ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3469/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68 din 23 iunie 2008, Tribunalul Olt, după schimbarea încadrării juridice în art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, a procedat la condamnarea inculpaților, după cum urmează:

- C.C.M. la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea 68/2001 modificată, și la pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen., cu referire la pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.C.M. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003.

- C.E.L. la 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea 678/2001, modificată, și la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

Cu referire la pedeapsa accesorie s-a făcut aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003.

- G.S.D. la 5 ani închisoare și la 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

Cu referire la pedeapsa accesorie s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003.

S-a admis cererea părții civile P.M. și inculpații au fost obligați, în solidar, la 60.000 lei daune morale către acestea.

În baza art. 19 din Legea 678/2001, modificată, combinată cu art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul G.S.D. a sumei de 4000 euro.

Pentru a pronunța această sentință, pe baza probelor administrate, s-a reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2006, inculpații C.C.M. și C.E.L. i-au propus martorului D.R.C. –prietenul părții vătămate P.M. să-i găsească acesteia un loc de muncă în Spania și în situația în care martorul reușea să o convingă pe partea vătămată să meargă în străinătate, urma să-i ofere și acestuia un loc de muncă.

În realitate, inculpații, cunoscând faptul că victima lucra la o croitorie de pe raza municipiului Slatina și că avea un venit foarte mic care nu-i asigura un trai decent, intenționau să o transporte pe aceasta în străinătate pentru a o determina să practice prostituția iar sumele de bani încasate să le revină acestora.

După discuțiile purtate de inculpați cu victima, cu ocazia cărora i-au propus să meargă în Spania pentru a desfășura o muncă într-un restaurant la spălat de vase, aceasta a fost de acord, dar le-a spus celor doi inculpați că nu are banii necesari pentru achitarea taxelor necesare eliberării pașaportului și pentru contravaloarea biletului de transport.

Inculpații s-au oferit să achite și contravaloarea acestor cheltuieli, cu condiția de a le fi restituită suma din veniturile obținute ulterior de victimă:

În cursul lunii iulie 2006, au căutat-o pe victimă la locul de muncă, după care, s-au deplasat împreună la serviciul de pașapoarte din cadrul Inspectoratului județean de Poliție Olt pentru a depune actele necesare eliberării pașaportului, după ce în prealabil, inculpatul C. achitase taxele necesare pentru eliberarea pașaportului.

După circa o săptămână, inculpații C. au căutat-o din nou pe victimă la locul de muncă și împreună au mers să ridice pașaportul, dar inculpata C.E.L. i-a luat victimei pașaportul, spunându-i că va rămâne la ea pentru a nu fi văzut de părinții victimei.

La 15 august 2006, la domiciliul părții vătămate  au venit inculpații C.C. și E. împreună cu o tânără pe care au prezentat-o ca fiind inculpata G.S.D.

Partea vătămată a mers cu inculpații la un restaurant din Slatina, folosindu-se de un taxi, au servit masa, ocazie cu care, au anunțat victima că va pleca împreună cu G.S. la București, iar ulterior în Spania.

După ce au condus-o în localitatea Băbeni pe C.E., victima și inculpata G.S. au plecat la București la apartamentul deținut de aceasta.

În ziua de 16 august 2006, cele două au vizitat mai multe magazine de unde i s-au cumpărat părții vătămate mai multe obiecte de îmbrăcăminte, iar la 17 august 2006, împreună cu M.F., s-au deplasat la Aeroportul Otopeni de unde cele două tinere au plecat cu o cursă aeriană în Spania, pe ruta România – Italia –Spania.

După ce au ajuns în Spania, au călătorit până la Roketas unde s-au cazat într-un apartament.

După ce inculpata G.S.D. a cumpărat părții vătămate alte obiecte de îmbrăcăminte, în zilele următoare, timp de aprox. 30 de zile, partea vătămată a fost obligată să practice prostituția, prin întreținere de relații sexuale cu diferiți bărbați, obținând aprox. 8.000 euro, din care 3000 euro a plătit inculpaților C.C.M. și C.E.L., pentru că a recrutat și racolat partea vătămată, iar diferența a oprit-o pentru sine.

Fiind nemulțumită de tratamentul și de practicile la care a fost obligată de către inculpata G.S.D., partea vătămată P.M. i-a solicitat în mod repetat să-i permită să se întoarcă în țară, însă inculpata a acceptat acest fapt după 30 de zile.

Odată întoarsă în țară, partea vătămată a formulat plângere penală la organele de urmărire penală, arătând contextul în care a fost racolată, recrutată, transferată și obligată la prostituție în Spania.

Prin Decizia penală nr. 104 din 14 mai 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații C.C.M., C.E.L. și G.S.D., a desființat hotărârea atacată și în rejudecare, a făcut aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea 678/2001 săvârșită de fiecare inculpat apelant și a menținut pedepsele principale aplicate pentru inculpații C.C.M. și C.E.L. și a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei G.S.D. la 4 ani închisoare.

