ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6506/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6506/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Procedura derulată
în fața instanței de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data
de 04 ianuarie 2012, sub nr. 11/33/2012, reclamanta SC T.C. SRL a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtele C.C. a României și Camera de Conturi Cluj,
pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:
(i) anularea în parte
a Încheierii nr. III/112 din 08 decembrie 2011 a Comisiei de soluționare a
contestațiilor constituite la nivelul C.C. nr. III/112 din 08 decembrie 2011,
în ceea ce privește soluția dată pct. 2 din contestația formulată împotriva
Deciziei nr. 39/2011 a Camerei de Conturi Cluj;
(ii) admiterea
contestației formulate și în ceea ce privește pct. 2 din Decizie, prin care s-a
dispus în privința sumelor încasate din prestații de transport efectuate către
pensionari, beneficiari de reduceri acordate de stat pentru transportul rutier,
și înlăturarea măsurilor dispuse prin decizie în această privință.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că Încheierea nr. III/112 din 08 decembrie 2011 și Decizia nr.
39/2011 sunt nelegale în ceea ce privește măsurile dispuse la punctul 2,
respectiv cele referitoare la sumele încasate de SC T.C. SRL din prestații de
transport efectuate către pensionari, beneficiari de reduceri acordate de stat
pentru transportul rutier, pentru următoarele motive:
a) Raportat la
prevederile art. 23 și 24 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și
funcționarea C.C., această autoritate nu are competența să dispună nicio măsură
în ceea ce privește SC T.C. SRL, persoană juridică de drept privat, care nu se
află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 23 și 24 din lege.
b) Singura cauză
pentru care SC T.C. SRL nu a putut prezenta o parte din documentele solicitate
de organul de control nu a reprezentat-o lipsa măsurilor pentru păstrarea și
arhivarea acestora, ci intervenția unui veritabil caz de forță majoră, care a
pus societatea în imposibilitatea obiectivă și invincibilă de a-și exercita
obligația de păstrare a documentelor respective.
c) În mod nelegal și
nejustificat s-a constatat existența unui prejudiciu, întrucât încasarea
sumelor din prestații de transport către pensionari s-a făcut cu respectarea
procedurii legale, în baza documentelor justificative prevăzute de lege,
documente care au fost verificate și avizate de M.T.C.T. și Infrastructurii.
În drept, cererea a
fost întemeiată pe dispozițiile pct. 225 și urm. din Regulamentul privind
organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și
valorificarea actelor rezultate din aceste activității, art. 23 și urm. din
Legea nr. 94/1992, O.M.E.F nr. 312/2008.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâta C.C. a României a solicitat respingerea cererii
reclamantei ca neîntemeiată și nelegală, invocând în special faptul că,
raportat la prevederile art. 140 alin. (1) din Constituția României, art. 1 alin.
(2), art. 2, art. 21-37 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, C.C. are competența exclusivă de a efectua auditul
public extern asupra întrebuințării fondurilor publice, chiar dacă fondurile
provenite de la bugetul de stat au fost gestionate de o societate comercială cu
capital privat.
Pe fondul cauzei, pârâta
a susținut că actele administrative contestate sunt legale și temeinice,
întrucât cu ocazia controlului financiar derulat de C.C. la societatea reclamantă
s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate, în sensul că
reclamanta nu deține documente justificative care să ateste realitatea și
legalitatea sumelor încasate de la bugetul de stat, respectiv cupoane talon,
deconturile lunare întocmite în baza cupoanelor talon, aferente perioadei 01
ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, fiind încasată nejustificat suma de
1000.010,60 lei.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă nr.
147 din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată
cererea formulată de reclamanta SC T.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele C.C.
a României și Camera de Conturi Cluj.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
În urma unui control tematic
al Camerei de Conturi Cluj la SC T.C. SRL s-a emis Decizia nr. 39/10 octombrie 2011,
prin care s-a constatat, la punctul 2, că reclamanta a solicitat și încasat de
la bugetul de stat, prin M.T.C.T. și Infrastructurii, 50% în contravaloarea
biletelor speciale de călătorie redusă cu 50% acordate pensionarilor în baza
Legii nr. 147/2000, fără a deține documentele justificative (cupoane talon)
care să ateste realitatea și legalitatea sumei încasate - 1.000.010,60 lei pe
anul 2010. În consecință, s-a dispus stabilirea prejudiciului integral cauzat
bugetului de stat și luarea măsurilor de restituire.
