ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2015

Decizia nr. 1528/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București la data de 19 iunie 2014, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. - C., obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 1055168 din 21 octombrie 2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 lei/pe zi de întârziere. A arătat reclamanta că suma ce face obiectul deciziei contestate este în cuantum de 122.243,84 lei.

2.1. Hotărârea Tribunalului București;

Prin sentința civilă nr. 7661 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, deci organ al administrației publice centrale, iar, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ, competența de soluționare a cauzei aparține în primă instanță Curții de Apel.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București;

Prin sentința civilă nr. 285 din 5 februarie 2015 a Curții de Apel București a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

Instanța a constatat existența unui conflict negativ de competență și a trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Curtea a reținut că obiectul acțiunii introductive privește obligarea la soluționarea unei contestații fiscale îndreptate împotriva actului emis, ce vizează recunoașterea la dreptul la accesorii fiscale în cuantum de 122.243,84 lei, iar competența se stabilește în raport de cuantumul sumei aflată în litigiu și nu în raport de poziționarea autorității pârâte în cadrul ierarhiei publice administrative.

II. Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din N.C.P.C., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte a reținut că obiectul cererii introductive îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 1055168 din 21 octombrie 2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1000 lei/pe zi de întârziere.

În conformitate cu dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit

art. 212

,

la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii", iar conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește obligarea la soluționarea unei cereri, ce a vizat acordarea de dobânzi în cuantum de 122.243,84 lei, aferente nerestituirii în termen a sumei de 2.230.727 lei, reprezentând accize aferente exportului cantității de 34.584,123 tone păcură, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 1.000.000 de lei, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală, întrucât și acțiunea ce are ca obiect obligarea la soluționarea unei cereri, se adresează instanței care ar avea competența să soluționeze litigiul în fond, iar această competență, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ aparține Tribunalului București.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA și pârâta B. - C. în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015.