ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6076/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 4 ianuarie 2012,

reclamanta SC S.T. SRL prin director H.I.A.D. a formulat plângere împotriva încheierii

Comisiei de soluționare a contestațiilor constituite la nivelul Curții de

Conturi, prin care se solicită anularea în parte a încheierii atacate,

respectiv în ceea ce privește soluția dată pct. 2 din contestația formulată de SC

S.T. SRL împotriva deciziei nr. 40/2011 a Camerei de Conturi Cluj.

de fond

A. Prin sentința nr. 148

din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă cererea formulată de

reclamanta SC S.T. SRL, prin director H.I.A.D. în contradictoriu cu pârâtele Curtea

de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Cluj, ca neîntemeiată.

B. Motivele de fapt și

de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că în urma unui control tematic al Camerei de Conturi

a județului Cluj la societatea reclamantă SC S.T. SRL, s-a emis decizia nr. 40

din 10 octombrie 2011, prin care s-a constatat, la pct. 2, că reclamanta a solicitat

și încasat de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

50% din contravaloarea biletelor speciale de călătorie redusă cu 50% acordate pensionarilor

în baza Legii nr. 147/2000 fără a deține documente justificative (cupoane talon),

care să ateste realitatea și legalitatea sumei încasate de 336.287,50 RON pe anul

de stat și luarea măsurilor de restituire.

Primul argument invocat

de reclamantă este faptul că autoritatea pârâtă nu-și poate exercita competențele

în ceea ce privește o persoană juridică de drept privat, raportat la prevederile

art. 23 și 24 din Legea nr. 94/1992.

Această critică a fost

înlăturată de instanța de fond, întrucât, potrivit art. 24 lit. c) din Legea

nr. 94/1992, Curtea de Conturi poate hotărî desfășurarea activităților stabilite

de lege și la alte persoane decât cele prevăzute la art. 23 (adică altele decât

autoritățile publice), persoane care administrează și/sau utilizează fonduri publice,

în sensul prezentei legi, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu

legalitatea administrării și/sau utilizării acestor fonduri. Or, în speță, controlul

s-a desfășurat cu privire la modul de utilizare a fondurilor acordate reclamantei

de la bugetul de stat ca subvenții în temeiul Legii nr. 147/2000 prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, iar situația se circumscrie domeniului de activitate

prevăzut în textul legal menționat.

Mai departe, instanța

reține că reclamanta a contestat măsurile dispuse de Camera de Conturi Cluj cu privire

la sumele încasate din prestații de transport efectuate către pensionarii beneficiari

ai reducerilor acordate de stat pentru transportul intern, susținând că nu a fost

în măsură a prezenta documentele justificative pentru dovedirea realității și legalității

încasării acestor sume de bani, datorită faptului că după expirarea unui an calendaristic,

de la efectuarea transportului, având în vedere, pe de o parte, prevederile

art. 28 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 și pe de altă

parte considerente de spațiu, aceste documente au fost casate.

Contrar susținerilor reclamantei,

instanța a apreciat că societatea controlată nu a făcut dovada deținerii, la momentul

controlului, a unor documente justificative pentru sumele de bani încasate, deși

avea această obligație pentru anul 2010, casarea acestora fiind făcută cu nerespectarea

dispozițiilor art. 28 din H.G. nr. 2403/2004.

Astfel, potrivit art.

29 din H.G. nr. 2403/2004, operatorul de transport întocmește lunar decontul centralizator,

pe care îl transmite Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,

acesta verificând numai condiția de formă impusă de art. 29, precum și corectitudinea

calculului aritmetic, întrucât acestea sunt singurele informații ce îi sunt comunicate.

După cum rezultă din conținutul tipizatului prezentat în Anexa nr. 4 la normele

metodologice (anexă care face parte integrată din norme, potrivit art. 36), acest

decont al prestațiilor efectuate de operatorul de transport auto se întocmește numai

în baza cupoanelor talon, ca singure documente care dovedesc realitatea prestațiilor.

Acesta este motivul pentru care art. 28 impune ca aceste cupoane să rămână la unitatea

emitentă a legitimației de călătorie, iar pe baza lor se va recupera diferența de

50% din tarif, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2004 și se vor arhiva

de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează

anului în care a avut loc călătoria, tocmai pentru a putea face obiectul unui control

al Curții de Conturi aferent acestui interval.

Organul de control a constatat

și faptul că drepturile de creanță născute în temeiul Legii nr. 147/2000 nu se înregistrează

în contabilitate la momentul efectuării operațiunii, ci numai în momentul încasării

subvenției, astfel că evidența contabilă nu poate face dovada realității prestațiilor

efectuate, ci reflectă numai sumele decontate.

Cu privire la apărarea

formulată de reclamantă în sensul că în mod legal a dispus casarea documentelor

pe care susține că le-a deținut, instanța reține dispozițiile art. 28 din H.G.

nr. 2403/2004 menționate anterior, potrivit cărora cupoanele-talon se vor arhiva

de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează

anului în care a avut loc călătoria și nu pe perioada unui an calendaristic de la

efectuarea transportului, astfel cum a susținut reclamanta. Prin urmare, casarea

acestor unice înscrisuri care puteau dovedi realitatea și legalitatea sumelor încasate

de la bugetul de stat cu titlul de subvenții în temeiul Legii nr. 147/2000, în intervalul

vizat de text, echivalează cu neprezentarea acestora din culpa reclamantei și, deci,

cu imposibilitatea dovedirii realității și legalității sumelor încasate.

SC S.T. SRL Cluj-Napoca

Prin motivele de recurs

formulate a fost criticată soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală,

solicitându-se în principal casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare,

arătându-se că s-a solicitat administrarea probei testimoniale pentru dovedirea

stării de fapt, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei probe.

Recurenta a formulat critici

și în legătură cu faptul că nu era competentă Curtea de Conturi să-și exercite atribuții

de control asupra unei societăți private, conform dispozițiilor art. 23 și 24 din

Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, întrucât

societatea nici nu administrează și nici nu utilizează fonduri publice, rezultând

că recurenta nu se încadrează în categoria subiectelor de drept prevăzute de

art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu prioritate

motivul de recurs de ordine publică, constatând incidența în cauză a dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere

când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele dosarului,

Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă

anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv a

deciziei emisă de Camera de Conturi Cluj

.

Înalta Curte reține că

dispozițiile din regulamentul Curții de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate

față de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispozițiile

art. 228 din regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a

sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a reținut

că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența

materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului

ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce

are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora.

Având în vedere obiectul

cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică

locală, respectiv decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Cluj, competența

de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat

de organul emitent al actului atacat.

Având în vedere considerentele

expuse, cât și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de SC S.T. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 148 din 27 februarie 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie

2013.