ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1645/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1645/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții V.G.C., V.M.,

V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C. au formulat cerere de revizuire a sentinței din 27

aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, în Dosarul nr. 1476/46/2010, solicitând schimbarea

acesteia în sensul respingerii sesizării A.N.I., iar, în subsidiar, înlăturarea

dispoziției privind confiscarea sumelor de 454.805 euro, 1.580 dolari S.U.A.,

145.420 RON de la V.G.C.

În motivarea cererii de

revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., s-a

arătat că „obiectul pricinii nu se află în ființă”, în sensul că sumele de bani

a căror confiscare s-a dispus prin sentința atacată nu se află în posesia debitorului,

deoarece au fost ridicate de organele penale în urma percheziției realizate în Dosarul

nr. 614/46/2000 la Curtea de Apel Târgu-Mureș, iar asupra lor s-a dispus sechestru

asigurător.

Revizuienții au mai arătat

că organele fiscale au pornit executarea silită în vedere recuperării respectivelor

sume, fiind emisă în acest sens somația din 17 iulie 2012, iar împotriva somației

s-a formulat contestație la executare, înregistrată la Judecătoria Pitești.

S-a mai arătat că situația

debitorului V.G.C., care este supus unei duble executări, atât ca urmare a confiscării

sumelor de bani de către organele penale, cât și ca urmare a confiscării acelorași

sume de bani prin sentința nr. 258/2011, nu a fost analizată nici de instanța de

recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr.

6175 din 20 decembrie 2011.

Intimatul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat la rândul său de D.G.F.P. Argeș,

a invocat în scris inadmisibilitatea cererii de revizuire, întrucât decizia nr.

6175 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu

evocă fondul.

La termenul din data de

23 ianuarie 2013 excepția sus menționată a fost respinsă, pentru considerentul că

obiectul cererii de revizuire îl constituie sentința nr. 258/F-Cont/2011, care este

o hotărâre de fond, fiind fără relevanță că decizia de recurs pronunțată față de

respectiva sentință nu evocă fondul.

Din oficiu, la același

termen de judecată, Curtea a pus în discuție excepția tardivității cererii de revizuire

și excepția lipsei de interes a revizuienților.

Prin sentința nr. 36/F-Cont

din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., depusă de revizuienții V.G.C., V.M.,

V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C., intimați fiind A.N.I. și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Argeș.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut, în esență, că în raport de prevederile art. 324

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și, pentru

cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, acesta curge de la cel din urmă act de executare,

care în speță este somația din 17 iulie 2012, emisă de D.G.F.P. Argeș în procedura

prevăzută de art. 145 C. proc. fisc.

Având în vedere că somația

privind executarea sentinței nr. 258/F-Cont/2011 a fost emisă la data de 17

iulie 2012 și văzând dispozițiile art. 324 C. proc. civ., instanța a constatat că

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 din același cod

este formulată peste de o lună de la data ultimului act de executare.

A avut în vedere curtea

de apel că revizuienții, prin apărător, au arătat la termenul din data de 23

ianuarie 2013 că nu există un alt act de executare ulterior somației din 17

iulie 2012, precum și faptul că aceștia nu au susținut că somația le-ar fi fost

comunicată la o dată în raport cu care revizuirea de față ar fi formulată în termenul

legal, iar din cererea de chemare în judecată și din concluziile scrise depuse la

dosar reiese că aceștia au primit somația cu mai mult de o lună înainte de a formula

revizuirea din speță.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs revizuenții V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Arată recurenții că, deși

prima instanță a reținut că somația este primul act de executare, în același timp,

la calcularea termenului de introducere a cererii de revizuire întemeiată pe

art. 322 pct. 3 C. proc. civ., a reținut că somația este ultimul act de executare

și, astfel, termenul curge de la data de 17 iulie 2012 când s-a emis somația

din 17 iulie 2012, această motivare fiind contradictorie cu privire la natura somației

ca fiind primul act de executare și respectiv ultimul act de executare.

Se mai arată în motivele

de recurs că instanța de fond a interpretat greșit actele juridice deduse judecății,

schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind

încălcate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenții că instanța

de fond nu lămurește natura somației, dacă este primul act de executare sau ultimul

act de executare, pentru a se putea stabili data de la care curge termenul de introducere

a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ.

Rezultă, în opinia recurenților,

că între somația din 17 iulie 2012 și titlul executoriu, respectiv sentința nr.

258/F-Cont/2011, există evidente contradicții cu privire la sumele de bani confiscate

de la V.G.C. și menționate în dispozitivul aceste hotărâri, motiv pentru care s-a

formulat contestație la executare împotriva executării silite declanșate în Dosarul

de executare nr. 1476/46/2010, ce formează obiectul Dosarului civil nr. 16935/280/2012,

cu termen de judecată la 19 martie 2013.

Se mai arată că prin încheierea

din 4 septembrie 2012 pronunțată în acest dosar s-a dispus suspendarea executării

silite pornite în Dosarul de executare nr. 1476/46/2010 până la soluționarea irevocabilă

a contestației la executare, iar împotriva încheierii din 4 septembrie 2012 s-a

declarat recurs de D.G.F.P. Argeș și prin încheierea din 11 decembrie 2012 a Tribunalului

Argeș s-a admis recursul, s-a modificat încheierea și s-a respins cererea de suspendare,

dată de la care, apreciază recurenții, în mod legal curge termenul de revizuire

prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Subliniază recurenții

că prima instanță, în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 324. alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., reținând că termenul pentru introducerea cererii de revizuire

întemeiată pe art. 322 pct. 3 curge de la data de 17 iulie 2012, data emiterii somației,

considerată ca fiind atât primul act de executare, cât și ultimul act de executare

și nu data de 11 decembrie 2012, dată la care a fost pronunțată decizia civilă

nr. 3236 prin care s-a admis recursul împotriva încheierii din 4 septembrie 2012,

care a fost modificată, în sensul că s-a respins cererea de suspendare a executării

silite pornită împotriva somației, continuându-se astfel executarea silită declanșată

în Dosarul nr. 1746/46/2010.

