ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 640/2016

Deliberând asupra contestației formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 1612/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2015 2618/2015, constată următoarele:

A.Prin decizia penală nr. 1612/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea A..

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. (3) C. proc. pen., art. 112 alin. (6) C. pen., art. 118 alin. (5) C. pen. de la 1968 și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 23.12.2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost înregistrată sub nr. x/2014, contestația la executare, formulată de A. împotriva dispozițiilor deciziei penale nr. 1207/A din 14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2005.

Contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare, pe desființarea punctului II din decizie, referitoare la A., încetarea comisiei rogatorii constituită în baza dispozițiilor încheierii de ședință din 01.10.2014 și ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse de Curtea de Apel București.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. pen.

În motivarea contestației, s-a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost trimiși în judecată inculpații B., C., D., E., F., G., H., I., J., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, asociere în vederea comiterii de infracțiuni și spălare de bani.

Prin sentința penală nr. 809/F/2011 a Tribunalului București au fost condamnați inculpații, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de Statul român reprezentat de ANAF, fiind obligați inculpații la despăgubiri, în mod individual sau solidar, suma totală a despăgubirilor fiind de 1.345.483.086.901 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit. Totodată, s-a dispus confiscarea de la inculpații K. și D. a unor sume de bani reprezentând diferența dintre prejudiciul cauzat părților civile și sumele cu care acestea s-au constituit părți civile.

Potrivit susținerilor petentei, din examinarea rechizitoriului și a sentinței penale mai sus menționate se poate constata faptul că A. nu a avut nicio calitate în cauză, nici în faza de urmărire penală, nici la judecata în primă instanță, iar prin sentința penală 809/F/2011 nu s-a dispus nicio măsură cu privire la aceasta.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Apelurile au făcut obiectul dosarului nr. x/2005 al Curții de Apel București.

În acest dosar, prin încheierea de ședință din 15.09.2014, Curtea de Apel a dispus:

"În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 249 alin. (4) C. proc. pen., coroborate cu art. 32 lit. d) Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și art. 998 C. civ. vechi, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurator dispus prin ordonanța 171/D/P/12.01.2005 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din 20.05.2010 a Tribunalului București asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților K., D., H., C., J., G., L. și F., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii."

În temeiul art. 251 C. proc. pen., și art. 129 alin. (6) C. proc. pen., instanța a desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziției de indisponibilizare organele de cercetare penală desemnate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Prin încheierea de ședință din 1.10.2014, fără ca petenta să fie citată sau reprezentată, instanța a extins măsurile asiguratorii dispuse prin încheierea de ședință din 15.09.2014, dispunând:

"Se emite adresă către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru a aduce la îndeplinire, în integralitate, măsurile dispuse de instanță, prin încheierea din 15.09.2014, respectiv să procedeze la indisponibilizarea conturilor și acțiunilor și activelor societăților la care figurează inculpații ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară sau în străinătate, inclusiv a societăților comerciale care dețin acțiuni la alte societăți comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari, administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din fapte penale deduse judecății și pe cale de consecință, să procedeze la efectuarea unor cereri de comisie rogatorie în vederea indisponibilizării bunurilor mobile, imobile, inclusiv acțiunile societăților aflate în Elveția, Marea Britanie, SUA, respectiv A. Elveția, A. din Londra, autoturismul M., 40TFSI quatro, cu nr. de înmatriculare ZG 14789, culoare gri, înmatriculat la 12.11.2013, care figurează în patrimoniul A., toate bunurile mobile și imobile, inclusiv acțiuni, părți sociale ale societăților N. și S.C. O., ambele cu sediul în SUA Delaware, P. și să evidențieze actele de dispoziție și rulajul conturilor bancare după instituirea sechestrului asigurator. Se va preciza în adresă, că, având în vedere necesitatea unei cereri de comisie rogatorie pentru identificarea conturilor bancare ale societăților aflate în Elveția, este necesară furnizarea unor informații Biroului Federal Office af Justice International Legal Assiatance Division, iar în cuprinsul cererii de comisie rogatorie este necesar să se precizeze că din investigațiile întreprinse trebuie să existe o legătură cu o bancă din Elveția, sens în care urmează să se atașeze la cererea de comisie rogatorie înscrisul de unde rezultă transferul sumei de 19.500.000 de dolari între conturile corespondente ale societăților Q. și A. din Elveția, precum și relațiile de la ONRC de unde rezultă participarea A. S.A. din Elveția la alte societăți deținute în România, de asemenea, precizarea în cererea de comisie rogatorie că S.C. O. și S.C. N. au același sediu social și că împuternicitul S.C. N. este inculpatul B., precum și cu mențiunea că, în data de 15.09.2014, Curtea a dispus instituirea unui sechestru asupra tuturor acțiunilor și activelor sociale la care inculpații dețin calitatea de împuternicit, asociat și administrator, inclusiv cele aflate în străinătate, cu solicitarea de a se atașa la dosarul cauzei cererile de comisie rogatorie și răspunsurile autorităților competente".