Motivul de
nelegalitate invocat de reclamantă privitor la faptul că autoritatea pârâtă
nu-și poate exercita competențele în ceea ce privește o persoană juridică de
drept privat nu subzistă, întrucât, potrivit art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992,
C.C. poate hotărî desfășurarea activităților stabilite de lege și la alte
persoane decât cele prevăzute la art. 23 (adică altele decât autoritățile
publice), persoane care administrează și/sau utilizează fonduri publice, în sensul
prezentei legi, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea
administrării și/sau utilizării acestor fonduri.
În speță, controlul
s-a desfășurat cu privire la modul de utilizare a fondurilor acordate
reclamantei de la bugetul de stat ca subvenții în temeiul Legii nr. 147/2000,
prin M.T.C.T. și Infrastructurii, iar situația se circumscrie domeniului de
activitate prevăzut în textul de lege menționat.
Susținerile
reclamantei în sensul că nu a fost în măsură să prezinte documentele justificative
pentru dovedirea realității și legalității încasării acestor sume de bani, din
cauza intervenției unui caz de forță majoră care a determinat distrugerea lor
parțială, sunt neîntemeiate, întrucât societatea controlată nu a făcut dovada
deținerii unor documente justificative pentru sumele de bani încasate și nici
dovada că a deținut astfel de documente, dar acestea au fost distruse de
intervenția unui caz de forță majoră, evenimentul invocat nefiind o împrejurare
complet imprevizibilă și invincibilă.
În concluzie,
instanța de fond a apreciat că actele contestate sunt emise cu aplicarea
corectă a prevederile legale incidente și a dispus, în temeiul art. 18 din
Legea nr. 54/2004, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Calea de atac
exercitată de reclamanta SC T.C. SRL,
Împotriva sentinței
civile nr. 147 din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în
termen legal, reclamanta SC T.C. SRL, susținând că este nelegală și netemeinică,
pentru următoarele motive:
3.1. Instanța de fond
nu s-a pronunțat asupra probei testimoniale solicitată de reclamantă pentru a
dovedi susținerile potrivit cărora a deținut documente și a amenajat
corespunzător încăperea destinată depozitării acestora.
3.2. În mod eronat
instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește societatea reclamantă, controlul
s-a efectuat cu privire la modul de utilizare a fondurilor acordate de la
bugetul de stat ca subvenții în temeiul Legii nr. 147/2000, prin M.T.C.T. și
Infrastructurii, și că situația se circumscrie domeniului de activitate
prevăzut de art. 24 lit. c) din Legea nr. 92/1992, reclamanta având calitatea
de utilizator al fondurilor publice.
SC T.C. SRL nu
administrează și nici nu utilizează fonduri publice și, prin urmare, nu face
parte din sfera subiectelor de drept cu privire la care C.C. a României deține
competența de a efectua acțiuni de control.
Nu se poate pune
problema verificării modului în care societatea administrează și/sau utilizează
sumele alocate de la bugetul M.T.I. pentru transportul unor categorii sociale
de beneficiari, întrucât aceste fonduri nu sunt acordate în vederea utilizării
lor „conform unor destinații stabilite”, ci reprezintă plata unor prestații de
transport efectuate anterior încasării sumelor. După acest moment, sumele în
cauză au natura juridică a unor simple venituri cu privire la care societatea
are libertatea de a dispune în orice mod.
Utilizatori ai
fondurilor publice acordate cu titlu de subvenții de Legile nr. 147/2000 și nr.
44/1994 sunt persoanele fizice beneficiare ale acestor măsuri, respectiv pensionarii
și veteranii de război, aceștia purtând răspunderea pentru modul în care sunt
utilizate biletele speciale de călătorii în care este încorporată
contravaloarea subvenției acordate de stat.
