ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 793/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 793/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 170 din 09

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul nr. 3465/109/2009,

au fost condamnați inculpații:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) rap. la art. 5

alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepsei a fost aplicată inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen.

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la

art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C.

pen.

În baza art. 65

C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe timp de 2 ani, după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepsei a fost aplicată inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c)

C. pen.

În baza art. 19

din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 1.000 RON consemnată Ia C.

Bank - Sucursala Pitești de inculpatul A.F., conform recipisei din data de 18

septembrie 2009.

În baza art. 168

C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra

imobilului apartament situat în municipiul Pitești, județul Argeș, aparținând inculpatului

P.G.C., prin ordonanța nr. 135/P/2009 din data de 17 septembrie 2009 a D.N.A. -

Serviciul Teritorial Pitești.

În baza art. 191

C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata a câte 2.500

RON cheltuieli judiciare statului, din care câte 50 RON onorariu avocat oficiu.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală (proces-verbal

de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare,

proces-verbal de redare a unor convorbiri și comunicări telefonice,

procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, proces-verbal de

control, declarații angajați SC P. SA, sesizare formulată de numitul N.C. adresată

I.T.M. Argeș, declarații martori, declarații învinuiți), cât și etapa cercetării

judecătorești (astfel cum s-a expus anterior), în ansamblu și în scopul aflării

adevărului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 10

noiembrie 2006 în cadrul I.T.M. Argeș a fost înregistrată sesizarea numitului N.C.,

prin care acesta aducea la cunoștința acestei instituții împrejurarea că SC P.

SA Craiova nu respectă legislația muncii, în concret susținând că „la SC P. SA Craiova

s-au semnat contracte în care perioada de muncă este de 5 zile pe săptămână, lucrându-se

8 ore pe zi, însă în mod obligatoriu se lucrează 6 zile, fără ca pentru a 6-a zi

să se plătească dublu ori să se achite bonuri de masă”.

Sesizarea înregistrată

la I.T.M. Argeș a fost repartizată la data de 10 noiembrie 2006 inculpatului A.F.,

angajat al I.T.M. Argeș - Serviciul control relații de muncă, în funcția de inspector

de muncă, potrivit fișei postului acesta având printre atribuțiile de serviciu verificarea

aplicării corecte și unitare a legislației muncii de către angajatori, controlul

respectării de către aceștia a clauzelor înscrise în contractele colective și individuale

de muncă, a modului de completare a carnetelor de muncă și a condițiilor păstrării

acestora de angajatori, precum și constatarea și sancționarea în baza actelor normative

a nerespectării legislației muncii și a protecției sociale, dispunând măsuri obligatorii

intrării în legalitate, verificând situațiile semnalate de cetățeni, instituții

publice sau agenți economici prin diverse moduri de sesizări (adrese, scrisori,

audiențe) cu privire la nerespectarea acelorași dispoziții legale.

În exercitarea

atribuțiilor de serviciu și pentru verificarea sesizării numitului N.C., în perioada

14-16 noiembrie 2006 inculpatul A.F. însoțit de colegii săi, inspectori de muncă

în cadrul I.T.M. Argeș, martorii M.D., G.A.R. și G.I.R., s-a deplasat efectiv la

sediul SC P. SA Pitești, la sosirea în sediul societății fiind preluați de numita

I.M., angajata SC P. SA, aceasta din urmă încunoștințându-l pe inculpatul P.G.C.,

acționar al societății, despre prezența acestora.

Fiind încunoștințat

despre control, inculpatul P.G.C. a luat legătura cu angajații, respectiv cu martorii

B.L., P.G., D.M.F., interesându-se de modul în care angajaților supermarketului

SC P. SA Pitești li se compensează cu timp liber ori cu sporuri bănești timpul lucrat

în zile nelucrătoare, cerându-le să se deplaseze printre angajați cu care să discute

referitor la modul în care urmează să dea declarații.

În aceeași zi,

respectiv la data de 14 noiembrie 2006, inculpatul P.G.C. a discutat telefonic cu

inculpatul A.F., această discuție purtându-se prin intermediul și de pe telefonul

de serviciu al martorei I.M., căruia îi promite suma de 10.000.000 ROL, cu condiția

„de a face lucrurile cum trebuie”, aducându-i la cunoștință că pontajele nu sunt

„făcute cum trebuie”, solicitându-i un interval de timp pentru refacerea acestora.

Cu aceeași ocazie,

inculpatul P.G.C. îi adresează coinculpatului A.F. invitația de a-l întâlni la biroul

său, invitație pe care acesta o acceptă, asigurându-l totodată pe interlocutorul

său că „întotdeauna am făcut treaba cum trebuie”.

În aceeași zi,

inculpatul P.G.C. comunică din nou cu angajata I.M., cerându-i acesteia să discute

cu inculpatul A.F. în legătură cu controlul pe care acesta trebuia să-l efectueze,

spunându-i totodată că a luat legătura cu acesta, „promițându-i șpagă”.