Deși în ședința din 1.10.2014, instanța a dispus citarea pentru ședința din 9.10.2014, în calitate de interveninenți a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privința cărora s-a instituit măsura asiguratorie, petenta contestatoare A. nu se regăsește printre persoanele a căror citare s-a dispus. La termenul din 9.10.2014, instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei și contestațiilor formulate iar până la data formulării prezentei contestații nu a fost redactată încheierea din 9.10.2014.

Prin decizia penală nr. 1207/14.10.2014 a Curții de Apel București, instanța a admis toate apelurile formulate, a desființat în parte sentința penală nr. 809/F/28.11.2011 și a dispus, printre altele:

- confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 2 321 292 608 133,96 RON, reprezentând diferența dintre marfa ilicită introdusă în circuitul civil și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA și a impozitului pe profit, a sumei de 91 166 300 USD, sumă care provine din comiterea infracțiunilor deduse judecății, a sumei de 57 768 138 USD, sumă provenind din comiterea infracțiunilor deduse judecății, a sumei de 13 133 541 Euro, provenind din infracțiunile deduse judecății;

- completarea de către organul însărcinat cu punerea în executare a dispozițiilor deciziei penale (Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului București) a cererilor de comisie rogatorie transmise în vederea indisponibilizării conturilor, acțiunilor și activelor societăților comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară sau în străinătate, inclusiv a societăților comerciale care dețin acțiuni la alte societăți comerciale la care inculpații figurează împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și a altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, transmise autorităților din Elveția, Marea Britanie și SUA de către Parchetul General-DIICOT, cereri de comisie rogatorie transmise în urma celor dispuse de instanță prin încheierea de ședință din 15.09.2014, în sensul că se va menționa în cuprinsul cererilor de comisie rogatorie că sumele indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul K. a sumelor menționate mai sus;

- organul însărcinat cu executarea (Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului București) va solicita pe calea comisiei rogatorii adresate autorităților din Elveția, Marea Britanie și SUA, confiscarea sumelor de bani indisponibilizate prin încheierile de ședință din 15.09.2014 și 01.10.2014, până la concurența sumelor de 2 321.292 608 133,96 RON, actualizată la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziției de confiscare, 91 166 300 dolari, în echivalentul în RON la data plății, 57 768 138 dolari, în echivalent la data plății, 13 133 541 Euro, în echivalent la data plății.

În ceea ce o privește pe contestatoarea A., la punctul II din decizie s-a dispus:

- completarea cererilor de comisie rogatorie, transmise în urma celor dispuse prin încheierea de ședință din 1.10.2014, în sensul că, se va menționa în cuprinsul acestora că sumele indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul B..

Prin urmare, prin decizia penală nr. 1207/14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București a fost a constituit un drept de garanție al Statului Român asupra tuturor bunurilor proprietatea A., pentru recuperarea creanței pe care Statul Român o deține împotriva inculpatului B. .

Petenta a mai menționat că, prin această dispoziție, instanța a oferit A., contrar prevederilor legale, calitatea de "terț garant" pentru recuperarea creanței deținute de Statul Român împotriva inculpatului B.;

Petenta a mai susținut în motivarea contestației la executare că prin decizia penală nr. 1207/2014, Curtea de Apel București a dat două dispoziții care se cumulează împotriva sa și anume, pe de o parte, confiscarea sumelor de bani de la A., pe de altă parte, garantarea de către această societate comercială cu toate bunurile proprietatea sa a acestei creanțe pe care Statul Român o deține împotriva inculpatului B., în urma aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale, conferindu-i calitatea de terț garant pentru recuperarea creanței pe care Statul Român o deține împotriva inculpatului.

Potrivit susținerilor petentei, aceste măsuri dispuse de Curtea de Apel București în ultima cale ordinară de atac, fără ca A. să fi fost vreodată citată și introdusă în cauză, demonstrează că sunt date cu interpretarea greșită a legii, cu încălcarea drepturilor petentei la un proces echitabil, a dreptului la un recurs efectiv și a dreptului de proprietate.

Petenta a precizat că își întemeiază contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. pen., potrivit cărora "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se ivește vreo împiedicare la executare".

A. a considerat că are calitate procesuală activă, întrucât decizia penală nr. 1207/2014 este executorie și conține dispoziții cu privire la aceasta, însă există împiedicări la executarea acestei decizii, care se datorează interpretării greșite și încălcării drepturilor sale procesuale. În argumentarea acestei susțineri, contestatoarea petentă A. a mai arătat că, prin decizia contestată s-a dispus indisponibilizarea tuturor bunurilor proprietatea sa, pentru garantarea executării măsurii confiscării speciale a sumelor de bani de la inculpatul B., măsură ce îi conferă petentei calitatea de terț garant pentru recuperarea creanței pe care Statul Român o are împotriva inculpatului K., fără ca aceasta să fi avut vreo calitate la prima instanță, iar pe de altă parte, s-a dispus confiscarea acelorași sume de bani de la petentă fără ca aceasta să mai aibă o cale ordinară de atac împotriva acestor măsuri, fiind încălcate dispozițiile art. 6 și 13 din CEDO.

