Decizia nr. 6309/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 380/2009 a Tribunalului Bacău

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC C. SA Borzești solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.A.M.C., obligarea pârâtei la plata sumei de 570.737 lei reprezentând dobânzi de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în exercitarea dreptului prevăzut de art. 146 din C. fisc., a depus la pârâtă, în perioada aprilie - noiembrie 2007, o serie de deconturi de T.V.A potrivit cărora suma de încasat rămasă după efectuarea compensării între valoarea T.V.A de recuperat și cea de compensat cu obligații bugetare a fost de 3.752.685 lei, compensarea făcându-se în baza art. 117 alin. (8) C. proc. fisc. Suma trebuia restituită în termen de 45 de zile de la data solicitării, termen ce rezultă din art. 70 C. proc. fisc. Or, a arătat reclamanta, acest termen nu a fost respectat de către pârâtă, așa încât devin incidente dispozițiile art. 124 C. proc. fisc., reclamanta fiind îndreptățită la plata dobânzii în cuantum de 570.737 lei.

Declinarea de competență Prin sentința civilă nr. 380 din 6 aprilie 2009 Tribunalul Bacău și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, reținând că valoarea obiectului cauzei depășește 500.000 lei.

Hotărârea primei instanțe privind fondul cauzei Prin sentința civilă nr. 21 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă reținând, în esență, că reclamanta nu a urmat procedura reglementată de Ordinul nr. 1899/2004 al M.F.P.

Hotărârea instanței de control judiciar Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4612 din 28 decembrie 2010, decizie prin care sentința a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare curții de apel. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că instanța de fond trebuia să stabilească în concret cadrul procesual, respectiv dacă cererea de chemare în judecată privea un refuz de soluționare a unei cereri de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, supusă procedurii aprobată prin Ordinul nr. 1899/2004. În raport de obiectul cererii, era necesar a se stabili care sunt dispozițiile legale incidente, respectiv cadrul juridic. Instanța de control judiciar a arătat că, în acest context, soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului, prima instanță a pronunțat o soluție greșită.

Cererile reclamantei în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual În rejudecare, la termenul din 9 iunie 2011, reclamanta a precizat că obiectul acțiunii îl reprezintă „pretenții”, respectiv dobânzi datorate ca urmare a nerambursării T.V.A. în termenul legal de 45 de zile, iar temeiul juridic îl constituie dispozițiile art. 1 și art. 7 din Legea nr. 554/2005 și dispozițiile art. 146, 147 3 și 153 din C. fisc., art. 70 și art. 124 C. proc. fisc. În privința S.I.N., reclamanta a precizat că acesta reprezintă metodologia de soluționare a deconturilor de T.V.A. negative pe care personalul M.F.P. trebuia să o urmeze.