Împreună cu ceilalți

inspectori, inculpatul A.F. a procedat la luarea declarațiilor diferiților angajați,

atât în ziua de 14 noiembrie 2006, cât și în ziua imediat următoare, respectiv la

data de 15 noiembrie 2006, dată la care numita B.L. îl încunoștințează pe inculpatul

P.G.C. cu privire la împrejurarea că inspectorul A.F., prezent din nou la sediul

SC P. SA, dorește să îi vorbească.

Aceste aspect

l-au determinat pe inculpatul P.G.C. să-i solicite acesteia suma de 10.000.000

ROL, sumă pe care o remite în aceeași zi coinculpatului A.F.; la data de 16

noiembrie 2006 acesta din urmă întocmind atât procesul-verbal de control din data

de 16 noiembrie 2006, precum și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor

din 16 noiembrie 2006 prin care s-a reținut că SC P. SA a încălcat prevederile

art. 119 și 120 din Legea nr. 53/2003, în sensul că angajatorul nu a compensat cu

timp liber corespunzător și nu a plătit spor pentru orele lucrate suplimentar de

salariați, faptă prev. de art. 276 alin. (1) lit. h) C. muncii, angajatorul fiind

sancționat cu amendă contravențională de 1.500 RON, cele două înscrisuri fiind întocmite

de inspectorul A.F. și semnate de administratorul P.G. pentru angajator.

Instanța de fond

a apreciat că situația de fapt expusă anterior rezultă din întregul material probator

administrat în cauză și a apreciat conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - în

urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului - vinovăția

inculpaților sub forma intenției directe rezultând cu evidență și dincolo orice

îndoială rezonabilă din actele și lucrările dosarului, în pofida poziției de nerecunoaștere

manifestată constant de aceștia.

Potrivit art.

63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a

săvârșit-o și Ia cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei, probele neavând valoare mai dinainte stabilită.

În cauza dedusă

judecății instanța de fond a reținut că, prin coroborarea transcriptelor convorbirilor

telefonice cu toate celelalte mijloace de probă, respectiv declarații inculpați,

declarații martori, înscrisuri aparținând I.T.M. Argeș, rezultă vinovăția celor

doi inculpați, autori distincți a două infracțiuni de corupție diferite - dare și

luare de mită - aceștia neavând interes în a divulga faptele; pe de altă parte,

s-a constatat că declarațiile martorilor dovedesc împrejurări indirecte cu privire

Ia existența celor două infracțiuni deduse judecății, însă prin coroborarea acestora

instanța de fond a concluzionat cu certitudine asupra existenței vinovăției inculpaților.

Relevante din

perspectiva probațiunii administrată în cauză sunt convorbirile telefonice interceptate

în temeiul mandatului din 31 octombrie 2006, declasificat la data de 19 mai

2009, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție la cererea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru perioada 31 octombrie 2006, ora 15.00,

până la data de 12 ianuarie 2007, ora 15.00, prin care s-a autorizat interceptarea

și înregistrarea comunicațiilor inculpatului P.G.C. de la postul telefonic înregistrat

pe SC P. SA, astfel, din conținutul acestora, rezultând cu certitudine că inculpatul

P.G.C. i-a promis coinculpatului A.F. suma de 10.000.000 ROL pentru ca acesta, în

calitatea sa de inspector de muncă la I.T.M. Argeș, să nu-și îndeplinească corespunzător

sarcinile de serviciu cu ocazia controlului efectuat în intervalul 14-16

noiembrie 2006, respectiv „să facă treaba cum trebuie”.

Mai mult decât

atât, aceleași convorbiri telefonice au atestat împrejurarea potrivit căreia inculpatul

A.F. a acceptat această promisiune, iar în ziua de 15 noiembrie 2006 a primit efectiv

suma promisă, înțelegând că pentru fapta contravențională prevăzută de art. 276

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 să aplice societății verificate amenda minimă,

iar pentru cealaltă încălcare al legislației muncii, respectiv neacordarea repaosului

săptămânal, să nu aplice nici o sancțiune.

În acest sens,

la data de 14 noiembrie 2006, inculpatul P.G.C. a discutat telefonic cu inculpatul

A.F. de pe telefonul martorei I.M., context în care acesta îi cere să „facă cum

trebuie lucrurile, că se recompensează față de el”, oferindu-i „10 milioane, dar

să faci lucrurile cum trebuie”, coinculpatul A.F. asigurându-l că „întotdeauna am

făcut treaba cum trebuie”.

În același context,

inculpatul P.G.C. i-a cerut coinculpatului A. să vină în biroul său, invitația fiind

acceptată de acesta din urmă, spunându-i „mâine când terminăm treaba”.

Această convorbire

telefonică este lămuritoare din perspectiva promisiunii făcute de inculpatul P.G.C.,

care îi oferă suma de 10.000.000 ROL inspectorului A.F. pentru ca acesta „să facă

lucrurile cum trebuie”, mai mult decât atât, solicitându-i să „îi învețe pe angajații

săi cum să facă pontajele”, în acest sens cerându-i timp pentru ca aceștia să prezinte

la control înscrisurile solicitate în condiții corespunzătoare.

Că inculpatul

P.G.C. a materializat oferta făcută coinculpatului A.F., în ziua de 15

noiembrie 2006, rezultă din convorbirea telefonică purtată la data de 15

noiembrie 2006, de același inculpat cu numita B.M., aceasta din urmă contactându-l

și aducându-i la cunoștință că inculpatul A.F., respectiv „acesta cu barbă, vroia

să vorbească cu dvs.”

