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut reclamanților calitatea de persoane îndreptățite, iar în cauză nu au fost aduse critici asupra acestui aspect, sens în care motivele de apel sunt întemeiate. Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparație impusă de lege, care depinde de voința notificatorului și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare. Prin urmare, legea specială de reparație stabilește o succesiune a măsurilor reparatorii ce pot fi acordate, dacă restituirea în natură, care este prioritară, nu este posibilă.

Cu referire la acest motiv de recurs, recurentul a mai invocat încălcarea art. 6 din C.E.D.O., susținând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate în mod real de către instanță, regăsindu-se ori reflectându-se în decizia pronunțată.

La data de 17 septembrie 2015 intimata-pârâtă Primăria Municipiului Botoșani a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de apel nu a soluționat litigiul pe excepția procesuală a autorității de lucru judecat, după cum greșit susține recurentul, ci a valorificat doar aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul ce a avut ca obiect contestarea dispoziției prin care a fost soluționată notificarea formulată de către cei doi reclamanți, litigiu a cărui problematică a fost identică cu cea a cauzei de față și ale căror rezolvări se impun și prezentei spețe. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecății critici care sunt nefondate, potrivit celor ce urmează. Deși în fundamentarea recursului declarat au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, în puterea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că se circumscriu exclusiv prevederilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. criticile dezvoltate în motivarea acestuia. Astfel, cea dintâi critică, ce a invocat depășirea de către instanța de apel a limitelor de învestire, aceasta pronunțându-se asupra ceea ce nu s-a cerut – în condițiile în care apelul pârâtului Statul român ar fi susținut doar excepția de prematuritate a acțiunii fără să conțină critici pe fondul cauzei – reclamă, în realitate, înfăptuirea unei judecăți de apel cu nesocotirea dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ. prin înfrângerea regulii „tantum devolutum, quantum judicatum”. Instanța de recurs nu poate reține temeinicia acestei critici în condițiile în care constată ca fiind exact și corespunzător realității sumarul problemelor de drept pune în discuție prin apelul pârâtului Statul român, astfel cum au fost ele reținute de instanța de apel.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, excepția prematurității acțiunii introductive de instanță (sub motivul neurmăririi procedurii administrative din capitolul 3 al Legii nr. 10/2001 și adresării de către notificatori instanței înainte sau în absența emiterii unei dispoziții motivate de soluționare a notificării lor) a constituit doar una din criticile de apel ale pârâtului Statul român, alături de cele relative la lipsa calității sale procesuale pasive, ca urmare a nechemării în judecată prin acțiunea introductivă, și la netemeinicia recunoașterii dreptului reclamanților la despăgubiri pentru un teren în suprafață de 2.884 mp, în condițiile în care, potrivit actelor de proprietate s-ar deduce că aceștia dețineau doar 250 mp.

Astfel fiind, este justă aprecierea instanței de apel în sensul că pârâtul a învestit-o cu verificarea în apel, în afara excepțiilor de prematuritate a acțiunii (despre care a și reținut că a fost tranșată irevocabil într-un ciclu procesual anterior al litigiului, prin decizia nr. 8941/2006 a Î.C.C.J.) și a celei de lipsă a calității sale procesuale pasive, și a problemelor care țin de fondul litigiului, respectiv a celor vizând întinderea dreptului la despăgubiri prin raportare la întinderea dreptului de proprietate deținut anterior exproprierii (cu referire punctuală la terenul în suprafață de 2.884 mp). În aceste condiții, nu se poate reține că judecata în apel a fost efectuată cu depășirea limitelor de învestire, prin înfrângerea regulii „tantum devolutum, quantum judicatum”, după cum a susținut recurentul.

Nefondată este și ce-a de-a doua critică de recurs prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil și a principiului contradictorialității prin aceea că, deși la termenul de dezbateri pe fond, instanța a pus în discuția părților exclusiv excepția rămânerii fără obiect a acțiunii (ca urmare a soluționării irevocabile, prin decizia nr. 395/2014 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a contestației reclamanților la dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Botoșani), s-a pronunțat și a dat soluția pe o altă excepție, nepusă în discuția părților, aceea a puterii lucrului judecat.

