ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr.

6297 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de

reclamanții S.G.C. și S.I., în contradictoriu cu pârâții S.R.I. și Guvernul

României, prin care solicita anularea în parte a H.G. nr. 1325/1996 privind

transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, în administrarea S.R.I.,

respectiv a art. 1, cu privire la imobilul denumit „G.”, situat în Municipiul

București, str. P.U., sectorul 4, în suprafață construită de 289,88 mp și

suprafața desfășurată de 373,18 mp, identificat potrivit anexei care face parte

din hotărâre.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a admis excepția tardivității formulării

acțiunii, reținând următoarele:

H.G. nr. 1352/1996, a

cărei anulare se solicită, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 333/10.12.1996,

fiind un act administrativ cu caracter individual care poate fi contestat la

instanța de contencios administrativ în termenul reglementat de art. 11 din

Legea nr. 554/2004, alin. (1) al acestui articol reglementând un termen de

prescripție, iar alin. (2) un termen de decădere.

Conform art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului

administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut

la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data

luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii

procesului-verbal de conciliere, după caz.

Pentru reclamanți,

H.G. nr. 1352/1996 reprezintă un act administrativ individual adresat altui

subiect de drept, astfel că potrivit dispozițiilor legale sus menționate

acțiunea prin care solicită instanței de contencios administrativ anularea

actului poate fi introdusă nu mai târziu de un an de la data luării la

cunoștință de actul respectiv.

În concluziile scrise

depuse la dosar la termenul din 6 noiembrie 2012, reclamanții susțin că au luat

cunoștință despre transmiterea imobilului în administrarea S.R.I., prin H.G.

nr. 1352/1996, la data de 2 august 2012, dar nu aduc nicio dovadă în acest sens.

Faptul că reclamanții

au formulat plângerile prealabile în luna august 2012, pe care le-au adresat celor

doi pârâți, nu constituie o dovadă a împrejurării că au luat cunoștință de H.G.

nr. 1352/1996 la data de 2 august 2012.

Instanța se poate raporta

la această dată ca fiind cea de la care curge termenul prevăzut de art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, numai în măsura în care reclamanții probează că

aceasta este data la care au luat cunoștință de actul administrativ pe care îl contestă.

În lipsa unei astfel de

dovezi, se va avea în vedere la calcularea termenului data publicării hotărârii

în Monitorul Oficial, respectiv 10 decembrie 1996, în raport de care data sesizării

instanței s-a făcut cu mult după expirarea termenului de un an anterior menționat.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții,

solicitând anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță,

pentru judecarea pe fond a acțiunii.

În motivarea recursului,

recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea

a fost dată cu aplicarea sau încălcarea legii sau este lipsită de temei legal.

Au fost invocate dispozițiile

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și Decizia nr. 797/2007 referitoare la excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea

nr. 554/2004 și unde s-a constatat că art. 7 alin. (7) ar fi neconstituțional în

măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii

prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un

act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

În speță, recurenții susțin

că au luat cunoștință despre existența actului la 2 august 2012, iar la dosar a

fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prealabile formulate la 17 august 2012.

Au fost făcute referiri

la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și s-a apreciat de către

recurenți că data comunicării actului și data luării la cunoștință nu se suprapun

ci se referă la ipoteze diferite.

Faptul că instanța de

fond a luat în calcul data publicării în Monitorul Oficial, echivalează, în opinia

recurenților, cu încălcarea flagrantă a dreptului reclamanților de acces la justiție.

S-a solicitat admiterea

recursului, anularea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

de recurs

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost

investită cu soluționarea acțiunii în anulare în parte a H.G. nr. 1325/1996, iar

prin sentința recurată a fost admisă excepția tardivității și respinsă acțiunea

reclamanților ca tardiv formulată, în raport cu prevederile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Recurenții au invocat,

în motivele de recurs, dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și considerentele

Deciziei nr. 797/2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (3) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, însă acestea nu prezintă relevanță

în cauză pentru că se referă la termenele în care poate fi formulată plângerea prealabilă,

iar în speță acțiunea a fost respinsă pentru că a fost tardiv formulată în raport

de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 stabilește regula în ceea ce privește cererile în anularea unui

act administrativ, respectiv termenul de 6 luni care curge de la date diferite,

iar în alin. (2) este prevăzută excepția de la această regulă: „Pentru motive temeinice,

în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul

prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului,

data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal

de conciliere, după caz”.

Așa cum prevede și

art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni instituit de art. 11

alin. (1) este unul de prescripție, iar cel prevăzut de alin. (2) este de decădere.

În condițiile în care

reclamanții sunt terți față de actul administrativ cu caracter individual atacat

în prezenta cauză, esențial era să dovedească data la care au luat la cunoștință

de actul administrativ, dată în raport de care se calcula termenul de 1 an, de decădere,

prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, așa cum a reținut

și instanța de fond, recurenții-reclamanți nu au reușit să dovedească data la care

au luat la cunoștință de existența actului administrativ și, de aceea, fiind un

act administrativ adus la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial, s-a luat

ca dată de referință data publicării în Monitorul Oficial.

Referitor la criticile

aduse soluției de fond din perspectiva încălcării dreptului de acces la justiție,

trebuie amintit faptul că dispozițiile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, în forma modificată de Legea nr. 262/2007 au formulat obiect al controlului

constituționalității de către Curtea Constituțională și s-a considerat că art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma modificată a stabilit ca dată de referință

pentru calcularea termenului de un an, data comunicării actului, data luării la

cunoștință, data introducerii cererii ca data procesului-verbal de conciliere și

tocmai de aceea, excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (2) a fost respinsă

ca devenită inadmisibilă.

Cât privește limitele

legale impuse pentru exercitarea dreptului la acțiune, termenul de 6 luni sau de

1 an, Curtea Constituțională (a se vedea Decizia nr. 635/2007) a considerat că acestea

reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice

create și a efectelor actelor administrative și că stabilirea unor condiționări

pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului

la liberul acces la justiție și la un proces echitabil.

În consecință, în raport

de cele mai sus menționate și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții S.G.C. și S.I. împotriva sentinței nr. 6297 din 6 noiembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.