Față de această

încunoștințare, inculpatul P.G.C. i-a cerut sus-numitei - care potrivit chiar declarației

sale avea în subordine casieria și îi oferea numerar atunci când nu avea disponibil

- „în 5 minute (...) să-mi pregătești 10 milioane” deoarece într-un sfert de oră

urma să ajungă la birou.

Nici această convorbire

telefonică nu a lăsat nici un dubiu asupra împrejurării că în data de 15 noiembrie

2006, în urma contactării sale de către martora B.L., inculpatul P.G.C. ajungând

la sediul SC P. SA, acolo unde se găsea inspectorii I.T.M., printre care coinculpatul

A.F., care dorea să vorbească cu acesta, a remis - așa cum de altfel se angajase

anterior - suma de 10.000.000 ROL inspectorului I.T.M., coinculpatul A.F., pentru

ca acesta să nu sancționeze toate abaterile de la legislația muncii identificate

cu ocazia controlului, în special împrejurarea neacordării repaosului săptămânal

pentru orele suplimentare lucrate de angajatorii SC P. SA.

Apărarea formulată

de inculpați, în sensul că nu a oferit și nu a remis cu titlul de mită suma de 10.000.000

ROL, respectiv nu a acceptat promisiunea oferirii acestei sume și nu a primit acești

bani, nu poate fi primită de instanță în contextul probator anterior menționat,

fiind contrazisă de mijloacele de probă administrate în cauză.

Astfel, este evident

că în intervalul 14-16 noiembrie 2006, I.T.M. Argeș a dispus efectuarea unei verificări

la SC P. SA la sesizarea numitului N.C. - aspect rezultat din adresa din 07

septembrie 2009 a I.T.M. Argeș, fiind desemnat în acest scop inspectorul de muncă

A.F., care s-a deplasat la sediul angajatorului împreună cu alți inspectori, a verificat

sesizarea primită la I.T.M., sens în care a discutat cu angajații SC P. SA, cărora

Ie-a luat declarații, aceste împrejurări fiind recunoscute de inculpați, precum

și de toți martorii audiați în cauză.

Mai mult decât

atât, inculpatul A.F. a recunoscut și împrejurarea potrivit căreia în timpul efectuării

controlului a purtat discuții telefonice cu inculpatul P.G.C., care „i-a spus să-și

facă treaba”, „fiind posibil să-i fi spus într-una din convorbiri că se va recompensa

față de el, să-i spună și faptul că are 10 milioane de la dumnealui dacă face lucrurile

cum trebuie”.

Tot inculpatul

A.F. a recunoscut împrejurarea că urma să meargă în biroul inculpatului P.G.C. „mâine

când termină treaba” susținând că acesta trebuia să semneze procesele-verbale de

control și contravenție, deoarece nu avea cunoștință de împrejurarea că există o

altă persoană care ar fi trebuit să semneze aceste înscrisuri, respectiv administratorul

P.G.

Este evident că

motivul invocat de inculpat pentru a se deplasa în biroul coinculpatului P.G.C.

nu este real, fiind evident nesincer în condițiile în care la sosirea sa în unitate

pentru efectuarea controlului în ziua de 14 noiembrie 2006, se deplasase la biroul

personal din cadrul SC P. SA, făcându-i cunoscut numitei I.M., consilier juridic

și inspector de personal, motivul sosirii sale, iar anterior inculpatul A.F. mai

efectuase și alte controale la SC P. SA, prin prisma calității sale cunoscând că

administratorul societății este cel care semnează procesele-verbale întocmite, în

lipsa delegării unei alte persoane în acest scop.

În contextul în

care numita I.M. îl cunoștea pe inculpatul A.F. („sunt trei, doi inspectori, doi

bărbați care au mai venit pe la noi și încă o tipă, pe care nu o cunoștea, probabil

nouă (...)”) a înțeles să-l contacteze pe inculpatul P.G.C. pentru a-l încunoștința

despre sosirea organelor de control.

S-a reținut astfel

că, pe parcursul efectuării controlului la SC P. SA în perioada 14-16 noiembrie

2006, cei doi inculpați, care se cunoșteau, chiar inculpatul P.G.C. cu ocazia audierii

sale atestând această împrejurare („îl cunoșteam dinainte din oraș”) au purtat discuții

telefonice (inculpatul admițând această posibilitate „este posibil să fi purtat

discuții telefonice cu inculpatul A.F. în perioada 14-16 noiembrie 2006, dar nu-mi

amintesc conținutul acestora și cred că nici nu ar fi posibil având în vedere intervalul

de timp trecut”), care sunt redate de procuror prin procesul-verbal din 03

septembrie 2009, fiind certificate în condițiile art. 91

3

alin. (2)

C. proc. pen., din conținutul acestor transcripte rezultând cu evidență situația

de fapt mai sus expusă.

De altfel, așa

cum s-a menționat anterior, instanța de fond a reținut că și cei doi inculpați au

recunoscut efectuarea controlului în perioada amintită la SC P. SA, ceea ce au contestat

cu vehemență, neavând interesul divulgării faptei - fiind actul material al promisiunii

de dare de mită, respectiv acceptării acestei promisiuni, urmată de remiterea și

respectiv primirea efectivă a banilor.