Cu referire la această critică, instanța de recurs reține că, într-adevăr, pentru a răspunde criticilor de apel aduse pe fondul cauzei atât prin apelul reclamantului U.I., cât, și prin apelul pârâtului Statul român, instanța de apel a utilizat un considerent comun, respectiv cel al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1512 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Botoșani, schimbată în parte prin decizia nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri judecătorești care au soluționat contestația celor doi reclamanți la dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Botoșani în soluționarea notificării acestora vizând acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul – teren de 2.884 mp și construcție – ce le-a fost expropriat de Statul român, situat în str. S. nr. 2 din Municipiul Botoșani.

Astfel, referindu-se la drepturile ce le-au fost în mod irevocabil recunoscute reclamanților în acea procedură, instanța de apel a apreciat că stabilirea persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii solicitate prin prezenta acțiune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, nu mai poate fi readusă în dezbatere judiciară întrucât ar ignora efectele pe care le produce puterea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale irevocabile ale instanțelor care au judecat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat.

Procedând în acest fel, nu se poate susține că instanța de apel ar fi soluționat cauza prin reținerea excepției procesuale a puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior menționate, excepție pe care – după cum susține recurentul – nu ar fi pus-o în discuția contradictorie a părților, ceea ce ar fi produs consecința încălcării dreptului său la apărare și la un proces echitabil, ca și a principiului contradictorialității, vicii esențiale de natură să lovească de nulitate hotărârea recurată. Instanța de apel a valorificat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiul având ca obiect soluționarea contestației reclamanților la Legea nr. 10/2001 nu ca excepție procesuală (al cărei regim este dat de dispozițiile art. 166 C. proc.

civ.), prin punerea în valoare a funcției negative a lucrului judecat, ci ca prezumție – mijloc de probă [al cărei regim este dat de dispozițiile art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], folosind efectul pozitiv al lucrului judecat anterior și determinând, pe baza acestuia, soluția în actualul proces, ținând seama, iar nu ignorând ori contrazicând cele statuate deja în litigiul celălalt. Este exactă susținerea recurentului că între acest litigiu și cel finalizat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 544 din 20 februarie 2015 nu se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză, în privința obiectelor acestora și a părților.

Aceasta nu infirmă însă corectitudinea judecății de apel întrucât este suficient pentru valorificarea funcției pozitive a lucrului judecat a unei hotărâri (ce are ca scop evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătorești) ca problema litigioasă pe care o rezolvă să aibă legătură cu cele deduse judecății într-un alt litigiu, cerința triplei identități de părți, obiect și cauză fiind necesară doar în manifestarea funcției negative a lucrului judecat, având ca finalitate interzicerea judecării din nou a unui litigiu deja soluționat.

Or, deși diferite sub aspectul părților (în cauza de față figurând ca părți, în afara Primăriei Municipiului Botoșani - parte și în celălalt dosar -, Prefectura și Statul român) și a obiectelor (întrucât în litigiul de față, potrivit dezlegării irevocabile a deciziei intermediare de casare nr. 8941 din 7 noiembrie 2006, reclamanții au contestat refuzul implicit al unității deținătoare de a restitui imobilul potrivit solicitărilor lor, în timp ce în litigiul vecin aceștia au contestat dispoziția nr. 6113 din 12 septembrie 2007 a Primarului Municipiului Botoșani, ce conține un refuz parțial explicit de restituire a imobilului notificat, potrivit solicitărilor acestora), în cele două litigii a fost dedus judecății unul și același drept, respectiv cel al reclamanților relativ la măsurile reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în municipiul Botoșani, str. S. nr. 2, ce a fost expropriat de stat.

Înalta Curte mai reține că, atât pe calea acțiunii directe (ce face obiectul prezentei judecăți), cât și pe calea contestației la dispoziția emisă, reclamanții au solicitat recunoașterea aceluiași tip de măsuri reparatorii: restituirea prin compensare cu alte imobile deținute de stat (în principiu, cele ocupate cu contract de închiriere de către reclamanți) și/sau, în completare, măsuri reparatorii prin echivalent, până la valoarea de circulație a imobilului – teren în suprafață de 2.884 mp și construcție – preluat de stat. Observând că asupra acestui drept instanțele judecătorești au statuat deja în mod definitiv și irevocabil în litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod corect instanța de apel a valorificat puterea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale din acea cauză, în litigiul pendinte.