Contestatoarea petentă a mai susținut că singurele temeiuri de drept precizate, cele ale art. 33 alin. (1) și (3) din Legea 656/2002 și art. 112 alin. (6) C. proc. pen., au în vedere dispoziția de confiscare specială aplicabilă inculpatului K..

Contestatoarea consideră că aceste dispoziții nu puteau fi bază legală pentru confiscarea dispusă împotriva A. și nici pentru garantarea măsurii confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului.

În motivarea contestației, s-a mai susținut că, potrivit art. 2 alin. (2) Noul C. pen., nu se poate aplica o pedeapsă și nu se poate lua o măsură educativă sau de siguranță dacă nu este prevăzută de legea penală la data la care fapta a fost comisă. Prin urmare, legea interzice în mod expres luarea unei măsuri de siguranță dacă ea nu era prevăzută de lege la data comiterii faptelor. Infracțiunile deduse judecății în cauză sunt comise în perioada 2000-2003, iar potrivit C. pen. în vigoare la 31.12.2003, art. 118, puteau fi supuse confiscării speciale: lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală, lucrurile care au servit sau au fost destinate să servească la comiterea faptei, dacă sunt ale infractorului, lucrurile care au fost date pentru a determina comiterea unei infracțiuni sau pentru a răsplăti pe infractor, lucrurile dobândite în mod vădit prin comiterea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, lucrurile deținute în contra dispozițiilor legale.

De asemenea, în motivarea contestației la executare, A. a mai susținut că dispozițiile art. 112 alin. (6) din Noul C. pen. nu se regăseau în vechiul C. pen., în forma în vigoare la 31.12.2003 și, drept urmare, nu se putea dispune confiscarea specială de la petentă și cu atât mai mult, nu se putea garanta cu bunurile sale măsura confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului. Nici dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 potrivit cu care "Veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă" nu erau în vigoare la data comiterii faptelor și nu puteau fi aplicate.

În ceea ce privește măsura de siguranță a confiscării extinse, petenta a arătat că nici aceasta nu putea fi aplicată, deoarece prin deciziile nr. 78/2014 și nr. 356/2014, măsura confiscării extinse poate fi aplicată numai pentru faptele săvârșite după data intrării în vigoare a Noului C. pen., iar faptele care au făcut obiectul cercetărilor au fost comise în perioada 2000-2003. Nici potrivit art. 249 alin. (1), (4) și 5 C. proc. pen. nu se putea dispune măsura sechestrului asupra bunurilor petentei, deoarece măsurile asiguratorii se pot lua numai asupra bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, a pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se iau numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, iar în vederea reparării pagubei, precum și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, măsurile se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente.

A. a considerat că măsura sechestrului asigurator are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii, adică până la pronunțarea deciziei definitive, când, se analizează dacă se repară prejudiciul prin plată directă, restituire în natură sau confiscare specială.

În acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 249 C. proc. pen., potrivit cărora, bunurile indisponibilizate prin măsura sechestrului asigurator pot fi numai confiscate și nu pot fi indisponibilizate pentru garantarea confiscării speciale sau extinse dispuse împotriva inculpatului, ci numai pentru garantarea executării pedepsei amenzii, executării cheltuielilor judiciare și repararea pagubei .

Petenta consideră că, întrucât în cauză, instanța de apel a indisponibilizat bunurile A. pentru garantarea confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului, a schimbat destinația pentru care s-a dispus inițial măsura asiguratorie a sechestrului penal, așa cum a fost prevăzută în încheierea de ședință din 15 septembrie 2014 și a dat bunurilor confiscate o destinație care nu era prevăzută de lege.

S-a mai arătat în motivarea contestației la executare că, din analiza coroborată a dispozițiilor din C. pen. rezultă că regula generală este aceea că măsura de siguranță a confiscării se dispune față de o persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, față de făptuitor, chiar dacă nu i se aplică o pedeapsă, iar în ceea ce privește bunurile proprietatea altei persoane, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 112 C. pen., anume în cazul de la lit. b) - dacă bunurile respective au fost folosite în orice mod sau sunt destinate a fi folosite la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și dacă persoana respectivă a cunoscut scopul folosirii lor, precum și cazul de la lit. c) - dacă bunurile au fost folosite imediat după comiterea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosinței bunurilor și dacă persoana respectivă a cunoscut scopul folosirii lor.

A. a mai susținut că, legiuitorul, acolo unde a vrut să prevadă confiscarea specială în mod direct a unor bunuri de la alte persoane decât infractorul, a prevăzut acest lucru în mod expres.

