ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 4 august 2011 sub nr.

55951/3/2011, reclamanta C.I.M., a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei

la urgentarea procedurii de soluționare a dosarului nr. 5309/cc, urmând ca în

termen de 60 de zile de la data pronunțării unei soluții judecătorești

definitive și irevocabile să se procedeze și la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul

despăgubirilor propuse pentru imobilul situat în București, sub sancțiunea

plății unor daune cominatorii în valoare de 1.000 RON pentru fiecare zi de

întârziere.

Prin Sentința civilă

nr. 1203 din 31 mai 2012, pronunțată în dosarul nr. 55951/3/2011 al

Tribunalului București a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată

de A.N.R.P.

A fost trimisă cauza

privind pe reclamanta C.I.M. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., la Curtea de

Apel București pentru justă soluționare.

Cauza a fost

înregistrată la această instanță la data de 3 septembrie 2012, sub nr.

55951/3/2011.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 691

din 28 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a

instanței; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamanta C.I.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., în favoarea

Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut că raportat la dispozițiile art. X

din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești prin care s-a

modificat alin. (1) al art.

articolului

20

din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu

modificările și completările ulterioare, că este competentă material să

soluționeze cauza Tribunalul București, secția contencios administrativ și

fiscal.

Avându-se în vedere

că soluția pronunțată de Tribunalul București a fost anterioară Legii nr.

2/2013, care a adus modificări în materia competenței instanțelor, Curtea de

Apel a reținut că nu au incidență în cauză prevederile art. 20 C. proc. civ.,

referitoare la conflictul de competență.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, care prin Sentința civilă nr. 3410 din 8

mai 2014 a constatat perimată cererea formulată de reclamanta C.I.M. în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.

Recursul

Împotriva Sentinței

nr. 691 din 28 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta A.N.R.P.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

inadmisibilitatea acesteia pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, din

oficiu, a invocat în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 158 alin.

(3) C. proc. civ. excepția de inadmisibilitate a recursului.

Instanța reamintește

că potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care instanța se declară

necompetentă, nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, se arată

că, prin eliminarea de către legiuitorul român, prin intermediul Legii nr.

202/2010, a căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a

competenței, nu se poate discuta despre o atingere adusă garanțiilor procesuale

afirmate de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

În acest sens, Curtea

Constituțională a statuat prin Decizia nr. 826 din 21 iunie 2011, prin care a

respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

158 alin. (3) C. proc. civ., că „dreptul la un proces echitabil și dreptul la

folosirea căilor de atac sunt asigurate prin art. 159 alin. (4) C. proc. civ.,

care instituie în sarcina instanței investită prin hotărârea de declinare,

obligația de a verifica și de a stabili, din oficiu, competența sa, din punct

de vedere general, material și teritorial, consemnând în cuprinsul încheierii

de ședință, temeiurile de drept pentru care constată competența instanței

sesizate".

În considerarea

acestor argumente, Înalta Curte va proceda, în temeiul art. 137 C. proc. civ.,

raportat la art. 158 alin. (3) C. proc. civ., la respingerea, ca inadmisibil, a

recursului declarat de pârâta A.N.R.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.R.P. împotriva Sentinței nr. 691 din 28 februarie 2014 a Curții

de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2015.

Procesat de GGC - N