Hotărârea instanței de fond în cel de-al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 210 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei SC C. SA și, în consecință, a obligat pârâta A.N.A.F. să plătească reclamantei dobânzi - calculate potrivit dispozițiilor art. 124 coroborat cu art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., cu începere de la expirarea termenului de 45 zile de la înregistrarea la pârâtă a cererilor reclamantei de rambursare a T.V.A. aferent lunilor octombrie și noiembrie 2007 - pentru sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată, care i-au fost rambursate de către pârâtă cu depășirea termenului legal, după cum urmează: - pentru suma de 56.471 lei solicitată prin decontul aferent lunii octombrie 2007, depus la data de 22 noiembrie 2007 și pentru care s-a emis nota privind restituirea/rambursarea unor sume din 11 aprilie 2008, începând cu data de 7 ianuarie 2008 până la data plății efective - 21 aprilie 2008; - pentru suma de 1.967.683 lei solicitată prin decontul aferent lunii noiembrie 2007, depus la data de 20 decembrie 2007 și pentru care s-a emis nota privind restituirea/rambursarea unor sume din 11 aprilie 2008, începând cu data de 4 februarie 2008 la data plății efective 21 aprilie 2008. Curtea a mai obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.879,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a calificat cererea introductivă de instanță ca cerere de reparare a pagubei - reprezentând dobânzi pentru pretinsa întârziere a taxei pe valoarea adăugată de rambursat - ca urmare nesoluționării în termen legal a cererii de rambursare a acestei taxe. Raportat la situația de fapt, Curtea a constatat că dobânzile nu pot fi cerute decât la suma de 2.034.154 lei - iar nu la 3.752.685 lei cum a pretins reclamanta - având în vedere faptul că reclamanta nu a contestat deciziile de rambursare a sumelor de 1.967.683 lei și de 56.471 lei. O altă precizare este eventualele dobânzi privesc doar deconturile lunilor octombrie și noiembrie 2007, depuse la organul fiscal la datele de 22 noiembrie 2007 (decontul pentru luna octombrie 2007) și respectiv, 20 decembrie 2007 (decontul pentru luna noiembrie 2007). Examinând dispozițiile legale incidente, și anume art. 147 3, art. 117 alin. (1) lit. e) și alin. (8) și (9), art. 124 și art. 70 alin. (1) din C. fisc., precum și dispozițiile Ordinului nr. 1857/2007, aplicabil în speță, Curtea a reținut că pârâta avea obligația de soluționare a cererii reclamantei în termen de 45 de zile de la înregistrare, nefiind nici invocată și nici dovedită necesitatea prelungirii acestui termen, condiții în care reclamanta are dreptul la dobânzi conform art. 124 C. proc. fisc. pentru sumele stabilite de organul fiscal prin notele de restituire/rambursare din 11 aprilie 2008. 1. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanta SC C. SA, cât și pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 2. Hotărârea instanței de control judiciar Prin Decizia civilă nr. 4888 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC C. SA Borzești împotriva sentinței civile nr. 210/2011 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat; a admis recursul declarat de A.N.A.F. București împotriva aceleiași sentințe; a modificat sentința recurată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat, în esență, că, în raport cu ansamblul procedurii desfășurate atât în faza procedurii administrative cât și în faza de judecată, nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamantei - recurente având ca obiect rambursarea T.V.A. prin deconturile aferente lunilor octombrie și noiembrie 2007 în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și pe cale de consecință recurenta nu are dreptul la dobânzi de întârziere potrivit art. 124 C. proc. fisc. Recursul declarat de recurenta-reclamantă a fost apreciat ca nefundat, cu motivarea că criticile acesteia privesc neacordarea, în totalitate, a despăgubirilor solicitate, pretenție care, față de soluția pronunțată pe recursul recurentei-pârâte, are un caracter subsidiar. 3. Calea extraordinară de atac exercitată Împotriva Deciziei civile nr. 4888 din 20 noiembrie 2012 a formulat cerere de revizuire recurenta SC C. SA Borzești, solicitând desființarea acesteia, cu consecința rejudecării recursurilor declarate în cauză, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenta a susținut, în esență, că Decizia nr. 4612 din 28 octombrie 2010, pronunțată în primul ciclu procesual, conținea dezlegări irevocabile obligatorii cu privire la dispozițiile legale aplicabile, admisibilitatea și temeinicia cererii recurentei-revizuente, iar Decizia nr. 4888 din 20 noiembrie 2012 cuprinde dispoziții potrivnice soluției consacrate de instanța de casare și încalcă, astfel, autoritatea de lucru judecat asupra unei chestiuni dezlegate în mod irevocabil și obligatoriu. II. Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire Examinând cererea de revizuire, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează. 1. Aspecte de drept și de fapt relevante Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs când evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text. Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326. Din economia reglementărilor în materie rezultă așadar că admisibilitatea revizuirii, se apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin definitivă; această hotărâre să fie dată după evocarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., respectiv, în speță, în cele de sub pct. 7 invocate ca temei legal. În cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea acestor dispoziții o constituire evitarea încălcării principiului autorității lucrului judecat, prin co-existența a două hotărâri potrivnice, care nu mai pot fi altfel desființate, revizuirea reprezentând ultimul remediu posibil pentru înlăturarea contrarietății dintre dispozitivele celor două hotărâri. Se constată, în speță, că revizuenta a criticat Decizia civilă nr. 4888 din 20 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, raportat la Decizia civilă nr. 4612 din 28 octombrie 2010 a aceleiași instanțe. Așa cum a fost detaliat anterior, ambele hotărâri au fost pronunțate în același dosar, și anume dosarul având ca obiect cererea reclamantei SC C. SA Borzești, formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., privind obligarea pârâtei la plata sumei de 570.737 lei reprezentând dobânzi de întârziere datorate ca urmare a nerambursării T.V.A. în termenul legal de 45 de zile, deci în cadrul aceluiași litigiu, dar în cicluri procesuale diferite. În practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat, în mod constant că, pentru îndeplinirea ipotezei de admisibilitate avute în vedere de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile cu privire la care se solicită aplicarea acestor dispoziții trebuie să fie date în aceeași „pricină”, dar în dosare diferite, și nu în aceeași cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părți, așa cum, în speță, a solicitat revizuenta. Prin urmare, condițiile avute în vedere de dispozițiile legale invocate în motivarea cererii de revizuire nu sunt realizate, în cauză. 2. Soluția instanței de control judiciar Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 326 alin. (3), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.