Prin urmare, petenta a arătat că nu există niciun temei legal în baza căruia Curtea de Apel București, în ultima cale de atac ordinară, a dispus indisponibilizarea bunurilor petentei.

S-a apreciat că instanța de apel a încălcat dispozițiile de ordin procesual, deoarece nu putea pronunța o hotărâre cu privire la o persoană care nu a avut nicio calitate în fața primei instanțe și nicio cerere de apel nu a făcut referire la ea.

Petenta a mai arătat că nu a avut nicio calitate nici în faza urmăririi penale, nici în faza judecății în primă instanță, iar sentința penală 809/F/28.11.2011 nu prevede nicio dispoziție cu privire la A.. Nici apelul promovat de D.I.I.C.O.T. și nici apelurile promovate de inculpați și partea civilă nu se referă la A..

A mai susținut petenta A. că dreptul la un proces echitabil are drept componente: principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare.

În argumentarea susținerilor sale, contestatoarea a mai arătat că nici cu ocazia extinderii măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu ocazia pronunțării încheierilor de ședință din 15.09.2014 și 1.10.2014, A. nu a fost citată, nu a fost introdusă în cauză și nu a pus concluzii cu privire la măsurile solicitate a fi luate de DIICOT sau puse în discuție din oficiu de către instanță, dar nici cu ocazia pronunțării deciziei penale nr. 1207/2014 prin care s-au au instituit garanții asupra bunurilor petentei în favoarea Statului Român

S-a mai susținut că i-a fost încălcat lui A. și dreptul de proprietate, în atributele sale conferite de art. 555 C. civ., anume posesia, folosința și dispoziția. Dreptul de proprietate a fost nesocotit în integralitatea sa, trecându-se la executarea silită a bunurilor sale de către Statul Român, pentru recuperarea creanței deținute împotriva inculpatului K., dar și pentru că bunurile sale au fost confiscate, trecând în proprietatea statului.

De asemenea, petenta A. a mai susținut că i-a fost încălcat dreptul la un recurs efectiv, întrucât toate măsurile luate împotriva sa au fost dispuse printr-o hotărâre definitivă și executorie, pronunțată în ultima cale de atac, fiind încălcat art. 13 din CEDO, iar așa cum a statuat Curtea Europeană în cauza Kllas împotriva Germaniei, reclamantul poate invoca această încălcare fără să fie nevoit să facă dovada încălcării unui alt drept recunoscut de Convenție. Art. 13 din Convenție impune statelor membre o obligație pozitivă care are ca obiect reglementarea, în legislația internă, a unui recurs efectiv care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției. În acest sens este și recomandarea Comitetului de Miniștri către statele membre (2004) 6 privind îmbunătățirea și asigurarea recursurilor interne. Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție, reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Contestatoarea a considerat că instanța de apel i-a îngrădit dreptul la două grade de jurisdicție, prevăzut de art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Față de cele mai sus arătate, petenta A. a solicitat admiterea contestației la executare, desființarea punctului II din decizie, numai cu privire la măsurile dispuse față de ea, încetarea comisiei rogatorii dispuse în baza încheierii de ședință din 1.10.2014 și ridicarea tuturor măsurilor asiguratorii dispuse de Curtea de Apel București.

S-a reținut că în susținerea motivelor invocate în contestație, petenta a depus la dosarul cauzei: decizia nr. 3377/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție încheierea de ședință din 15 septembrie 2014, pronunțată în dosarul de față, încheierea de ședință din 1.10.2014; extras din Registrul Comerțului al Cantonului ZUG, din care rezultă calitatea domnului K. de reprezentant al S.C. A..

Prin decizia penală nr. 457/A din 24.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, competența soluționării contestației la executare formulată de S.C. A..

Prin sentința penală nr. 391 din 04.06.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a trimis, spre competentă soluționare, contestația la executare formulată de contestatoarea A., la Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 13.07.2015, sub nr. x/2015.

Examinând actele dosarului, prima instanță a apreciat că este nefondată contestația la executare formulată de petenta S.C. A., pentru considerentele arătate în continuare:

S-a reținut că temeiul de drept al prezentei contestații la executare îl reprezintă dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., text de lege care prevede că se poate face contestație împotriva executării unei hotărâri penale "când se ivește (…) vreo împiedicare la executare".

Sintagma "împiedicare la executare", prevăzută de textul de lege enunțat mai sus, în mod indubitabil are în vedere actele derulate în procedura de executare a hotărârii, și nu modul în care a fost soluționat fondul cauzei, întrucât hotărârea este definitivă și a dobândit autoritate de lucru judecat.