Competența materială
privind verificarea legalității deconturilor aferente sumelor acordate de la
bugetul de stat aparține M.F.P., prin structurile specializate din cadrul
direcțiilor generale ale finanțelor publice teritoriale, conform dispozițiilor art.
6 lit. d) și art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2001 privind organizarea și
funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici.
3.3. În mod eronat
instanța de fond a reținut că societatea reclamantă nu a făcut dovada deținerii
unor documente justificative, a faptului că nu ar fi deținut aceste documente,
care însă au fost distruse din cauza intervenției unui caz de forță majoră.
Simpla împrejurare că
reclamantei i-au fost achitate sumele în discuție nu poate însemna decât că la
momentul decontării aceasta a prezentat organelor de control toate actele
justificative aferente sumelor încasate.
Se impune a se avea în
vedere notorietatea cazului de forță majoră care a dus la distrugerea
documentelor financiar contabile în discuție, împrejurarea că evenimentele
naturale - fenomene meteorologice descrise în procesul verbal întocmit în
conformitate cu prevederile Ordinului M.E.F. nr. 3512/2008 - au fost de o violență
ieșită din comun și au distrus și inundat mai multe imobile din municipiul
Cluj-Napoca fiind de notorietate.
3.4. În mod nelegal
și nejustificat s-a constatat prin hotărârea recurată existența unui
prejudiciu.
Încasarea sumelor în
discuție s-a făcut cu respectarea procedurii legale în baza documentelor
justificative cerute de lege, documente care au fost verificate de organele
abilitate, în speță, M.T.C.T. și Infrastructurii fără a fi constatate nereguli.
Faptul că la data controlului, din motive obiective, societatea nu mai deținea
documentele justificative respective nu înseamnă că a încasat necuvenit sumele
în discuție.
În concluzie, pentru
motivele expuse, recurenta a solicitat, în principal, desființarea hotărârii
atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea
hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și
anulării pct. 2 din Încheierea nr. III/112 din 08 decembrie 2011 și din Decizia
nr. 39/2011, prin care s-a dispus în privința sumelor încasate din prestații de
transport efectuate către pensionari, beneficiari ai reducerii acordate de stat
pentru transportul rutier.
Procedura derulată
în fața Înaltei Curți
Intimata C.C. a
României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului
și menținerea sentinței civile nr. 147 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj,
susținând în special faptul că în mod legal și temeinic instanța de fond a
reținut competența C.C. de a desfășura acțiunea de control cu privire la modul
de utilizare a fondurilor acordate reclamantei de la bugetul de stat ca
subvenție pentru transportul public de persoane, în temeiul Legii nr. 147/2000,
întrucât situația dedusă judecății se circumscrie întocmai domeniului de
activitate prevăzut de art. 23 și art. 24 lit. c) din Legea nr. 92/1992 privind
organizarea și funcționarea C.C.
Intimata a subliniat
că are competența exclusivă de a efectua auditul public extern asupra întrebuințării
fondurilor publice, astfel că este ținută să verifice legalitatea și
regularitatea operațiunilor patrimoniale derulate de reclamantă, în ceea ce
privește partea provenită de la bugetul de stat.
La data de 3
septembrie 2013, recurenta a depus la dosarul cauzei o dezvoltare a motivului
de recurs privind necompetența materială a C.C. a României de a efectua
controlul finalizat prin actele administrative contestate, precum și
jurisprudență.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
recurată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, precum
și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse
în continuare.
Argumente de drept
și de fapt relevante
Litigiul dedus
judecății are ca obiect exercitarea controlului de legalitate cu privire la măsurile
prevăzute la punctul 2 din Decizia nr. 39 din 10 octombrie 2011 emisă de Camera
de Conturi Cluj și din Încheierea nr. III/112 din 08 decembrie 2011 pronunțată
de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul C.C. a României.