Aceste două aspecte

au fost confirmate însă de conținutul convorbirilor telefonice transcrise de organul

de urmărire penală și care prin coroborare cu celelalte mijloace indirecte de probă,

pornind de la aspectele recunoscute de inculpați, fac dovada cu evidență și certitudine

a existenței celor două infracțiuni pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

În ceea ce privește

legalitatea convorbirilor telefonice, contestată de inculpați prin apărătorii aleși,

care au solicitat punerea la dispoziție a unei copii a CD-ului pe care se găsesc

înregistrate aceste convorbiri, în vederea efectuării unei expertize a vocii și

vorbirii, pe motiv că inculpații nu își mai amintesc conținutul convorbirilor telefonice,

solicitarea a fost respinsă de instanță ținând seama de conținutul

proceselor-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală întocmite de

procuror la finalizarea urmăririi penale conform art. 250 C. proc. pen. s-au reținut

următoarele:

„Conform art.

91

3

alin. (4) C. proc. pen., la prezentarea materialului de urmărire

penală procurorul este obligat să prezinte inculpatului procesele-verbale în care

sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure la cerere ascultarea acestora”.

Potrivit

proceselor-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, cu ocazia finalizării

urmăririi penale celor doi inculpați „li s-au pus la dispoziție de către organele

de urmărire penală suporți optici prin care au fost înregistrate convorbirile telefonice

în cauza în care sunt cercetați”, și „după ascultarea convorbirilor telefonice”,

inculpatul P.G.C. a înțeles să susțină că din discuția purtată cu inculpatul A.,

„nu a reieșit sub nici o formă” „că suma de 10.000.000 ROL ar fi avut altă destinație”

decât aceea că, voind să-i dea o amendă mai mare, „i-a spus că îi dă 10 milioane”.

Instanța de fond

a reținut, așadar, că inculpaților le-au fost respectate drepturile procesuale,

aducându-li-se la cunoștință materialul de urmărire penală, inclusiv

procesele-verbale de transcriere a convorbirilor înregistrate și chiar li s-au pus

la dispoziții suporți optici, ascultând aceste înregistrări.

Motivația susținută

în fața instanței cu privire la cererea de reascultare a acestora întrucât nu-și

mai amintesc conținutul, a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată câtă vreme

organul de urmărire penală a respectat dispoz. art. 91

3

alin. (4) C.

proc. pen., fiind evident că după curgerea unui interval de timp de aproximativ

4 ani este posibilă o apreciere nesigură din partea inculpatului privind conținutul

acelor înregistrări; câtă vreme însă inculpații au semnat procesele-verbale de prezentare

a materialului de urmărire penală în prezența apărătorilor aleși și au oferit explicații

cu privire la convorbirile telefonice prezentate, la momentul ascultării acestora,

respectiv la finalizarea urmăririi penale, administrarea acelorași probe nu se mai

impunea.

În ceea ce privește

modalitatea de obținere a mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice

emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerarea dispoz. art. 20 și 21

din Legea nr. 535/2004, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen., „convorbirile și comunicările interceptate și înregistrate

pot fi folosite și în altă cauză penală, dacă din cuprinsul acestora rezultă date

sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei

alte infracțiuni dintre cele prev. la art. 91

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen.”

Așadar, potrivit

textului legal precizat, convorbirile interceptate într-o cauză, în speță cea în

care a fost emis mandatul din 31 octombrie 2006 de Înalta Curte de Casație și

Jutiție, au putut fi folosite în cauza dedusă judecății în condițiile în care din

cuprinsul acestor date au rezultat informații privind pregătirea și săvârșirea infracțiunilor

prev. și ped. de art. 255 și 254 C. pen., cu referire la dispoz. art. 5, art. 6

și art. 7 din Legea nr. 78/2000, infracțiuni prevăzute în mod expres de dispoz.

art. 91

1

alin. (2) C. proc. pen. ca fiind cele care prin natura și gravitatea

acestora determină aprecierea potrivit căreia în scopul stabilirii situației de

fapt și pentru identificarea sau localizarea participanților, se încuviințează de

procuror în caz de urgență sau de judecător, administrarea unor astfel de mijloace

de probă.

Chiar dacă mandatul

de interceptare a convorbirilor telefonice, în temeiul căruia au fost transcrise

convorbirile interceptate între cei doi inculpați, a fost emis în condițiile Legii

nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, folosirea acestora ulterior

în prezenta cauză este permisă în considerarea dispoziției legale precizate, neputându-se

înlătura din ansamblul probator al cauzei deoarece acestea ar fi fost obținute în

mod ilegal, așa cum prevăd dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Instanța de fond

a constatat că tocmai aceasta este și rațiunea existenței dispoz. art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen., neputându-se invoca împrejurarea că mandatul emis de Înalta

Curte de Casație și Justiție se impunea a fi utilizat numai în acea cauză, pentru

că altfel s-ar ajunge la situația în care s-ar sacrifica date sau informații concludente

și utile privitoare la săvârșirea unor infracțiuni dintre cele prev. de art. 91

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen. atunci când acestea ar fi obținute în alte cauze;

ori tocmai aceasta este voința legiuitorului, reglementând posibilitatea folosirii

datelor interceptate într-o altă cauză, date care reflectă cu evidență pregătirea

ori săvârșirea unor alte infracțiuni, exprimată prin dispozițiile textului legal

precitat.