Prima instanță a apreciat că, în cauza de față contestatoarea invocă, în esență, privarea sa de posibilitatea unui recurs efectiv, încălcarea drepturilor la un proces echitabil și la apărare, încălcarea dreptului de proprietate, încălcarea dispozițiilor de drept substanțial și a celor de drept procesual privitoare la confiscare. Toate acestea au legătură directă cu modul de soluționare a cauzei către instanța de apel, reprezentând critici pe fondul deciziei instanței de apel și nu "împiedicării la executare", astfel că nu pot fi valorificate pe calea contestației la executare.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. (3) C. proc. pen., art. 112 alin. (6) C. pen., art. 118 alin. (5) C. pen. de la 1968 și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, prima instanță a apreciat că aceasta este inadmisibilă. Astfel art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare stabilește atribuția Curții Constituționale de a "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (…) privind neconstituționalitatea (…) unei dispoziții dintr-o lege (…) în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la fondul cererii, Curtea apreciază că sunt întrunite cerințele impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că:

1) excepția de neconstituționalitate este invocată de către o persoană din proces;

2) excepția vizează o dispoziție dintr-o lege în vigoare;

3) dispoziția a cărei neconstituționalitate se pretinde are legătură cu soluționarea cauzei; În absența vreunei limitări în lege, se poate considera că această legătură poate fi directă sau mediată. Expresia "soluționarea cauzei" nu poate fi scoasă din ansamblul reglementării și interpretată izolat. A considera că, din moment ce cauza penală a fost soluționată definitiv, dispoziția ce stabilește cadrul procesual pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare nu are legătură cu "soluționarea cauzei" înseamnă a ignora conținutul acestei etape procesuale și consecințele sale asupra fondului cauzei. Este de subliniat și faptul că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare utilizează categoricul pronume nehotărât "orice", cu trimitere la fazele litigiului, neîngăduind o abordare selectivă.

4) nu există o decizie de neconstituționalitate a dispoziției legale criticate.

Prima instanță a constatat că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se pretinde nu au legătură cu soluționarea cauzei în cadrul procesual fixat prin cererea promovată, respectiv contestație în anulare, ci vizează fondul cauzei, care nu poate fi reformat pe această cale procesuală.

Drept urmare, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. (...)".

Împotriva a deciziei penale nr. 1612/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2015 a formulat contestație petenta A..

Contestatoarea a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, reținerea cauzei pentru rejudecare a contestației la executare formulată împotriva deciziei penale nr. 1207/14.10.2014 a Curții de Apel București, desființarea în parte a acestei hotărâri, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la A. și ridicarea tuturor măsurilor dispuse împotriva acestei societăți comerciale în dosarul nr. x/2005.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 ianuarie 2016 sub nr. x/2015, termenul de judecată fiind stabilit la data de 09 martie 2016.

La termenul de judecată din 09 martie 2016 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulată de petenta A., susținând că aceasta a exercitat calea de atac împotriva deciziei penale nr. 1612/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, hotărâre care este definitivă.

Înalta Curte a constatat că excepția inadmisibilității invocată de reprezentantul Ministerul Public este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare:

La data de 23 decembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul CAB contestația formulată de S.C. A. împotriva deciziei penale nr. 1207/2014.

Prin sentința penală nr. 391/4 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul unui regulator de competență, a trimis contestația la Curtea de Apel București, secția a II-a penală spre competentă soluționare.

Prin decizia penală nr. 1612/A din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea A.. De asemenea, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. (3) C. proc. pen.,art. 112 alin. (6) din C. pen., art. 118 alin. (5) C. pen. de la 1968 și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța ce a soluționat în fond contestrația a reținut următoarele:

La data de 23 decembrie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2014 a fost înregistrată contestația la executare, formulată de A., împotriva dispozițiilor deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2005, contestație pe calea căreia s-a solicitat desființarea punctului II din decizie, referitor la aceasta, încetarea comisiei rogatorii constituită în baza dispozițiilor încheierii de ședință din 1.10.2014 și ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse de Curtea de Apel București.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din C. proc. pen., iar în motivarea contestației, s-a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au fost trimiși în judecată inculpații B., C., D., E., F., G., H., I., J., pentru infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată, asociere în vederea comiterii de infracțiuni și spălare de bani. Prin sentința penală nr. 809/F/2011 a Tribunalului București au fost condamnați inculpații, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Statul român reprezentat de ANAF, fiind obligați inculpații la despăgubiri, în mod individual sau solidar, suma totală a despăgubirilor fiind de 1.345.483.086.901 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit. Totodată, s-a dispus confiscarea de la inculpații K. și D. a unor sume de bani reprezentând diferența dintre prejudiciul cauzat părților civile și sumele cu care acestea s-au constituit părți civile.

Potrivit contestatoarei, din examinarea rechizitoriului și a sentinței penale mai sus menționate s-a constatat faptul că petenta nu a avut nicio calitate în cauză, nici în faza de urmărire penală, nici la judecata în primă instanță, iar prin sentința penală nr. 809/F/2011 nu s-a dispus nicio măsură cu privire la aceasta.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Apelurile au făcut obiectul dosarului nr. x/2005 al Curții de Apel București.

