ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1645/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C. au formulat cerere de revizuire a sentinței din 27 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1476/46/2010, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii sesizării A.N.I., iar, în subsidiar, înlăturarea dispoziției privind confiscarea sumelor de 454.805 euro, 1.580 dolari S.U.A., 145.420 RON de la V.G.C. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc.

civ., s-a arătat că „obiectul pricinii nu se află în ființă”, în sensul că sumele de bani a căror confiscare s-a dispus prin sentința atacată nu se află în posesia debitorului, deoarece au fost ridicate de organele penale în urma percheziției realizate în Dosarul nr. 614/46/2000 la Curtea de Apel Târgu-Mureș, iar asupra lor s-a dispus sechestru asigurător. Revizuienții au mai arătat că organele fiscale au pornit executarea silită în vedere recuperării respectivelor sume, fiind emisă în acest sens somația din 17 iulie 2012, iar împotriva somației s-a formulat contestație la executare, înregistrată la Judecătoria Pitești.

S-a mai arătat că situația debitorului V.G.C., care este supus unei duble executări, atât ca urmare a confiscării sumelor de bani de către organele penale, cât și ca urmare a confiscării acelorași sume de bani prin sentința nr. 258/2011, nu a fost analizată nici de instanța de recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. 6175 din 20 decembrie 2011. Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat la rândul său de D.G.F.P. Argeș, a invocat în scris inadmisibilitatea cererii de revizuire, întrucât decizia nr. 6175 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu evocă fondul. La termenul din data de 23 ianuarie 2013 excepția sus menționată a fost respinsă, pentru considerentul că obiectul cererii de revizuire îl constituie sentința nr. 258/F-Cont/2011, care este o hotărâre de fond, fiind fără relevanță că decizia de recurs pronunțată față de respectiva sentință nu evocă fondul.

Din oficiu, la același termen de judecată, Curtea a pus în discuție excepția tardivității cererii de revizuire și excepția lipsei de interes a revizuienților. Prin sentința nr. 36/F-Cont din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., depusă de revizuienții V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C., intimați fiind A.N.I. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Argeș. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în raport de prevederile art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și, pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, acesta curge de la cel din urmă act de executare, care în speță este somația din 17 iulie 2012, emisă de D.G.F.P.

Argeș în procedura prevăzută de art. 145 C. proc. fisc. Având în vedere că somația privind executarea sentinței nr. 258/F-Cont/2011 a fost emisă la data de 17 iulie 2012 și văzând dispozițiile art. 324 C. proc. civ., instanța a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 din același cod este formulată peste de o lună de la data ultimului act de executare. A avut în vedere curtea de apel că revizuienții, prin apărător, au arătat la termenul din data de 23 ianuarie 2013 că nu există un alt act de executare ulterior somației din 17 iulie 2012, precum și faptul că aceștia nu au susținut că somația le-ar fi fost comunicată la o dată în raport cu care revizuirea de față ar fi formulată în termenul legal, iar din cererea de chemare în judecată și din concluziile scrise depuse la dosar reiese că aceștia au primit somația cu mai mult de o lună înainte de a formula revizuirea din speță.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuenții V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Arată recurenții că, deși prima instanță a reținut că somația este primul act de executare, în același timp, la calcularea termenului de introducere a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ., a reținut că somația este ultimul act de executare și, astfel, termenul curge de la data de 17 iulie 2012 când s-a emis somația din 17 iulie 2012, această motivare fiind contradictorie cu privire la natura somației ca fiind primul act de executare și respectiv ultimul act de executare.

Se mai arată în motivele de recurs că instanța de fond a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind încălcate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Arată recurenții că instanța de fond nu lămurește natura somației, dacă este primul act de executare sau ultimul act de executare, pentru a se putea stabili data de la care curge termenul de introducere a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. Rezultă, în opinia recurenților, că între somația din 17 iulie 2012 și titlul executoriu, respectiv sentința nr. 258/F-Cont/2011, există evidente contradicții cu privire la sumele de bani confiscate de la V.G.C.

și menționate în dispozitivul aceste hotărâri, motiv pentru care s-a formulat contestație la executare împotriva executării silite declanșate în Dosarul de executare nr. 1476/46/2010, ce formează obiectul Dosarului civil nr. 16935/280/2012, cu termen de judecată la 19 martie 2013. Se mai arată că prin încheierea din 4 septembrie 2012 pronunțată în acest dosar s-a dispus suspendarea executării silite pornite în Dosarul de executare nr. 1476/46/2010 până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, iar împotriva încheierii din 4 septembrie 2012 s-a declarat recurs de D.G.F.P. Argeș și prin încheierea din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Argeș s-a admis recursul, s-a modificat încheierea și s-a respins cererea de suspendare, dată de la care, apreciază recurenții, în mod legal curge termenul de revizuire prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Subliniază recurenții că prima instanță, în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 324. alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că termenul pentru introducerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 3 curge de la data de 17 iulie 2012, data emiterii somației, considerată ca fiind atât primul act de executare, cât și ultimul act de executare și nu data de 11 decembrie 2012, dată la care a fost pronunțată decizia civilă nr. 3236 prin care s-a admis recursul împotriva încheierii din 4 septembrie 2012, care a fost modificată, în sensul că s-a respins cererea de suspendare a executării silite pornită împotriva somației, continuându-se astfel executarea silită declanșată în Dosarul nr. 1746/46/2010.