În baza art. 19 din Legea 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata G.S.D. a echivalentului în lei a sumei de 4000 euro, iar de la inculpații C.C.M. și C.E.L. a echivalentului în monedă națională a sumei de câte 1500 euro; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; s-a dispus exonerarea de plata amenzii pentru avocații I.L.L. și F.L.

În motivarea soluției s-a arătat de instanța de apel că în lipsa reținerii dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., inculpaților li s-au aplicat pedepse în afara limitelor legale prevăzute de lege, iar măsura de siguranță a confiscării nu respectă prevederile legale referitoare la dispoziția de confiscare și în monedă națională.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații.

Prin motivele scrise, procurorul a criticat hotărârile atacate, sub trei aspecte, după cum urmează:

- greșita achitare a inculpaților pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 fiind cert stabilit că activitățile realizate de cei trei inculpați realizează inclusiv latura obiectivă a infracțiunii, existența și funcționarea grupului infracțional organizat rezultând din analiza materialității faptelor comise de către fiecare inculpat, membru al grupului;

- hotărârile sunt nelegale și în ce privește pedepsele aplicate care nu se impuneau a fi coborâte sub limita minimă legală, prin reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. așa cum a procedat instanța de apel, deoarece reținerea lor nu se justifică întrucât inculpații nu au recunoscut și nu au regretat faptele comise;

- și în fine, s-au apreciat a fi nelegale ambele hotărâri recurate în măsura în care acestea dispun confiscarea specială a sumelor obținute prin comiterea infracțiunii de trafic de persoane, deși inculpații au fost obligați în solidar, către victimă la plata unor daune morale care depășesc cuantumul sumelor confiscate.

Cu privire la acest ultim motiv de recurs, procurorul a declarat în ședință publică că renunță a-l susține.

În drept, au fost invocate în susținerea criticilor formulate cazurile de casare înscrise în art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 16, 17, 18 C. proc. pen.

În esență, prin motivele scrise cât și oral, recurenta inculpată G.S.D. a susținut următoarele:

- nepronunțarea de instanța de fond și de apel asupra a două înscrisuri (contractul de muncă cât și de închiriere în localitatea Muncia) cu valoare și semnificație majoră în existența infracțiunii de trafic de persoane, întrucât, aceste acte atestau că inculpata nu putea efectua manopere de exploatare prin constrângere directă atâta timp cât muncea și locuia în Muncia, iar partea vătămată în Roketas;

- deși inculpata G.S.D. a formulat, atât în fondul cauzei, cât și în apel, o cerere de restituire a cauzei la procuror în baza art. 322 alin. (2) C. proc. pen. susținând că au fost încălcate dispozițiile legale privind asigurarea prezenței învinuitului în cadrul urmăririi penale și în mod special la prezentarea învinuirii și a materialului de urmărire penală, instanțele nu s-au pronunțat în nici un fel asupra acestor cereri, nici în sensul admiterii și nici al respingerii;

- pronunțând și menținând o soluție de condamnare a inculpatei sub aspectul comiterii traficului de persoane, ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt, în lipsa oricăror probe, iar declarația singulară a persoanei vătămate nu poate constitui temeiul unei hotărâri de condamnare, întrucât lipsește din elementul constitutiv al acestei infracțiuni scopul calificat al activităților de racolare și anume exploatarea sexuală; în cadrul aceleiași critici s-a susținut și încălcarea dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., prin obligarea inculpatei la plata unor despăgubiri care se includ în suma confiscată de la aceasta, de 4000 euro.

S-a invocat în drept incidența cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen.

Recurenții inculpați C.E.L. și C.C.M. au susținut prin motivele scrise, cât și oral, în esență, următoarele:

- nepronunțarea asupra unor cereri esențiale pentru inculpați de natură a conduce la încălcarea dreptului la apărare și în final la pronunțarea unei greșite soluții de condamnare pentru traficul de persoane, în lipsa unor dovezi certe de vinovăție, ceea ce fundamentează soluția pe o gravă eroare de fapt; în lista actelor enumerate ca fiind realizate cu încălcarea legii și asupra cărora instanțele nu s-au pronunțat au fost indicate actele de urmărire penală efectuate nu pe numele inculpatei C.E.L. ci pe ale numitei C.I.C. asupra căreia s-a început inițial urmărirea penală; și deși la 20 februarie 2007, prin rezoluție, se dispune începerea urmăririi penale asupra inculpatei C.E.L. se păstrează declarațiile și restul actelor procedurale pe numele C.I.C.;

- se mai susține că în faza urmăririi penale inculpatul C.E. nu a fost citată și nu i s-a adus la cunoștință învinuirea, fiindu-i grav încălcat dreptul constituțional la apărare iar asupra acestor cereri instanțele nu s-au pronunțat.

Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate, de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru considerațiunile ce urmează, că recursurile declarate de procuror și de inculpați sunt fondate.

Cu privire la incidența cazului de casare înscris prin art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. invocat, în scris și oral, de către toți inculpații se impun următoarele precizări:

Pentru asigurarea exigențelor unui proces echitabil în deplină concordanță cu norma europeană înscrisă în art. 6 din Convenție, norma procesual penală internă, prin art. 378 alin. (3) C. proc. pen. stabilește imperativ obligația instanței de apel de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate de părțile apelante. Aceasta cu atât mai mult cu cât, referindu-se la efectul devolutiv al apelului și la limitele acestuia prin art. 371 alin. (2) C. proc. pen. se precizează că instanța de apel este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Ignorând aceste dispoziții legale imperative, instanța de apel procedând la soluționarea apelurilor declarate în cauză a omis sau a ignorat examinarea și analizarea unor motive invocate de inculpați –în raport de materialul probator administrat în cauză și prin aceasta, a sfârșit prin a nu se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru inculpați ce vizează însăși fondul cauzei.

În acest sens pot fi amintite susținerile formulate, oral și în scris, de inculpata G.S.D. privind omisiunea instanțelor de a discuta și a se pronunța cu privire la existența a două înscrisuri cu semnificație probatorie majoră în stabilirea manoperelor de exploatare prin constrângere directă ce i se impută inculpatei în comiterea traficării sexuale a părții vătămate; și într-adevăr, nici instanța de fond, dar în examinarea apelului declarat de această inculpată, nici instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat în nici un fel asupra actelor ce aveau ca obiect un contract de muncă și de închiriere în cu totul altă localitate decât cea în care locuia partea vătămată.

Observând conținutul acestor acte, instanța de apel avea obligația să le analizeze în contextul probatoriului și al stării de fapt rezultată din acesta, constatând dacă cele două contracte priveau persoane implicate în faptele deduse judecății, dacă acestea se plasau în timpul și la momentul în care se pretinde că s-a derulat activitatea infracțională și mai ales, dacă actele erau încheiate în fața unor autorități judiciare competente, prezentând opozabilitatea necesară.

În același sens, al omisiunii examinării și pronunțării asupra unor cereri esențiale și care au făcut obiect al motivelor de apel invocate de inculpata G.S.D. poate fi arătată și omisiunea nepronunțării asupra cererii de restituire a cauzei la procuror. Referindu-se la această cerere, prin motivul de apel formulat de inculpată s-au indicat temeiul juridic constând în dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. pen., cât și împrejurările care în fapt și apoi în drept, justificau restituirea, cum ar fi încălcarea dispozițiilor legale privind asigurarea prezenței învinuitului în cadrul urmăririi penale și în mod special la prezentarea învinuirii și a materialului de urmărire penală, fiind indicate expres actele procedurale și momentele vizate de apărare în acest context.

Deși aceste susțineri au făcut obiectul unor critici arătate în scris instanței de apel, aceasta le-a indicat sumar în practica și considerente, dar nu a procedat la analizarea și examinarea lor nici cel puțin formală sau cu referiri generale și în consecință nu s-a pronunțat nici prin admitere și nici prin respingere.

În fine, aceleași atitudini se impută instanței de apel și de către inculpații C.E.L. și C.C.M.

Deși s-a susținut că actele de urmărire penală au fost efectuate pe numele altei persoane, respectiv, C.I.C., că inculpata C.E. nu a fost citată pentru a fi încunoștințată că s-a început urmărirea penală și că în acest mod i s-a încălcat grav dreptul constituțional la apărare, instanța de apel nu a răspuns în nici un fel criticii, nu a analizat-o și nu a examinat-o în contextul actelor și probelor ce au făcut obiect al urmăririi penale sau al judecății.

În contextul discutat, omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unora dintre motivele invocate în apelurile inculpaților, având caracterul unor cereri esențiale pentru inculpați de natură a le garanta drepturile procesuale și constituționale și să influențeze poate soluția procesului, atrage casarea hotărârii în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor declarate în cauză.

Drept urmare, criticile formulate de procuror și celelalte critici ale inculpaților nu vor mai fi examinate în cuprinsul acestei hotărâri, urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării apelurilor declarate în cauză.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate în cauză de procuror și de inculpați, decizia pronunțată în apel va fi casară, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță.

Conform art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariile pentru avocații desemnați din oficiu să asiste pe inculpați până la prezentarea avocatului ales, precum și onorariul avocatului desemnat să asiste partea civilă se vor plăti din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații C.C.M., C.E.L. și G.S.D. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, precum și onorariul apărătorului din oficiu al părții civile, în sumă de 150 lei, se vor plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.