În acest dosar, prin încheierea de ședință din 15.09.2014, Curtea de Apel a dispus:

"În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 249 alin. (4) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și art. 998 C. civ. vechi, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurator dispus prin Ordonanța nr. 171/D/P/12.01.2005 a DIICOT, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din 20.05.2010 a Tribunalului București asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților K., D., H., C., J., G., L. și F., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii."

În temeiul art. 251 din C. proc. pen. și art. 129 alin. (6) din C. proc. pen. instanța a desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziției de indisponibilizare organele de cercetare penală desemnate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Prin încheierea de ședință din 1.10.2014, fără ca petenta să fie citată sau reprezentată, instanța a extins măsurile asiguratorii dispuse prin încheierea de ședință din 15.09.2014, dispunând:

"Se emite adresă către DIICOT, pentru a aduce la îndeplinire, în integralitate, măsurile dispuse de instanță, prin încheierea din 15.09.2014, respectiv să procedeze la indisponibilizarea conturilor și acțiunilor și activelor societăților la care figurează inculpații ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară sau în străinătate, inclusiv a societăților comerciale care dețin acțiuni la alte societăți comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari, administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din fapte penale deduse judecății și pe cale de consecință, să procedeze la efectuarea unor cereri de comisie rogatorie în vederea indisponibilizării bunurilor mobile, imobile, inclusiv acțiunile societăților aflate în Elveția, Marea Britanie, SUA, respectiv A. Elveția, A. din Londra, autoturismul M., 40TFSI quatro, cu nr. de înmatriculare ZG 14789, culoare gri, înmatriculat la 12.11.2013, care figurează în patrimoniul A., toate bunurile mobile și imobile, inclusiv acțiuni, părți sociale ale societăților N. și S.C. O., ambele cu sediul în SUA Delaware, P. și să evidențieze actele de dispoziție și rulajul conturilor bancare după instituirea sechestrului asigurator. Se va preciza în adresă, că, având în vedere necesitatea unei cereri de comisie rogatorie pentru identificarea conturilor bancare ale societăților aflate în Elveția, este necesară furnizarea unor informații Biroului Federal Office af Justice International Legal Assiatance Division, iar în cuprinsul cererii de comisie rogatorie este necesar să se precizeze că din investigațiile întreprinse trebuie să existe o legătură cu o bancă din Elveția, sens în care urmează să se atașeze la cererea de comisie rogatorie înscrisul de unde rezultă transferul sumei de 19.500.000 de dolari între conturile corespondente ale societăților Q. și A. din Elveția, precum și relațiile de la ONRC de unde rezultă participarea A. S.A. din Elveția la alte societăți deținute în România, de asemenea, precizarea în cererea de comisie rogatorie că S.C. O. și S.C. N. au același sediu social și că împuternicitul S.C. N. este inculpatul B., precum și cu mențiunea că, în data de 15.09.2014, Curtea a dispus instituirea unui sechestru asupra tuturor acțiunilor și activelor sociale la care inculpații dețin calitatea de împuternicit, asociat și administrator, inclusiv cele aflate în străinătate, cu solicitarea de a se atașa la dosarul cauzei cererile de comisie rogatorie și răspunsurile autorităților competente".

Deși în ședința din 1 octombrie 2014, instanța a dispus citarea pentru ședința din 9 octombrie 2014, în calitate de intervenienți a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privința cărora s-a instituit măsura asiguratorie, petenta contestatoare nu s-a regăsit printre persoanele a căror citare s-a dispus. La termenul din 9 octombrie 2014, instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei și contestațiilor formulate, iar până la data formulării prezentei contestații nu a fost redactată încheierea din 9 octombrie 2014.

Prin decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, instanța a admis toate apelurile formulate, a desființat în parte sentința penală nr. 809/F din 28 noiembrie 2011 și a dispus, printre altele:

- confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 2.321.292.608.133,96 RON, reprezentând diferența dintre marfa ilicită introdusă în circuitul civil și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA și a impozitului pe profit, a sumei de 91.166.300 USD, sumă care provenea din comiterea infracțiunilor deduse judecății, a sumei de 57.768.138 USD, sumă provenind din comiterea infracțiunilor deduse judecății, a sumei de 13.133.541 Euro, provenind din infracțiunile deduse judecății;

- completarea de către organul însărcinat cu punerea în executare a dispozițiilor deciziei penale (Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului București) a cererilor de comisie rogatorie transmise în vederea indisponibilizării conturilor, acțiunilor și activelor societăților comerciale la care inculpații figurau ca împuterniciți, beneficiari reali, acționari sau administratori, situate în țară sau în străinătate, inclusiv a societăților comerciale care dețineau acțiuni la alte societăți comerciale la care inculpații figurau împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și a altor persoane în posesia cărora se aflau bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că ar fi provenit din faptele penale deduse judecății, transmise autorităților din Elveția, Marea Britanie și SUA de către Parchetul General - DIICOT, cereri de comisie rogatorie transmise în urma celor dispuse de instanță prin încheierea de ședință din 15.09.2014, în sensul că s-ar fi menționat în cuprinsul cererilor de comisie rogatorie că sumele indisponibilizate au fost destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul K. a sumelor menționate mai sus;