Prin măsura dispusă
la pct. 2 din Decizia nr. 39 din 10 octombrie 2011 s-a instituit în sarcina
conducerii SC T.C. SRL Cluj-Napoca obligația de a stabili prejudiciul integral
cauzat bugetului de stat prin încasarea necuvenită, în lipsa documentelor
justificative care să certifice realitatea și legalitatea sumelor încasate din
prestații de transport efectuate către pensionari, precum și de a lua măsuri de
restituire a acestuia, în conformitate cu prevederile legale.
Măsura instituită la
pct. 2 al Deciziei nr. 39 din 10 octombrie 2011 a fost menținută prin
Încheierea nr. III/112 din 08 decembrie 2011 a Comisiei de soluționare a
contestațiilor din cadrul C.C. a României.
Problema centrală
care se impune a fi dezlegată în cauză vizează competența materială a C.C. a
României de a efectua controlul finalizat prin actele administrative
contestate.
Condiția emiterii
actului administrativ de autoritatea competentă și în limitele competenței sale
se înscrie în sfera condițiilor generale de legalitate și este indisolubil
legată de competența autorității publice, privită ca ansamblul atribuțiilor
stabilite de Constituție sau de lege ce îi conferă drepturi și obligații de a
desfășura, în nume propriu și în realizarea puterii publice, o anumită
activitate administrativă.
Principiul legalității
în materie de competență impune examinarea competenței C.C. de a desfășura
activitatea de control la societatea reclamantă, persoană juridică de drept
privat, prin raportare la normele instituite de Constituția României și de
Legea nr. 92/1992 privind organizarea și funcționarea C.C., republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Conform art. 140 din Constituție
și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, C.C. exercitată controlul asupra modului
de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale
statului și ale sectorului public.
Categoriile de
entități publice asupra cărora C.C. își desfășoară activitățile specifice sunt
prevăzute de 23 din Legea nr. 94/1992.
Potrivit art. 24 din
acest act normativ, C.C. poate hotărî desfășurarea activităților stabilite de
lege și la alte persoane decât cele prevăzute la art. 23, care:
„a) beneficiază de
garanții guvernamentale pentru credite, de subvenții sau alte forme de sprijin
financiar din partea statului, a unităților administrativ teritoriale, a altor
instituții publice;
b) administrează, în
temeiul unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri aparținând
domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;
c) administrează
și/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările urmând
a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării și/sau utilizării
acestor fonduri”.
Prin verificările
efectuate la persoanele prevăzute la art. 23 și 24, C.C. urmărește, în principal:
„(...).
d) utilizarea
fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinației
stabilite” (art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 94/1992).
În situațiile în care
constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au
determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității auditate
această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea
măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligații a conducerii entității
auditate, potrivit art. 33 alin. (3) din actul normativ menționat.
Hotărârea Plenului C.C.
a României nr. 130/2010, la pct. 5, definește prejudiciul după cum urmează:
- „prejudiciu -
pierdere provocată patrimoniului public sau privat al statului, al unei unități
administrativ teritoriale sau al unei entități publice a acestora, ca urmare a
acțiunii ori inacțiunii contrare legii a unei persoane cu atribuții în administrarea
patrimoniului, care este declanșată de fapta ilicită a acesteia (...)”.
Raportat la normele
legale evidențiate, se constată că prejudiciul nu poate exista independent de
acțiunea ori inacțiunea contrară legii a persoanei cu atribuții în
administrarea patrimoniului.
Cum rațiunea
controlului este de a stabili dacă fondurile publice au fost sau nu utilizate
conform destinației avute în vedere la acordarea lor, responsabilitatea, ca
urmare a acțiunii ori inacțiunii contrare legii, nu poate reveni decât
entităților publice și persoanelor de drept privat cărora legea le conferă
prerogativa de a decide asupra modului de întrebuințare a resurselor financiare
ale statului.