De altfel, în

același sens sunt considerentele Deciziei nr. 248 din 15 martie 2012 a Curții Constituționale

prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispoz.

art. 30 alin. (3) și ale Secțiunii V

1

a Titlului III Capitolul ll din

C. proc. pen., ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României,

ale Legii nr. 508/2004, statuându-se că probele administrate într-o cauză penală

- indiferent de procedura legală urmată - vor fi evaluate uniform de instanța de

judecată cu respectarea contradictorialității și a tuturor celorlalte garanții prevăzute

de C. proc. pen., împrejurarea că o probă a fost obținută de organul de urmărire

penală în condițiile Legii nr. 51/1991, respectiv că în unele cazuri au fost obținute

probe prin interceptarea unor convorbiri telefonice în condițiile legii speciale,

în timp ce în alte cazuri interceptarea convorbirilor telefonice, în scopul obținerii

de probe judiciare a avut loc în baza prevederilor codului de procedură penală fiind

justificată de diferența de reglementare a mijloacelor de obținere a probelor, respectiv

de obiectul special al diferitelor acte normative.

Instanța de fond

a apreciat, așadar, că interceptările emise de judecător în considerarea art. 20

și 21 din Legea nr. 535/2004 au fost în mod legal și temeinic valorificate de organele

de urmărire penală în cauza dedusă judecății, deoarece din cuprinsul acestora au

rezultat date și informații privind pregătirea și săvârșirea unor infracțiuni grave

de corupție.

S-a constatat,

așadar, că situația de fapt anterior expusă rezultă cu evidență din întregul ansamblu

probator al cauzei, deși inculpații au negat cu desăvârșire comiterea infracțiunilor,

dând dovadă de nesinceritate pe tot parcursul procesului penal, în pofida probelor

ce evidențiază vinovăția acestora, încercând să construiască o versiune necredibilă,

declarațiile lor fiind înlăturate chiar dacă aparent sunt confirmate de depozițiile

martorilor audiați de instanță.

În aprecierea

probelor instanța de fond a reținut că toți martorii audiați în cauză sunt angajați,

fie ai I.T.M. Argeș, fiind colegi de serviciu cu inculpatul A.F., fie ai SC P.

SA, fiind chiar subordonați ai inculpatului P.G.C., cu unii dintre aceștia având

relații deosebite de prietenie, potrivit chiar declarației sale (I.M., B.L.) fiind

astfel evident subiectivismul manifestat cu ocazia audierii în prezenta cauză.

Nu în ultimul

rând, apărarea inculpaților formulată prin prisma susținerii potrivit căreia cu

ocazia efectuării controlului din data de 14-16 noiembrie 2006 SC P. SA a fost sancționată

contravențional de inculpatul A.F., astfel că oferirea sumei de bani, cu titlul

de mită, și acceptarea acesteia nu ar mai fi fost justificată, nu a fost primită

de instanță, în considerarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr.

2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora atunci când prin

același proces-verbal sunt constatate mai multe contravenții, sancțiunile contravenționale

care se aplică pentru fiecare în parte, se cumulează.

Ori, așa cum rezultă

din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, SC P. SA a fost

sancționat numai pentru contravenția prev. de art. 276 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 53/2003 [art. 260 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003] nu și pentru încălcarea

normelor privind acordarea repaosului săptămânal ori a altor încălcări ale legislației

muncii tocmai în considerarea sumei de bani oferită cu titlul de mită de inculpatul

P.G.C. și respectiv primită de inculpatul A.F.

Coroborând, așadar,

conținutul transcriptelor convorbirilor telefonice cu înscrisurile administrate

în cauză emise de I.T.M. Argeș, ce atestă efectuarea unui control la SC P. SA Pitești

în intervalul 14-16 noiembrie 2006, cu procesele-verbale de control și contravenție

întocmite cu această ocazie de inculpatul A.F. și parțial, cu declarațiile inculpaților

și ale martorilor audiați, instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite condițiile

prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., privind angajarea răspunderii penale,

în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de

mită, prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1),

art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, și respectiv prev. și ped. de

art. 254 alin. (2) rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, astfel că a dispus condamnarea inculpaților P.G.C. și A.F. la câte

o pedeapsă cu închisoarea, iar la individualizarea judiciară a acesteia, ținând

seama de dispoz. art. 72 C. pen., respectiv de partea generală a C. pen., de limitele

de pedeapsă prevăzute de partea specială a C. pen., precum și de legea specială,

nr. 78/2000, de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise,

de persoana inculpaților, dar și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Instanța de fond

a reținut că faptele inculpaților, astfel cum au fost săvârșite, prezintă un grad

ridicat de pericol social determinat de modul în care s-au realizat în concret acțiunea

ce constituie elementul material al acestora, de împrejurările care le particularizează,

de caracterul și importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală, fiind încălcate

relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, activitate

incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite și va ține seama

de persoana inculpaților care deși nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nu

sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul P.G.C. fiind cercetat în numeroase

alte cauze având ca obiect infracțiuni de corupție, astfel cum rezultă din fișa

de cazier judiciar.