- organul însărcinat cu executarea (Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului București) a solicitat pe calea comisiei rogatorii adresate autorităților din Elveția, Marea Britanie și SUA, confiscarea sumelor de bani indisponibilizate prin încheierile de ședință din 15.09.2014 și 1.10.2014, până la concurența sumelor de 2.321.292.608.133,96 RON, actualizată la momentul aducerii la îndeplinire a dispoziției de confiscare, 91 166 300 dolari, în echivalentul în RON la data plății, 57.768.138 dolari, în echivalent la data plății, 13.133.541 Euro, în echivalent la data plății.

În ceea ce o privește pe petentă, la punctul II din decizie a dispus:

- completarea cererilor de comisie rogatorie, transmise în urma celor dispuse prin încheierea de ședință din 1.10.2014, în sensul că, s-a menționat în cuprinsul acestora că sumele indisponibilizate au fost destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul B.. Prin urmare, prin decizia nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București a constituit un drept de garanție al Statului Român asupra tuturor bunurilor proprietatea petentei, pentru recuperarea creanței pe care Statul Român o deținea împotriva inculpatului B.. Prin această dispoziție, instanța a oferit petentei, contrar prevederilor legale, calitatea de "terț garant" pentru recuperarea creanței deținute de Statul Român împotriva inculpatului B.;

- ca organ însărcinat cu punerea în executare a deciziei nr. 1207/2014 -Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului București, a solicitat pe calea comisiei rogatorii adresate autorităților din Elveția, confiscarea sumelor de bani indisponibilizate.

Petenta a arătat că prin decizia penală nr. 1207/2014, Curtea de Apel București a dat două dispoziții care s-au cumulat împotriva sa și anume, pe de o parte, confiscarea sumelor de bani de la petentă, pe de altă parte, garantarea de către petentă cu toate bunurile proprietatea sa a acestei creanțe pe care Statul Român o deținea împotriva inculpatului B., în urma aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale, conferindu-i calitatea de terț garant pentru recuperarea creanței pe care Statul Român o deținea împotriva inculpatului.

Potrivit contestatoarei, aceste măsuri dispuse de Curtea de Apel București în ultima cale ordinară de atac, fără ca petenta să fi fost vreodată citată și introdusă în cauză, au demonstrat că au fost date cu interpretarea greșită a legii, cu încălcarea drepturilor petentei la un proces echitabil, a dreptului la un recurs efectiv și a dreptului de proprietate.

În ceea ce privește temeiul legal al contestației, a arătat că a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală din C. proc. pen., potrivit cărora "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se ivește vreo împiedicare la executare".

Petenta a avut calitate procesuală activă, întrucât decizia penală nr. 1207/2014 a fost executorie și conținea dispoziții cu privire la ea, însă au existat împiedicări la executarea acestei decizii.

Acestea s-au datorat interpretării greșite și încălcării drepturilor procesuale ale petentei, deoarece prin decizia contestată s-a dispus indisponibilizarea tuturor bunurilor proprietatea petentei, pentru garantarea executării măsurii confiscării speciale a sumelor de bani de la inculpatul B., măsură ce i-a conferit petentei calitatea de terț garant pentru recuperarea creanței pe care Statul Român o avea împotriva inculpatului K., fără ca petenta să fi avut vreo calitate la prima instanță, iar pe de altă parte, s-a dispus confiscarea acelorași sume de bani de la petentă.

Instanța a dispus, prin hotărâre definitivă, atât confiscarea unor sume de bani de la petentă, cât și garantarea confiscării speciale a unor sume de bani în același cuantum, fără ca petenta să mai aibă o cale ordinară de atac împotriva acestor măsuri, fiind încălcate dispozițiile art. 6 și 13 din CEDO.

În continuare, petenta contestatoare a prezentat motivele pentru care a apreciat că decizia penală nr. 1207/2014 a fost pronunțată de către Curtea de Apel București cu interpretarea greșită a legii și în contra prevederilor legale dar și cu încălcarea drepturilor sale, arătând că dispozițiile din decizie care o priveau au fost rezultatul interpretării greșite a legii, deoarece în dispozitivul acestei decizii nu a fost invocat niciun temei legal și nu s-a precizat ce fel de confiscare i-a fost aplicată petentei, cea specială sau cea extinsă. Singurele temeiuri de drept precizate, cele ale art. 33 alin. (1) și (3) din Legea 656/2002 și art. 112 alin. (6) C. proc. pen., au avut în vedere dispoziția de confiscare specială aplicabilă inculpatului K.. Or, aceste dispoziții nu au putut fi bază legală pentru confiscarea dispusă împotriva petentei și nici pentru garantarea măsurii confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului.

