ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2015

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, la 23 mai 2013,

reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin M.A.N. și M.F.P.,

prin D.G.F.P. Suceava, solicitând, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea

acestora la plata de despăgubiri pentru perioada de un an și jumătate în care a

fost încarcerat ca urmare a politicii nedrepte și abuzive a regimului comunist.

La

26 septembrie 2013, Liga Dreptății împotriva Corupției și Abuzurilor din

România - EU, Centrul Rădăuți (în continuare, LD.I.C.A.R. - EU, Centrul

Rădăuți) a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului.

Prin

Sentința civilă nr. 1871 din 24 octombrie 2013, Tribunalul Suceava, secția

civilă, a admis excepția prescripției, a respins ca prescrisă acțiunea

formulată de reclamantul C.R. și a respins ca nefondată cererea de intervenție

accesorie formulată de L.D.I.C.A.R. - EU, Centrul Rădăuți.

Împotriva

acestei sentințe, C.R. a declarat apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia

nr. 115 din 12 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

împotriva

deciziei sus-menționate, a declarat recurs C.R., întemeindu-și în mod generic

calea de atac pe prevederile art. 488 N.C.P.C.

În

susținere, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că nu i se poate opune

excepția tardivității, întrucât a intrat în posesia actelor solicitate de M.A.N.

la mai mult de trei ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009,

din culpa autorităților, care nu i le-au transmis în timp util.

Înalta

Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) N.C.P.C., a procedat la întocmirea

raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost

comunicat părților.

La

12 noiembrie 2014, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, prin

care a indicat adresa sa valabilă și a reiterat faptul că nu este reprezentat

de avocat, întrucât veniturile realizate nu îi permit, arătând că anularea

recursului pentru acest motiv constituie o gravă discriminare.

La

11 noiembrie 2014, M.A.N. a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat

că se impune anularea recursului, în temeiul art. 493 alin. (3) N.C.P.C.

Cu

titlu prealabil, Înalta Curte reține că mențiunile care decurg din

obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat au fost

declarate neconstituționale, prin decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014,

pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, așa încât dispozițiile art.

486 alin. (3) N.C.P.C. nu mai includ aceste mențiuni în categoria cerințelor

sancționate cu nulitatea.

În

acest context, trebuie subliniat că la pronunțarea prezentei decizii, instanța

supremă va avea în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia

sus-menționată, chiar dacă aceasta este ulterioară formulării cererii de recurs

și realizării procedurii de regularizare a acesteia.

Această

concluzie se impune, pentru a da eficiență deciziei de neconstituționalitate,

pentru că o soluție contrară ar încălca forța general obligatorie a acesteia.

Prin

urmare, recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 486 alin. (3) N.C.P.C.

În

continuare, în baza art. 489 alin. (3) N.C.P.C., Înalta Curte, din oficiu,

invocă motivele de casare de ordine publică prevăzute de art. 488 pct. 1 și 5

din același Cod.

Astfel,

luând în examinare, cu prioritate, motivele de recurs de ordine publică

invocate din oficiu, înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

art. 488 pct. 1 N.C.P.C., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu

a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Iar

conform art. 488 pct. 5 N.C.P.C., casarea unei hotărâri se poate cere când,

prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror

nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În

speță, prin sentința civilă nr. 1871 din 24.10.2013, Tribunalul Suceava, secția

civilă, a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă acțiunea

formulată de reclamantul C.R. în temeiul Legii nr. 221/2009.

Conform

prevederilor art. 457 alin. (1) N.C.P.C., „Hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Potrivit

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare la data

introducerii acțiunii, hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile având

ca obiect acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare, sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel.

În

raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentința civilă nr.

1871 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, era

supusă numai recursului, așa încât în mod nelegal instanța de control judiciar

a soluționat un apel, în compunerea prevăzută de lege pentru respectiva cale de

atac.

Conform

art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 apelurile se judecă în complet format

din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu

excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Cum

Decizia nr. 115 din 12 martie 2014 a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția I civilă, în complet format din doi judecători, motivele de casare

invocate din oficiu se dovedesc a fi fondate; așa fiind, Înalta Curte va admite

recursul declarat de recurentul-reclamant C.R., va casa decizia atacată și va

trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare în completul prevăzut de

lege pentru judecata recursurilor.

Cu

ocazia rejudecării, această instanță va avea în vedere și celelalte critici

expuse în memoriul de recurs, precum și toate apărările invocate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Admite

recursul declarat de recurentul-reclamant C.R. împotriva Deciziei civile nr.

115 din 12 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare în

completul prevăzut de lege pentru judecata recursurilor.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.