Coroborând toate

aceste date, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la câte o pedeapsă

cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege în ceea ce-l privește

pe inculpatul P.G.C., de 2 ani închisoare, iar cu privire la inculpatul A.F., a

reținut că acesta este la primul conflict cu legea penală și are o situație familială

dificilă din perspectiva afecțiunilor medicale grave de care suferă fiul său, potrivit

actelor medicale depuse la dosar, împrejurări ce vor fi valorificate ca circumstanțe

atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), astfel că potrivit

art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. pedeapsa aplicată inculpatului a fost coborâtă

sub minimul special, respectiv 2 ani închisoare.

În acest sens,

în considerarea modalității concrete în care au fost săvârșite faptele și ținând

seama de natura activității infracționale desfășurate de inculpați, care au manifestat

un profund dispreț față de ordinea socială, inculpatul A.F., în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, acceptând suma de bani oferită cu titlul de mită de coinculpatul P.G.C.,

instanța de fond a apreciat că inculpații sunt nedemni în exercitarea dreptului

electoral de a alege, neavând capacitatea exercitării acestuia în condiții de legalitate.

Conform art. 19

din Legea nr. 78/2000, în cazul săvârșirii infracțiunilor, banii, valorile sau orice

alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii ori cele

dobândite prin comiterea faptei, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă.

În considerarea

textului legal precitat și a situației de fapt reținute, în sensul că inculpatul

P.G.C. a remis efectiv coinculpatului A.F. suma de 10.000.000 ROL, acesta intrând

în posesia a sumei, cu titlul de mită și reținând că acesta din urmă a consemnat

la C. Bank - Sucursala Pitești la dispoziția organului judiciar suma mai sus menționată,

conform recipisei din 18 septembrie 2002, instanța de fond a făcut aplicarea

art. 19 din Legea nr. 78/2000 și, reținând că acești bani au fost dobândiți prin

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a dispus confiscarea lor în folosul statului.

Pe de altă parte,

instanța de fond a constatat că prin ordonanța nr. 135/P/2009 din data de 17

septembrie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești, în temeiul art. 19 și 20

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 163-166 C. proc. pen., organul de urmărire

penală a dispus instituirea sechestrului penal asupra bunurilor mobile și imobile

ce aparțin inculpatului P.G.C., potrivit procesului-verbal de aplicare a sechestrului

penal la data de 18 septembrie 2009, instituindu-se măsura asigurătorie asupra apartamentului

situat în municipiul Pitești, județul Argeș, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare

din 20 decembrie 2007 în coproprietate cu P.G., așa cum rezultă din adresa Primăriei

municipiului Pitești - Direcția Economică - Serviciul Constatare Impunere Persoane

Fizice din 17 septembrie 2009, până la concurența sumei de 1.000 RON.

În cauza dedusă

judecății, instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil aparținând

inculpatului P.G.C. individualizat potrivit procesului-verbal de aplicare a sechestrului

nu se mai justifică, inițial măsura fiind luată în vederea confiscării speciale

a sumei ce a făcut obiectul infracțiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu

referire la art. 5, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, câtă vreme această sumă

a fost indisponibilizată și în privința inculpatului A.F. - care chiar a consemnat-o

la dispoziția organului judiciar - iar instanța, reținând că acesta a intrat în

posesia sumei de bani, a dispus confiscarea acesteia.

În considerarea

acestei aprecieri, în temeiul art. 168 C. proc. pen., instanța de fond a dispus

ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului apartament

identificat anterior, aparținând inculpatului P.G.C., prin ordonanța nr. 135/P/2009

din data de 17 septembrie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești, întrucât

măsura nu mai este necesară în vederea confiscării (suma ce a făcut obiectul luării

de mită fiind indisponibilizată de la inculpatul A.F.) a reparării pagubei ori garantării

executării amenzii penale.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații

P.G.C. și A.F.

În motivarea apelului

declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova s-a criticat netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii primei instanțe, pedepsele fiind greșit individualizate, în raport de

dispozițiile art. 72 C. pen.

Inculpatul P.G.C.

a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul nelegalității, solicitând desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a încălcării principiului

legalității procesului penal. S-a mai solicitat achitarea în temeiul art. 11

pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în care nu avem

probe, indiciile fiind insuficiente pentru hotărârea de condamnare, în cauză operând

regula in dubio pro reo.

În motivarea apelului,

inculpatul A.F. a precizat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului

continuității completului de judecată, principiu consacrat de art. 291 alin. (3

1

)

C. proc. pen., cât și de art. 11 și 52 din Legea nr. 304/2004.

Prin decizia penală

nr. 292 din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, au fost admise apelurile formulate de Parchet și inculpatul A.F.

declarate împotriva sentinței penale nr. 170 de la 09 octombrie 2012 pronunțată

de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3465/109/2009.