S-a mai arătat că, potrivit art. 2 alin. (2) C. pen., nu se poate aplica o pedeapsă și nu se poate lua o măsură educativă sau de siguranță dacă nu este prevăzută de legea penală la data la care fapta a fost comisă. Prin urmare, legea a interzis în mod expres luarea unei măsuri de siguranță dacă ea nu era prevăzută de lege la data comiterii faptelor. Infracțiunile deduse judecății în cauză au fost comise în perioada 2000-2003, iar potrivit C. pen. în vigoare la 31.12.2003, art. 118, puteau fi supuse confiscării speciale: lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală, lucrurile care au servit sau au fost destinate să servească la comiterea faptei, dacă au fost ale infractorului, lucrurile care au fost date pentru a determina comiterea unei infracțiuni sau pentru a răsplăti pe infractor, lucrurile dobândite în mod vădit prin comiterea infracțiunii, dacă nu au fost restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu serveau la despăgubirea acesteia, lucrurile deținute în contra dispozițiilor legale.

Dispozițiile art. 112 alin. (6) din Noul C. pen. nu s-au regăsit în vechiul C. pen., în forma în vigoare la 31.12.2003 și, drept urmare, nu s-a putut dispune confiscarea specială de la petentă și cu atât mai mult, nu s-a garantat cu bunurile sale măsura confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului. Nici dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 potrivit cu care "Veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă" nu au mai fost în vigoare la data comiterii faptelor și nu au putut fi aplicate.

A mai arătat că în ceea ce privește măsura de siguranță a confiscării extinse, nici aceasta nu a putut fi aplicată, deoarece prin deciziile nr. 78/2014 și nr. 356/2014, măsura confiscării extinse a fost aplicată numai pentru faptele săvârșite după data intrării în vigoare a Noului C. pen., iar faptele care au făcut obiectul cercetărilor au fost comise în perioada 2000-2003.

Nici potrivit art. 249 alin. (1), (4) și 5 C. proc. pen., nu s-a putut dispune măsura sechestrului asupra bunurilor petentei, deoarece măsurile asiguratorii s-au putut lua numai asupra bunurilor care au făcut obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care au putut servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, a pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale s-au luat numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se afla bunurile ce urmau a fi confiscate, iar în vederea reparării pagubei, precum și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, măsurile s-au putut lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente.

Măsura sechestrului asigurator are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii, adică până la pronunțarea deciziei definitive, când, se analizează dacă se repară prejudiciul prin plată directă, restituire în natură sau confiscare specială.

Potrivit art. 249 C. proc. pen., bunurile indisponibilizate prin măsura sechestrului asigurator pot fi numai confiscate și nu pot fi indisponibilizate pentru garantarea confiscării speciale sau extinse dispuse împotriva inculpatului, ci numai pentru garantarea executării pedepsei amenzii, executării cheltuielilor judiciare și repararea pagubei .

Cum în cauză, instanța de apel a indisponibilizat bunurile petentei pentru garantarea confiscării speciale dispuse împotriva inculpatului, a schimbat destinația pentru care s-a dispus inițial măsura asiguratorie a sechestrului penal, așa cum a fost prevăzută în încheierea de ședință din 15 septembrie 2014 și a dat bunurilor confiscate o destinație care nu era prevăzută de lege, susține petenta.

Din analiza coroborată a dispozițiilor din C. pen. a rezultat că regula generală a fost aceea că măsura de siguranță a confiscării se dispune față de o persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, față de făptuitor, chiar dacă nu i se aplică o pedeapsă, iar în ceea ce privește bunurile proprietatea altei persoane, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 112 C. pen., anume în cazul de la lit. b) - dacă bunurile respective au fost folosite în orice mod sau sunt destinate a fi folosite la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și dacă persoana respectivă a cunoscut scopul folosirii lor, precum și cazul de la lit. c) - dacă bunurile au fost folosite imediat după comiterea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosinței bunurilor și dacă persoana respectivă a cunoscut scopul folosirii lor.

S-a constatat - a susținut petenta că legiuitorul, acolo unde a vrut să prevadă confiscarea specială în mod direct a unor bunuri de la alte persoane decât infractorul, a prevăzut acest lucru în mod expres.

Prin urmare, petenta a arătat că nu a existat niciun temei legal în baza căruia Curtea de Apel București, în ultima cale de atac ordinară, a dispus indisponibilizarea bunurilor petentei.

A mai arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile de ordin procesual, deoarece nu s-a pronunțat o hotărâre cu privire la o persoană care nu a avut nicio calitate în fața primei instanțe și nicio cerere de apel nu a făcut referire la ea.

Potrivit art. 417 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și numai în raport de calitatea pe care apelantul o are în proces . Potrivit art. 419 C. proc. pen., instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care aceasta nu se referă, putând hotărî și în