Fiind suspendată executarea silită declanșată în Dosarul de executare nr. 1746/46/2010, de la data de 4 septembrie 2012 până la 11 decembrie 2012, când s-a respins cererea de suspendare, recurenții apreciază că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 2 și, ca atare, în mod nelegal a fost respinsă ca tardiv formulată prin sentința recurată. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C.proc.civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În fapt, prin sentința civilă nr. 190 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis în parte sesizarea reclamantei A.N.I., în contradictoriu cu pârâții V.G.C., V.S.G., P.A.E., P.C. și a dispus confiscarea sumelor de 458.805 euro, 1.580 dolari S.U.A., 29.345 RON din averea pârâtului V.G.C. Prin decizia nr. 1151 din 3 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de A.N.I., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pârâtul V.G.C.

și intervenienții V.S.G., P.A.E., P.C., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că în cauză trebuiau să fie conceptate și citate sora pârâtului, V.M. și soacra acestuia C.C. În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. 1476/46/2010. Prin sentința nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a fost admisă în parte sesizarea reclamantei A.N.I. în contradictoriu cu pârâții, constatându-se că dobândirea sumei menționate în actul de sesizare nu este justificată, dispunându-se confiscarea acesteia de la V.G.C., iar, prin decizia nr. 6175 din 20 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de V.G.C., V.S.G., P.A.E., P.C., V.M.

și C.C. împotriva acestei sentințe. Împotriva aceleiași sentințe, nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, recurenții au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., cerere care a fost respinsă ca tardiv formulată, prin sentința nr. 36/F-CONT din 30 ianuarie 2013, împotriva căreia au declarat prezentul recurs revizuenții. Astfel, revizuirea sentinței nr. 258/F din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost solicitată pentru cazul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când obiectul pricinii nu se află în ființă: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;”.

Art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare. În cauză, ultimul act de executare este somația din 17 iulie 2012, iar cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. a fost formulată peste termenul de o lună de la data acestui ultim act de executare, fapt reținut în mod corect de către instanța de fond. Potrivit art. 145 C. proc. fisc. „executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executate silită (...)”.

Rezultă astfel că somația din 17 iulie 2012 este un act de executare silită, iar faptul că în cauză această somație este ultimul act de executare silită rezultă atât din documentele aflate la dosarul cauzei, cât și din susținerile revizuienților, care au menționat expres la termenul din data de 23 ianuarie 2013 că nu există un alt act de executare ulterior somației din 17 iulie 2012. De la acest ultim act de executare începe să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., revizuienții nerespectând acest termen imperativ, deoarece cererea de revizuire a fost formulată la data de 11 decembrie 2012. Or, comunicarea somației din 17 iulie 2012 către revizuienți a avut loc cu mai mult de o lună înainte de data de 11 decembrie 2012, fapt care rezultă cu certitudine din formularea de către aceștia a contestației la executare împotriva executării silite declanșate prin somația menționată, contestație înregistrată la Judecătoria Pitești la data de 24 august 2012, în Dosarul nr. 16935/280/2012. De asemenea, din actele și lucrările dosarului rezultă că în cadrul Dosarului nr. 721/46/2012, înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești și având ca obiect cererea de revizuire formulată de aceiași revizuienți împotriva aceleași sentințe ca în litigiul de față, însă în temeiul art. 322 pct. 2 și pct. 5 C. proc.

civ., revizuienții au invocat, la data de 3 septembrie 2012, existența somației din 17 iulie 2012, deci cu mai mult de o lună înainte de data formulării prezentei cereri de revizuire, 11 decembrie 2012. Este adevărat că, prin concluziile scrise, revizuienții au afirmat că ultimul act de executare silită ar fi decizia nr. 3236 din 11 decembrie 2012, prin care Tribunalul Argeș a modificat în recurs încheierea pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 4 septembrie 2012 în Dosarul nr. 16935/280/2012, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite declanșată prin somația din 17 iulie 2012, însă Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că nu poate fi reținută această apărare, întrucât decizia Tribunalului Argeș nu reprezintă un act de executare silită în accepțiunea C. proc.

fisc., ci este un act jurisdicțional care verifică legalitatea unor acte de executare silită realizate de executor. Cu privire la susținerea recurenților, în sensul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii cu privire la natura somației, ca fiind primul act de executare și respectiv ultimul act de executare, instanța de control judiciar, examinând considerentele sentinței atacate, apreciază că acestea cuprind, conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar aceste motive nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora). Această cerință a fost îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul că ultimul act de executare este somația din 17 iulie 2012, iar cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. a fost formulată peste termenul de o lună de la data acestui ultim act de executare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții V.G.C., V.M., V.S.G., P.A.E., P.C. și C.C. împotriva sentinței nr. 36/F-CONT din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2014.