ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2015

Decizia nr. 632/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulata sub nr. x/3/CA/2011 la Tribunalul București, secția de contencios administrativ si fiscală, reclamanta A. a chemat in judecata pe pârâții B., C. și chematul în garanție D., solicitând suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 258361 din 22 iunie 2010 emisă de B. și anularea următoarelor acte: Decizia de imputare nr. 258361 din 22 iunie 2010 și a procesului verbal ce stă la baza acesteia, ambele emise de către B.; Hotărârea nr. 2598 din 17 septembrie 2010, emisă de B., E.; Hotărârea nr. 106 din 30 noiembrie 20 10, emisă de C. - F.

Prin încheierea de ședință din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/3/2012, a fost dispusă sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 27

1

din Instrucțiunea nr. 830/1998 introdus prin Ordinul C. nr. 457/2003 și s-a dispus trimiterea excepției la Registratura Curții de Apel București, secția a VIII-a, pentru a fi repartizată unui complet de fond.

Prin sentința civilă nr. 1496 din 14 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27

1

din Instrucțiunea nr. 830/1998 introdus prin Ordinul C. nr. 457/2003, invocată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. București, C. și D., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că răspunderea materială se stabilește în baza O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act normativ care se aplică și polițiștilor, iar în aplicarea acestui act normativ au fost emise Instrucțiunile C. nr. 830/1999.

Procedura reglementată de O.G. nr. 830/1998 privind răspunderea materială a militarilor reprezintă cadrul legal special ce derogă de la cadrul general în materia răspunderii materiale.

În conformitate cu disp. art. 9 din O.G. nr. 121/1998, „prevederile prezentei ordonanțe se aplică și militarilor aflați în misiune în afara granițelor țării, precum și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2”.

Potrivit art. 27

1

din Ordinul C. nr. 457 din 26 mai 2003 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor nr. 830/1999, „prin salariați civili din structura G. se înțelege: funcționari publici civili cu statut special, funcționarii publici și personalul contractual.”

Prin urmare, nu s-a putut reține că prev. art. 27

1

din Instrucțiunile nr. 830 din 26 februarie 2009 extinde nepermis sfera persoanelor cărora li se aplică necircumstanțiat regulile răspunderii materiale a militarilor, cât timp chiar norma juridică superioară (art. 9 din O.G. nr. 121/1998) stabilește că prevederile sale se aplică și salariaților civili din structura instituțiilor publice prev. la art. 2; or, este evident că un funcționar public civil cu statut special reprezintă un salariat civil, explicitarea făcută prin art. 27

1

din Ordinul C. nr. 457 din 26 mai 2003 nefiind decât descriptivă, fără a adăuga ipoteze noi față de cele avute în vedere de art. 9 din O.G. nr. 121/1998.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/ 2004, Curtea a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27

1

din Instrucțiunea nr. 830/1998 introdus prin Ordinul C. nr. 457/2003, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta A. a declarat recurs.

În motivarea căii de atac, recurenta susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacata fără a ține cont de prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului sau de prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care sunt normele speciale în materie.

Instanța de fond retine în mod greșit aplicabilitatea O.G. nr. 121/1998 ca norma generala si a O.G. nr. 830/1998 ca fiind cadrul special ce deroga de la norma generala, Ordinul C. nr. 457/2003 fiind emis în completarea O.G. nr. 121/1998.

Cât privește răspunderea funcționarilor publici, în conformitate cu prevederile art. 75 din Legea nr. 188/1999, aceasta poate fi angajata în condițiile legii speciale - derogatorii de la dreptul comun, numai în cazurile prevăzute la art. 75 din lege și în condițiile prevăzute în art. 76 și următoarele, situații care exced spetei. Simpla enumerare, în art. 55 din Statutul polițistului, a răspunderii materiale nu determina - de plano - aplicarea și pentru polițiști a regulilor răspunderii materiale a militarilor.

Pentru angajarea răspunderii materiale a polițiștilor este necesar ca fapta care atrage o asemenea răspundere să constea în încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu, astfel cum prevede expres același articol.

Recurenta mai precizează că polițistul are statutul de funcționar public, specificul activității polițistului a determinat, intre altele, ca intre regulile derogatorii de la regimul juridic al răspunderii funcționarului public sa se introducă posibilitatea antrenării răspunderii materiale, iar antrenarea - pe cale de excepție - a răspunderii materiale a polițiștilor poate fi realizata exclusiv în limitele art. 55 din Legea nr. 360/2002, respectiv numai pentru încălcarea cu vinovăție a atribuțiilor de serviciu, iar nu pentru orice fapta cauzatoare de prejudicii.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă precum și de reglementările legale incidente inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte arată că soluția adoptată este legală, întrucât prin Instrucțiunile respective nu s-a modificat conținutul normativ al O.G. nr. 121/1998, considerentele fiind pe larg și corect expuse în sentință.

În ceea ce privește angajamentul, reclamanta A. și-a asumat prin acesta obligația de a plăti C. contravaloarea cheltuielilor de școlarizare, în condițiile expres prevăzute în angajament.

Acest angajament produce efectele prevăzute în legile și alte acte normative în vigoare la data semnării lui.

Împrejurarea că ulterior semnării angajamentului polițistul a devenit funcționar public cu statut special, nu este de natură a schimba condițiile antrenării răspunderii materiale.

Răspunderea materială se stabilește în baza O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act normativ care se aplică și polițiștilor, iar în aplicarea acestui act normativ au fost emise Instrucțiunile C. nr. 830/1999.

Articolul contestat a fost introdus în instrucțiunile indicate, prin art. 1 pct. 2 din Ordinul C. nr. 457 din 26 mai 2003, act administrativ cu caracter normativ emis, printre altele, în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, „polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile explicite ale art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 „polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din C."

Or, așa cum reiese din conținutul art. 9 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, prevederilor acestui act normativ se aplică și salariaților civili din cadrul instituției C.

Totodată, conform pct. 27

1

din Ordinul C. nr. 457/2003 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor nr. 830/1999, prin salariați civili din structura C. se înțelege: funcționarii publici civili cu statut special, funcționarii publici și personalul contractual.

În condițiile în care, la data încetării raporturilor de serviciu, reclamanta avea calitatea de polițist, funcționar public cu statut special, conform art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, rezultă fără echivoc faptul că dispozițiile legale în baza cărora s-a efectuat cercetarea administrativă sunt cele aplicabile în cauză.

În aceste condiții, potrivit normelor legale incidente, în temeiul art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și ținând cont de dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 121/1998, apare evident faptul că, pe de o parte, polițiștilor (în calitate de funcționari publici cu statut special) le sunt aplicabile prevederile legale ale răspunderii materiale a militarilor, iar pe de altă parte, nu Ordinul C. nr. 457 din 26 martie 2003, ci Legea nr. 360/2002 a modificat, prin adăugare, O.G. nr. 121/1998.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 1496 din 14 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2015.