A fost desființată

sentința sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii

aplicate inculpaților P.G.C. și A.F., aplicarea pedepsei complementare față de inculpatul

A.F. și al modalității de executare a pedepsei față de același inculpat, astfel:

În baza art. 71

alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepselor aplicate inculpaților P.G.C.

și A.F. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. față de ambii inculpați.

În baza art. 81

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului

A.F. pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în condițiile art. 82

C. pen.

A fost atrasă

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată

inculpatului A.F. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și a

fost înlăturată pedeapsa complementară.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței.

A fost respins,

ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.G.C., declarat împotriva aceleiași

sentințe penale.

Apelantul inculpat

P.G.C. afost obligat la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor

au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune

astfel, instanța de control judiciar a reținut că probele administrate pe parcursul

procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art. 62 și urm. C. pen., demonstrează,

cum corect a arătat instanța de fond, starea de fapt descrisă pe larg în sentința

atacată.

Probele administrate

- indiferent de procedura legală urmată, ne referim aici la probele obținute prin

interceptarea unor convorbiri telefonice, în condițiile Legii nr. 51/1991 privind

siguranța națională a României, pe de o parte, iar pe de altă parte, probele strânse

potrivit C. proc. pen. - sunt evaluate uniform de prima instanță, cu respectarea

contractorialității și a tuturor celorlalte garanții prevăzute de C. proc. pen.

Împrejurarea că

o probă a fost obținută de organul de urmărire penală în condițiile prevăzute de

Legea nr. 51/12991, nu l-a împiedicat pe judecătorul fondului să constate veridicitatea

sau neveridicitatea acesteia, atâta timp cât ea a fost analizată în întregul ansamblului

probatoriu al cauzei. Promisiunea făcută de inculpatul P.G.C., urmată de plata efectivă,

pentru îndeplinirea necorespunzătoare în modalitatea arătată a sarcinilor de serviciu

de către inculpatul A.F. rezultă alături de mijloacele de probe reprezentate de

înregistrările telefonice și din declarațiile celor doi inculpați, precum și din

depoziția martorelor I.M. și B.L.

S-a reținut că

inculpatul A.F. a recunoscut că a luat legătura telefonic cu inculpatul P.G.C.,

fiind folosit telefonul martorei I.M., promițându-i-se recompensă „pentru a face

ca lucrările să meargă”, în cuantum de 1.000 RON.

Inculpatul P.G.C.

a recunoscut că a vorbit la telefon cu celălalt inculpat, iar martora B.L. confirmă

purtarea convorbirii telefonice, venirea inculpatului A.F. în biroul inculpatului

P.G.C. după efectuarea controlului, astfel cum se convenise cu o zi înainte, la

data începerii controlului și martora I.M. relevă convorbirea telefonică dintre

cei doi inculpați purtată pe telefonul său, precum și stabilirea unei întâlniri

ulterioare.

De asemenea, din

depoziția martorei B.L., reiese faptul că aceasta era persoana ce punea la dispoziția

inculpatului P.G.C. banii din contul societății comerciale pentru „diversele activități”

ale respectivei societăți, conduse de inculpat.

S-a constat astfel

că declarațiile inculpaților și depozițiile martorilor enumerați, prin aspectele

sesizate, momentele descrise în derularea faptelor se regăsesc întru totul în starea

de fapt ce rezultă din întreg probatoriul, stare de fapt ce confirmă înțelegerile

stabilite telefonic între cei doi inculpați, reprezentând o punere în practică a

celor convenite în această modalitate.

Ori, toate aceste

aspecte relevate de inculpați și martori în declarațiile date pe parcursul procesului

penal, deși nu detaliază faptele, astfel cum rezultă din convorbirile telefonice,

le confirmă întocmai. Aspectele relevate, împrejurările descrise materializează

ceea ce rezultă din convorbirile telefonice.

Ori, în condițiile

în care toate aceste probe se coroborează, probele strânse în condițiile C.

proc. pen. cu cele strânse în baza Legii nr. 51/1991 și fac dovada săvârșirii de

către cei doi inculpați a infracțiunilor ce formează obiectul acțiunilor penale,

se constată că hotărârea fondului este temeinică și legală sub acest aspect, contrar

celor susținute de inculpați, prin criticile formulate în apel.

A fost apreciată

ca nefondată și critica apelanților inculpați privind încălcarea dispozițiilor

art. 263 C. proc. pen. de către actul de sesizare al instanței, în condițiile în

care în cauză niciunul dintre actele materiale ale infracțiunii de dare, respectiv

luare de mită nu sunt probate, niciunul din aceste acte nu este descris, nefiind

indicate mijloacele de probă.

În raport de cele

prezentate cu privire la latura obiectivă a celor două infracțiuni, s-a constatat

că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, analizându-se în mod corect

întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul

acțiunilor deduse judecății, luare de mită, respectiv dare de mită.

Referitor la încălcarea

principiului continuității completului de judecată, judecătorul care a efectuat

cercetarea judecătorească nepronunțând sentința în cauză, s-a reținut că a fost

asigurată compunerea completului de judecată, cu respectarea normelor procedurale

și a celor din regulament, aspect neinfirmat de către apelantul A.F., modificarea

compunerii completului fiind realizată potrivit legii, ceea ce face inaplicabilă

sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a apreciat însă

ca întemeiate criticile formulate de parchet și inculpați în ceea ce privește componența

pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpați, în sensul interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) și c) C. pen. pe durata termenului

prevăzut de art. 71 alin. (1) C. pen.