Or, în sistemul
normativ instituit de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate
pensionarilor pentru transportul intern și de H.G. nr. 2403/2004 privind
aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000,
autoritățile publice cu atribuții în administrarea/utilizarea fondurilor
alocate de la bugetul de stat sunt:
(i) M.T.C.T., - D.G.E.B.,
în ceea ce privește verificarea deconturilor, centralizarea, avizarea,
obținerea aprobării finanțării și repartizarea fondurilor obținute de la
bugetul de stat (art. 31-34 din H.G. nr. 2403/2004);
(ii) M.F.P., în
privința aprobării finanțării și repartizării creditelor bugetare către M.T.C.T.,
(art. 31 și 32 din H.G. nr. 24 martie 2004).
Operatorul de
transport nu este beneficiarul vreunei subvenții sau facilități din partea
statului și nici destinatarul unor fonduri publice alocate în considerarea unor
scopuri determinate. Faptul că acesta recuperează contravaloarea serviciilor de
transport efectuate în beneficiul pensionarilor de la M.T.C.T. și este obligat
în acest sens să respecte metodologia de decontare prevăzută de art. 28-30 din
H.G. nr. 2403/2004, nu îi conferă calitatea de administrator/utilizator de
fonduri publice, cu consecința includerii în sfera subiectelor de drept cu privire
la care C.C. deține competența de a efectua acțiuni de control.
Competența materială
privind verificarea legalității documentelor justificative utilizate pentru
decontarea sumelor acordate de la bugetul de stat aparține M.F.P., prin
structurile specializate din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice
teritoriale, conform dispozițiilor art. 6 lit. d) și art. 5 alin. (2) din O.U.G.
nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare
la operatorii economici.
Astfel, dispozițiile art.
6 lit. d) din acest act normativ prevăd că, „organele de inspecție
economico-financiară au următoarele atribuții: (...) d) verifică realitatea
informațiilor cuprinse atât în documentația aferentă fundamentării sumelor
acordate de la bugetul general cât și documentele justificative prevăzute de
lege pentru acordarea acestora”, iar dispozițiile art. 5 alin. (2) statuează că
„ la nivel teritorial, structurile specializate din cadrul direcțiilor generale
ale finanțelor publice teritoriale, (...) efectuează inspecția
economico-financiară și se află în coordonarea metodologică a structurii de
specialitate din cadrul M.F.P.”
În sfera subiectelor
de drept care sunt supuse inspecției economico-financiare reglementate de O.U.G.
nr. 94/2011, art. 1 din acest act normativ are în vedere operatorii economici,
iar art. 3 pct. 5 lit. f) include în această categorie și societățile
comerciale cu capital integral privat.
În condițiile în care
legiuitorul stabilește competența privind verificarea legalității documentelor
justificative utilizate pentru decontarea sumelor acordate de la bugetul de
stat în sarcina M.F.P., iar competența trebuie să fie una exclusivă (una și
aceeași atribuție să aparțină unui singur organ administrativ), Înalta Curte
constată că, prin interpretarea și aplicarea eronată a normelor legale
incidente cauzei, instanța de fond a apreciat că acțiunea de control derulată
de C.C. la societatea reclamantă se circumscrie domeniului de activitate prevăzut
de art. 23 și art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Întrucât regulile de
competență sunt de ordine publică, iar depășirea limitelor competenței în
emiterea unui act administrativ are drept consecință excesul de putere în
accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, urmează a se dispune anularea în parte a actelor administrative
contestate, pentru motivul de nelegalitate prezentat în considerentele deciziei
de față.
În acest context, devine
inutilă orice analiză asupra celorlalte motive de recurs, privitoare la fondul
cauzei.
În consecință, în
temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (3) C.
proc. civ., se va dispune admiterea recursului, modificarea sentinței recurate,
în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a Încheierii nr. III/112 din 08
decembrie 2011 a Departamentului III din cadrul C.C. a României și a Deciziei nr.
39 din 10 octombrie 2011 a Camerei de Conturi a Județului Cluj, în privința
pct. 2.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de SC T.C. SRL Cluj împotriva sentinței nr. 147 din 27 februarie 2012
a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal.
Modifică sentința
atacată, în sensul că, admite acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL
Cluj.
Anulează, în parte,
Încheierea nr. III/112 din 8 decembrie 2011 a Departamentului III din cadrul C.C.
a Județului Cluj, numai în privința pct. 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 octombrie 2013