Fiind suspendată executarea

silită declanșată în Dosarul de executare nr. 1746/46/2010, de la data de 4

septembrie 2012 până la 11 decembrie 2012, când s-a respins cererea de suspendare,

recurenții apreciază că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut

de art. 324 alin. (1) pct. 2 și, ca atare, în mod nelegal a fost respinsă ca tardiv

formulată prin sentința recurată.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C.proc.civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

În fapt, prin sentința

civilă nr. 190 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis în parte sesizarea

reclamantei A.N.I., în contradictoriu cu pârâții V.G.C., V.S.G., P.A.E., P.C. și

a dispus confiscarea sumelor de 458.805 euro, 1.580 dolari S.U.A., 29.345 RON din

averea pârâtului V.G.C.

Prin decizia nr. 1151

din 3 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate

de A.N.I., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pârâtul V.G.C. și intervenienții

V.S.G., P.A.E., P.C., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, reținând că în cauză trebuiau să fie conceptate și citate sora pârâtului,

V.M. și soacra acestuia C.C.

În rejudecare, dosarul

a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. 1476/46/2010.

Prin sentința nr. 258/F

din 27 aprilie 2011 a fost admisă în parte sesizarea reclamantei A.N.I. în contradictoriu

cu pârâții, constatându-se că dobândirea sumei menționate în actul de sesizare nu

este justificată, dispunându-se confiscarea acesteia de la V.G.C., iar, prin decizia

nr. 6175 din 20 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca

nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și de V.G.C., V.S.G., P.A.E., P.C., V.M. și C.C. împotriva acestei sentințe.

Împotriva aceleiași sentințe,

nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, recurenții au formulat cerere

de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., cerere care

a fost respinsă ca tardiv formulată, prin sentința nr. 36/F-CONT din 30 ianuarie

2013, împotriva căreia au declarat prezentul recurs revizuenții.

Astfel, revizuirea sentinței

nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost solicitată pentru

cazul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când obiectul pricinii

nu se află în ființă: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 3. dacă obiectul

pricinii nu se află în ființă;”.

Art. 324 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti,

în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare.

În cauză, ultimul act

de executare este somația din 17 iulie 2012, iar cererea de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. a fost formulată peste termenul de

o lună de la data acestui ultim act de executare, fapt reținut în mod corect de

către instanța de fond.

Potrivit art. 145 C. proc.

fisc. „executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15

zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executate

silită (...)”.

Rezultă astfel că somația

din 17 iulie 2012 este un act de executare silită, iar faptul că în cauză această

somație este ultimul act de executare silită rezultă atât din documentele aflate

la dosarul cauzei, cât și din susținerile revizuienților, care au menționat expres

la termenul din data de 23 ianuarie 2013 că nu există un alt act de executare ulterior

somației din 17 iulie 2012.

De la acest ultim act

de executare începe să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., revizuienții nerespectând acest termen imperativ, deoarece

cererea de revizuire a fost formulată la data de 11 decembrie 2012.

Or, comunicarea somației

din 17 iulie 2012 către revizuienți a avut loc cu mai mult de o lună înainte de

data de 11 decembrie 2012, fapt care rezultă cu certitudine din formularea de către

aceștia a contestației la executare împotriva executării silite declanșate prin

somația menționată, contestație înregistrată la Judecătoria Pitești la data de 24

august 2012, în Dosarul nr. 16935/280/2012.

De asemenea, din actele

și lucrările dosarului rezultă că în cadrul Dosarului nr. 721/46/2012, înregistrat

pe rolul Curții de Apel Pitești și având ca obiect cererea de revizuire formulată

de aceiași revizuienți împotriva aceleași sentințe ca în litigiul de față, însă

în temeiul art. 322 pct. 2 și pct. 5 C. proc. civ., revizuienții au invocat, la

data de 3 septembrie 2012, existența somației din 17 iulie 2012, deci cu mai mult

de o lună înainte de data formulării prezentei cereri de revizuire, 11

decembrie 2012.

Este adevărat că, prin

concluziile scrise, revizuienții au afirmat că ultimul act de executare silită ar

fi decizia nr. 3236 din 11 decembrie 2012, prin care Tribunalul Argeș a modificat

în recurs încheierea pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 4 septembrie 2012

în Dosarul nr. 16935/280/2012, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării

silite declanșată prin somația din 17 iulie 2012, însă Înalta Curte apreciază că

în mod corect a reținut instanța de fond că nu poate fi reținută această apărare,

întrucât decizia Tribunalului Argeș nu reprezintă un act de executare silită în

accepțiunea C. proc. fisc., ci este un act jurisdicțional care verifică legalitatea

unor acte de executare silită realizate de executor.

Cu privire la susținerea

recurenților, în sensul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii cu privire la natura somației, ca fiind primul act

de executare și respectiv ultimul act de executare, instanța de control judiciar,

examinând considerentele sentinței atacate, apreciază că acestea cuprind, conform

art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, iar aceste motive nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura

pricinii.

Astfel, în conformitate

cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie

să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de

drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele

de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv,

o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care

anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind

și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă însă

că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care

pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun

doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată

și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și

cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora).

Această cerință a fost

îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a expus motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul că ultimul act

de executare este somația din 17 iulie 2012, iar cererea de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. a fost formulată peste termenul de

o lună de la data acestui ultim act de executare.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C. împotriva sentinței

nr. 36/F-CONT din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 martie 2014.