Pedeapsa accesorie

a interzicerii dreptului de a alege dispusă față de cei doi inculpați, apare ca

excesivă în raport de dispozițiile art. 36 și art. 37 din Constituția României,

ce exceptează de la exercitarea dreptului la vot, a debililor, alienaților mintali,

persoanelor puse sub interdicție, precum și persoanele care au pierdut drepturile

electorale prin hotărâre judecătorească.

Se observă astfel,

în raport de persoana fiecărui inculpat în parte, inculpatul P.G.C., calitatea de

administrator și asociat la un număr de societăți comerciale, precum și membru fondator

al unor asociații cu caracter profesional, respectiv inculpatul A.F. prin funcția

îndeplinită la data săvârșirii faptelor, funcție ce întrunește elementele exercitării

unei funcții publice, că aceștia întrunesc prerogativele legale de exercitare a

drepturilor electorale de a alege.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul P.G.C. se constată că tocmai calitatea de administrator, asociat,

conducător în fapt al diverselor societăți comerciale este cea care a favorizat

și determinat săvârșirea faptei penale, astfel încât se va aplica cu titlu de pedeapsă

accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., față de acesta.

De asemenea, analizând

regimul sancționator aplicat celor doi inculpați sub aspectul cuantumului pedepsei

și al modalității de executare, se constată că în mod greșit, contrar dispoziții

art. 72 și 52 C. pen., prima instanță nu a realizat individualizarea judiciară,

în raport de fiecare inculpat.

S-a apreciat că

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P.G.C., atât sub aspectului cuantumului,

cât și al modalității de executare, se constată că este judicios aleasă în raport

de criteriile legale și în condițiile în care inculpatul este arestat în altă cauză,

aflându-se în executarea unei pedepse dată în Dosarul nr. 6618/121/2010 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind inculpat și în alte dosare penale, pentru

fapte de aceeași natură cu cele deduse astăzi judecății.

Față de inculpatul

A.F., instanța de apel, însă, a apreciat că modalitatea de executare aleasă de către

prima instanță nu răspunde exigențelor scopului pentru care instituită și aplicată

pedeapsa penală.

Plecând de la

circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, gravitatea socială a faptelor, implicațiile

faptei ce are conotații negative la nivelul relațiilor de serviciu și aduce atingere

intereselor angajaților la diversele societăți comerciale, instituția inculpatului

fiind chemată tocmai să apere interesele acestora din urmă, cuantumul sumei primite

ca mită, dar și persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, comportamentul

pozitiv al acestuia pe planul relațiilor sociale, în comunitate, reliefat de actele

în circumstanțiere prezentate și situația familială deosebită a acestuia, inculpatul

este întreținătorul unui copil cu un grad de handicap ridicat, s-a constatat că

în cauză își găsesc aplicare dispozițiile art. 81 C. pen.

Împotriva acestei

din urmă decizii au declarat, în termen legal, recurs inculpații P.G.C. și A.F.

Inculpatul P.G.C.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., a solicitat achitarea în temeiul art. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (vechi) sau art. 16 lit. c) C. proc. pen. (nou).

Preliminar,

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că decizia recurată a fost pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la 01 octombrie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursurile

declarate de inculpați au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la 08 noiembrie 2013, situație în care acestea sunt supuse casării în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (1969),

care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de față.

Cu privire la

recursul inculpatului A.F.;

La termenul de

judecată din 05 martie 2014, prezent personal în fața instanței, inculpatul A.F.

a declarat că își retrage recursul, solicitând să se ia act de voința sa.

Așa fiind și avându-se

în vedere dispozițiile art. 385 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc.

pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare

dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul

de lege menționat și constatând îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează

a lua act de voința recurentului, valabil exprimată.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă sumei de 350 RON, din care suma de 300 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Cu privire la

recursul inculpatului P.G.C.;

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în

art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar,

că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile

de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu

unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede,

în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C.

proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri,

nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,

așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor

de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

Verificându-se

îndeplinirea acestor cerințe, se observă însă că inculpatul P.G.C. și-a motivat

recursul oral, în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., iar cazul de casare prevăzut

la pct. 12, nu se află printre cele care, potrivit art. 385

9

alin.

(3), se iau în considerare din oficiu.

Ca urmare, față

de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile

art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea

criticilor formulate în recursul inculpatului, nefiind îndeplinite condițiile formale

prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pentru considerentele

expuse recursul declarat de inculpatul P.G.C. împotriva deciziei penale nr. 292

din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, se va

lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.F. împotriva aceleiași

decizii.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat A.F. va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 350 RON, din care suma de 300 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat P.G.C. va fi obligat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.G.C. împotriva deciziei penale nr. 292 din 01

octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

la act de retragerea

recursului declarat de inculpatul A.F. împotriva aceleiași decizii.

Constată că recurentul

inculpat P.G.C. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul

inculpat A.F. la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat P.G.C. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 5 martie 2014.