Procedând în acest sens, instanța de apel nu era ținută să pună în discuția părților aspectul relativ la puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul având ca obiect contestație la Legea nr. 10/2001, similar cazului în care aceasta ar fi invocat excepția puterii lucrului (în manifestarea funcției sale negative), valorificarea dezlegărilor jurisdicționale anterioare asupra aceluiași drept dedus judecății intrând în sfera strică a activității deliberative a instanței în baza căreia aceasta este datoare să evalueze toate împrejurările de fapt și de drept relevante pentru justa soluționare a cauzei, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Fiind vorba despre valorificarea funcției pozitive a puterii de lucru judecat, ce se manifestă sub forma prezumției care este un mijloc de probă, se constată că ceea ce se reproșează practic instanței de apel de către recurent este faptul de a nu se fi pus în discuția contradictorie a părților a uneia din probele litigiului (prezumția), chiar dacă s-a dovedit că această probă a fost cea care a fundament soluția instanței. Or, o astfel de critică nu poate fi primită, chiar sub acuza de încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și a principiului contradictorialității atâta timp cât instanța de judecată nu este ținută să pună în discuția părților probele ori anumite probe ale dosarului, cu ocazia dezbaterilor fondului (decât, eventual, când are nelămuriri asupra acestora), aceasta fiind, dimpotrivă, ținută de obligația de menținere a egalității, echidistanței și imparțialității față de părți și de situația procesuală a acestora.

Pentru aceste motive, susținerea în sensul că decizia recurată ar fi lovită de nulitate, nu poate fi primită. Cea de-a treia critică a recursului a invocat necercetarea fondului apelului declarat de recurent întrucât, în opinia sa, hotărârea atacată nu analizează efectiv apărările sale și nici nu arată motivele pentru care acestea au fost înlăturate, aspect în legătură cu care recurentul a invocat și încălcarea dreptului său la un proces echitabil. Critica este însă nefondată întrucât, așa cum s-a reținut cu ocazia analizării precedentei critici de recurs, instanța de apel a soluționat prezenta cauză prin valorificare efectului pozitiv al lucrului judecat anterior și a determinat pe baza acestuia, așa cum o și spune expres, soluția din actualul proces.

În alte cuvinte, constatând că dreptul dedus judecății în pricina de față a primit o dezlegare judiciară irevocabilă în litigiul finalizat prin decizia nr. 544 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub toate aspectele litigioase ale prezentei spețe – respectiv asupra întinderii dreptului reclamanților la reparații recunoscut exclusiv asupra construcției, nu și asupra terenului în suprafață de 2.884 mp, asupra formelor de reparație, prin acordarea în compensare a imobilului din Botoșani, str. I.C.B. nr. 94, nu și a celorlalte două imobile solicitate, din str. P.Ș.

nr. 39 și str. S. nr. 6, iar în completare, în limita valorii de 14.200,16 RON, prin măsuri compensatorii în baza Legii nr. 165/2013 – instanța de apel a reținut că efectul pozitiv al lucrului judecat o obligă să țină seama de această rezolvare judiciară anterioară, care se impune deopotrivă părților, dar și instanțelor ulterioare, din nevoia de evitare a contrazicerilor între hotărârile judecătorești. Dezlegarea judiciară anterioară dată asupra dreptului reclamanților, dedus judecății și în prezenta cauză, se opune nu doar readucerii în dezbatere judiciară a persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii solicitate prin prezenta acțiune, după cum a afirmat instanța de apel, ci a oricăror aspecte care țin de stabilirea și existența dreptului, așadar inclusiv a acelora privitoare la posibilitatea acordării reclamantului, în compensare, a imobilelor situate în municipiul Botoșani, str. P.Ș.

nr. 39 și str. S. nr. 6 și, în continuare, până la valoarea imobilului expropriat, „a diferenței de preț ce va rezulta în urma compensării”, după cum acesta a solicitat în finalul motivelor sale de recurs. Aceasta, pentru simplul motiv că toate aceste chestiuni litigioase au primita deja o soluționare irevocabilă din partea instanțelor, astfel că o analiză a instanței de apel asupra apărărilor reclamantului invocate pe calea apelului exercitat împotriva hotărârii de primă instanță ar fi echivalat cu înfrângerea ori nesocotirea puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești din litigiul finalizat anterior. Date fiind aceste considerente, acuzele recurentului de încălcare a dreptului său la un proces echitabil prin nemotivarea hotărârii în privința apărărilor sale invocate în apel nu se justifică, fiind nefondate.

Pentru argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul U.I. împotriva deciziei nr. 573 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.